Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ
respins

ÎCCJ, decizie (scj.ro #82335)

CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, decizie (scj.ro #82335) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Prescripția extinctivă. Cerere de repunerea în termenul de exercitare a acțiunii în justiție. Condiția concretizării acțiunii Cuprins pe materii : Drept civil. Acțiune civilă. Termen de exercitare. Prescripție extinctivă. Cerere de repunerea în termenul de exercitare a acțiunii în justiție. Condiția concretizării acțiunii Index alfabetic : Drept civil - prescripția extinctivă - termen de exercitare a acțiunii prescriptibilă - repunerea în termenul de exercitare a acțiunii Decretul nr. 167/1958 , art. 19 Potrivit art. 19 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, instanța judecătorească poate, în cazul în care constată că fiind temeinic justificate cauzele pentru care termenul de prescripție a fost depășit, să dispună, chiar și din oficiu, judecarea acțiunii.

În acest scop, trebuie, însă să se concretizeze ce anume acțiune se intenționează a se exercita, deoarece, în raport cu aceasta urmează a se stabili dacă sunt motive temeinice de repunere în termen . I.C.C.J., secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr.5493 din 21 iunie 2005 La 4 august 2003, M.E. a chemat în judecată pe pârâții B.N.A. și B.E. și a solicitat repunerea în termen pentru exercitarea dreptului la orice acțiune împotriva pârâților întrucât, datorită unor cauze temeinic justificate, nu au introdus acțiune în termenul de prescripție prevăzut de lege. Judecătoria Focșani, prin sentința civilă nr.3995 din 4 noiembrie 2003, a respins acțiunea, soluție menținută prin decizia civilă nr.85 din 28 ianuarie 2004 a Curții de Apel Galați, Secția civilă.

Instanțele de fond și de apel au reținut că la data de 26 iunie 1989 s-a încheiat între pârâtul B.N.A., în calitate de vânzător și reclamant, alături de soția sa M.M., în calitate de cumpărători, un contract prin care cel dintâi le-a înstrăinat dreptul său de proprietate asupra locuinței situate în vatra satului Tichiriș, comuna Vidra, județul Vrancea, cu prețul de 15.000 lei. În cuprinsul actului s-a prevăzut că terenul aferent construcției este proprietatea statului, iar cumpărătorilor li se transmite dreptul de folosință asupra acestuia, în condițiile art.47 din Legea nr.4/1973. S-a considerat că cererea de repunere în termenul de prescripție nu este întemeiată față de împrejurarea că reclamantul nu a precizat dreptul la acțiune supus termenului de prescripție la care se referă.

Reclamantul a declarat recurs susținând, în esență, că greșit instanțele nu au intrat în cercetarea fondului, nu au administrat probe , chiar din oficiu, pentru a constata cauzele temeinic justificate pentru care termenul de prescripție a fost depășit. Recursul este nefondat. Potrivit art.19 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă instanța judecătorească poate, în cazul în care constată ca fiind temeinic justificate cauzele pentru care termenul de prescripție a fost depășit, să dispună chiar din oficiu judecarea acțiunii. Repunerea în termen presupune existența „acțiunii” în sensul de drept la acțiune având un obiect patrimonial care se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabili de lege.

Instanțele de fond și de apel au reținut corect că reclamantul, prin cererea de chemare în judecată, nu a precizat expres care este, concret, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial, prescriptibil, în aport de care să poată fi analizată cererea de „repunere în termen”. Analiza cauzelor temeinic justificate ce au dus la depășirea termenului de prescripție nu este posibilă „in abstracto”. Față de considerentele menționate, s-a respins recursul ca nefondat.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2015-10-30
0,93
ÎCCJ, decizie (scj.ro #140176)
Î nceputul prescriptiei extinctive.Incidența dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958. Efecte Cuprins pe materii : Drept comercial. Prescripția extinctivă Index alfabetic: prescripție extinctiva -inceput Decretul nr. 167/195
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, decizie (scj.ro #82330)
Prescripția extinctivă. Acțiunea creditorului. Inadmisibilitate. Cuprins pe materii. Drept civil. Prescripția extinctivă. Acțiunea creditorului. Inadmisibilitate. Index alfabetic. Drept civil. - Prescripția extinctivă. C.civil.: art. 1865 D
ÎCCJ 2006-03-10
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2644/2006
scripția extinctivă instanța judecătorească poate să dispună judecarea sau rezolvarea acțiunii, chiar dacă termenul de prescripție s-a împlinit „în cazul în care constată ca fiind temeinic justificate cauzele pentru care termenul de prescri
ÎCCJ
0,92
ÎCCJ, decizie (scj.ro #127723)
nu și pentru orice reclamant diligent. Repunerea în termenul de prescripție extinctivă reprezintă o măsură excepțională, putând fi definită ca beneficiul recunoscut de lege titularilor drepturilor subiective, în condițiile anume prevăzute,
ÎCCJ 2010-05-03
0,92
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2709/2010
data intrării în vigoare a acestui act normativ. Sub aspectul promovării unei acțiuni în constatarea nulității absolute a actelor translative de proprietate mai sus-arătate, alin. (5) al textului de lege menționat stipulează că acesta este
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă