ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1297/2017

Decizia nr. 1297/2017 Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Sălaj sub nr. x/84/2012, ulterior precizată, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu Statul Român - Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (C.N.A.D.N.R.) și cu Comisia pentru aplicarea Legii nr. 255/2010 de pe lângă Consiliului Local al comunei Marca, jud. Sălaj, să se dispună: - modificarea Hotărârii nr. 33 din data de 24 aprilie 2012 de stabilire a despăgubirii pentru imobilul expropriat situat în loc. Marca, în suprafață de 90 mp identificat prin nr. cadastral x/1, în cuantum de 98,33 lei; - modificarea Hotărârii nr. 32 din data de 24 aprilie 2012 de stabilire a despăgubirii pentru imobilul expropriat situat în loc.

Marca, în suprafață de 90 mp identificat prin nr. cadastral x/1, în cuantum de 98,33 lei; - modificarea Hotărârii nr. 34 din data de 24 aprilie 2012 de stabilire a despăgubirii pentru imobilul expropriat situat în loc. Marca, în suprafață de 1732 mp identificat prin nr. cadastral x/1, x/2 și construcții cu fântână de 8 m adâncime, respectiv canal 120 ml, în cuantum total de 13302,38 lei, compusă din 8166,38 lei aferentă terenului și 5136 lei aferentă construcției, fântânei și canalului; - modificarea Hotărârii nr. 31 din data de 24 aprilie 2012 de stabilire a despăgubirii pentru imobilul expropriat situat în loc. Marca, în suprafață de 758 mp identificat prin nr. cadastral x1, x2, în cuantum de 828,12 lei; - modificarea Hotărârii nr. 29 din data de 24 aprilie 2012 de stabilire a despăgubirii pentru imobilul expropriat situat în loc.

Marca, în suprafață de 565 mp identificat prin nr. cadastral x/1/1, în cuantum de 617,26 lei; - modificarea Hotărârii nr. 30 din data de 24 aprilie 2012 de stabilire a despăgubirii pentru imobilul expropriat situat în loc. Marca, în suprafață de 126 mp identificat prin nr. cadastral x/2/1, în cuantum de 137,66 lei, în sensul majorării cuantumului stabilit prin aceste hotărâri, cu luarea în considerare a valorii de 45 lei/mp teren; - obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu judecarea prezentului litigiu conform chitanțelor anexate. Prin Sentința civilă nr. 170 din 29 ianuarie 2015 Tribunalul Sălaj a respins, ca nefondată, acțiunea reclamanților.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții A. și B., precum și pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, apelul reclamanților fiind respins, ca nefondat, iar apelul pârâtei, ca inadmisibil, prin Decizia civilă nr. 1139/A din 04 iunie 2015 a Curții de Apel Cluj. Cu privire la apelul reclamanților s-a reținut caracterul fondat al celor statuate de prima instanță, iar cu privire la apelul pârâtei s-a arătat că, întrucât apelul privește nepronunțarea primei instanțe asupra unei cereri, acesta apare ca inadmisibil, calea procedurală pentru remedierea acestei nergularități fiind completarea sentinței. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții A. și B., admis prin Decizia civilă nr. 2350 din 23 septembrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, cu consecința casării deciziei atacate și trimiterii cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Cluj.

În motivarea deciziei de casare s-au arătat, în principal, următoarele: În speță, în temeiul Legii nr. 255/2010 și al H.G. nr. 1051/2011, a fost emisă decizia de expropriere nr. 45 din data de 16 ianuarie 2012, privind coridorul de expropriere al lucrării "Brașov - Cluj - Borș, Secțiunile 2B și 3C", printre imobilele care fac parte din coridorul de expropriere, fiind și imobilele care fac obiectul prezentului litigiu. Despăgubirea pentru exproprierea imobilelor a fost stabilită printr-un raport de evaluare întocmit de către un evaluator în proprietăți imobiliare, membru al A.N.E.V.A.R. Raportul de evaluare a fost întocmit în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (7) - (9) din Legea nr. 255/2010, coroborate cu prevederile art. 8 din Normele de aplicare a Legii nr. 255/2010.

Prin acțiunea formulată, reclamanții au contestat valoarea despăgubirilor stabilite, solicitându-se majorarea acestora și aplicarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, acțiunea formulată fiind respinsă prin Sentința civilă nr. 170 din 29 ianuarie 2015 a Tribunalului Sălaj, păstrată prin Decizia civilă nr. 1139/A/4 iunie 2015 a Curții de Apel Cluj. Motivul de nelegalitate invocat de reclamanți se referă la inaplicabilitatea prevederilor art. 11 alin. (7) - (9) din Legea nr. 255/2010 în situația contestării pe calea acțiunii în justiție a valorii despăgubirilor ce se cuvin a fi acordate, solicitându-se aplicarea criteriului legal reglementat de art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Susținerile recurenților au fost apreciate ca fiind fondate; instanța de apel nu a procedat la aplicarea criteriului legal reglementat de art. 26 din Legea nr. 33/1994, prin înlăturarea concluziilor rapoartelor de expertiză efectuate în cauză și prin aplicarea exclusivă a grilelor notariale prevăzute de art. 11 alin. (7) și (8) din Legea nr. 255/2010 ca și criteriu de stabilire a despăgubirilor. Dispozițiile Legii nr. 255/2010 vizează etapa necontencioasă a procedurii de expropriere, făcând trimitere explicită la obligațiile expropriatorului, anterioare emiterii hotărârii privind stabilirea (despăgubirilor, respectiv întocmirea documentației tehnico-economice și cadastral juridice necesară raportului de evaluare, realizat în faza administrativă.

