ÎCCJ, decizie (scj.ro #83443)

Hotărârea adunării generale extraordinare a acționarilor privind majorarea capitalului social cu valoarea investițiilor realizate conform contractului de privatizare. Acordarea dreptului de preferință Cuprins pe materii: Societate comercială. Adunare generală extraordinară Index alfabetic: - acționar majoritar - adunare generală extraordinară - anularea hotărârii AGEA - capital social - contract de vânzare-cumpărare de acțiuni - contract de privatizare - drept de preferință - primă de emisiune Reclamnta SIF Transilvania a cerut anularea hotărârii AGEA privind majorarea capitalului social al pârâtei SC V SA Victoria . Prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat între APAPS Buc.

vânzător și SA I SA Buc., cumpărător, s-a stipulat că urmare a acestei investiții, cumpărătorul poate beneficia de acțiunule emise de societate pentru majorarea de capital . AGEA a pârâtei a hotărât majorarea de capital cu acordarea dreptului de preferință tuturor acționarilor, inclusiv reclamantei iar faptul că nu a uzat de acest drept nu duce la anularea hotărârii AGEA. (Secția comercială, decizia nr.2326 din 22 iunie 2006) Prin sentința civilă nr.1072 din 4 mai 2004 a Tribunalului Brașov , Secția Comercială , a fost admisă acțiunea SIF T. SA Brașov și s-a dispus, în contradictoriu cu SC V. SA Victoria, anularea hotărârii AGEA din 4 decembrie 2003, în ceea ce privește majorarea capitalului social al pârâtei cu 26.810.150.000 lei, dispunându-se comunicarea acestei hotărâri la ORC Brașov și publicarea ei în M.Of.

Apelul declarat împotriva acestei sentințe de către pârâtă a fost admis, prin decizia nr.242 din 2 decembrie 2004 a Curții de Apel Brașov, Secția Comercială și de Contencios Administrativ, iar pe fond, acțiunea a fost respinsă ca nefondată. S-a reținut, în argumentarea acestei soluții că SC V. SA este o societate privatizată, în baza Legii nr.137/2002 și a contractului de privatizare nr.14/2002, fiind supusă controlului postprivatizare pe perioada derulării controlului, conform art.2 din OG nr.25/2002. Majorarea capitalului social a SC V. SA aprobată prin Hotărârea AGEA din 4 decembrie 2003, s-a făcut în baza obligațiilor asumate prin contractul de privatizare nr.14/2002, respectiv art.12.2 din contract, care permitea acționarului majoritar cumpărător să inițieze procedura de majorare în maxim 90 zile de la data scadenței fiecărei tranșe investiționale, acesta urmând a beneficia de acțiunile emise pentru respectiva majorare.

Cu certificatul emis în conformitate cu art.11 al.2 din OG nr.25/2002, s-a dovedit că acționarul majoritar și-a îndeplinit obligația contractuală de realizare a investiției, așa încât, majorarea capitalului social dechisă în favoarea acestuia este valabilă și legală. S-a reținut, de asemenea, că dispozițiile OUG nr.28/2002 nu sunt aplicabile majorărilor de capital social, în acest caz, ele fiind exceptate prin art.47.1 din OUG nr.208 din 18 decembrie 2002, de modificare și completare a Legii nr.137/2002, ordonanță în vigoare la data adoptării hotărârii AGEA.

În ceea ce privește prețul de subscriere al unei acțiuni, s-a reținut că dispozițiile art.116 al.4 din OUG nr.28/2002, în sensul că se va calcula obligatoriu prin adăugarea unei prime de emisiune cel puțin egală cu diferența de valoare dintre activul net pe acțiuni și valoarea nominală înregistrată a acțiunii, nu sunt aplicabile majorării de capital social, decisă la 14 decembrie 2003 și pentru considerentul că acțiunile emise au fost subscrise în virtutea dreptului de preferință. Chiar dacă prin art.11 din OG nr.25/2003, astfel cum a fost modificat prin OG nr.40/2003, acționarul majoritar nu mai este obligat să acorde acest drept de preferință, prin hotărârea AGEA atacată, s-a decis acordarea acestui drept acționarilor.

