ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2350/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2350/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin

cererea precizată, reclamanții C.D. și C.M. au solicitat, în calitate de

proprietari aparenți, în contradictoriu cu Statul Român - Ministerul

Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Națională de Autostrăzii și

Drumuri Naționale din România S.A, și de asemenea în contra Comisiei pentru

aplicarea Legii NR. 255/2010 de pe lângă Consiliul Local Marca cu sediul în

Marca, ca în urma probatoriului administrat în cauză, instanța să dispună:

- modificarea Hotărârii nr. 33 din data de 24

aprilie 2012 de stabilire a despăgubirii pentru imobilul expropriat situat în

loc. Marca, în suprafață de 90 mp identificat prin nr. cadastral 732/1, în

cuantum de 98,33 lei.

- modificarea Hotărârii nr. 32 din data de 24

aprilie 2012 de stabilire a despăgubirii pentru imobilul expropriat situat în

loc. Marca, în suprafață de 90 mp identificat prin nr. cadastral 729/1, în

cuantum de 98,33 lei.

- modificarea Hotărârii nr. 34 din data de 24

aprilie 2012 de stabilire a despăgubirii pentru imobilul expropriat situat în

loc. Marca, în suprafață de 1732 mp identificat prin nr. cadastral 1358/1,

1358/2 și construcții cu fântână de 8 m adâncime, respectiv canal 120 ml, în

cuantum total de 13302,38 lei, compusă din 8166,38 lei aferentă terenului și

5136 lei aferentă construcției, fântânei și canalului.

- modificarea Hotărârii nr. 31 din data de 24

aprilie 2012 de stabilire a despăgubirii pentru imobilul expropriat situat în

loc. Marca, în suprafață de 758 mp identificat prin nr. cadastral 730, 731, în

cuantum de 828,12 lei.

- modificarea Hotărârii nr. 29 din data de 24

aprilie 2012 de stabilire a despăgubirii pentru imobilul expropriat situat în

loc. Marca, în suprafață de 565 mp identificat prin nr. cadastral 1168/1/1, în

cuantum de 617,26 lei.

- modificarea Hotărârii nr. 30 din data de 24

aprilie 2012 de stabilire a despăgubirii pentru imobilul expropriat situat în

loc. Marca, în suprafață de 126 mp identificat prin nr. cadastral 1168/2/1, în

cuantum de 137,66 lei; în sensul majorării cuantumului stabilit prin aceste

hotărâri, cu luarea în considerare a valorii de 45 lei/mp teren.

- obligarea intimatei la plata cheltuielilor

de judecată ocazionate cu judecarea prezentului litigiu conform chitanțelor

anexate.

Prin Sentința civilă nr. 170 din 29 ianuarie

2015 a Tribunalului Sălaj, acțiunea a fost respinsă ca nefondată.

Examinând cu prioritate excepțiile de

procedură invocate în apărare, care ar face de prisos cercetarea în tot sau în

parte a cauzei dedusă judecății,tribunalul a constatat că acestea sunt

neîntemeiate și ca atare nu au fost reținute de instanță, pentru următoarele

considerente:

Excepția inadmisibilității cererii de

modificare a hotărârilor emise de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 255/2010 a

fost apreciată, de asemenea, ca neîntemeiată, fiind respinsă. Instanța a

reținut în acest sens, că, potrivit art. 22 din Legea nr. 255/2010,

expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii, prevăzute la art. 19 se

poate adresa instanței judecătorești competente, fără a putea contesta

transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus

exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de

stabilire a cuantumului despăgubirii și transferului dreptului de proprietate.

Prin acțiunea formulată, reclamanții nu au

contestat transferul dreptului de proprietate, ci au solicitat doar majorarea

despăgubirilor stabilite prin hotărârea sau hotărârile menționate. În acest

context, controlul de legalitate privește doar stabilirea întinderii

despăgubirilor. Cum stabilirea despăgubirilor s-a făcut prin hotărâre, în cazul

modificării întinderii despăgubirilor se modifică în mod corelativ și hotărârea

atacată, însă numai sub acest aspect, astfel că, acțiunea formulată este în

principiu admisibilă.

Pe fond, sub aspectul temeiniciei și

legalității hotărârii hotărârilor atacate, instanța a reținut că prin Legea nr.

255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară

realizării unor obiective de interes național, județean și local, au fost

declarate de utilitate publică toate lucrările de construcție de autostrăzi,

expropriator fiind Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și

Drumuri Naționale din România - S.A. Legea nr. 255/2010 este o lege specială,

care derogă de la prevederile Legii nr. 33/1994, care constituie regula

generală în materie de expropriere, conform principiului "specialia

generalibus derogant".

