ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1297/2017
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1297/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Decizia nr.
1297/2017
Deliberând,
în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra cauzei de
față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în
judecată înregistrată la Tribunalul Sălaj sub nr. x/84/2012,
ulterior precizată, reclamanții A. și B. au solicitat, în
contradictoriu cu Statul Român - Ministerul Transporturilor și
Infrastructurii, prin Compania Națională de Autostrăzi și
Drumuri Naționale din România (C.N.A.D.N.R.) și cu Comisia pentru
aplicarea Legii nr. 255/2010 de pe lângă Consiliului Local al comunei
Marca, jud. Sălaj, să se dispună:
- modificarea
Hotărârii nr. 33 din data de 24 aprilie 2012 de stabilire a
despăgubirii pentru imobilul expropriat situat în loc. Marca, în
suprafață de 90 mp identificat prin nr. cadastral x/1, în cuantum de
98,33 lei;
- modificarea
Hotărârii nr. 32 din data de 24 aprilie 2012 de stabilire a
despăgubirii pentru imobilul expropriat situat în loc. Marca, în
suprafață de 90 mp identificat prin nr. cadastral x/1, în cuantum de
98,33 lei;
- modificarea
Hotărârii nr. 34 din data de 24 aprilie 2012 de stabilire a
despăgubirii pentru imobilul expropriat situat în loc. Marca, în
suprafață de 1732 mp identificat prin nr. cadastral x/1, x/2 și
construcții cu fântână de 8 m adâncime, respectiv canal 120 ml, în
cuantum total de 13302,38 lei, compusă din 8166,38 lei aferentă
terenului și 5136 lei aferentă construcției, fântânei și
canalului;
- modificarea
Hotărârii nr. 31 din data de 24 aprilie 2012 de stabilire a
despăgubirii pentru imobilul expropriat situat în loc. Marca, în
suprafață de 758 mp identificat prin nr. cadastral x1, x2, în cuantum
de 828,12 lei;
- modificarea
Hotărârii nr. 29 din data de 24 aprilie 2012 de stabilire a
despăgubirii pentru imobilul expropriat situat în loc. Marca, în
suprafață de 565 mp identificat prin nr. cadastral x/1/1, în cuantum
de 617,26 lei;
- modificarea
Hotărârii nr. 30 din data de 24 aprilie 2012 de stabilire a
despăgubirii pentru imobilul expropriat situat în loc. Marca, în
suprafață de 126 mp identificat prin nr. cadastral x/2/1, în cuantum
de 137,66 lei, în sensul majorării cuantumului stabilit prin aceste
hotărâri, cu luarea în considerare a valorii de 45 lei/mp teren;
- obligarea
intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu judecarea
prezentului litigiu conform chitanțelor anexate.
Prin
Sentința civilă nr. 170 din 29 ianuarie 2015 Tribunalul Sălaj a
respins, ca nefondată, acțiunea reclamanților.
Împotriva acestei
sentințe au declarat apel reclamanții A. și B., precum și
pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri
Naționale din România SA, apelul reclamanților fiind respins, ca
nefondat, iar apelul pârâtei, ca inadmisibil, prin Decizia civilă nr.
1139/A din 04 iunie 2015 a Curții de Apel Cluj.
Cu privire la
apelul reclamanților s-a reținut caracterul fondat al celor statuate
de prima instanță, iar cu privire la apelul pârâtei s-a arătat
că, întrucât apelul privește nepronunțarea primei instanțe
asupra unei cereri, acesta apare ca inadmisibil, calea procedurală pentru
remedierea acestei nergularități fiind completarea sentinței.
Împotriva
acestei decizii au declarat recurs reclamanții A. și B., admis prin
Decizia civilă nr. 2350 din 23 septembrie 2015 a Înaltei Curți de
Casație și Justiție, secția I civilă, cu
consecința casării deciziei atacate și trimiterii cauzei spre
rejudecare la Curtea de Apel Cluj.
În motivarea
deciziei de casare s-au arătat, în principal, următoarele:
În
speță, în temeiul Legii nr. 255/2010 și al H.G. nr. 1051/2011, a
fost emisă decizia de expropriere nr. 45 din data de 16 ianuarie 2012,
privind coridorul de expropriere al lucrării "Brașov - Cluj -
Borș, Secțiunile 2B și 3C", printre imobilele care fac
parte din coridorul de expropriere, fiind și imobilele care fac obiectul
prezentului litigiu.
Despăgubirea
pentru exproprierea imobilelor a fost stabilită printr-un raport de
evaluare întocmit de către un evaluator în proprietăți
imobiliare, membru al A.N.E.V.A.R. Raportul de evaluare a fost întocmit în
conformitate cu prevederile art. 11 alin. (7) - (9) din Legea nr. 255/2010,
coroborate cu prevederile art. 8 din Normele de aplicare a Legii nr. 255/2010.
Prin
acțiunea formulată, reclamanții au contestat valoarea
despăgubirilor stabilite, solicitându-se majorarea acestora și
aplicarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, acțiunea
formulată fiind respinsă prin Sentința civilă nr. 170 din
29 ianuarie 2015 a Tribunalului Sălaj, păstrată prin Decizia
civilă nr. 1139/A/4 iunie 2015 a Curții de Apel Cluj.
Motivul de
nelegalitate invocat de reclamanți se referă la inaplicabilitatea
prevederilor art. 11 alin. (7) - (9) din Legea nr. 255/2010 în situația
contestării pe calea acțiunii în justiție a valorii
despăgubirilor ce se cuvin a fi acordate, solicitându-se aplicarea
criteriului legal reglementat de art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Susținerile
recurenților au fost apreciate ca fiind fondate; instanța de apel nu
a procedat la aplicarea criteriului legal reglementat de art. 26 din Legea nr. 33/1994,
prin înlăturarea concluziilor rapoartelor de expertiză efectuate în
cauză și prin aplicarea exclusivă a grilelor notariale
prevăzute de art. 11 alin. (7) și (8) din Legea nr. 255/2010 ca
și criteriu de stabilire a despăgubirilor.