Conform art.116 alin.7 din OUG nr.28/2002, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.525/2002, în toate cazurile în care acțiunile nu sunt subscrise în virtutea dreptului de preferință, prețul de subscriere a acțiunilor nu poate fi mai mic decât prețul determinat, în conformitate cu prevederile alin.4, ceea ce înseamnă că dispozițiile art.116 alin.4 nu sunt aplicabile în cazul în care acțiunile sunt subscrise în virtutea dreptului de preferință, cazul în speță.

Așadar, emisiunea de acțiuni fiind făcută exclusiv pentru acționarii societății pârâte, nefiind deci oferite publicului, acestea putând fi subscrise în virtutea dreptului de preferință, putea fi făcută la un preț inferior celui calculat potrivit art.116 alin.4 din OUG nr.28/2002, respectându-se alin.7 din același text, care reprezintă o excepție de la reglementările cuprinse în art.116 alin.3 și 4. S-a apreciat că au fost respectate și dispozițiile art.92 din Legea nr.31/1990, valoarea noilor acțiuni nefiind mai mică decât valoarea lor nominală. Nici încorporarea în preț a unei prime de emisiune nu a fost considerată obligatorie, ci facultativă, în considerarea dispozițiilor art.215 alin.3 din Legea nr.31/1990.

Aceasta devine obligatorie doar atunci când este suprimat dreptul de preferință, ceea ce nu este cazul în speță. Cum acest drept de subscriere a fost acordat tuturor acționarilor, inclusiv intimatei-reclamante, faptul că aceasta nu a uzat de el, nu conduce la anularea hotărârii AGEA. Nemulțumită de această decizie, reclamanta a declarat recurs, solicitând modificarea ei în sensul respingerii apelului și menținerii sentinței de fond. În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe dispozițiile art.304 pct.9 și 10 C. proc. civ. recurenta a criticat decizia din apel, întrucât s-a reținut eronat că s-a acordat un drept de preferință la subscrierea noilor acțiuni acționarilor existenți. De asemenea, instanța de apel a reținut greșit că acestei majorări de capital social nu îi sunt aplicabile dispozițiile OUG nr.28/2002 ci dispozițiile Legii nr.137/2002.

În ceea ce privește prima de emisiune, instanța de apel a greșit când a considerat că nu este datorată, făcând aplicarea dispozițiilor art.116 ain.7 din OUG nr.28/2002 și aprecierea dreptuluide preferință. Probele dosarului, respectiv certificatul întocmit de cenzorii pârâtei care atestă efectuarea unor investiții de 650.000 USD până la 30 iunie 2003 (500.000 USD investiții tehnologice și 150.000 USD, investiții de mediu), probează numai investiția acționarului majoritar și nicidecum acordarea dreptului de preferință celorlalți acționari, cum greșit a reținut instanța de apel. De asemenea, recurenta a considerat că decizia din apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină, motivele de fapt și de drept, așa cum prevăd dispozițiile art.261 alin.1 pct.5 C. proc.

civ., nemotivându-se înlăturarea dispozițiilor OUG nr.28/2002 de la soluționarea acestei cauze, dispoziții aplicabile câtă vreme societatea pârâtă este o societate deținută public. Recurenta a arătat că stabilirea unei prime de emisiune era obligatorie, potrivit art.116 alin.4 din OUG nr.28/2002, această majorare de capital social nefiind exceptată de la dispozițiile actului normativ. Or, instanța de apel a apreciat că această majorare se încadrează în dispozițiile OG nr.25/2002, făcând o greșită interpretare a art.47 1 din Legea nr.137/2002. Recurenta a apreciat că instanța de apel a făcut o gravă confuzie între voința societății comerciale, ca rezultat al deliberărilor în adunarea generală a acționarilor, și voința acționarului majoritar; numai adunarea generală fiind cea care poate acorda sau ridica dreptul de preferință, nu și acționarul majoritar.

Recursul este nefondat . Din actele dosarului rezultă că SC V. SA a fost privatizată, prin contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr.14/2002, încheiat în baza Legii nr.137/2002, între APAPS București și SC I. SA București. La art.11 și 12 din contract, s-au stabilit obligațiile cumpărătorului, devenit acționar majoritar, de a investi în SC V. SA, în numerar, prin infuzia de capital, în sumă de 1milion USD, și prin aport investițional în cuantum de 1.540.000 USD conform unui grafic investițional, stabilit în anexa 7. Prin contract s-a stipulat (art.12.2.3) că urmare acestor investiții, cumpărătorul, în maximum 90 de zile lucrătoare de la scadența fiecărei tranșe investiționale, va solicita societății să inițieze procedura de majorare de capital social, cumpărătorul „urmând a beneficia de acțiunile emise de societate pentru respectiva majorare”.