În speță, evaluarea a fost făcută prin

raportare atât la valoarea stabilită în grila notarilor publici, aferentă

anului 2011 (anul evaluării), când valoarea unui metru pătrat de teren arabil

în extravilanul localității Marca era de 0,95 lei, iar valoarea unui metru

pătrat de teren arabil în intravilanul localității Marca era de 4,10 lei, care

reprezintă suma estimată pentru care un imobil poate fi înstrăinat la data

evaluării, cât și la valoarea prejudiciului cauzat proprietarului conform Legii

nr. 33/1994. Astfel, prin raportare la valoarea din ghidul notarilor, la care a

fost adăugată valoarea prejudiciului (15%), terenurile în litigiu au valorile

stabilite prin cele trei hotărâri de despăgubire. Imobilele în litigiu au fost

evaluate individual, fiind infirmată, astfel, susținerea reclamantei potrivit

căreia, la stabilirea cuantumului final, s-ar fi apreciat "o valoare în

bloc a tuturor terenurilor expropriate în zonă ".

Prin prezenta cerere, reclamanții au

solicitat majorarea despăgubirilor, prin luarea în considerare a valorii de

circulație a terenurilor ca fiind de 45 lei/mp.

Reclamanții nu au fost în măsură să prezinte

instanței înscrisuri privind vânzarea de terenuri similare în zonă, astfel că,

pentru stabilirea despăgubirilor cuvenite, instanța a procedat conform art. 25

din Legea nr. 33/1994, numind o comisie de trei experți.

În cauză, au fost întocmite două rapoarte de

expertiză, unul întocmit la data de 15 martie 2013, la solicitarea reclamanților

și cel de-al doilea, întocmit la data de 10 noiembrie 2014, la solicitarea

pârâților, însă nici unul dintre acestea nu corespund cerințelor prev. de art.

26 din Legea nr. 33/1994, adică nu au avut în vedere prețul cu care se vând, în

mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială la

data întocmirii raportului de expertiză, motiv pentru care nu au fost luate în

considerare de instanță.

Instanța a constatat că există o mare

diferență între valorile stabilite prin cele două expertize (care ajung la

concluzii diferite, prin luare în considerare a unor date de referință și

comparabile diferite) și valorile stabilite de către expertul evaluator -

membru ANEVAR, în acord cu prevederile art. 11 alin. (7) - (9) din Legea nr. 255/2010,

coroborate cu prevederile art. 8 din Normele de aplicare a Legii nr. 255/2010,

avându-se în vedere expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor

publici, potrivit art. 77

1

alin. (5) din Legea nr. 571/2003.

Fiind în realitate o vânzare forțată, în care

consimțământul vânzătorului nu este cerut de lege, în considerarea efectelor

general benefice a utilității publice căreia îi va fi afectat imobilul, este

firesc ca despăgubirea pentru bunul expropriat să cuprindă doar un preț

echivalent cu prețul la care s-ar fi vândut în mod normal bunul în cazul unei

vânzări obișnuite, consimțite de ambele părți, dar și eventualul prejudiciu

cauzat proprietarului-vânzător, reprezentat inclusiv de eventualul beneficiu de

care a fost lipsit ca urmare a unei exproprieri intempestive, în raport de

lucrările realizate și care urmau să aducă un beneficiu cert și previzibil.

Or, justa despăgubire presupune acordarea

proprietarului expropriat a prețului pe care l-ar fi încasat în cazul în care

ar fi vândut de bună voie terenul, acesta fiind prețul pieții, adică prețul cu

care se vând sau se cumpără, în mod obișnuit astfel de terenuri. Prin urmare nu

se pot lua în calcul ofertele de preț ale agențiilor imobiliare, ci prețul

plătit efectiv și consemnat ca atare în contractele autentice de

vânzare-cumpărare.

Împotriva acestei sentințe, au declarat în

termen legal apel ambele părți.

În motivarea apelului lor, reclamanții

învederează că prima instanță a reținut că valoarea despăgubirilor acordate

prin hotărârile de expropriere contestate a fost corect stabilită, în baza unui

raport de evaluare întocmit de un membru ANEVAR și în conformitate cu

dispozițiile legii speciale ce stabilesc în sarcina expertului obligația de a

se raporta la grilele notarilor publici.

La momentul stabilirii despăgubirii, expertul

evaluator a avut în vedere exclusiv aceste grile, nefăcând o evaluare efectivă

a proprietății, acesta fiind motivul pentru care reclamanții s-au adresat

instanței de judecată, efectuându-se două expertize pe parcursul procesului.

