ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4062/2010

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Cererea de învestire a primei instanțe Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara sub nr. 221/59/2009, la data de 18 februarie 2009, reclamantul Clubul Sportiv F.C.U.P. Timișoara a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor - A.N.A.F. - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor București, A.F.P. Timișoara și D.G.F.P. Timiș, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună, după cum urmează: - anularea deciziei nr. 465 din 24 decembrie 2008 emisă de Ministerul Economiei și Finanțelor - A.N.A.F. - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor București prin care s-a soluționat contestația formulată de reclamantă și înregistrată în 10 septembrie 2008, împotriva deciziei de impunere din 18 iulie 2008; - anularea în parte a deciziei de impunere din 18 iulie 2008 emisă de A.F.P.

Timișoara - Activitatea de Inspecție Fiscală, dată în baza raportului de inspecție fiscală din 17 iulie 2008 încheiat la data de 17 iulie 2008; - să constate că suma de 3.444.875 RON (diferența dintre suma de 3.462.271 RON reprezentând TVA înscris pe facturile de achiziție și suma de 17.396 RON reprezentând TVA recunoscut ca fiind deductibil de inspecția fiscală) reprezintă TVA deductibil; suma de 1.968.827 RON (diferența dintre suma de 1.485.444 RON reprezentând TVA colectat și suma de 3.462.271 RON reprezentând TVA deductibil) reprezintă TVA de rambursat; - să dispună exonerarea reclamantei de la plata sumei de 1.468.049 RON stabilită suplimentar de plată prin decizia atacată, sumă din care 1.221.244 RON reprezintă TVA colectată în perioada 01 februarie 2005-31 mai 2006, iar 246.804 RON reprezintă TVA colectată în perioada 01 august 2003-31 ianuarie 2005 și - exonerarea reclamantei de la plata sumei de 882.218 RON reprezentând accesorii aferente TVA stabilită suplimentar, sumă compusă din suma de 840.810 RON reprezentând majorări/dobânzi de întârziere și din suma de 41.408 RON reprezentând penalități de întârziere.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în urma controlului efectuat de reprezentanți ai Ministerului Finanțelor Publice - D.G.F.P. Timiș - A.F.P. Timișoara, Inspecția Fiscală, respectiv A.F.P. pentru Contribuabili Mijlocii, Activitatea de Inspecție Fiscală, a fost întocmit raportul de inspecție fiscală încheiat la data de 29 iunie 2007, înregistrat în 02 iulie 2007 și în 20 iulie 2007, prin care au fost constatate neregularități cu privire la taxa pe valoarea adăugată. În baza acestui act de control, a fost emisă decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată, stabilite de inspecția fiscală din 20 iulie 2007 de către D.G.F.P. Timiș - Activitatea de Inspecție Fiscală.

Reclamantul a mai menționat că a formulat contestație împotriva acestei decizii, iar prin decizia nr. 66 din 04 martie 2008 privind soluționarea contestației înregistrată la A.N.A.F. în 11 septembrie 2007, Direcția Națională de Soluționare a Contestațiilor din cadrul A.N.A.F. a desființat decizia de impunere din 20 iulie 2007 emisă de către D.G.F.P. Timiș - Activitatea de Inspecție Fiscală, în baza raportului de inspecție fiscală din 02 iulie 2007, urmând ca organele de inspecție fiscală, printr-o altă echipă decât cea care a întocmit decizia contestată, să reanalizeze situația de fapt pentru aceleași obligații bugetare și aceeași perioadă.

Având în vedere această decizie organele fiscale au efectuat o nouă inspecție fiscală, în urma căreia fost întocmit raportul de inspecție fiscală din 17 iulie 2008 încheiat la data de 17 iulie 2008. În baza acestui act de control a fost emisă decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală din 18 iulie 2007 emisă de A.F.P. Timișoara - Activitatea de Inspecție Fiscală. Reclamantul a formulat contestație și împotriva acestei decizii, iar prin decizia nr. 465 din 24 decembrie 2008, emisă de către Ministerul Economiei și Finanțelor - A.N.A.F. - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, a fost soluționată contestația, în sensul respingerii acesteia, motiv pentru care a formulat prezenta acțiune în contencios administrativ.