Obiectul litigiului de față îl constituie tocmai o asemenea majorare de capital social, cu valoarea investițiilor realizate de SC I. SA, până la 30 iunie 2003, în valoare de 650.000 USD, majorare decisă la 4 decembrie 2003. Având în vedere clauzele contractului de privatizare și cele consemnate în procesul verbal al adunării generale extraordinare atacate , instanța de apel a reținut corect că adunarea generală, având în vedere și poziția exprimată de reprezentantul acționarului majoritar, cumpărătorul acțiunilor în procesul de privatizare, a acordat drept de preferință în subscrierea noilor acțiuni, tuturor acționarilor societății, acționarul majoritar renunțând la drepturile conferite prin art.12.2.3 din contractul de privatizare.

În consecință, critica recurentei, pe aspectul dreptului de preferință, reținută de instanța de apel, este nefondată, cât și cea privitoare la confuzia între voința societății și cea a acționarului majoritar. Adunarea generală a acționarilor este cea care a decis în acest sens, în raport cu poziția exprimată de reprezentantul acționarului majoritar, exprimată în adunare și nu acționarul majoritar, cum a susținut recurenta. Neîntemeiată este și critica referitoare la supunerea acestei majorări de capital social, dispozițiilor Legii nr.137/2002 și ale OG nr.25/2002, și nu ale OUG nr.28/2002. Acest aspect a fost irevocabil tranșat, prin decizia nr.6039 din 16 decembrie 2005 a ICCJ-Secția Comercială, având ca obiect o altă majorare de capital social, făcută în aceeași societate, de același acționar, în baza aceluiași contract de privatizare nr.14/2002, ocazie cu care aceeași recurentă SIF T. SA a invocat aceleași chestiuni de drept, irevocabil rezolvate.

În consecință, recurenta nu mai poate susține, în prezenta cauză, că majorărilor de capital social din SC V. SA, făcute în îndeplinirea obligațiilor investiționale stabilite prin contractul de privatizare nr.14/2002, în sarcina SC I. SA, ar avea un alt regim juridic decât cel stabilit prin Legea nr.137/2002 și OG nr.25/2002, sau că instanța ar fi interpretat greșit art.47 1 din Legea nr.137/2002, modificată prin OUG nr.208/2002.

În considerarea celor expuse, recurenta nu mai poate invoca nici greșita stabilire a prețului de subscriere a acțiunilor și încălcarea art.116 alin.4 din OUG nr.28/2002 în cadrul procesului de majorare a capitalului social, deoarece s-a stabilit în litigiul soluționat irevocabil, prin aceeași decizie nr.6039 din 16 decembrie 2005, între aceleași părți, în temeiul aceluiași contract de privatizare – dar care a avut ca obiect o majorare de capital anterioară, dar în realizarea acelorași obligații contractuale – că acesta poate fi mai mic decât cel determinat, conform art.116 alin.4 din OUG nr.28/2002 în situația în care acțiunile sunt subscrise în virtutea dreptului de preferință, caz în speță.

Prețul de referință a fost stabilit, în conformitate cu excepția statuată la art.116 alin.7, după cum corect a reținut și instanța de apel, și cu cele ale art.92 din Legea nr.31/1990. Chiar dacă recurenta a considerat că motivele invocate se încadrează în dispozițiile art.304 pct.9 și 10 C. proc. civ. (în vigoare la data declarării recursului), din dezvoltarea motivelor de recurs rezultă și motivul prevăzut în art.304 pct.7 C.proc. civ., respectiv necuprinderea motivelor de fapt și de drept pe care se sprijină, încadrare făcută de curte în conformitate cu dispozițiile art.306 alin.3 C. proc. civ.. Analizând această critică, din considerentele deciziei de apel rezultă cu prisosință că instanța și-a argumentat soluția atât pe probele dosarului cât și pe dispozițiile legale aplicabile, stabilind regimul juridic aplicabil acestei majorări de capital social, făcută în îndeplinirea obligațiilor stabilite în sarcina cumpărătorului prin contractul de privatizare.

În consecință, Curtea a apreciat ca neîntemeiate criticile aduse deciziei din apel, motiv pentru care recursul a fost respins ca nefondat iar decizia menținută ca temeinică și legală.