Dispozițiile
Legii nr. 255/2010 vizează etapa necontencioasă a procedurii de
expropriere, făcând trimitere explicită la obligațiile
expropriatorului, anterioare emiterii hotărârii privind stabilirea
(despăgubirilor, respectiv întocmirea documentației tehnico-economice
și cadastral juridice necesară raportului de evaluare, realizat în
faza administrativă. Ca atare, este certă distincția
stabilită de legiuitor între, evaluarea operată în vederea
exproprierii, în etapa administrativă, procedură condusă de
către expropriator și expertiza ce se efectuează în etapa
judiciară, urmare formulării unei contestații de către
proprietarul imobilului supus exproprierii, efectuată conform art. 25 din
Legea nr. 33/1994, de către o comisie compusă din trei experți.
În
speță, textele art. 11 alin. (7) și (8) din Legea nr. 255/2010
nu sunt aplicabile, raportul de evaluare întocmit anual pentru Camera notarilor
publici putând avea doar valoare orientativă, dar neputând înlocui
raportul de expertiză pe care legea îl cere în cadrul procedurii judiciare
de stabilire a despăgubirilor în caz de expropriere.)
În
privința stabilirii cuantumului despăgubirii de către
instanță, sunt aplicabile prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994,
la care face trimitere în mod expres chiar Legea nr. 255/2010, prin art. 22
alin. (1) și (3).
Acțiunea
formulată în conformitate cu prevederile acestui articol se
soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr.
33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în
ceea ce privește stabilirea despăgubirii.
În concluzie,
instanța a apreciat că dispozițiile legale invocate de
către instanță referitoare la evaluarea despăgubirilor din
Legea nr. 255/2010 și normele de aplicare ale acesteia se referă la
evaluarea făcută anterior exproprierii, în faza procedurii
administrative și nu la stabilirea despăgubirilor de către
instanță în caz de contestare a hotărârii expropriatorului.
Potrivit art.
26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994 "Despăgubirea se
compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat
proprietarului sau altor persoane îndreptățite. La calcularea
cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța,
vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit,
imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială, la data
întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse
proprietarilor sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând
în considerare și dovezile prezentate de aceștia".
Conform
dispozițiilor legale enunțate, pentru stabilirea despăgubirii, experții
se vor raporta la prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele
de același fel în unitatea administrativ-teritorială.
Pe cale de
consecință, instanța a apreciat că nu pot fi validate
concluziile unui raport de expertiză în care, contrar prevederilor legale
aplicabile, experții folosesc la stabilirea despăgubirii alte
criterii decât cele prevăzute de lege, fundamentându-și concluziile
și raportându-se la date și elemente ce sunt în dezacord cu
cerințele impuse de textul de lege menționat.
Or, în
speță, rezultă că pentru determinarea valorii de
piață a imobilelor în litigiu, experții s-au raportat la grilele
notariale, raportul de evaluare omologat de instanțe nesocotind
dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, fiind în dezacord cu
cerințele impuse de textul de lege aplicabil.
Față
de caracterul explicit al normei legale sus-menționate și
față de jurisprudența unitară a instanței supreme care
a configurat înțelesul acestei norme, nu poate fi avut în vedere decât
criteriul legal, prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele
de același fel din unitatea administrativ teritorială în care este
situat terenul supus exproprierii (amplasate în aceeași zonă și
făcând parte din aceeași categorie de folosință).
Cum pentru
stabilirea despăgubirii la care sunt îndreptățiți
reclamanții potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994,
instanța a apreciat că se impune efectuarea unei expertize de
specialitate, probă incompatibilă cu structura recursului, potrivit art.
305 C. proc. civ., se impune admiterea recursului declarat de reclamanți,
casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare
instanței de apel.
Cu ocazia
rejudecării, instanța de trimitere va trebui să dispună
efectuarea unui nou raport de expertiză, în condițiile legii, pentru
a respecta criteriile pe care doar legea le poate impune, în acest sens fiind
relevante toate înscrisurile care furnizează informații concludente
privind prețul plătit efectiv și consemnat ca atare în cuprinsul
contractelor autentice de vânzare-cumpărare, precum și orice alte
relații care sunt compatibile normei legale incidente.
Drept urmare,
instanța a admis recursul în baza art. 314 C. proc. civ., a casat decizia
recurată și a trimis cauza la Curtea de Apel, urmând ca în rejudecare
să analizeze și incidența Deciziei Curții
Constituționale nr. 380 din 26 mai 2015 în speța supusă
judecății.
Prin Decizia
nr. 210 A din 28 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Cluj,
secția I civilă, s-a admis, în parte, apelul declarat de
reclamanții A. și B. împotriva Sentinței civile nr. 170 din 29
ianuarie 2015 a Tribunalului Sălaj, pronunțată în Dosarul nr.
x/84/2012, pe care a schimbat-o după cum urmează:
A admis, în
parte, acțiunea civilă formulată de reclamanți împotriva
pârâtului Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi
și Drumuri Naționale din România, în prezent Compania
Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA; a modificat,
în parte, Hotărârile nr. 29, 30, 31, 32, 33 și 34 din 24 aprilie
2012, emise de pârâtă, anume cu privire la valoarea despăgubirilor
cuvenite reclamanților aferent suprafețelor de teren expropriate; a
stabilit că reclamanții sunt îndreptățiți la:
despăgubiri în valoare de 1.11 euro/mp (echivalent în lei la data
efectuării plății) pentru terenul intravilan în
suprafață de 1732 mp identificat cu nr. cadastrale x/1, x/2;
despăgubiri în valoare de 0,27 euro/mp (echivalent în lei la data
efectuării plății) pentru terenurile extravilane în
suprafață totală de 1629 mp, aferente nr. cadastrale x/1/1,
x/2/1, x1, x2, x/1,x/1.
A respins cererea
reclamanților de majorare a despăgubirilor acordate pentru imobilele
construcție reprezentând fântână și canal.