Reclamantul a susținut că sunt lipsite de temei juridic constatările organului fiscal, întrucât nu există nicio reglementare legală care să confere organului fiscal dreptul de a atribui unei persoane juridice două coduri fiscale, unul pentru activități non-profit și un altul pentru activități economice. S-a mai arătat că întreaga argumentație a Ministerului Economiei și Finanțelor pentru a justifica neacordarea dreptului de deducere s-a bazat, în esență, pe argumentul că reclamantul Clubul Sportiv F.C.U.P. Timișoara avea în mod legal două coduri de identificare fiscală, în același timp, unul pentru „activitatea non-profit”, iar celălalt pentru „activitatea economică”, din perspectiva TVA și că pe facturile furnizorilor figura codul aferent „activității non-profit” și nu cel aferent „activității economice”.

Reclamantul a precizat că teza Ministerului Economiei și Finanțelor nu are suport legal nefiind, în niciun material emanat de la administrația fiscală, indicat vreun temei legal pentru atribuirea a două coduri diferite aceleiași entități (act de control, decizie de impunere, soluționare contestație). Reclamantul a mai învederat că și-a îndeplinit obligația legală de a solicita, ulterior înființării, înregistrarea ca plătitor de TVA și că urmare a solicitării sale de înregistrare ca plătitor de TVA, din eroare, i-au fost acordate două coduri de înregistrare fiscală, respectiv 14770379/2002 și R17168301/2005, cu toate că atestarea unui contribuabil ca fiind plătitor de TVA se face prin acordarea atributului fiscal „R” la codul de înregistrare fiscală.

Din cuprinsul raportului de inspecție fiscală se poate trage concluzia că inspectorii au reținut existența a două coduri „unice” de înregistrare, primul cod de înregistrare - 14770379/2002 atribuit subscrisului pentru activități non-profit, iar cel de-al doilea - 17168301 atribuit pentru activități economice. Reclamantul a solicitat Ministerului Economiei și Finanțelor - A.N.A.F. - Direcția Generală de Gestiune a Impozitelor și Contribuțiilor, lămuriri cu privire la corectitudinea acordării celor două coduri de identificare fiscală, semnificația și modul de utilizare ale acestora, la implicațiile pe care utilizarea celor două coduri le are din punct de vedere al evidenței contabile și clarificări cu privire la T.V.A., având în vedere faptul că furnizorii lor au emis facturi fiscale pe ambele coduri fiscale.

Soluționarea problemei privind atribuirea celor două coduri de înregistrare fiscală i-a fost comunicată prin adresa din 19 iulie 2007 emisă de D.G.F.P. Timiș - Structura de Administrare Fiscală - Activitatea de Metodologie și Administrare a Veniturilor Statului. Prin această adresă se arată că, urmare a precizărilor primite de la A.N.A.F. - Direcția generală de proceduri pentru administrarea veniturilor, se emite un nou certificat de înregistrare fiscală, la data de 19 iulie 2007, în vederea corectării erorii materiale care a avut loc la momentul emiterii celui de-al doilea cod de înregistrare fiscală de plătitor de TVA la data de 01 februarie 2005. S-a mai arătat că noul cod de identificare fiscală atribuit reclamantului, pentru corectarea erorii materiale, este, așa cum se impunea a fi, din chiar momentul înregistrării subscrisului ca plătitor de TVA, codul atribuit la data înființării, respectiv 24 iulie 2002, cu nr. 14770379, având atributul fiscal „RO”.

Reclamantul a menționat că a fost pus, din culpa organelor fiscale, în situația de a nu putea în mod obiectiv să corecteze toate facturile emise cu cod fiscal eronat, corectarea depinzând de voința furnizorilor, iar numărul furnizorilor care trebuiau să refacă facturile este foarte mare. În plus, în anumite cazuri valoarea facturilor relativ insignifiantă, ar fi presupus un efort deosebit, de ordin financiar, tehnic și cu privire la resursele umane, din partea angajaților săi, ce ar fi putut conduce la blocarea activității și la înregistrarea unui prejudiciu și mai mare, ca urmare a nerecunoașterii deductibilității TVA înscrisă pe facturile fiscale cu codul atribuit greșit, în condițiile în care acest prejudiciu i-a fost cauzat prin culpa gravă a organelor fiscale, el dovedindu-și buna-credință.

În fine, s-a mai susținut că în C. fisc. se prevede posibilitatea corectării prin dispozițiile art. 159, a informațiilor înscrise în facturi sau în alte documente, astfel că ar fi profund ilogic să nu îi fie recunoscută deductibilitatea taxei pentru că nu este înscris un anumit cod TVA, atribuit greșit de către organele abilitate. Controlul la Asociația F.C.N.2000 a vizat și verificarea facturii din 20 decembrie 2005 emisă de către această asociație, factură care a fost înregistrată în jurnalul de cumpărări și în evidența contabilă a clubului pe baza unei copii. În urma controlului a rezultat faptul că factura seria din 20 decembrie 2005, având ca obiect transferul jucătorilor P.M.V., O.A., C.G.G., C.G., C.O.G., în sumă totală de 4.247.215 RON, din care TVA 678.127 RON, aparține asociației sportive verificate, însă este anulată, toate cele trei exemplare aflându-se în original în arhiva asociației.

S-a constatat faptul că veniturile și TVA aferentă nu au fost înregistrate în evidența contabilă a Asociației F.C.N.2000 București și nu au fost declarate organului fiscal teritorial. Așa cum rezultă din raportul de inspecție fiscală, factura din 20 decembrie 2005 a fost înregistrată în jurnalul de cumpărări din luna decembrie 2005 și în evidența contabilă a clubului, înregistrarea fiind făcută în baza facturii transmise reclamantei prin fax de către Asociația F.C.N.2000. S-a arătat că Asociația F.C.N.2000 nu și-a îndeplinit obligația de a remite originalul facturii, deși a fost notificată în mod repetat, iar urmare a refuzului de a remite factura, reclamantul s-a adresat Judecătoriei Sectorului 5 București cu o cerere prin care a solicitat instanței să dispună obligarea acestei asociații la comunicarea facturii din 20 decembrie 2005 în original.

La data de 29 iunie 2007 Judecătoria Sectorului 5 București a soluționat cererea, și admițând-o, a dispus obligarea Asociației F.C.N.2000 la comunicarea facturii din 20 decembrie 2005, sentință care a rămas definitivă și irevocabilă. În aceste condiții, reclamantul a susținut că faptul că Asociația F.C.N.2000 nu și-a îndeplinit nici până în prezent obligația de a remite factura nu îi poate fi imputat întrucât a depus toate diligențele în vederea obținerii originalului facturii înregistrate în contabilitate. În ceea ce privește analiza TVA de plată stabilită pentru perioada 01 august 2003 la 31 mai 2006, reclamantul a arătat că în raportul de inspecție fiscală au fost menționate o serie de sume stabilite în sarcina sa ca reprezentând TVA suplimentar de plată, sume, de asemeni, argumentat și amplu contestate.

Pârâta D.G.F.P. Timiș a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca netemeinică și, în consecință, menținerea deciziei nr. 465 din 24 decembrie 2008 emisă de A.N.A.F. - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor privind soluționarea contestației prealabile și anularea deciziei de impunere din 18 iulie 2007 emisă de A.F.P. Timișoara, respingerea capătului de cerere privind obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată. În ședința din data de 27 aprilie 2009, Curtea de apel a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a D.G.F.P. Timiș, invocată de către această pârâtă prin întâmpinare, față de considerentul că pârâta a emis acte care fac obiectul controlului în fața instanței de contencios administrativ.

2. Soluția primei instanțe Prin sentința nr. 439 din 14 decembrie 2009, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul Clubul Sportiv F.C.U.P. Timișoara și a anulat în parte decizia nr. 465 din 24 decembrie 2008 emisă de Ministerul Economiei și Finanțelor - A.N.A.F. - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor București și decizia de impunere din 18 iulie 2007 emisă de A.F.P. Timișoara - Activitatea de Inspecție Fiscală. Curtea de apel a constatat astfel că reprezintă TVA care îndeplinește condițiile de deductibilitate cea aferentă facturilor pe care a fost înscris codul de neplătitor de TVA, precum și cea aferentă facturilor pe care a fost înscris inițial codul de neplătitor de TVA și care ulterior au fost corectate prin tăierea codului și înscrierea codului de plătitor de TVA, și anume R17168301, facturile respective fiind semnate și stampilate de către emitent.

A fost respinsă în rest acțiunea formulată având ca obiect (I) constatarea împrejurării că suma de 3.444.875 RON (diferența dintre suma de 3.462.271 RON reprezentând TVA înscris pe facturile de achiziție și suma de 17.396 RON reprezentând TVA recunoscut ca fiind deductibil de inspecția fiscală) reprezintă TVA deductibil; (II) constatarea că suma de 1.968.827 RON (diferența dintre suma de 1.485.444 RON reprezentând TVA colectat și suma de 3.462.271 RON, reprezentând TVA deductibil) reprezintă TVA de rambursat; (III) exonerarea reclamantei de la plata sumei de 1.468.049 RON stabilită suplimentar de plată prin decizia atacată, sumă compusă din suma de 1.221.244 RON reprezentând TVA colectată în perioada 01 februarie 2005-31 mai 2006 și din suma de 246.804 RON reprezentând TVA colectată în perioada 01 august 2003-31 ianuarie 2005 și (IV) exonerarea reclamantei de la plata sumei de 882.218 RON reprezentând accesorii aferente TVA stabilită suplimentar de plată, sumă compusă din suma de 840.810 RON reprezentând majorări/dobânzi de întârziere și din suma de 41.408 RON reprezentând penalități de întârziere.

Față de admiterea parțială a acțiunii formulate, raportat la cele mai sus menționate, au fost obligate pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 8.500 RON reprezentând o parte din onorariul de expertiză fiscală și taxă judiciară de timbru. Pentru a hotărî astfel, în esență, următoarele considerațiuni au fost reținute de prima instanță: Curtea a constatat că prin decontul lunii mai 2006, reclamantul Clubul Sportiv F.C.U.P. Timișoara a solicitat la rambursare soldul sumei negative de TVA în cuantum de 1.415.318 RON, aferent perioadei 01 februarie 2005-31 mai 2006. Din ansamblul înscrisurilor depuse la dosar, precum și din cuprinsul raportului de expertiză fiscală întocmit în cauză Curtea a reținut că în fapt actele care fac obiectul analizei în prezentul dosar au fost dresate ca urmare a verificării fiscale dispuse prin decizia nr. 66 din 04 martie 2008, emisă de către Ministerul Economiei și Finanțelor - A.N.A.F.

- Direcția de Soluționare a Contestațiilor prin care s-a dispus desființarea deciziei de impunere din 20 iulie 2007 emisă în baza raportului de inspecție fiscală din 02 iulie 2007 de către D.G.F.P. Timiș și A.F.P. Timișoara. Prin decizia mai sus menționată s-a dispus reanalizarea situației de fapt a rambursării soldului sumei negative a TVA, solicitată la rambursare de către reclamantă prin decontul de TVA cu opțiune de rambursare, din 26 iunie 2006 în sumă de 1.415.318 RON RON, aferent perioadei februarie 2005-martie 2006, precum și a TVA de plată rezultat în urma operațiunilor de facturare cu TVA pentru perioada august 2003-ianuarie 2005. În baza raportului de inspecție fiscală din data de 17 iulie 2008, a fost emisă d ecizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală din 18 iulie 2008 de către A.F.P.

Timișoara - Activitatea de Inspecție Fiscală pentru suma totală de 5.471.118 RON, compusă din suma de 4.588.900 RON reprezentând TVA stabilită suplimentar și suma de 882.218 RON reprezentând majorări și penalități de întârziere aferente TVA. Împotriva constatărilor organelor fiscale privind stabilirea obligațiilor fiscale suplimentare, dispuse prin decizia de impunere din 18 iulie 2008 și raportul de inspecție fiscală din data de 17 iulie 2008, ambele emise de A.F.P. Timișoara - Activitatea de Inspecție Fiscală, contestatorul a exercitat căile de atac prevăzute de O.G. nr. 92/2003, respectiv a formulat contestație, contestație care a fost respinsă ca neîntemeiată pentru întreaga sumă contestată, prin d ecizia nr. 465 din 21 decembrie 2008 emisă de A.N.A.F.

București.

S-a arătat că în actele administrative enunțate, ce fac obiectul prezentului litigiu, se reține că suma de 4.588.900 RON reprezentând TVA stabilită suplimentar de inspecția fiscală este compusă din următoarele: - suma de 3.444.875 RON reprezentând TVA, aferent perioadei 01 februarie 2005-31 mai 2006, care nu îndeplinește condițiile de deductibilitate prevăzute de lege, întrucât reclamantul club sportiv a dedus în mod nelegal TVA de pe facturi fiscale pe care a fost înscris codul fiscal aferent activității fără scop patrimonial (neplătitor de TVA), a dedus TVA de pe facturi fiscale înregistrate în contabilitate fără ca aceste documente să poată fi prezentate cu ocazia inspecției fiscale, a dedus TVA de pe facturi fiscale în copie xerox, fără a avea la baza exemplarul original; - suma de 246.804 RON reprezentând diferența de TVA neachitată din suma de TVA înscrisă în facturile emise de clubul sportiv în perioada 01 august 2003-31 ianuarie 2005 în care nu avea calitatea de plătitor de TVA, situație în care clubul sportiv trebuia să vireze la bugetul de stat TVA încasată de la beneficiar.

Suma totală a TVA înscrisă în facturile emise în această perioadă a fost de 362.329 RON, din care a fost achitată doar o sumă de 115.525 RON; - suma de 897.221 RON reprezentând diferența de TVA rezultată din corectarea eronată a fișei de evidență pe plătitor editată la data de 10 iulie 2008, suma care figurează în fișa de evidență pe plătitor cu drept de rambursare fără însă nicio justificare. În concret, în urma desfășurării controlului fiscal pentru soluționarea decontului de TVA cu sume negative cu opțiune de rambursare s-a constatat că în perioada 01 februarie 2005-31 mai 2006 reclamantul a înregistrat în evidența contabilă TVA deductibilă în sumă de 3.462.271 RON.

Din această sumă, organele fiscale au acordat drept de deducere pentru TVA în cuantum de 17.396 RON și au stabilit diferența de TVA nedeductibilă, față de evidența contabilă a clubului, în sumă de 3.444.875 RON, întrucât clubul a dedus TVA de pe facturi fiscale pe care a fost înscris codul de identificare fiscală aferent activității fără scop patrimonial. O parte din aceste facturi au fost corectate prin tăierea codului pentru activități taxabile, respectiv au fost stampilate și semnate de emitent contrar prevederilor art. 160 alin. (1) C. fisc., cu modificările și completările ulterioare.

Totodată organele fiscale au constatat că reclamantul a dedus TVA de pe facturi fiscale înregistrate în evidența contabilă a societății, care nu au fost prezentate organelor de inspecție fiscală, încălcând prevederile art. 145 alin. (8) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., aplicabilă la data supusă verificării - 01 februarie 2005-31 mai 2006. S-a statuat de către organele de inspecție fiscală că reclamantul a dedus TVA de pe facturi în copie xerox, încălcând prevederile pct. 51 alin. (1) din H.G. nr. 44/2004 privind Normele de aplicare a C. fisc., art. 145 alin. (3) C. fisc. Organele fiscale au reținut că atâta timp cât cele 2.272 de facturi fiscale nu au fost completate potrivit prevederilor legale, societatea nu a obținut dreptul de deducere pentru TVA aferentă acestora.

Raportat la situația de fapt sumar expusă, la dispozițiile legale incidente în cauză, precum și la raportul de expertiză fiscală întocmit în prezentul dosar, prima instanță a stabilit că TVA aferent facturilor pe care era înscris codul de înregistrare pentru persoane non-profit îndeplinește condițiile de deductibilitate, urmând să fie calculate ca atare de către organele fiscale.

Prin urmare, Curtea de apel a reținut că organele fiscale au invocat în susținerea opiniei lor în sensul că nu se deduce TVA aferent facturilor pe care era înscris codul de înregistrare pentru persoane non-profit, dispozițiile art. 145 alin. (3) din Legea nr. 571/2003, conform cărora „Pentru exercitarea dreptului de deducere a TVA, orice persoană impozabilă trebuie să justifice dreptul de deducere, în funcție de felul operațiunii, cu unul din următoarele documente: a) pentru TVA datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost livrate sau urmează să îi fie livrate, și pentru prestările de servicii care i-au fost prestate ori urmează să îi fie prestate de o altă persoană impozabilă, cu factură fiscală, care cuprinde informațiile prevăzute la art. 155 alin. (8) și este emisă pe numele persoanei de către o altă persoană impozabilă înregistrată ca plătitor de TVA.

Beneficiarii serviciilor prevăzute la art. 150 alin. (1) lit. b) și art. 151 alin. (1) lit. b), care sunt înregistrați ca plătitori de TVA, justifică taxa dedusă, cu factură fiscală, întocmită potrivit art. 155 alin. (4)”. Aceste prevederi legale se coroborează cu art. 155 alin. (8) din același act normativ; „Factura fiscală trebuie să cuprindă: seria și numărul facturii; data emiterii facturii; numele, adresa și codul de identificare fiscală ale persoanei care emite factura; numele, adresa și codul de identificare fiscală, după caz, ale beneficiarului de bunuri sau servicii”. Prin urmare, pentru exercitarea dreptului de deducere a TVA, persoana impozabilă trebuie să justifice dreptul cu factură fiscală, care cuprinde informațiile de la art. 155 alin. (8) mai sus menționat și este emisă pe numele persoanei de către o altă persoană impozabilă înregistrată ca plătitor de TVA.

Reclamantul a susținut că la emiterea codului de plătitor TVA a fost realizată o eroare materială și că „în vederea corectării erorii materiale care a avut loc la momentul emiterii celui de-al doilea cod de înregistrare fiscală de plătitor de TVA la data de 01 ianaurie 2005 „i-a fost atribuit clubului sportiv un nou cod de identificare fiscală, începând cu data de 19 iulie 2007 și că existența unei erori materiale la atribuirea codului de identificare fiscală ca plătitor de TVA nu este imputabilă societății. Astfel fiind, Curtea a apreciat că în speță se impune analizarea dispozițiilor legale prin raportare la situația de fapt concretă și la împrejurarea că reclamanta deținea două coduri de înregistrare diferite, sens în care a stabilit că din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că doar începând cu data de 01 februarie 2005 clubul sportiv este înregistrat la organul fiscal ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată.

De la această dată organul fiscal a atribuit clubului codul de identificare fiscală R 1768301. Prima instanță a constatat că atribuirea a două coduri de identificare fiscală la data de 28 ianuarie 2005 nu este culpa reclamantului, ci a fost o eroare comisă de D.G.F.P. Timiș, eroare recunoscută și de Direcția Generală de Gestiune a Impozitelor și Contribuțiilor din cadrul A.N.A.F. a Ministerului Finanțelor Publice prin adresa din 12 aprilie 2007 în care se spune: „În ceea ce privește corectarea erorii materiale care a avut loc la momentul în care s-a emis cel de al doilea cod fiscal, ca urmare a cererii de înscriere ca plătitor de TVA în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 48 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc.

fisc., cu modificările și completările ulterioare, referitoare la îndreptarea erorilor materiale, astfel că organul fiscal competent va emite un nou cod de înregistrare în scopuri de TVA și va aduce la cunoștința contribuabilului că a fost emis alt certificat de înregistrare în scopuri de TVA, cu mențiunea că certificatul care a fost emis anterior, se retrage cu data emiterii noului cod de înregistrare în scopuri de TVA”. În data de 19 iulie 2007, D.G.F.P. Timiș a emis un nou certificat de înregistrare fiscală cu codul RO14770379 și a radiat codul fiscal R17168301, fiind, astfel corectată greșeala comisă inițial de D.G.F.P. Timiș la 28 ianuarie 2005, prin eliberarea celui de al doilea cod fiscal, fiind astfel alăturat atributului fiscal RO codului de înregistrare fiscal 14770379, cod pe care F.C.U.P.

Timișoara îl avea din 2002. Concluzionând pe acest aspect instanța a reținut că obligația de corectare a erorii materiale incumbă organelor fiscale, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 75 din O.G. nr. 92/2003 care stabilesc că „datele din Registrul Contribuabililor pot fi modificate din oficiu ori de câte ori se constată că acestea nu corespund stării de fapt reale și vor fi comunicate contribuabililor”. Din ansamblul înscrisurilor a rezultat totodată că nu a existat intenția de fraudare a organelor fiscale din partea reclamantei întrucât pe facturi nu a fost înscris un cod fictiv, ci codul a fost atribuit reclamantului pentru activitățile nonprofit.

Atribuirea în litigiul de față a două coduri de identificare fiscală diferite, în același timp, din care unul precedat de litera „R” a fost o eroare materială corectată de organul fiscal în data de 19 iulie 2007. În ceea ce privește informațiile pe care trebuie să le conțină o factură, Curtea a constatat că în acord cu prevederile art. 155 alin. (5) din Legea nr. 571/2003, „factura cuprinde în mod obligatoriu următoarele informații: număr de ordine care identifică factura în mod unic; data emiterii facturii; denumire/nume, adresa și codul de înregistrare prevăzut la art. 153, după caz ale persoanei impozabile care emite factura; denumire/nume, adresa și codul de înregistrare prevăzut la art. 153, după caz ale cumpărătorului de bunuri sau servicii, după caz, etc.”, reținând că legiuitorul a urmărit prin menționarea acestor elemente să facă posibilă identificarea beneficiarului livrării.