Dacă s-ar aprecia că dispozițiile art. 11 din Legea nr. 255/2010 înseamnă o

modalitate de calcul bazată pe un criteriu obiectiv, atunci orice altă

modalitate de evaluare ar fi de prisos și nu ar mai fi aplicabilă Legea nr.

33/1994, în interpretarea căreia Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut

că grilele notarilor publici conțin doar valori orientative.

În realitate, aceste grile servesc în

principal activității notarilor, nefiind avute în vedere la stabilirea valorii

impozabile sau a valorii de referință pentru stabilirea taxei judiciare de

timbru.

Faptul că cele două expertize stabilesc

valori între care există diferențe substanțiale nu este un motiv ca instanța să

nu stabilească un cuantum rezonabil al despăgubirilor.

Pârâta a solicitat schimbarea sentinței

apelate, în sensul de a-i fi acordate cheltuielile de judecată ocazionate în

fața primei instanțe, în cuantum de 2450 lei, reprezentând onorariile

experților.

În motivarea cererii de apel, pârâta

învederează că a solicitat aceste cheltuieli și că a făcut dovada efectuării

lor prin chitanțele depuse la dosar, însă instanța a omis să se pronunțe asupra

lor. Arată, de asemenea, că a formulat și cerere de completare a hotărârii de

către prima instanță.

Analizând apelurile formulate prin prisma motivelor

invocate, raportat la dispozițiile art. 292 alin. (1) C. proc. civ., curtea a

constatat următoarele:

În ceea ce privește apelul declarat de

reclamanți, curtea a apreciat că acesta nu este fondat, prima instanță aplicând

în mod corect dispozițiile art. 11 alin. (7) - (9) din Legea nr. 255/2010, ce

prevăd că expertul evaluator va avea în vedere grilele notarilor publici, în

controlul judiciar instanța verificând doar respectarea acestui criteriu.

Oricum, prima instanță a verificat inclusiv

măsura în care grilele notariale reflectă valoarea reală de circulație a

imobilelor, prin expertizele dispuse în cauză, pe care finalmente le-a

înlăturat, datorită discrepanțelor dintre ele și criteriilor avute în vedere de

experți la momentul întocmirii lor.

Așadar, prima instanță a reținut în mod

corect că legea specială de expropriere prevede un criteriu distinct, obiectiv,

de stabilire a despăgubirilor, criteriu ce a fost respectat de expropriator.

Nu au fost considerate fondate motivele

referitoare la inutilitatea controlului judiciar în ceea ce privește stabilirea

despăgubirilor, în realitate acesta limitându-se la verificarea împrejurării

dacă criteriul stabilit de legiuitor a fost respectat de expropriator.

Referitor la apelul pârâtului, în temeiul

art. 137 alin. (1) C. proc. civ., curtea a admis excepția inadmisibilității

invocată din oficiu în temeiul art. 281

2a

C. proc. civ., fiind vorba

de o cerere asupra căreia prima instanță nu s-a pronunțat și care poate

constitui doar obiect al completării dispozitivului, nu și al unei căi de atac

de reformare.

Împotriva Deciziei nr. 1139/A din 4 iunie

2015 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă au declarat recurs reclamanții C.D.

și C.M. care au învederat următoarele motive de nelegalitate:

Instanța de judecată a aplicat în mod eronat

dispozițiile art. 11 alin. (7) - (9) din Legea 255/2010, care prevăd ca

expertul evaluator va avea în vedere grilele notarilor publici.

La momentul inițial al stabilirii

despăgubirii, s-a avut în vedere în mod exclusiv prețul menționat în expertizele

notarilor publici, nefiind efectuată o evaluare efectivă de către expertul

membru ANEVAR. Dacă se interpretează prevederile art. 11 din Legea nr.

255/2010, în sensul arătat de intimatul CNADNR, respectiv că această lege a

stabilit o modalitate de calcul bazată pe un criteriu obiectiv și care este

aptă să reflecte valoarea reală de circulație a imobilelor expropriate, rezultă

că orice altă modalitate de evaluare este de prisos.

Referindu-se la "grila notarilor

publici", Înalta Curte de Casație a reținut că aceasta conține valorile

orientative ale proprietăților imobiliare,bazate pe analiza tranzacțiilor

efectuate în anii anteriori și pe anticiparea evoluției viitoare. Ca atare,

instanța nu putea să acorde acestei grile o putere doveditoare mai mare decât

celei acordate raportului de expertiză efectuat în cauză prin raportare la

situația concretă a imobilului supus evaluării. Această grilă a notarilor

publici ar trebui să servească în principal activității notarilor, acesta fiind

motivul pentru care nici valoarea impozabilă a imobilelor nu se stabilește în

funcție de această grilă, cum nici la momentul stabilirii taxei judiciare de

timbru pentru o acțiune evaluabilă în funcție de valoarea imobilului nu se are

în vedere această grilă.