A respins, ca
inadmisibil, apelul declarat de pârâta Compania Națională de
Administrare a Infrastructurii Rutiere SA împotriva aceleiași sentințe
și a obligat pârâta Compania Națională de Administrare a
Infrastructurii Rutiere SA la plata sumei de 5000 lei, reprezentând cheltuieli
parțiale de judecată în prezentul proces către reclamanți.
Pentru a
pronunța această hotărâre, Curtea a avut în vedere
următoarele:
a) Cu privire
la apelul declarat de reclamanții A. și B.:
Înalta Curte
de Casație și Justiție, ca instanță de recurs, a
dispus ca în rejudecare să fie efectuat un nou raport de expertiză,
în condițiile legii, pentru a respecta criteriile de determinare a valorii
terenurilor expropriate "(...) pe care doar legea le poate impune, în
acest sens fiind relevante toate înscrisurile care furnizează
informații concludente privind prețul plătit efectiv și
consemnat ca atare în cuprinsul considerentelor autentice de
vânzare-cumpărare, precum și orice alte relații care sunt
compatibile normei legale incidente".
Toate aceste
dezlegări se impun în fața prezentei instanțe de apel, în acord
cu prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ. 1865, potrivit cărora în
caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de
drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării
unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Astfel fiind,
în prezenta rejudecare a fost dispusă efectuarea unei noi expertize având
ca obiectiv stabilirea valorii de circulație, la data exproprierii, a
terenului expropriat, după ce în prealabil au fost solicitate Comisiei
Notarilor Publici Cluj, Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară
Sălaj și Consiliului Local al comunei Marca să comunice
instanței contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu privire la
terenuri asemănătoare celor din litigiu, în perioade cât mai
apropiate datei de 24 aprilie 2013.
Potrivit
celor de rezultă din încheierea ședinței de judecată din 29
martie 2016, obiectivul noii expertize fost reprezentat de stabilirea valorii
imobilelor la momentul exproprierii, urmând ca evaluarea să fie
făcută raportat la contractele de vânzare-cumpărare, conform
legislației și în concordanță cu jurisprudența în
materie a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Din
coroborarea raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză de
comisia de experți numită în rejudecarea apelului cu completarea la
acest raport de expertiză și la răspunsul la obiecțiunile formulate
de pârâtă rezultă că experții au stabilit pentru terenurile
intravilane în suprafață totală de 1732 mp, aferente nr.
cadastrale x/1 și x/2, o valoare de circulație de 1,11 euro/mp, în
vreme ce pentru terenurile extravilane în suprafață totală de 1629
mp, aferente nr. cadastrale x/1, x1, x2, x/1, x/1/1, x/2/1 au stabilit o
valoare de circulație de 0,27 euro/mp.
La stabilirea
acestor valori comisia de experți s-a întemeiat, în principal, pe
contractele de vânzare-cumpărare în formă autentică având ca
obiect terenuri cât mai asemănătoare cu cele supuse exproprierii de
la reclamanți, astfel că valoarea de circulație rezultată
să fie cât mai apropiată de cea practicată pe piața
liberă.
Contrar celor
afirmate de pârâtă, comisia de experți avea un drept de analiză
și apreciere a întregului material probator util la determinarea valorii
terenurilor expropriate, putând acorda, în mod argumentat, preferință
acelor contracte de vânzare-cumpărare care, în aprecierea sa, corespundeau
în mai mare măsură valorii de piață a terenurilor în
perioada de referință. În condițiile în care numărul
contractelor de vânzare-cumpărare depuse la dosarul cauzei de către
părți ori de către autoritățile solicitate de
instanța de apel era unul ridicat și, totodată, caracterizate de
diferențe uneori semnificative în ceea ce privește prețul de
vânzare menționat în cuprinsul lor, este rezonabil a recunoaște
comisiei de experți un drept de apreciere în concret a contractelor
utilizate, pentru ca prin coroborarea lor se stabilească, finalmente, o
valoare identică sau foarte apropiată de cea reală.
Nu puteau fi
avute în vedere, cu titlu de comparabile, doar contractele de
vânzare-cumpărare indicate de pârâtă, după cum nu trebuie omis
nici faptul că simpla menționare în cuprinsul contractului de
vânzare-cumpărare a unui anumit preț nu constituie, prin ea
însăși, o garanție a faptului că acesta este și
prețul real de tranzacționare. Sub acest din urmă aspect,
prezenta instanță înțelege a arăta că din motive de
ordin personal (plata unor taxe notariale mai mici etc.) părțile unui
contract de vânzare-cumpărare pot stipula uneori un preț aparent mai
mic decât cel real, fără ca aceasta să însemne, însă,
că într-un proces precum cel de față un asemenea preț
trebuie avut în vedere de către comisia de experți sau de către
instanță.
Determinarea
valorii reale a imobilului la care se referă art. 26 alin. (1) și (2)
din Legea nr. 33/1994 obligă, așadar, la o analiză a
contractelor de vânzare-cumpărare depuse la dosar ca material probator,
stabilindu-se care dintre acestea beneficiază, în concret, de o
suficientă credibilitate.
În ce
privește critica pârâtei potrivit căreia între comparabile au fost
incluse și două promisiuni de vânzare-cumpărare, Curtea
reține că în principal au fost utilizate contracte de
vânzare-cumpărare în formă autentică.
Prin urmare,
cele două promisiuni de vânzare-cumpărare (comparabilele B și E)
trebuie înțelese ca valorând repere probatorii suplimentare, aflate într-o
concordanță rezonabilă cu contractele de vânzare-cumpărare
întocmite în formă autentică, aceasta și în condițiile în
care se cunoaște că în viața juridică reală nivelul de
preț menționat în înscrisul ce atestă promisiunea de
vânzare-cumpărare este uneori cel care reflectă voința
sinceră a părților într-o mai mare măsură decât
contractul autentic.
De altfel,
este de avut în vedere că prevederile art. 26 alin. (1) și (2) din
Legea nr. 33/1994 evocă în mod expres exigența de a se ține
seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de
același fel în unitatea administrativ-teritorială, fără a
condiționa determinarea acestei valori, în mod exclusiv, de actele
autentice notariale.
