ÎCCJ, decizie (scj.ro #83443)

Hotărârea

adunării generale extraordinare a acționarilor privind majorarea capitalului

social cu valoarea investițiilor realizate conform contractului de privatizare.

Acordarea dreptului de preferință

Cuprins pe materii:

Societate

comercială. Adunare  generală  extraordinară

Index alfabetic:

-

acționar  majoritar

-

adunare generală  extraordinară

-

anularea hotărârii AGEA

-

capital social

-

contract de vânzare-cumpărare de

acțiuni

-

contract de privatizare

-

drept de preferință

-

primă de emisiune

Reclamnta SIF Transilvania a cerut

anularea hotărârii AGEA privind majorarea capitalului social al pârâtei SC V SA

Victoria .

Prin contractul de vânzare-cumpărare

încheiat între APAPS Buc. vânzător și SA I SA Buc., cumpărător, s-a stipulat

că  urmare a  acestei investiții, cumpărătorul  poate beneficia

de acțiunule emise de societate pentru majorarea de capital

.

AGEA  a pârâtei a hotărât

majorarea de capital cu acordarea dreptului de preferință  tuturor

acționarilor, inclusiv reclamantei iar faptul că nu a uzat de acest drept nu

duce la anularea hotărârii AGEA.

(Secția comercială, decizia nr.2326

din  22 iunie  2006)

Prin sentința civilă nr.1072 din 4

mai 2004 a Tribunalului  Brașov , Secția Comercială , a fost admisă

acțiunea SIF T. SA Brașov și s-a dispus, în contradictoriu cu SC V. SA

Victoria, anularea hotărârii AGEA din 4 decembrie 2003, în ceea ce privește

majorarea capitalului social al pârâtei cu 26.810.150.000 lei, dispunându-se

comunicarea acestei hotărâri la ORC Brașov și publicarea ei în M.Of.

Apelul declarat împotriva acestei

sentințe de către pârâtă a fost admis, prin decizia nr.242 din 2 decembrie 2004

a Curții de Apel Brașov,  Secția Comercială și de Contencios Administrativ,

iar pe fond, acțiunea a fost respinsă ca nefondată.

S-a reținut, în argumentarea acestei

soluții că SC V. SA este o societate privatizată, în baza Legii nr.137/2002 și

a contractului de privatizare nr.14/2002, fiind supusă controlului

postprivatizare pe perioada derulării controlului, conform art.2 din OG

nr.25/2002.

Majorarea capitalului social a SC V.

SA aprobată prin Hotărârea AGEA din 4 decembrie 2003, s-a făcut în baza

obligațiilor asumate prin contractul de privatizare nr.14/2002, respectiv

art.12.2 din contract, care permitea acționarului majoritar cumpărător să

inițieze procedura de majorare în maxim 90 zile de la data scadenței fiecărei

tranșe investiționale, acesta urmând a beneficia de acțiunile emise pentru

respectiva majorare.

Cu certificatul emis în conformitate

cu art.11 al.2 din OG nr.25/2002, s-a dovedit că acționarul majoritar și-a

îndeplinit obligația contractuală de realizare a investiției, așa încât,

majorarea capitalului social dechisă în favoarea acestuia este valabilă și

legală.

S-a reținut, de asemenea, că

dispozițiile OUG nr.28/2002 nu sunt aplicabile majorărilor de capital social,

în acest caz, ele fiind exceptate prin art.47.1 din OUG nr.208 din 18 decembrie

2002, de modificare și completare a Legii nr.137/2002, ordonanță în vigoare la

data adoptării hotărârii AGEA.

În ceea ce privește prețul de

subscriere al unei acțiuni, s-a reținut că dispozițiile art.116 al.4 din OUG

nr.28/2002, în sensul că se va calcula obligatoriu prin adăugarea unei prime de

emisiune cel puțin egală cu diferența de valoare dintre activul net pe acțiuni

și valoarea nominală înregistrată a acțiunii, nu sunt aplicabile majorării de

capital social, decisă la 14 decembrie 2003 și pentru considerentul că

acțiunile emise au fost subscrise în virtutea dreptului de preferință.

Chiar dacă prin art.11 din OG

nr.25/2003, astfel cum a fost modificat prin OG nr.40/2003, acționarul

majoritar nu mai este obligat să acorde acest drept de preferință, prin

hotărârea AGEA atacată, s-a decis acordarea acestui drept acționarilor.