Chiar dacă prima instanță a constatat că

între valorile relevate de cele două expertize există diferențe substanțiale,

cu toate că acest lucru nu este real, aceasta avea datoria ca, raportându-se la

părerea unor specialiști desemnați în cauză, să stabilească o valoare rezonabilă

și corectă a despăgubirilor, aflată între concluziile celor două evaluări și nu

să recurgă la soluția extremă de a elimina din probatoriu în mod neîntemeiat

ambele rapoarte de expertiză.

Pentru aceste considerente învederate, se

solicită a se dispune admiterea recursului formulat și modificarea în

totalitate a dispozițiilor deciziei atacate. În drept, au fost invocate

prevederile art. 304 pct. 7, 9 și ale art. 312 alin. (3) C. proc. civ. vechi.

Analizând excepția nulității recursului

invocată de reclamanții C.D. și C.M., Înalta Curte de Casație și Justiție

constată că aceasta este nefondată, urmând a fi respinsă pentru considerentele

ce succed.

Pentru a opera nulitatea recursului în

condițiile art. 306 C. proc. civ., este necesar ca cererea de recurs să nu

cuprindă critici propriu-zise la adresa deciziei sau să cuprindă o succesiune

de fapte și afirmații ce nu ar putea fi încadrate în cazurile de casare sau de

modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ..

În cauză, criticile formulate în cuprinsul cererii

de recurs de către reclamant vizează motivul de nelegalitate reglementat de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece se susține că instanța de apel a

procedat la aplicarea eronată a prevederilor art. 11 alin. (7) - (9) din Legea

nr. 255/2010, în ceea ce privește calculul despăgubirilor aferente,

susținându-se că grila notarilor publici nu este un criteriu care să fie avut

în vedere de instanță, nefiind realizată o evaluare efectivă a terenului în

litigiu, fiind înlăturate în mod nejustificat concluziile rapoartelor de

expertiză.

Astfel, excepția nulității recursului

invocată de pârâți se va respinge.

Analizând recursul declarat prin prisma

motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte

de Casație și Justiție îl va admite pentru următoarele considerente:

În speță, în temeiul Legii nr. 255/2010 și al

H.G. nr. 1051/2011, a fost emisă decizia de expropriere nr. 45 din data de 16

ianuarie 2012, privind coridorul de expropriere al lucrării

"Brașov-Cluj-Borș, Secțiunile 2B și 3C", printre imobilele care fac

parte din coridorul de expropriere, fiind și imobilele care fac obiectul

prezentului litigiu. Despăgubirea pentru exproprierea imobilelor a fost

stabilită printr-un raport de evaluare întocmit de către un evaluator în proprietăți

imobiliare, membru al A.N.E.V.A.R. Raportul de evaluare a fost întocmit în

conformitate cu prevederile art. 11 alin. (7) - (9) din Legea nr. 255/2010,

coroborate cu prevederile art. 8 din Normele de aplicare a Legii nr. 255/2010.

Prin acțiunea formulată, reclamanții au

contestat valoarea despăgubirilor stabilite, solicitându-se majorarea acestora

și aplicarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, acțiunea formulată

fiind respinsă prin sentința civilă nr. 170 din 29 ianuarie 2015 a Tribunalului

Sălaj, păstrată prin Decizia civilă nr. 1139/A/4 iunie 2015 a Curții de Apel

Cluj.

Motivul de nelegalitate invocat de reclamanți

se referă la inaplicabilitatea prevederilor art. 11 alin. (7) - (9) din Legea

nr. 255/2010 în situația contestării pe calea acțiunii în justiție a valorii

despăgubirilor ce se cuvin a fi acordate, solicitându-se aplicarea criteriului

legal reglementat de art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Susținerile recurenților sunt fondate,

instanța de apel nu a procedat la aplicarea criteriului legal reglementat de

art. 26 din Legea nr. 33/1994, prin înlăturarea concluziilor rapoartelor de

expertiză efectuate în cauză și prin aplicarea exclusivă a grilelor notariale

prevăzute de art. 11 alin. (7) și 8 din Legea nr. 255/2010 ca și criteriu de

stabilire a despăgubirilor.