Mai mult, în
prezentul proces însăși instanța de recurs a apreciat că,
în rejudecare, trebuie considerate relevante și toate înscrisurile care
furnizează informații concludente privind prețul plătit
efectiv și consemnat ca atare în cuprinsul contractelor autentice de
vânzare-cumpărare, "precum și orice alte relații care sunt
compatibile normei legale incidente".
Cum valoarea
determinată de experți pentru terenurile intravilane, respectiv
extravilane, expropriate de la reclamanți este mai mare decât valoarea
acordată prin Hotărârile nr. 29, 30, 31, 33, 33 și 34 din 24
aprilie 2012, emise de pârâtă, se impune, între aceste limite, admiterea apelului
reclamanților și admiterea în parte a acțiunii lor, acordându-se
pentru terenurile expropriate situate în intravilan (1732 mp) o
despăgubire de 1,11 euro/mp (echivalent în lei la data efectuării
plății), iar pentru cele situate în extravilan (1629 mp) o
despăgubire de 0,27 euro/mp (echivalent în lei la data efectuării
plății).
S-a dispus,
în mod corespunzător, și modificarea Hotărârilor emise de
pârâtă sub nr. 29, 30, 31, 32, 33 și 34 din 24 aprilie 2012, anume
doar cu privire la valoarea despăgubirilor cuvenite reclamanților
aferent suprafețelor de teren expropriate, o asemenea modificare
ținând de prerogativele jurisdicționale ale instanței.
Apelul
reclamanților este însă neîntemeiat în ce privește critica
subsumată despăgubirilor aferente fântânii și conductei de
aducțiune a apei, în condițiile în care expertul a stabilit o valoare
a acestor bunuri de 4916,76 lei pentru situația în care a fost
realizată de reclamanți în regie proprie și de 6401,62 lei
(incluzând în această sumă și taxa pe valoarea
adăugată și o cotă de profit pentru executant de 0,5%)
pentru situația în care construcțiile ar fi fost realizate de o
firmă specializată.
Cum
reclamanții nu au putut înfățișa dovezi din care să
rezulte că edificarea acestor construcții s-a făcut printr-o
firmă specializată, se impune concluzia că edificarea s-a
făcut în regie proprie, astfel că valoarea lucrărilor este de
4916,76 lei, deci o valoare mai mică decât aceea de 5136 lei acordată
prin Hotărârea nr. 34 din 24 aprilie 2012 emisă de pârâtă.
Față
de cele ce preced, apelul reclamanților a fost admis în parte, conform
art. 296 C. proc. civ., în limitele sus arătate.
b) Cu privire
la apelul declarat de pârâta Compania Națională de Autostrăzi
și Drumuri Naționale din România (în prezent C.N.A.I.R. SA):
Prin cererea
sa de apel pârâta a criticat sentința pentru faptul că prima
instanță, respingând acțiunea reclamanților a omis să
se pronunțe asupra cererii pârâtei de a fi obligați reclamanții
la a-i plăti cheltuielile de judecată în primă
instanță.
Or, art. 281
2
C. proc. civ. 1865 prevede cu forță obligatorie că îndreptarea,
lămurirea, înlăturarea dispozițiilor potrivnice sau completarea
hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci
numai în condițiile art. 282 - 281
2
C. proc. civ.
Cum omisiunea
recurentei de a se pronunța asupra unui capăt de cerere aparține
sferei de aplicare a instituției completării hotărârii, în
sensul art. 281
2
C. proc. civ., rămâne că pe calea
prezentului apel pârâta nu era în drept a critica sentința pentru omisiunea
primei instanțe de a se pronunța asupra cererii de acordare a
cheltuielilor de judecată.
Prin urmare,
apelul pârâtei este inadmisibil și trebuie respins pentru acest motiv, în
baza art. 296 C. proc. civ.
c) În
legătură cu cheltuielile de judecată cuvenite reclamanților
în prezentul proces, Curtea a soluționat cererea reclamanților de a
le fi acordate cheltuielile de judecată prin luarea în considerare, pe de
o parte, a măsurii în care acțiunea lor a fost admisă, iar pe de
altă parte, a întinderii concrete a cheltuielilor de judecată
ocazionate reclamanților, respectiv pârâtei în cadrul procesului, conform
dovezilor aflate la dosar.
Astfel,
cheltuielile de judecată efectuate de reclamanți în prezentul proces
prin plata onorariului avocațial și a onorariilor experților
tehnici judiciari au fost în sumă totală de 6014,50 lei, astfel
că raportat la măsura admiterii acțiunii lor și a
căilor de atac declarate se cuvine a le fi acordată, în baza art. 276
C. proc. civ., suma de 5.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată
parțiale în prezentul proces.
Împotriva
acestei decizii au declarat recurs reclamanții B. și A., precum
și pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor și
Infrastructurii prin Compania Națională de Autostrăzi și
Drumuri Naționale din România (în prezent C.N.A.I.R. SA).
1.
Recurenții-reclamanți B. și A. au solicitat admiterea
recursului, în principal, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei
spre rejudecare instanței de apel, întemeiat pe dispozițiile art. 304
pct. 7, 8, 9 C. proc. civ., coroborat cu art. 312 alin. (3) C. proc. civ.,
întrucât instanța a cărei hotărâre este recurată nu a
intrat cu seriozitate în cercetarea fondului, omițând a folosi probele
depuse de la stabilirea valorii terenului, iar modificarea hotărârii apare
imposibilă, cât timp nu se poate reface raportul de expertiză dispus
în cauză, pentru care s-au folosit doar contractele de
vânzare-cumpărare depuse de pârât, la o valoare declarată de vânzare
sub valoarea închirierii inițiale încheiate cu CNADNR. Pe cale de consecință,
se solicită casarea soluției atacate și rejudecarea apelului.
În subsidiar,
dacă instanța de recurs apreciază că cercetarea fondului
s-a săvârșit în fața instanței de apel, să
dispună modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii
apelului așa cum a fost formulat și, pe cale de consecință,
să se admită cererea introductivă astfel cum a fost aceasta
modificată.