Ca atare, este certă distincția stabilită de legiuitor între, evaluarea operată în vederea exproprierii, în etapa administrativă, procedură condusă de către expropriator și expertiza ce se efectuează în etapa judiciară, urmare formulării unei contestații de către proprietarul imobilului supus exproprierii, efectuată conform art. 25 din Legea nr. 33/1994, de către o comisie compusă din trei experți.

În speță, textele art. 11 alin. (7) și (8) din Legea nr. 255/2010 nu sunt aplicabile, raportul de evaluare întocmit anual pentru Camera notarilor publici putând avea doar valoare orientativă, dar neputând înlocui raportul de expertiză pe care legea îl cere în cadrul procedurii judiciare de stabilire a despăgubirilor în caz de expropriere.) În privința stabilirii cuantumului despăgubirii de către instanță, sunt aplicabile prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994, la care face trimitere în mod expres chiar Legea nr. 255/2010, prin art. 22 alin. (1) și (3). Acțiunea formulată în conformitate cu prevederile acestui articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.

În concluzie, instanța a apreciat că dispozițiile legale invocate de către instanță referitoare la evaluarea despăgubirilor din Legea nr. 255/2010 și normele de aplicare ale acesteia se referă la evaluarea făcută anterior exproprierii, în faza procedurii administrative și nu la stabilirea despăgubirilor de către instanță în caz de contestare a hotărârii expropriatorului. Potrivit art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994 "Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite.

La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța, vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarilor sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia". Conform dispozițiilor legale enunțate, pentru stabilirea despăgubirii, experții se vor raporta la prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială. Pe cale de consecință, instanța a apreciat că nu pot fi validate concluziile unui raport de expertiză în care, contrar prevederilor legale aplicabile, experții folosesc la stabilirea despăgubirii alte criterii decât cele prevăzute de lege, fundamentându-și concluziile și raportându-se la date și elemente ce sunt în dezacord cu cerințele impuse de textul de lege menționat.

Or, în speță, rezultă că pentru determinarea valorii de piață a imobilelor în litigiu, experții s-au raportat la grilele notariale, raportul de evaluare omologat de instanțe nesocotind dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, fiind în dezacord cu cerințele impuse de textul de lege aplicabil. Față de caracterul explicit al normei legale sus-menționate și față de jurisprudența unitară a instanței supreme care a configurat înțelesul acestei norme, nu poate fi avut în vedere decât criteriul legal, prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel din unitatea administrativ teritorială în care este situat terenul supus exproprierii (amplasate în aceeași zonă și făcând parte din aceeași categorie de folosință).

Cum pentru stabilirea despăgubirii la care sunt îndreptățiți reclamanții potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, instanța a apreciat că se impune efectuarea unei expertize de specialitate, probă incompatibilă cu structura recursului, potrivit art. 305 C. proc. civ., se impune admiterea recursului declarat de reclamanți, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel. Cu ocazia rejudecării, instanța de trimitere va trebui să dispună efectuarea unui nou raport de expertiză, în condițiile legii, pentru a respecta criteriile pe care doar legea le poate impune, în acest sens fiind relevante toate înscrisurile care furnizează informații concludente privind prețul plătit efectiv și consemnat ca atare în cuprinsul contractelor autentice de vânzare-cumpărare, precum și orice alte relații care sunt compatibile normei legale incidente.

Drept urmare, instanța a admis recursul în baza art. 314 C. proc. civ., a casat decizia recurată și a trimis cauza la Curtea de Apel, urmând ca în rejudecare să analizeze și incidența Deciziei Curții Constituționale nr. 380 din 26 mai 2015 în speța supusă judecății.

Prin Decizia nr. 210 A din 28 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, s-a admis, în parte, apelul declarat de reclamanții A. și B. împotriva Sentinței civile nr. 170 din 29 ianuarie 2015 a Tribunalului Sălaj, pronunțată în Dosarul nr. x/84/2012, pe care a schimbat-o după cum urmează: A admis, în parte, acțiunea civilă formulată de reclamanți împotriva pârâtului Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, în prezent Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA; a modificat, în parte, Hotărârile nr. 29, 30, 31, 32, 33 și 34 din 24 aprilie 2012, emise de pârâtă, anume cu privire la valoarea despăgubirilor cuvenite reclamanților aferent suprafețelor de teren expropriate; a stabilit că reclamanții sunt îndreptățiți la: despăgubiri în valoare de 1.11 euro/mp (echivalent în lei la data efectuării plății) pentru terenul intravilan în suprafață de 1732 mp identificat cu nr. cadastrale x/1, x/2; despăgubiri în valoare de 0,27 euro/mp (echivalent în lei la data efectuării plății) pentru terenurile extravilane în suprafață totală de 1629 mp, aferente nr. cadastrale x/1/1, x/2/1, x1, x2, x/1,x/1.

