ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2349/2016

Decizia nr. 2349/2016

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 12.02.2016, reclamanții A., B., C., D., E., F., G. și H. au solicitat instanței în contradictoriu cu pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, să pronunțe o hotărâre prin care să admită contestația împotriva deciziei de invalidare nr. 6331 din 19 noiembrie 2015 emisă de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.

În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 165/2013 și ale Legii nr. 18/1991.

Prin sentința civilă nr. 1016 din 16.09.2016 Tribunalul București a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a dispus decimarea cauzei spre competență soluționare Tribunalului Olt.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:

Potrivit art. 21 din Legea nr. 165/2013, emiterea deciziei de validare sau de invalidare coincide cu momentul finalizării procedurii administrative de control al existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii, control care se desfășoară centralizat la nivelul întregii țări de către Secretariatul Comisiei Naționale. Acesta este abilitat de lege să solicite documente în completare entităților învestite de lege care i-au transmis deciziile cu propunere de acordare de măsuri compensatorii.

În noțiunea de „entitate învestită de lege” în accepțiunea actului normativ special intră, potrivit art. 3 pct. 4 lit. b) din Legea nr. 165/2013 și unitatea notificată.

În același timp, art. 35 din Legea nr. 165/2013 reprezintă o normă atributivă de competență teritorială în soluționarea contestațiilor promovate conform art. 34 din Legea nr. 165/2013 în favoarea secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție de află sediul entității.

Reiese, deci, că prezintă relevanță în determinarea competenței teritoriale în soluționarea contestației, sediul entității învestite cu soluționarea cererii, emitente a hotărârii prin care s-au acordat măsuri compensatorii, iar nu sediul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor.

O interpretare contrară ar echivala cu stabilirea unei competențe teritoriale exclusive în favoarea Tribunalului București în soluționarea tuturor contestațiilor promovate în exercitarea controlului legalității tuturor hotărârilor entităților învestite cu soluționarea notificărilor, de pe întregul teritoriu al țării și a celor de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, atâta timp cât acest control se realizează, pe temeiul art. 21 alin. (5) din Legea nr. 165/2013, exclusiv de Secretariatul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, organism unic, cu sediul în mun. București.

Or, dacă aceasta ar fi fost intenția legiuitorului, ar fi fost clar exprimată prin indicarea Tribunalului București, ca unică instanță învestită cu soluționarea contestațiilor promovate conform art. 35 rap. la art. 34 din Legea nr. 165/2013.

De asemenea, dispozițiile art. 35 din Legea nr. 165/2013, nu sunt incidente în cauză. Secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității îi revine competența să judece contestația persoanei îndreptățite împotriva deciziei emise cu respectarea prevederilor art. 33-34 din lege. Or, textele legale incidente se referă la deciziile emise chiar de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, nicidecum la deciziile emise de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor. Așadar, cauza de față nu poartă asupra deciziei emise în condițiile art. 33-34 din lege, ci asupra unei decizii de invalidare emise în lumina dispozițiilor art. 17 alin. (1) raportat la art. 21 din Lege nr. 165/2013, cum de altfel chiar se prevede în preambulului actului juridic supus controlului judiciar.

Prin sentința civilă nr. 674 din 09 noiembrie 2016, Tribunalul Olt a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocate din oficiu, a declinat competența în favoarea Tribunalului București și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut următoarele:

Reclamanții A., B., C., D., E., F., G. și H., în temeiul dispozițiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 au formulat contestație împotriva deciziei de invalidare nr. 6331 din 19 noiembrie 2015 emisă de pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se admită contestația, să se anuleze decizia contestată și pe cale de consecință să fie validată dispoziția nr. 7471 din 08 septembrie 2004 emisă de Primarul Municipiului Slatina, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea contestației se arată că prin decizia de invalidare nr. 6331/19.11.2015 emisă de pârâtă s-a dispus invalidarea dispoziției nr. 7471 din 08 septembrie 2004 emisă de Primarul Municipiului Slatina, motivat de faptul că nu ar fi fost depuse documente care să susțină dreptul de proprietate asupra imobilului teren notificat și nici documente care să ateste calitatea de moștenitori a domnilor B., D., C. și A. Consideră această decizie vădit nelegală și netemeinică.

Potrivit dispozițiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, „Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării”.

Sediul entității emitente a deciziei contestate - Guvernul României - Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor - se află în București, sector 1.

Potrivit disp art. 3 alin. (1) pct. 4 lit. g) din Legea nr. 165/2013, una dintre instituțiile calificate de acest act normativ ca fiind „entitate învestită de lege” este Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, înființată potrivit aceluiași act normativ.

În consecință, instanța competenta sa soluționeze contestația formulata împotriva deciziei nr. 6331 din 19 noiembrie 2015 emisa de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, este Tribunalul București.

Învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, în considerarea celor ce succed:

Norma de competență care reglementează raportul juridic litigios este reprezentat de dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013.

Dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 prevăd că deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

Dispozițiile legale sus-menționate instituie o normă de competență teritorială absolută, ce conferă tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității prevăzute de lege, competența de soluționare a contestației formulate împotriva deciziilor emise de aceasta.

Noțiunea de entitate învestită de lege este explicitată la art. 3 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 165/2013 în sensul că au această semnificație următoarele structuri cu atribuții în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii:

a) unitatea deținătoare, în înțelesul H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, al O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările șl completările ulterioare, precum și al O.U.G. nr. 83/1999, republicată;

b) entitatea învestită cu soluționarea notificării, în înțelesul H.G. nr. 250/2007, cu modificările și completările ulterioare;

c) comisia locală de fond funciar, comisiile comunale, orășenești și municipale, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

d) comisia județeană de fond funciar sau, după caz, Comisia de Fond Funciar a Municipiului București, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificăriie și completările ulterioare;

e) Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase și comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România;

f) Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică;

g) Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, înființată potrivit legii.

Se observă că instanțele aflate în conflict au analizat, din perspective diferite, noțiunea de „entitate” folosită de legiuitor în conținutul textului anterior citat.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 3 pct. 4 din Legea nr. 165/2013 noțiunea de entitate învestită de lege desemnează anumite structuri cu atribuții în procesul de stabilire a măsurilor reparatorii pentru imobilele preluate abuziv de stat, expres și limitativ prevăzute de lege, printre care se numără și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.

Întrucât, în cauză, s-a solicitat anularea deciziei de compensare-validare nr. 6331 din 19.11.2015, decizie ce a fost emisă de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, iar potrivit art. 3 pct. 4 Iit. g) din Legea nr. 165/2013, această instituție are calitatea de entitate învestită de lege, conform art. 35 alin. (1) din același act normativ, competența de soluționare a cauzei revine tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul acestei entități.

Având în vedere că sediul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, respectiv București, sector 1, se află în circumscripția Tribunalului București, acesta este instanța competentă teritorial să soluționeze cauza dedusă judecății.

În consecință, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea tribunalului în circumscripția căreia se află sediul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, respectiv Tribunalul București.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G. și H., în contradictoriu cu pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, având ca obiect contestație împotriva deciziei de invalidare nr. 6331 din 19.11.2015, în favoarea Tribunalului București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 decembrie 2016.