Se
critică faptul că, și de această dată instanța de
apel a pronunțat o soluție nesocotind dispozițiile art. 26 din
Legea nr. 33/1994, republicată. Raportat la aceste prevederi legale se
observă, din cuprinsul concluziilor completării la raportul de
expertiză, că proprietățile comparabile pentru stabilirea
valorii terenului intravilan le reprezintă și terenuri extravilane,
care categoric au o altă valoare de circulație pe piață,
nereprezentând astfel imobile de același gen, precum cere legiuitorul în
textul de lege mai sus arătat.
Cu toate
că la raportul de expertiză efectuat inițial au fost anexate
și contractele depuse de reclamanți, respectiv contractul de
vânzare-cumpărare dintre Parohia C. și Comuna Marca și cele
două contracte încheiate sub semnătură privată, la momentul
refacerii raportului de expertiză, pe concluziile căruia este
întemeiată soluția atacată, apar anexate exclusiv contractele
autentificate depuse de către pârâtă odată cu depunerea
întâmpinării.
Se impune
precizarea că, din cele 7 contracte de vânzare-cumpărare
autentificate la notar, prezentate de pârâtă, 5 dintre ele privesc
tranzacționarea unor terenuri situate în extravilanul comunei IP, aspect
ce contravine în mod clar și evident prevederilor art. 26 alin. (2) din
Legea nr. 33/1994, conform cărora la calcularea cuantumului
despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține
seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de
același fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii
raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului
sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare
și dovezile prezentate de aceștia. Terenul în litigiu se află în
comuna Marca, respectiv în altă unitate administrativ teritorială
decât comuna IP, prevăzută în contractele menționate. Tot cu
referire la aceste contracte, din numărul total de 7 avute în vedere, 4
dintre ele au fost încheiate cu D. SRL societate comercială ce la acel
moment era în plină expansiune imobiliară, încheind contracte la
prețuri derizorii cu localnici neinformați. Se observă din
cuprinsul ultimului contract anexat completării la raportul de
expertiză, că terenul în suprafață de 4500 mp a fost vândut
pentru suma de 4.500.000 lei, terenul fiind practic înstrăinat din anul
2001.
Prin decizia
anterioară de casare, Înalta Curte de Casație și Justiție a
dispus ca în rejudecare să fie efectuat un nou raport de expertiză,
în condițiile legii, pentru a respecta criteriile de determinare a valorii
terenurilor expropriate, în acest sens fiind relevante toate înscrisurile care
furnizează informații concludente privind prețul plătit
efectiv și consemnat ca atare în cuprinsul contractelor autentice de
vânzare cumpărare, precum și orice alte relații care sunt
compatibile normei legale incidente.
În acord cu
aceste dispoziții obligatorii era extrem de relevantă în prezenta
cauză, luarea în considerare a Contractului de închiriere din data de 24
aprilie 2013, depus la dosar, prin care E. INC prin sucursala din România E.
SRL F. SUA Sucursala Cluj-Napoca România, a plătit suma 750 euro/ha/an
contravaloarea folosinței terenului extravilan situat de asemenea în comuna
Marca, imobil de același fel cu terenul extravilan supus evaluării.
Totodată,
se apreciază că pentru o justă evaluare în prezentul dosar nu
trebuia trecută cu vederea nici adresa nr. 92/18932 din data de 08 iulie
2010, întocmită cu ocazia exproprierii terenurilor deținute în
proprietate, conform căreia valoarea despăgubirii stabilită în
baza raportului de evaluare este de 7,30 euro/mp și 13.904 euro pentru
construcție - fântână. Sigur că, în prezent, în urma
efectuării atâtor expertize de evaluare, aceste prețuri apar ca fiind
extrem de ridicate, însă ar trebui avute în vedere, mai ales că
raportarea se face la momentul exproprierii și la faptul că
numeroși proprietari de terenuri au fost expropriați la aceeași
dată în schimbul acestor sume de bani.
Textul legal
invocat prevede că la stabilirea cuantumului despăgubirilor trebuie
avute în vedere și daunele aduse proprietarului. În acest caz se
apreciază că nici această teză a textului legal nu a fost
respectată, nefiind luat în calcul că, așa cum reiese din
schița anexată la dosarul cauzei și planșele foto efectuate
de către experți, autostrada construită trece la o
distanță de 6 m față de casa reclamanților, acest
lucru cauzându-le în permanență un prejudiciu, atât prezent cât
și viitor, fiind puși practic în imposibilitatea de a vinde imobilul
la prețul său real.
O ultimă
critică de recurs se referă la compunerea comisiei de experți
cerută de lege pentru efectuarea raportului de expertiză în prezenta
cauză, prin care se arătă că cei doi experți G.
și H. sunt soț și soție, astfel că se pune la
îndoială obiectivismul și imparțialitatea opiniilor acestora,
rațiune care până la urmă a fost avută în vedere de
legiuitor.
2.
Recurentul-pârât Statul Român prin Ministerul Transporturilor și
Infrastructurii prin Compania Națională de Autostrăzi și
Drumuri Naționale din România (în prezent C.N.A.I.R. SA) critică
decizia recurată din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 C.
proc. civ., referitor la majorarea cuantumului despăgubirii și la
acordarea cheltuielilor de judecată solicitate de reclamanți,
dispoziții apreciate ca fiind nelegale.
În ceea ce
privește dispoziția de majorare a cuantumului despăgubirii,
soluția instanței de apel este nelegală. Astfel, dincolo de
faptul că diferența dintre valorile stabilite de către expropriator
și cele propuse de către experții judiciari era suficient de
mică încât instanța de judecată să poată constata
justețea cuantumului despăgubirii (valorile stabilite în plus sunt cu
0,08 lei/mp și 0,4 lei/mp mai mari decât cele contestate), instanța
de apel a pronunțat hotărârea de majorare a cuantumului
despăgubirilor cu încălcarea dispozițiilor art. 22 din Legea nr.