Conform art.116 alin.7 din OUG

nr.28/2002, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.525/2002, în toate

cazurile în care acțiunile nu sunt subscrise în virtutea dreptului de

preferință, prețul de subscriere a acțiunilor nu poate fi mai mic decât prețul

determinat, în conformitate cu prevederile alin.4, ceea ce înseamnă că

dispozițiile art.116 alin.4 nu sunt aplicabile în cazul în care acțiunile sunt

subscrise în virtutea dreptului de preferință,  cazul în speță.

Așadar, emisiunea de acțiuni fiind

făcută exclusiv pentru acționarii societății pârâte, nefiind deci oferite

publicului, acestea putând fi subscrise în virtutea dreptului de preferință,

putea fi făcută la un preț inferior celui calculat potrivit art.116 alin.4 din

OUG nr.28/2002, respectându-se alin.7 din același text, care reprezintă o

excepție de la reglementările cuprinse în art.116 alin.3 și 4.

S-a apreciat că au fost respectate și

dispozițiile art.92 din Legea nr.31/1990, valoarea noilor acțiuni nefiind mai

mică decât valoarea lor nominală.

Nici încorporarea în preț a unei

prime de emisiune nu a fost considerată obligatorie, ci facultativă, în

considerarea dispozițiilor art.215 alin.3 din Legea nr.31/1990. Aceasta devine

obligatorie doar atunci când este suprimat dreptul de preferință, ceea ce nu

este cazul în speță.

Cum acest drept de subscriere a fost

acordat tuturor acționarilor, inclusiv intimatei-reclamante, faptul că aceasta

nu a uzat de el, nu conduce la anularea hotărârii AGEA.

Nemulțumită de această decizie,

reclamanta a declarat recurs, solicitând modificarea ei în sensul respingerii

apelului și menținerii sentinței de fond.

În dezvoltarea motivelor de recurs,

întemeiate pe dispozițiile art.304 pct.9 și 10 C. proc. civ. recurenta a

criticat decizia din apel, întrucât s-a reținut eronat că s-a acordat un drept

de preferință la subscrierea noilor acțiuni acționarilor existenți.

De asemenea, instanța de apel a

reținut greșit că acestei majorări de capital social nu îi sunt aplicabile

dispozițiile OUG nr.28/2002 ci dispozițiile Legii nr.137/2002.

În ceea ce privește prima de

emisiune, instanța  de apel  a greșit  când a considerat că nu

este datorată, făcând aplicarea dispozițiilor art.116 ain.7 din OUG nr.28/2002

și aprecierea dreptuluide preferință.

Probele dosarului, respectiv

certificatul întocmit de cenzorii pârâtei care atestă efectuarea unor

investiții de 650.000 USD până la 30 iunie 2003 (500.000 USD investiții

tehnologice și 150.000 USD, investiții de mediu), probează numai investiția

acționarului majoritar și nicidecum acordarea dreptului de preferință

celorlalți acționari, cum greșit a reținut instanța de apel.

De asemenea, recurenta a considerat

că decizia din apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină, motivele de fapt

și de drept, așa cum prevăd dispozițiile art.261 alin.1 pct.5 C. proc. civ.,

nemotivându-se înlăturarea dispozițiilor OUG nr.28/2002 de la soluționarea

acestei cauze, dispoziții aplicabile câtă vreme societatea pârâtă este o

societate deținută public.

Recurenta a arătat că stabilirea unei

prime de emisiune era obligatorie, potrivit art.116 alin.4 din OUG nr.28/2002,

această majorare de capital social nefiind exceptată de la dispozițiile actului

normativ.

Or, instanța de apel a apreciat că

această majorare se încadrează în dispozițiile OG nr.25/2002, făcând o greșită

interpretare a art.47

1

din Legea nr.137/2002.

Recurenta a apreciat că instanța de

apel a făcut o gravă confuzie între voința societății comerciale, ca rezultat

al deliberărilor în adunarea generală a acționarilor, și voința acționarului

majoritar; numai adunarea generală fiind cea care poate acorda sau ridica

dreptul de preferință, nu și acționarul majoritar.

Recursul este nefondat .

Din actele dosarului rezultă că SC V.

SA a fost privatizată, prin contractul de vânzare-cumpărare  de acțiuni

nr.14/2002, încheiat în baza Legii nr.137/2002, între APAPS București și SC I.

SA București. La art.11 și 12 din contract, s-au stabilit obligațiile cumpărătorului,

devenit acționar majoritar, de a investi în SC V. SA, în numerar, prin infuzia

de capital, în sumă de 1milion USD, și prin aport investițional în cuantum de

1.540.000 USD conform unui grafic investițional, stabilit în anexa 7.

Prin contract s-a stipulat

(art.12.2.3) că urmare acestor investiții, cumpărătorul, în maximum 90  de

zile lucrătoare de la scadența fiecărei tranșe investiționale, va solicita

societății să inițieze procedura de majorare de capital social, cumpărătorul

„urmând a beneficia de acțiunile emise de societate pentru respectiva

majorare”.

Obiectul litigiului de față îl

constituie tocmai o asemenea majorare de capital social, cu valoarea

investițiilor realizate de SC I. SA, până la 30 iunie 2003, în valoare de

650.000 USD, majorare decisă la 4 decembrie 2003.

Având în vedere clauzele contractului

de privatizare și cele consemnate în procesul verbal al adunării generale

extraordinare atacate , instanța de apel a reținut  corect că adunarea

generală, având în vedere și poziția exprimată de reprezentantul acționarului

majoritar, cumpărătorul acțiunilor în procesul de privatizare, a acordat drept

de preferință în subscrierea noilor acțiuni, tuturor acționarilor societății,

acționarul majoritar renunțând la drepturile conferite prin art.12.2.3 din

contractul de privatizare.

În consecință, critica recurentei, pe

aspectul dreptului de preferință, reținută de instanța de apel, este nefondată,

cât și cea privitoare la confuzia între voința societății și cea a acționarului

majoritar. Adunarea generală a acționarilor este cea care a decis în acest

sens, în raport cu poziția exprimată de reprezentantul acționarului majoritar,

exprimată în adunare și nu acționarul majoritar, cum a susținut recurenta.

Neîntemeiată este și critica

referitoare la supunerea acestei majorări de capital social, dispozițiilor

Legii nr.137/2002 și ale OG nr.25/2002, și nu ale OUG nr.28/2002. Acest aspect

a fost irevocabil tranșat, prin decizia nr.6039 din 16 decembrie 2005 a

ICCJ-Secția Comercială, având ca obiect o altă majorare de capital social,

făcută în aceeași societate, de același acționar, în baza aceluiași contract de

privatizare nr.14/2002, ocazie cu care aceeași recurentă SIF T. SA a invocat

aceleași chestiuni de drept, irevocabil rezolvate.

În consecință, recurenta nu mai poate

susține, în prezenta cauză, că majorărilor de capital social din SC V. SA,

făcute în îndeplinirea obligațiilor investiționale stabilite prin contractul de

privatizare nr.14/2002, în sarcina SC I. SA, ar avea un alt regim juridic decât

cel stabilit prin Legea nr.137/2002 și OG nr.25/2002, sau că instanța ar fi

interpretat greșit art.47

1

din Legea nr.137/2002, modificată prin

OUG nr.208/2002.

În considerarea celor expuse,

recurenta nu mai poate invoca nici greșita stabilire a prețului de subscriere a

acțiunilor și încălcarea art.116 alin.4 din OUG nr.28/2002 în cadrul procesului

de majorare a capitalului social, deoarece s-a stabilit în litigiul soluționat

irevocabil, prin aceeași decizie nr.6039 din 16 decembrie 2005, între aceleași

părți, în temeiul aceluiași contract de privatizare – dar care a avut ca obiect

o majorare de capital anterioară, dar în realizarea acelorași obligații

contractuale – că acesta poate fi mai mic decât cel determinat, conform art.116

alin.4 din OUG nr.28/2002 în situația în care acțiunile sunt subscrise în

virtutea dreptului de preferință, caz în speță. Prețul de referință a fost

stabilit, în conformitate cu excepția statuată la art.116 alin.7, după cum

corect a reținut și instanța de apel, și cu cele  ale art.92 din Legea

nr.31/1990.

Chiar dacă  recurenta a

considerat că motivele invocate se încadrează în dispozițiile art.304 pct.9 și

10 C. proc. civ. (în vigoare la data declarării recursului), din dezvoltarea

motivelor de recurs rezultă  și motivul prevăzut în art.304 pct.7 C.proc.

civ., respectiv necuprinderea motivelor de fapt și de drept pe care se

sprijină, încadrare făcută de curte în conformitate cu dispozițiile art.306

alin.3 C. proc. civ..

Analizând această critică, din

considerentele deciziei de apel rezultă cu prisosință că instanța și-a

argumentat soluția atât pe probele dosarului cât și pe dispozițiile legale

aplicabile, stabilind regimul juridic aplicabil acestei majorări de capital

social, făcută în îndeplinirea obligațiilor stabilite în sarcina cumpărătorului

prin contractul de privatizare.

În consecință, Curtea a apreciat ca

neîntemeiate criticile aduse deciziei din apel, motiv pentru care recursul

a  fost  respins ca nefondat iar decizia menținută ca temeinică și

legală.