A respins cererea reclamanților de majorare a despăgubirilor acordate pentru imobilele construcție reprezentând fântână și canal. A respins, ca inadmisibil, apelul declarat de pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA împotriva aceleiași sentințe și a obligat pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA la plata sumei de 5000 lei, reprezentând cheltuieli parțiale de judecată în prezentul proces către reclamanți.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a avut în vedere următoarele: a) Cu privire la apelul declarat de reclamanții A. și B.: Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță de recurs, a dispus ca în rejudecare să fie efectuat un nou raport de expertiză, în condițiile legii, pentru a respecta criteriile de determinare a valorii terenurilor expropriate "(...) pe care doar legea le poate impune, în acest sens fiind relevante toate înscrisurile care furnizează informații concludente privind prețul plătit efectiv și consemnat ca atare în cuprinsul considerentelor autentice de vânzare-cumpărare, precum și orice alte relații care sunt compatibile normei legale incidente". Toate aceste dezlegări se impun în fața prezentei instanțe de apel, în acord cu prevederile art. 315 alin. (1) C. proc.

civ. 1865, potrivit cărora în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

Astfel fiind, în prezenta rejudecare a fost dispusă efectuarea unei noi expertize având ca obiectiv stabilirea valorii de circulație, la data exproprierii, a terenului expropriat, după ce în prealabil au fost solicitate Comisiei Notarilor Publici Cluj, Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Sălaj și Consiliului Local al comunei Marca să comunice instanței contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu privire la terenuri asemănătoare celor din litigiu, în perioade cât mai apropiate datei de 24 aprilie 2013. Potrivit celor de rezultă din încheierea ședinței de judecată din 29 martie 2016, obiectivul noii expertize fost reprezentat de stabilirea valorii imobilelor la momentul exproprierii, urmând ca evaluarea să fie făcută raportat la contractele de vânzare-cumpărare, conform legislației și în concordanță cu jurisprudența în materie a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Din coroborarea raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză de comisia de experți numită în rejudecarea apelului cu completarea la acest raport de expertiză și la răspunsul la obiecțiunile formulate de pârâtă rezultă că experții au stabilit pentru terenurile intravilane în suprafață totală de 1732 mp, aferente nr. cadastrale x/1 și x/2, o valoare de circulație de 1,11 euro/mp, în vreme ce pentru terenurile extravilane în suprafață totală de 1629 mp, aferente nr. cadastrale x/1, x1, x2, x/1, x/1/1, x/2/1 au stabilit o valoare de circulație de 0,27 euro/mp. La stabilirea acestor valori comisia de experți s-a întemeiat, în principal, pe contractele de vânzare-cumpărare în formă autentică având ca obiect terenuri cât mai asemănătoare cu cele supuse exproprierii de la reclamanți, astfel că valoarea de circulație rezultată să fie cât mai apropiată de cea practicată pe piața liberă.

Contrar celor afirmate de pârâtă, comisia de experți avea un drept de analiză și apreciere a întregului material probator util la determinarea valorii terenurilor expropriate, putând acorda, în mod argumentat, preferință acelor contracte de vânzare-cumpărare care, în aprecierea sa, corespundeau în mai mare măsură valorii de piață a terenurilor în perioada de referință. În condițiile în care numărul contractelor de vânzare-cumpărare depuse la dosarul cauzei de către părți ori de către autoritățile solicitate de instanța de apel era unul ridicat și, totodată, caracterizate de diferențe uneori semnificative în ceea ce privește prețul de vânzare menționat în cuprinsul lor, este rezonabil a recunoaște comisiei de experți un drept de apreciere în concret a contractelor utilizate, pentru ca prin coroborarea lor se stabilească, finalmente, o valoare identică sau foarte apropiată de cea reală.

Nu puteau fi avute în vedere, cu titlu de comparabile, doar contractele de vânzare-cumpărare indicate de pârâtă, după cum nu trebuie omis nici faptul că simpla menționare în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare a unui anumit preț nu constituie, prin ea însăși, o garanție a faptului că acesta este și prețul real de tranzacționare. Sub acest din urmă aspect, prezenta instanță înțelege a arăta că din motive de ordin personal (plata unor taxe notariale mai mici etc.) părțile unui contract de vânzare-cumpărare pot stipula uneori un preț aparent mai mic decât cel real, fără ca aceasta să însemne, însă, că într-un proces precum cel de față un asemenea preț trebuie avut în vedere de către comisia de experți sau de către instanță.

Determinarea valorii reale a imobilului la care se referă art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994 obligă, așadar, la o analiză a contractelor de vânzare-cumpărare depuse la dosar ca material probator, stabilindu-se care dintre acestea beneficiază, în concret, de o suficientă credibilitate. În ce privește critica pârâtei potrivit căreia între comparabile au fost incluse și două promisiuni de vânzare-cumpărare, Curtea reține că în principal au fost utilizate contracte de vânzare-cumpărare în formă autentică.

Prin urmare, cele două promisiuni de vânzare-cumpărare (comparabilele B și E) trebuie înțelese ca valorând repere probatorii suplimentare, aflate într-o concordanță rezonabilă cu contractele de vânzare-cumpărare întocmite în formă autentică, aceasta și în condițiile în care se cunoaște că în viața juridică reală nivelul de preț menționat în înscrisul ce atestă promisiunea de vânzare-cumpărare este uneori cel care reflectă voința sinceră a părților într-o mai mare măsură decât contractul autentic. De altfel, este de avut în vedere că prevederile art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994 evocă în mod expres exigența de a se ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, fără a condiționa determinarea acestei valori, în mod exclusiv, de actele autentice notariale.