255/2010 (în vigoare la momentul formulării acțiunii) coroborat cu
art. 26 și art. 27 din Legea nr. 33/1994.
În
speță, valorile de 0,27 euro/mp pentru terenurile extravilane
și, respectiv, 1,11 euro/mp pentru terenurile intravilane au fost
determinate prin intervenția subiectivă/arbitrară a
experților asupra prețurilor de tranzacționare, prin aplicarea unor
corecții. Aceste corecții contravin dispozițiilor exprese ale
art. 26 din Legea nr. 33/1994, prin aplicarea lor, experții viciind
rezultatul expertizei.
În
continuare, recurentul pârât iterează aspectele pe care le-a
menționat în apel, în cuprinsul obiecțiunilor formulate la raportul
de expertiză.
În acest
context, apreciază că instanța de apel trebuia să constate
faptul că valorile care au fost stabilite de către expropriator sunt
confirmate de valorile de circulație consfințite de numai puțin
de 6 tranzacții autentice privind imobile de același fel și de o
adresă oficială provenită de la Oficiul de Cadastru și
Publicitate Imobiliară Sălaj și, pe cale de
consecință, să respingă cererea de apel ca fiind
nefondată.
Raportul de
expertiză evaluatorie, care a fost realizat în cauză și omologat
de către instanță nu are o poziție privilegiată în
cadrul probatoriului administrat în prezentul litigiu. Astfel instanța de
apel nu era ținută să accepte concluziile raportului de
expertiză judiciară, putând să determine cuantumul
despăgubirii și în baza celorlalte probe administrate, respectiv a
contractelor de vânzare-cumpărare.
După cum
se știe, instanța de judecată (și nu experții
judiciari) este cea care stabilește cuantumul despăgubirii.
Contractele de vânzare-cumpărare care au fost administrate în cauză,
dublate de aspectele menționate, constituie elemente suficiente pentru
modificarea deciziei atacate.
O altă
critică formulată de recurentul pârât este aceea că în mod
greșit instanța inferioară a apreciat că reclamanții
sunt îndreptățiți să recupereze în mare-parte cheltuielile
de judecată. Or, prin raportare la aspectele evocate anterior, în acord cu
prevederile art. 276 C. proc. civ., se apreciază că dispoziția
de obligare a pârâtului la plata sumei de 5000 de lei cu titlu de cheltuieli de
judecată (reprezentând aproximativ 83% din totalul cheltuielilor) este
eronată. Suma care a fost pretinsă cu titlu de cheltuieli de
judecată trebuia să fie cenzurată în mod semnificativ.
În recurs,
recurentul pârât Statul Român reprezentat de Ministerul Transporturilor și
Infrastructurii prin Compania Națională de Autostrăzi și
Drumuri Naționale din România, în prezent C.N.A.D.N.R. SA, a depus
întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului
declarat de recurenții reclamanți, pentru neîncadrarea criticilor
formulate în motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute
de art. 304 C. proc. civ.
Referitor la
excepția nulității recursului declarat de reclamanți,
pentru neîncadrare în motivele de nelegalitate expres reglementate de art. 304
C. proc. civ., invocată de recurentul pârât, Înalta Curte constată
că recurenții reclamanți au indicat motivele de nelegalitate pe
care își întemeiază recursul și anume, cele reglementate de art.
304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., pe care le-au și dezvoltat în
scris, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al
instanței de apel, raportat la aceste motive, pe care instanța de
recurs urmează a le analiza din perspectiva încadrării lor în
dispozițiile legale menționate, dar și a caracterului lor fondat
sau nefondat în raport de circumstanțele speței.
Prin urmare,
cum recursul declarat de reclamanți apare ca fiind motivat, Înalta Curte
urmează să respingă excepția nulității acestui
recurs, ca nefondată.
Examinând
recursul reclamanților prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte
constată că nu este fondat, urmând să îl respingă pentru
considerentele ce succed:
Se
invocă nelegalitatea hotărârii atacate pentru motivul de recurs
reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., susținându-se că
"instanța a cărei hotărâre este recurată nu a intrat
cu seriozitate în cercetarea fondului, omițând a folosi probele depuse de
la stabilirea valorii terenului". Înalta Curte constată că
invocarea acestui motiv de recurs s-a realizat în mod formal, în
condițiile în care recurenții reclamanți nu au indicat în care
parte hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii ori
străine de natura pricinii sau, în care parte se consideră că nu
este deloc motivată, ambele, ipoteze diferite ale aceluiași motiv de
nelegalitate, respectiv - nemotivarea hotărârii.
De altfel,
referirea la art. 304 pct. 7 C. proc. civ. este lipsită de orice
susținere în dezvoltarea, atât în scris cât și oral - cu ocazia
dezbaterilor asupra recursului, a motivului astfel invocat. Drept
consecință, urmează a fi respins ca atare.
În ceea ce
privește motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 8 C. proc. civ.,
indicat în cererea de recurs, Înalta Curte constată că toate
argumentele invocate de recurenții reclamanți nu vizează
denaturarea vreunui act juridic dedus judecății (în sens de
convenție sau act juridic material), de unde rezultă, de asemenea,
că a fost invocat în mod formal, superficial, ceea ce atrage
consecința respingerii lui ca atare.
Se
invocă, în continuare, incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în
ipoteza, când hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea
sau aplicarea greșită a legii, sens în care se arată că
hotărârea instanței de apel, pronunțată în rejudecare
după casare, a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 26 din
Legea nr. 33/1994, criticându-se, în principal, raportul de expertiză
completat, pe concluziile căruia se întemeiază soluția
atacată.