Dispozițiile Legii nr. 255/2010 vizează etapa

necontencioasă a procedurii de expropriere, făcând trimitere explicită la

obligațiile expropriatorului, anterioare emiterii hotărârii privind stabilirea

despăgubirilor, respectiv întocmirea documentației tehnico-economice și

cadastral juridice necesară raportului de evaluare, realizat în faza

administrativă. Ca atare, este certă distincția stabilită de legiuitor între

evaluarea operată în vederea exproprierii, în etapa administrativă, procedură

condusă de către expropriator și expertiza ce se efectuează în etapa judiciară,

urmare formulării unei contestații de către proprietarul imobilului supus

exproprierii, efectuată conform art. 25 din Legea nr. 33/1994, de către o

comisie compusă din trei experți.

În speță, textele art. 11 alin. (7) și (8)

din Legea nr. 255/2010 nu sunt aplicabile, raportul de evaluare întocmit anual

pentru Camera notarilor publici putând avea doar valoare orientativă, dar

neputând înlocui raportul de expertiză pe care legea îl cere în cadrul

procedurii judiciare de stabilire a despăgubirilor în caz de expropriere.

În privința stabilirii cuantumului

despăgubirii de către instanță,sunt aplicabile prevederile art. 26 din Legea

nr. 33/1994, la care face trimitere în mod expres chiar Legea nr. 255/2010,

prin art. 22 alin. (1) și (3). Acțiunea formulată în conformitate cu

prevederile acestui articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - 27

din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică,

în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.

În concluzie, dispozițiile legale invocate de

către instanță referitoare la evaluarea despăgubirilor din Legea nr. 255/2010

și normele de aplicare ale acesteia se referă la evaluarea făcută anterior

exproprierii, în faza procedurii administrative și nu la stabilirea

despăgubirilor de către instanță în caz de contestare a hotărârii

expropriatorului.

Potrivit art. 26 alin. (1) și (2) din Legea

nr. 33/1994 "Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și

din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite. La

calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța, vor ține

seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în

unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză,

precum și de daunele aduse proprietarilor sau, după caz, altor persoane

îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia".

Conform dispozițiilor legale enunțate, pentru

stabilirea despăgubirii, experții se vor raporta la prețul cu care se vând, în

mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială.

Pe cale de consecință, nu pot fi validate de

către instanță concluziile unui raport de expertiză în care, contrar prevederilor

legale aplicabile, experții folosesc la stabilirea despăgubirii alte criterii

decât cele prevăzute de lege, fundamentându-și concluziile și raportându-se la

date și elemente ce sunt în dezacord cu cerințele impuse de textul de lege

menționat.

Or, în speță, rezultă că pentru determinarea

valorii de piață a imobilelor în litigiu, experții s-au raportat la grilele

notariale, raportul de evaluare omologat de instanțe nesocotind dispozițiile

art. 26 din Legea nr. 33/1994, fiind în dezacord cu cerințele impuse de textul

de lege aplicabil.

Față de caracterul explicit al normei legale

sus-menționate și față de jurisprudența unitară a instanței supreme care a

configurat înțelesul acestei norme, nu poate fi avut în vedere decât criteriul

legal, prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel din

unitatea administrativ teritorială în care este situat terenul supus

exproprierii (amplasate în aceeași zonă și făcând parte din aceeași categorie

de folosință).

Cum pentru stabilirea despăgubirii la care

sunt îndreptățiți reclamanții potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994

se impune efectuarea unei expertize de specialitate, probă incompatibilă cu

structura recursului, potrivit art. 305 C. proc. civ., se impune admiterea

recursului declarat de reclamanți, casarea deciziei atacate și trimiterea

cauzei spre rejudecare instanței de apel.

Cu ocazia rejudecării, instanța de trimitere

va trebui să dispună efectuarea unui nou raport de expertiză, în condițiile

legii, pentru a respecta criteriile pe care doar legea le poate impune, în

acest sens fiind relevante toate înscrisurile care furnizează informații

concludente privind prețul plătit efectiv și consemnat ca atare în cuprinsul

contractelor autentice de vânzare-cumpărare, precum și orice alte relații care

sunt compatibile normei legale incidente.

Drept urmare, se va admite recursul în baza

art. 314 C. proc. civ., se va casa decizia recurată și se va trimite cauza la

Curtea de Apel care, cu ocazia rejudecării, va analiza și incidența deciziei

Curții Constituționale nr. 380 din 26 mai 2015 în speța supusă judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Admite recursul declarat de reclamanții C.D.

și C.M. împotriva Deciziei nr. 1139/A din 4 iunie 2015 a Curții de Apel Cluj,

secția I civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza,

spre rejudecare, aceleiași instanțe de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23

octombrie 2015.

Procesat

de GGC - GV