Mai mult, în prezentul proces însăși instanța de recurs a apreciat că, în rejudecare, trebuie considerate relevante și toate înscrisurile care furnizează informații concludente privind prețul plătit efectiv și consemnat ca atare în cuprinsul contractelor autentice de vânzare-cumpărare, "precum și orice alte relații care sunt compatibile normei legale incidente". Cum valoarea determinată de experți pentru terenurile intravilane, respectiv extravilane, expropriate de la reclamanți este mai mare decât valoarea acordată prin Hotărârile nr. 29, 30, 31, 33, 33 și 34 din 24 aprilie 2012, emise de pârâtă, se impune, între aceste limite, admiterea apelului reclamanților și admiterea în parte a acțiunii lor, acordându-se pentru terenurile expropriate situate în intravilan (1732 mp) o despăgubire de 1,11 euro/mp (echivalent în lei la data efectuării plății), iar pentru cele situate în extravilan (1629 mp) o despăgubire de 0,27 euro/mp (echivalent în lei la data efectuării plății).

S-a dispus, în mod corespunzător, și modificarea Hotărârilor emise de pârâtă sub nr. 29, 30, 31, 32, 33 și 34 din 24 aprilie 2012, anume doar cu privire la valoarea despăgubirilor cuvenite reclamanților aferent suprafețelor de teren expropriate, o asemenea modificare ținând de prerogativele jurisdicționale ale instanței. Apelul reclamanților este însă neîntemeiat în ce privește critica subsumată despăgubirilor aferente fântânii și conductei de aducțiune a apei, în condițiile în care expertul a stabilit o valoare a acestor bunuri de 4916,76 lei pentru situația în care a fost realizată de reclamanți în regie proprie și de 6401,62 lei (incluzând în această sumă și taxa pe valoarea adăugată și o cotă de profit pentru executant de 0,5%) pentru situația în care construcțiile ar fi fost realizate de o firmă specializată.

Cum reclamanții nu au putut înfățișa dovezi din care să rezulte că edificarea acestor construcții s-a făcut printr-o firmă specializată, se impune concluzia că edificarea s-a făcut în regie proprie, astfel că valoarea lucrărilor este de 4916,76 lei, deci o valoare mai mică decât aceea de 5136 lei acordată prin Hotărârea nr. 34 din 24 aprilie 2012 emisă de pârâtă. Față de cele ce preced, apelul reclamanților a fost admis în parte, conform art. 296 C. proc. civ., în limitele sus arătate. b) Cu privire la apelul declarat de pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (în prezent C.N.A.I.R. SA): Prin cererea sa de apel pârâta a criticat sentința pentru faptul că prima instanță, respingând acțiunea reclamanților a omis să se pronunțe asupra cererii pârâtei de a fi obligați reclamanții la a-i plăti cheltuielile de judecată în primă instanță.

Or, art. 281 2 C. proc. civ. 1865 prevede cu forță obligatorie că îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispozițiilor potrivnice sau completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condițiile art. 282 - 281 2 C. proc. civ. Cum omisiunea recurentei de a se pronunța asupra unui capăt de cerere aparține sferei de aplicare a instituției completării hotărârii, în sensul art. 281 2 C. proc. civ., rămâne că pe calea prezentului apel pârâta nu era în drept a critica sentința pentru omisiunea primei instanțe de a se pronunța asupra cererii de acordare a cheltuielilor de judecată. Prin urmare, apelul pârâtei este inadmisibil și trebuie respins pentru acest motiv, în baza art. 296 C. proc.

civ. c) În legătură cu cheltuielile de judecată cuvenite reclamanților în prezentul proces, Curtea a soluționat cererea reclamanților de a le fi acordate cheltuielile de judecată prin luarea în considerare, pe de o parte, a măsurii în care acțiunea lor a fost admisă, iar pe de altă parte, a întinderii concrete a cheltuielilor de judecată ocazionate reclamanților, respectiv pârâtei în cadrul procesului, conform dovezilor aflate la dosar. Astfel, cheltuielile de judecată efectuate de reclamanți în prezentul proces prin plata onorariului avocațial și a onorariilor experților tehnici judiciari au fost în sumă totală de 6014,50 lei, astfel că raportat la măsura admiterii acțiunii lor și a căilor de atac declarate se cuvine a le fi acordată, în baza art. 276 C. proc.

civ., suma de 5.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în prezentul proces. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții B. și A., precum și pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (în prezent C.N.A.I.R. SA). 1. Recurenții-reclamanți B. și A. au solicitat admiterea recursului, în principal, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ., coroborat cu art. 312 alin. (3) C. proc.

civ., întrucât instanța a cărei hotărâre este recurată nu a intrat cu seriozitate în cercetarea fondului, omițând a folosi probele depuse de la stabilirea valorii terenului, iar modificarea hotărârii apare imposibilă, cât timp nu se poate reface raportul de expertiză dispus în cauză, pentru care s-au folosit doar contractele de vânzare-cumpărare depuse de pârât, la o valoare declarată de vânzare sub valoarea închirierii inițiale încheiate cu CNADNR. Pe cale de consecință, se solicită casarea soluției atacate și rejudecarea apelului. În subsidiar, dacă instanța de recurs apreciază că cercetarea fondului s-a săvârșit în fața instanței de apel, să dispună modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii apelului așa cum a fost formulat și, pe cale de consecință, să se admită cererea introductivă astfel cum a fost aceasta modificată.

Se critică faptul că, și de această dată instanța de apel a pronunțat o soluție nesocotind dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, republicată. Raportat la aceste prevederi legale se observă, din cuprinsul concluziilor completării la raportul de expertiză, că proprietățile comparabile pentru stabilirea valorii terenului intravilan le reprezintă și terenuri extravilane, care categoric au o altă valoare de circulație pe piață, nereprezentând astfel imobile de același gen, precum cere legiuitorul în textul de lege mai sus arătat.

Cu toate că la raportul de expertiză efectuat inițial au fost anexate și contractele depuse de reclamanți, respectiv contractul de vânzare-cumpărare dintre Parohia C. și Comuna Marca și cele două contracte încheiate sub semnătură privată, la momentul refacerii raportului de expertiză, pe concluziile căruia este întemeiată soluția atacată, apar anexate exclusiv contractele autentificate depuse de către pârâtă odată cu depunerea întâmpinării.

Se impune precizarea că, din cele 7 contracte de vânzare-cumpărare autentificate la notar, prezentate de pârâtă, 5 dintre ele privesc tranzacționarea unor terenuri situate în extravilanul comunei IP, aspect ce contravine în mod clar și evident prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, conform cărora la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia. Terenul în litigiu se află în comuna Marca, respectiv în altă unitate administrativ teritorială decât comuna IP, prevăzută în contractele menționate.

Tot cu referire la aceste contracte, din numărul total de 7 avute în vedere, 4 dintre ele au fost încheiate cu D. SRL societate comercială ce la acel moment era în plină expansiune imobiliară, încheind contracte la prețuri derizorii cu localnici neinformați.

Se observă din cuprinsul ultimului contract anexat completării la raportul de expertiză, că terenul în suprafață de 4500 mp a fost vândut pentru suma de 4.500.000 lei, terenul fiind practic înstrăinat din anul 2001. Prin decizia anterioară de casare, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus ca în rejudecare să fie efectuat un nou raport de expertiză, în condițiile legii, pentru a respecta criteriile de determinare a valorii terenurilor expropriate, în acest sens fiind relevante toate înscrisurile care furnizează informații concludente privind prețul plătit efectiv și consemnat ca atare în cuprinsul contractelor autentice de vânzare cumpărare, precum și orice alte relații care sunt compatibile normei legale incidente.

În acord cu aceste dispoziții obligatorii era extrem de relevantă în prezenta cauză, luarea în considerare a Contractului de închiriere din data de 24 aprilie 2013, depus la dosar, prin care E. INC prin sucursala din România E. SRL F. SUA Sucursala Cluj-Napoca România, a plătit suma 750 euro/ha/an contravaloarea folosinței terenului extravilan situat de asemenea în comuna Marca, imobil de același fel cu terenul extravilan supus evaluării. Totodată, se apreciază că pentru o justă evaluare în prezentul dosar nu trebuia trecută cu vederea nici adresa nr. 92/18932 din data de 08 iulie 2010, întocmită cu ocazia exproprierii terenurilor deținute în proprietate, conform căreia valoarea despăgubirii stabilită în baza raportului de evaluare este de 7,30 euro/mp și 13.904 euro pentru construcție - fântână.

Sigur că, în prezent, în urma efectuării atâtor expertize de evaluare, aceste prețuri apar ca fiind extrem de ridicate, însă ar trebui avute în vedere, mai ales că raportarea se face la momentul exproprierii și la faptul că numeroși proprietari de terenuri au fost expropriați la aceeași dată în schimbul acestor sume de bani. Textul legal invocat prevede că la stabilirea cuantumului despăgubirilor trebuie avute în vedere și daunele aduse proprietarului. În acest caz se apreciază că nici această teză a textului legal nu a fost respectată, nefiind luat în calcul că, așa cum reiese din schița anexată la dosarul cauzei și planșele foto efectuate de către experți, autostrada construită trece la o distanță de 6 m față de casa reclamanților, acest lucru cauzându-le în permanență un prejudiciu, atât prezent cât și viitor, fiind puși practic în imposibilitatea de a vinde imobilul la prețul său real.

O ultimă critică de recurs se referă la compunerea comisiei de experți cerută de lege pentru efectuarea raportului de expertiză în prezenta cauză, prin care se arătă că cei doi experți G. și H. sunt soț și soție, astfel că se pune la îndoială obiectivismul și imparțialitatea opiniilor acestora, rațiune care până la urmă a fost avută în vedere de legiuitor. 2. Recurentul-pârât Statul Român prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (în prezent C.N.A.I.R. SA) critică decizia recurată din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., referitor la majorarea cuantumului despăgubirii și la acordarea cheltuielilor de judecată solicitate de reclamanți, dispoziții apreciate ca fiind nelegale.

În ceea ce privește dispoziția de majorare a cuantumului despăgubirii, soluția instanței de apel este nelegală. Astfel, dincolo de faptul că diferența dintre valorile stabilite de către expropriator și cele propuse de către experții judiciari era suficient de mică încât instanța de judecată să poată constata justețea cuantumului despăgubirii (valorile stabilite în plus sunt cu 0,08 lei/mp și 0,4 lei/mp mai mari decât cele contestate), instanța de apel a pronunțat hotărârea de majorare a cuantumului despăgubirilor cu încălcarea dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 255/2010 (în vigoare la momentul formulării acțiunii) coroborat cu art. 26 și art. 27 din Legea nr. 33/1994. În speță, valorile de 0,27 euro/mp pentru terenurile extravilane și, respectiv, 1,11 euro/mp pentru terenurile intravilane au fost determinate prin intervenția subiectivă/arbitrară a experților asupra prețurilor de tranzacționare, prin aplicarea unor corecții.

Aceste corecții contravin dispozițiilor exprese ale art. 26 din Legea nr. 33/1994, prin aplicarea lor, experții viciind rezultatul expertizei. În continuare, recurentul pârât iterează aspectele pe care le-a menționat în apel, în cuprinsul obiecțiunilor formulate la raportul de expertiză. În acest context, apreciază că instanța de apel trebuia să constate faptul că valorile care au fost stabilite de către expropriator sunt confirmate de valorile de circulație consfințite de numai puțin de 6 tranzacții autentice privind imobile de același fel și de o adresă oficială provenită de la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Sălaj și, pe cale de consecință, să respingă cererea de apel ca fiind nefondată.

Raportul de expertiză evaluatorie, care a fost realizat în cauză și omologat de către instanță nu are o poziție privilegiată în cadrul probatoriului administrat în prezentul litigiu. Astfel instanța de apel nu era ținută să accepte concluziile raportului de expertiză judiciară, putând să determine cuantumul despăgubirii și în baza celorlalte probe administrate, respectiv a contractelor de vânzare-cumpărare. După cum se știe, instanța de judecată (și nu experții judiciari) este cea care stabilește cuantumul despăgubirii. Contractele de vânzare-cumpărare care au fost administrate în cauză, dublate de aspectele menționate, constituie elemente suficiente pentru modificarea deciziei atacate. O altă critică formulată de recurentul pârât este aceea că în mod greșit instanța inferioară a apreciat că reclamanții sunt îndreptățiți să recupereze în mare-parte cheltuielile de judecată.

Or, prin raportare la aspectele evocate anterior, în acord cu prevederile art. 276 C. proc. civ., se apreciază că dispoziția de obligare a pârâtului la plata sumei de 5000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată (reprezentând aproximativ 83% din totalul cheltuielilor) este eronată. Suma care a fost pretinsă cu titlu de cheltuieli de judecată trebuia să fie cenzurată în mod semnificativ. În recurs, recurentul pârât Statul Român reprezentat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, în prezent C.N.A.D.N.R. SA, a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului declarat de recurenții reclamanți, pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 304 C. proc.

civ. Referitor la excepția nulității recursului declarat de reclamanți, pentru neîncadrare în motivele de nelegalitate expres reglementate de art. 304 C. proc. civ., invocată de recurentul pârât, Înalta Curte constată că recurenții reclamanți au indicat motivele de nelegalitate pe care își întemeiază recursul și anume, cele reglementate de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., pe care le-au și dezvoltat în scris, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanței de apel, raportat la aceste motive, pe care instanța de recurs urmează a le analiza din perspectiva încadrării lor în dispozițiile legale menționate, dar și a caracterului lor fondat sau nefondat în raport de circumstanțele speței.

Prin urmare, cum recursul declarat de reclamanți apare ca fiind motivat, Înalta Curte urmează să respingă excepția nulității acestui recurs, ca nefondată. Examinând recursul reclamanților prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că nu este fondat, urmând să îl respingă pentru considerentele ce succed: Se invocă nelegalitatea hotărârii atacate pentru motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., susținându-se că "instanța a cărei hotărâre este recurată nu a intrat cu seriozitate în cercetarea fondului, omițând a folosi probele depuse de la stabilirea valorii terenului". Înalta Curte constată că invocarea acestui motiv de recurs s-a realizat în mod formal, în condițiile în care recurenții reclamanți nu au indicat în care parte hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii sau, în care parte se consideră că nu este deloc motivată, ambele, ipoteze diferite ale aceluiași motiv de nelegalitate, respectiv - nemotivarea hotărârii. De altfel, referirea la art. 304 pct. 7 C. proc. civ. este lipsită de orice susținere în dezvoltarea, atât în scris cât și oral - cu ocazia dezbaterilor asupra recursului, a motivului astfel invocat.

Drept consecință, urmează a fi respins ca atare. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 8 C. proc. civ., indicat în cererea de recurs, Înalta Curte constată că toate argumentele invocate de recurenții reclamanți nu vizează denaturarea vreunui act juridic dedus judecății (în sens de convenție sau act juridic material), de unde rezultă, de asemenea, că a fost invocat în mod formal, superficial, ceea ce atrage consecința respingerii lui ca atare. Se invocă, în continuare, incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în ipoteza, când hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, sens în care se arată că hotărârea instanței de apel, pronunțată în rejudecare după casare, a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, criticându-se, în principal, raportul de expertiză completat, pe concluziile căruia se întemeiază soluția atacată.

Susținerile recurenților reclamanți, în sensul că: din cuprinsul concluziilor completării la raportul de expertiză rezultă că proprietățile comparabile pentru stabilirea valorii terenului intravilan sunt și terenuri extravilane, care au o altă valoare de circulație pe piață, sau că la momentul refacerii raportului de expertiză, pe concluziile căruia este întemeiată soluția atacată, apar anexate exclusiv contractele autentificate depuse de către pârâtă odată cu depunerea întâmpinării, că din cele 7 contracte de vânzare-cumpărare autentificate la notar, prezentate de pârâtă, 5 dintre ele privesc tranzacționarea unor terenuri situate în extravilanul comunei IP, care este o altă unitate administrativ teritorială decât comuna Marca, unde se află situat terenul în litigiu, iar 4 dintre ele au fost încheiate cu D. SRL societate comercială care la acel moment era în plină expansiune imobiliară, încheind contracte la prețuri derizorii cu localnici neinformați, vizează exclusiv greșita administrare și interpretare a probelor și, în special, a probei cu expertiză ordonată și administrată în cursul rejudecării cauzei în apel, după casare.

În condițiile în care recurenții reclamanți nu au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză completat, după depunerea acestuia la dosar, în situația în care l-au considerat incomplet sau inexact întocmit, și nu au cerut refacerea sau completarea acestuia în fața instanței de apel, se apreciază că, în recurs, nu mai pot invoca obiecții la raportul de expertiză. De aceea, solicitarea acestora privind casarea soluției atacate și rejudecarea apelului pentru acest motiv, nu poate fi primită.

Totodată, urmează a fi respinsă susținerea recurenților reclamanți, în sensul că, în acord cu decizia de casare pronunțată în ciclul procesual anterior de către Înalta Curte, era extrem de relevantă în prezenta cauză, luarea în considerare a Contractului de închiriere din data de 24 aprilie 2013, depus la dosar, încheiat cu E. INC prin sucursala din România E. SRL F. SUA Sucursala Cluj-Napoca România, cât și a adresei din data de 08 iulie 2010, întocmită cu ocazia exproprierii terenurilor deținute în proprietate, conform căreia valoarea despăgubirii stabilită în baza raportului de evaluare este de 7,30 euro/mp și 13.904 euro pentru construcția - fântână. Critica referitoare la omisiunea instanței de a analiza aceste înscrisuri, depuse la dosar, ca și lipsa de apreciere asupra relevanței lor în cauza de față nu poate fi analizată deoarece nu se circumscrie nici unuia dintre cazurile de nelegalitate expres reglementate de art. 304 C. proc.

civ. Recurenții reclamanți susțin, în continuare, că la stabilirea cuantumului despăgubirilor ar fi trebuit avute în vedere și daunele aduse proprietarului, această teză a textului legal nefiind respectată, deoarece nu s-a luat în calcul că autostrada construită trece la o distanță de 6 m față de casa acestora, cauzându-le în permanență un prejudiciu, atât prezent cât și viitor, fiind puși practic în imposibilitatea de a vinde imobilul la prețul său real. Înalta Curte constată, din verificări, că o asemenea susținere a fost formulată pentru prima dată pe parcursul procesului, în etapa recursului pendinte, astfel încât nerespectarea textului legal din această perspectivă apare ca fiind o critică omisso medio și, deci, inadmisibilă.

Critica referitoare la compunerea comisiei de experți cerută de lege pentru efectuarea raportului de expertiză, prin care se invocă faptul că cei doi experți G. și H. sunt soț și soție, astfel că se pune la îndoială obiectivismul și imparțialitatea opiniilor acestora, urmează a fi înlăturată de instanța de recurs, având în vedere că sunt două acte de procedură distincte: cel al desemnării experților și cel de efectuare a expertizei. Așa fiind, în baza art. 108 alin. (3) C. proc. civ., recurenții reclamanți puteau invoca această neregularitate cel puțin la prima zi de înfățișare după desemnarea acestor experți de către instanță, ori chiar la momentul la care s-au desemnat experții. În plus, recurenții reclamanți au propus pe expertul G., ca expert parte la efectuarea expertizei, și au fost de acord cu expertul H., numit de către instanță, astfel încât, din acest punct de vedere, sunt aplicabile și dispozițiile art. 108 alin. (4) C. proc.

civ., în conformitate cu care nimeni nu poate invoca neregularitatea pricinuită prin propriul său fapt. Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții B. și A. Examinând recursul pârâtului prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că nu este fondat, urmând să îl respingă pentru considerentele ce succed: Recurentul pârât își întemeiază recursul pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., decurgând din pronunțarea hotărârii atacate cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 255/2010 (în vigoare la momentul formulării acțiunii) coroborat cu art. 26 și art. 27 din Legea nr. 33/1994, republicată.

Referitor la acea ipoteză a motivului de nelegalitate invocat, ce vizează încălcarea sau aplicarea greșită a legii, Înalta Curte constată că este incidentă atunci când instanța a recurs la textul de lege aplicabil speței dar, fie l-a încălcat în litera sau spiritul lui, fie l-a aplicat greșit. De pildă, instanța încalcă sau aplică greșit legea atunci când aplică o normă generală, nesocotind existența normei speciale; aplică o normă care nu este incidentă în speță; aplică legea română, deși raportul juridic cu element de extraneitate este guvernat de legea străină; dă o interpretare greșită textului de lege corespunzător situației de fapt. Instanța de apel, respectând dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc.

civ., a recurs la textul de lege aplicabil în speță, respectiv art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994, republicată, și raportat la acesta a stabilit valoarea terenurilor expropriate, luând în considerare raportul de expertiză completat efectuat pe baza contractelor de vânzare-cumpărare în formă autentică având ca obiect terenuri cât mai asemănătoare cu cele supuse exproprierii de la reclamanți, astfel ca valoarea de circulație rezultată să fie cât mai apropiată de cea practicată pe piața liberă.