Susținerile
recurenților reclamanți, în sensul că: din cuprinsul
concluziilor completării la raportul de expertiză rezultă
că proprietățile comparabile pentru stabilirea valorii terenului
intravilan sunt și terenuri extravilane, care au o altă valoare de
circulație pe piață, sau că la momentul refacerii
raportului de expertiză, pe concluziile căruia este întemeiată
soluția atacată, apar anexate exclusiv contractele autentificate
depuse de către pârâtă odată cu depunerea întâmpinării,
că din cele 7 contracte de vânzare-cumpărare autentificate la notar,
prezentate de pârâtă, 5 dintre ele privesc tranzacționarea unor
terenuri situate în extravilanul comunei IP, care este o altă unitate
administrativ teritorială decât comuna Marca, unde se află situat
terenul în litigiu, iar 4 dintre ele au fost încheiate cu D. SRL societate
comercială care la acel moment era în plină expansiune
imobiliară, încheind contracte la prețuri derizorii cu localnici
neinformați, vizează exclusiv greșita administrare și
interpretare a probelor și, în special, a probei cu expertiză
ordonată și administrată în cursul rejudecării cauzei în
apel, după casare.
În
condițiile în care recurenții reclamanți nu au formulat
obiecțiuni la raportul de expertiză completat, după depunerea
acestuia la dosar, în situația în care l-au considerat incomplet sau
inexact întocmit, și nu au cerut refacerea sau completarea acestuia în
fața instanței de apel, se apreciază că, în recurs, nu mai
pot invoca obiecții la raportul de expertiză.
De aceea,
solicitarea acestora privind casarea soluției atacate și rejudecarea
apelului pentru acest motiv, nu poate fi primită.
Totodată,
urmează a fi respinsă susținerea recurenților
reclamanți, în sensul că, în acord cu decizia de casare
pronunțată în ciclul procesual anterior de către Înalta Curte,
era extrem de relevantă în prezenta cauză, luarea în considerare a
Contractului de închiriere din data de 24 aprilie 2013, depus la dosar,
încheiat cu E. INC prin sucursala din România E. SRL F. SUA Sucursala
Cluj-Napoca România, cât și a adresei din data de 08 iulie 2010,
întocmită cu ocazia exproprierii terenurilor deținute în proprietate,
conform căreia valoarea despăgubirii stabilită în baza
raportului de evaluare este de 7,30 euro/mp și 13.904 euro pentru
construcția - fântână.
Critica
referitoare la omisiunea instanței de a analiza aceste înscrisuri, depuse
la dosar, ca și lipsa de apreciere asupra relevanței lor în cauza de
față nu poate fi analizată deoarece nu se circumscrie nici unuia
dintre cazurile de nelegalitate expres reglementate de art. 304 C. proc. civ.
Recurenții
reclamanți susțin, în continuare, că la stabilirea cuantumului
despăgubirilor ar fi trebuit avute în vedere și daunele aduse
proprietarului, această teză a textului legal nefiind
respectată, deoarece nu s-a luat în calcul că autostrada
construită trece la o distanță de 6 m față de casa
acestora, cauzându-le în permanență un prejudiciu, atât prezent cât
și viitor, fiind puși practic în imposibilitatea de a vinde imobilul
la prețul său real.
Înalta Curte
constată, din verificări, că o asemenea susținere a fost
formulată pentru prima dată pe parcursul procesului, în etapa
recursului pendinte, astfel încât nerespectarea textului legal din această
perspectivă apare ca fiind o critică omisso medio și, deci,
inadmisibilă.
Critica
referitoare la compunerea comisiei de experți cerută de lege pentru
efectuarea raportului de expertiză, prin care se invocă faptul
că cei doi experți G. și H. sunt soț și soție,
astfel că se pune la îndoială obiectivismul și
imparțialitatea opiniilor acestora, urmează a fi înlăturată
de instanța de recurs, având în vedere că sunt două acte de
procedură distincte: cel al desemnării experților și cel de
efectuare a expertizei. Așa fiind, în baza art. 108 alin. (3) C. proc.
civ., recurenții reclamanți puteau invoca această neregularitate
cel puțin la prima zi de înfățișare după desemnarea
acestor experți de către instanță, ori chiar la momentul la
care s-au desemnat experții.
În plus,
recurenții reclamanți au propus pe expertul G., ca expert parte la
efectuarea expertizei, și au fost de acord cu expertul H., numit de
către instanță, astfel încât, din acest punct de vedere, sunt
aplicabile și dispozițiile art. 108 alin. (4) C. proc. civ., în
conformitate cu care nimeni nu poate invoca neregularitatea pricinuită
prin propriul său fapt.
Pentru toate
aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.
(1) C. proc. civ., urmează să respingă, ca nefondat, recursul
declarat de reclamanții B. și A.
Examinând
recursul pârâtului prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată
că nu este fondat, urmând să îl respingă pentru considerentele
ce succed:
Recurentul
pârât își întemeiază recursul pe motivul de nelegalitate
prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., decurgând din pronunțarea
hotărârii atacate cu încălcarea și aplicarea greșită a
dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 255/2010 (în vigoare la momentul
formulării acțiunii) coroborat cu art. 26 și art. 27 din Legea
nr. 33/1994, republicată.
Referitor la
acea ipoteză a motivului de nelegalitate invocat, ce vizează
încălcarea sau aplicarea greșită a legii, Înalta Curte
constată că este incidentă atunci când instanța a recurs la
textul de lege aplicabil speței dar, fie l-a încălcat în litera sau
spiritul lui, fie l-a aplicat greșit.
De
pildă, instanța încalcă sau aplică greșit legea atunci
când aplică o normă generală, nesocotind existența normei
speciale; aplică o normă care nu este incidentă în
speță; aplică legea română, deși raportul juridic cu
element de extraneitate este guvernat de legea străină; dă o
interpretare greșită textului de lege corespunzător situației
de fapt.
Instanța
de apel, respectând dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., a
recurs la textul de lege aplicabil în speță, respectiv art. 26 alin.
(1) și (2) din Legea nr. 33/1994, republicată, și raportat la
acesta a stabilit valoarea terenurilor expropriate, luând în considerare
raportul de expertiză completat efectuat pe baza contractelor de
vânzare-cumpărare în formă autentică având ca obiect terenuri
cât mai asemănătoare cu cele supuse exproprierii de la
reclamanți, astfel ca valoarea de circulație rezultată să
fie cât mai apropiată de cea practicată pe piața liberă.
Așa cum
în mod corect a statuat instanța în apel, în condițiile în care
numărul contractelor de vânzare-cumpărare depuse la dosarul cauzei de
către părți ori de către autoritățile solicitate
era unul ridicat și, totodată, caracterizate de diferențe uneori
semnificative în ceea ce privește prețul de vânzare menționat în
cuprinsul lor, este rezonabil a recunoaște comisiei de experți un
drept de apreciere în concret a contractelor utilizate, pentru ca prin coroborarea
lor să stabilească, finalmente, o valoare identică sau foarte
apropiată de cea reală.
Susținerea
recurentului pârât că, valorile de 0,27 euro/mp pentru terenurile
extravilane și, respectiv, 1,11 euro/mp pentru terenurile intravilane au
fost determinate prin intervenția subiectivă/arbitrară a
experților asupra prețurilor de tranzacționare, prin aplicarea
unor corecții nepermise, nu poate fi luată în considerare.
Comisia de
experți are un drept de analiză și apreciere asupra tuturor
contractelor depuse de părți, putând aprecia asupra
utilității acestora la determinarea valorii terenurilor expropriate
și, de asemenea, putând acorda, în mod argumentat, preferință
acelor contracte de vânzare-cumpărare care, în aprecierea sa, corespund în
mai mare măsură valorii de piață a terenurilor în perioada
de referință.
În general,
experții sunt niște consultanți în rezolvarea unor probleme de
specialitate, care prin raportul de expertiză întocmit stabilesc
existența și valoarea terenurilor în litigiu, dată fiind natura
acestei probe, fără ca dreptul de apreciere al instanței să
sufere vreo atingere în acest fel.
Alegând
valorile stabilite prin raportul de expertiză, instanța de apel nu a
încălcat criteriul de stabilire a valorii despăgubirilor
prevăzut de art. 26 din Legea nr. 33/1994, ci a procedat la judecată
în conformitate cu principiul aflării adevărului, în scopul
pronunțării unei hotărâri legale și temeinice în
cauză.
Susținerile
recurentului pârât în sensul că sunt eronate concluziile experților,
raportat la contractele de vânzare-cumpărare autentice depuse la dosar
și adresa oficială provenită de la O.C.P.I. Sălaj, nu pot
fi valorificate din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.
civ., fiind vorba despre interpretarea și aprecierea dată probelor
administrate, ceea ce constituie o chestiune de apreciere asupra temeiniciei
hotărârii, care nu poate face obiectul controlului judiciar extraordinar.
De altfel,
Înalta Curte apreciază că prin multitudinea de argumente expuse în
susținerea acestui motiv de recurs, recurentul pârât invocă, în
principal, fie greșita interpretare a probelor administrate în cauză,
fie aprecierea subiectivă a cuantumului despăgubirilor de care a dat
dovadă instanța de judecată, aspecte ce nu pot face obiect de
analiză în recurs, motivele pentru care se poate cere casarea sau
modificarea hotărârii fiind cele expres și limitativ prevăzute
de art. 304 C. proc. civ.
O altă
critică formulată de recurentul pârât este aceea că în mod
greșit instanța inferioară a apreciat că reclamanții
sunt îndreptățiți să recupereze în mare-parte cheltuielile
de judecată. Suma care a fost pretinsă cu titlu de cheltuieli de
judecată trebuia să fie cenzurată în mod semnificativ de
către instanță.
Înalta Curte
constată că instanța de apel a soluționat cererea
reclamanților de a le fi acordate cheltuielile de judecată prin
luarea în considerare, pe de o parte, a măsurii în care acțiunea lor
a fost admisă, iar pe de altă parte, a întinderii concrete a
cheltuielilor de judecată ocazionate reclamanților, respectiv
pârâtului în cadrul procesului, conform dovezilor aflate la dosar.
Instanța
a cenzurat suma totală de 6014,50 lei, considerând că raportat la
măsura admiterii acțiunii reclamanților și a căilor de
atac declarate se cuvine a le fi acordată, în baza art. 276 C. proc. civ.,
suma de 5.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale,
efectuate pe tot parcursul procesului.
Potrivit art.
274 alin. (1) C. proc. civ., "Partea care cade în pretenții va fi
obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de
judecată".
Înalta Curte
constată că dispozițiile art. 274 C. proc. civ., chiar dacă
nu menționează in terminis, induc o prezumție de culpă
procesuală în sarcina celui ce prin atitudinea sa, a determinat
cheltuielile de judecată făcute de partea adversă în timpul
și cu ocazia purtării procesului.
Cheltuielile
de judecată au rolul de a acționa ca veritabile sancțiuni
procedurale, fiind suportate în final de către partea din vina căreia
s-a promovat acțiunea, aceasta fiind partea care a pierdut procesul.
Poziția
juridică de parte câștigătoare în proces este determinată
de raportul dintre conținutul obiectului acțiunii și rezultatul
obținut prin hotărârea de soluționare a litigiului.
Așadar,
făcând aplicarea dispozițiilor art. 276 C. proc. civ., instanța
de apel, în mod corect, a stabilit cheltuielile de judecată
corespunzătoare pretențiilor admise ale reclamanților.
Pentru toate
aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.
(1) C. proc. civ., urmează să respingă, ca nefondat, recursul
declarat de pârât în cauză.
Prin respingerea
recursurilor formulate, atât recurenții reclamanți cât și
recurentul pârât sunt în culpă procesuală, ceea ce justifică
respingerea cererilor reciproce de obligare la plata cheltuielilor de
judecată.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE
LEGII
D E C I D E
Respinge
excepția nulității recursului reclamanților, invocată
de pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii
prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri
Naționale din România.
Respinge, ca
nefondate, recursurile declarate de reclamanții B. și A. și de
pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii
prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri
Naționale din România împotriva Deciziei civile nr. 210 A din data de 28
martie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I
civilă.
Respinge
cererile de obligare la plata cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi, 21 septembrie 2017.
Procesat