Așa cum în mod corect a statuat instanța în apel, în condițiile în care numărul contractelor de vânzare-cumpărare depuse la dosarul cauzei de către părți ori de către autoritățile solicitate era unul ridicat și, totodată, caracterizate de diferențe uneori semnificative în ceea ce privește prețul de vânzare menționat în cuprinsul lor, este rezonabil a recunoaște comisiei de experți un drept de apreciere în concret a contractelor utilizate, pentru ca prin coroborarea lor să stabilească, finalmente, o valoare identică sau foarte apropiată de cea reală. Susținerea recurentului pârât că, valorile de 0,27 euro/mp pentru terenurile extravilane și, respectiv, 1,11 euro/mp pentru terenurile intravilane au fost determinate prin intervenția subiectivă/arbitrară a experților asupra prețurilor de tranzacționare, prin aplicarea unor corecții nepermise, nu poate fi luată în considerare.

Comisia de experți are un drept de analiză și apreciere asupra tuturor contractelor depuse de părți, putând aprecia asupra utilității acestora la determinarea valorii terenurilor expropriate și, de asemenea, putând acorda, în mod argumentat, preferință acelor contracte de vânzare-cumpărare care, în aprecierea sa, corespund în mai mare măsură valorii de piață a terenurilor în perioada de referință. În general, experții sunt niște consultanți în rezolvarea unor probleme de specialitate, care prin raportul de expertiză întocmit stabilesc existența și valoarea terenurilor în litigiu, dată fiind natura acestei probe, fără ca dreptul de apreciere al instanței să sufere vreo atingere în acest fel.

Alegând valorile stabilite prin raportul de expertiză, instanța de apel nu a încălcat criteriul de stabilire a valorii despăgubirilor prevăzut de art. 26 din Legea nr. 33/1994, ci a procedat la judecată în conformitate cu principiul aflării adevărului, în scopul pronunțării unei hotărâri legale și temeinice în cauză. Susținerile recurentului pârât în sensul că sunt eronate concluziile experților, raportat la contractele de vânzare-cumpărare autentice depuse la dosar și adresa oficială provenită de la O.C.P.I. Sălaj, nu pot fi valorificate din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., fiind vorba despre interpretarea și aprecierea dată probelor administrate, ceea ce constituie o chestiune de apreciere asupra temeiniciei hotărârii, care nu poate face obiectul controlului judiciar extraordinar.

De altfel, Înalta Curte apreciază că prin multitudinea de argumente expuse în susținerea acestui motiv de recurs, recurentul pârât invocă, în principal, fie greșita interpretare a probelor administrate în cauză, fie aprecierea subiectivă a cuantumului despăgubirilor de care a dat dovadă instanța de judecată, aspecte ce nu pot face obiect de analiză în recurs, motivele pentru care se poate cere casarea sau modificarea hotărârii fiind cele expres și limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ. O altă critică formulată de recurentul pârât este aceea că în mod greșit instanța inferioară a apreciat că reclamanții sunt îndreptățiți să recupereze în mare-parte cheltuielile de judecată. Suma care a fost pretinsă cu titlu de cheltuieli de judecată trebuia să fie cenzurată în mod semnificativ de către instanță.

Înalta Curte constată că instanța de apel a soluționat cererea reclamanților de a le fi acordate cheltuielile de judecată prin luarea în considerare, pe de o parte, a măsurii în care acțiunea lor a fost admisă, iar pe de altă parte, a întinderii concrete a cheltuielilor de judecată ocazionate reclamanților, respectiv pârâtului în cadrul procesului, conform dovezilor aflate la dosar. Instanța a cenzurat suma totală de 6014,50 lei, considerând că raportat la măsura admiterii acțiunii reclamanților și a căilor de atac declarate se cuvine a le fi acordată, în baza art. 276 C. proc. civ., suma de 5.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale, efectuate pe tot parcursul procesului. Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc.

civ., "Partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată". Înalta Curte constată că dispozițiile art. 274 C. proc. civ., chiar dacă nu menționează in terminis, induc o prezumție de culpă procesuală în sarcina celui ce prin atitudinea sa, a determinat cheltuielile de judecată făcute de partea adversă în timpul și cu ocazia purtării procesului. Cheltuielile de judecată au rolul de a acționa ca veritabile sancțiuni procedurale, fiind suportate în final de către partea din vina căreia s-a promovat acțiunea, aceasta fiind partea care a pierdut procesul. Poziția juridică de parte câștigătoare în proces este determinată de raportul dintre conținutul obiectului acțiunii și rezultatul obținut prin hotărârea de soluționare a litigiului.

Așadar, făcând aplicarea dispozițiilor art. 276 C. proc. civ., instanța de apel, în mod corect, a stabilit cheltuielile de judecată corespunzătoare pretențiilor admise ale reclamanților. Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat de pârât în cauză. Prin respingerea recursurilor formulate, atât recurenții reclamanți cât și recurentul pârât sunt în culpă procesuală, ceea ce justifică respingerea cererilor reciproce de obligare la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge excepția nulității recursului reclamanților, invocată de pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România. Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanții B. și A. și de pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România împotriva Deciziei civile nr. 210 A din data de 28 martie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă. Respinge cererile de obligare la plata cheltuielilor de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 septembrie 2017. Procesat GGC - NN