În speța de față, Curtea a constatat că unele dintre facturile emise având codul fiscal înscris eronat, cuprinzând însă celelalte elemente de identificare nu sunt de natură să împiedice identificarea beneficiarului livrării întrucât acesta poate fi stabilit după celelalte elemente și mai cu seamă după codul de înregistrare de la Registrul Comerțului, acest aspect fiind de altfel reținut și de către consultantul fiscal în raportul de expertiză întocmit în cauză și aflat la dosarul cauzei.

Reținând aprecierea organelor fiscale în sensul că nu este corectă operațiunea de a tăia codul de înregistrare eronat pe facturi și de a înscrie codul de plătitor TVA, respectiv semnarea și stampilarea de către emitent al acestor facturi, și constatând că în speța de față îndreptarea erorii referitoare la codul fiscal s-a făcut chiar prin tăierea cu o linie a codului de identificare fiscală 14770379, eronat înscris pe factura, și înscrierea codului de identificare fiscală corect R17168301, cu semnarea și datarea corecturii efectuate de către emitentul fiecărei facturi, prima instanță a apreciat ca fiind excesivă cerința amintită reclamantului de a solicita partenerilor comerciali care au emis facturile respective să le modifice prin menționarea codului corect al reclamantului, anulând facturile emise în mod eronat.

Prin urmare, Curtea a apreciat că toate tranzacțiile efectuate de F.C.U.P. Timișoara în perioada 01 februarie 2005 și până la data inspecției fiscale de la 31 mai 2006 pentru care s-au emis facturi pe care a fost înscris codul fiscal eronat, precum și cele care apoi au fost corectate în procedeul mai sus menționat sunt tranzacții care dau drept de deducere. Curtea a constatat totodată că reclamantul club sportiv a dedus în mod nelegal TVA de pe facturi fiscale înregistrate în contabilitate fără ca aceste documente să poată fi prezentate cu ocazia inspecției fiscale, precum și de pe facturi fiscale în copie xerox, fără a avea la bază exemplarul original.

În ceea ce privește prima problemă și anume lipsa unor facturi și posibilitatea dreptului de deducere cu privire la aceasta categorie, Curtea a reținut că î n timpul inspecției fiscale s-a constatat că o serie de facturi fiscale emise de diverși furnizori nu există la sediul societății, deși apar înregistrate în jurnalele de cumpărări și în contabilitatea societății. Cu adresa din 01 aprilie 2008, pârâta A.F.P. Timișoara a solicitat clubului sportiv să pună la dispoziția organelor de inspecție fiscală, în vederea verificării, documentele în original, sau corectate pentru erori, conform art. 159 din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., cu modificările și completările ulterioare. Până la data finalizării controlului, societatea nu a pus la dispoziția organelor de inspecție fiscală documentele solicitate.

Astfel fiind, Curtea a constatat că susținerea reclamantului în sensul că ulterior controlului efectuat de către organele fiscale, și anume cu ocazia efectuării expertizei încuviințate în cauză a pus la dispoziția expertului o parte din facturile care lipseau cu ocazia controlului și că aceste facturi trebuie luate în considerare, nu este susținută de nicio prevedere legală. În mod corect organele fiscale au apreciat că nu se poate acorda dreptul de deducere pentru facturi care nu au fost prezentate cu ocazia inspecției fiscale.

S-a mai arătat că, pentru a analiza corectitudinea modului în care au fost emise actele administrative ce fac obiectul litigiului, instanța are obligația de a avea în vedere documentele existente la sediul societății la momentul efectuării controlului, prin raportare la prevederile legale în vigoare în momentul în care, prin decontul lunii mai 2006, clubul a solicitat la rambursare soldul sumei negative de TVA în cuantum de 1.415.318 RON, aferent perioadei 01 februarie 2005-31 mai 2006. Prin raportare la aceste considerente, conform cărora sunt aplicabile dispozițiile legale în vigoare la data de 01 mai 2006, Curtea a constatat că în speță sunt incidente dispozițiile Legii nr. 571/2003 și H.G.

nr. 44/2004, iar nu prevederile Directivei 2006/112/CEE invocate în apărare de către reclamant. Din această perspectivă a fost analizată și posibilitatea de a se deduce TVA aferentă facturilor prezentate în copie. Astfel fiind, Curtea a constatat că exercitarea dreptului de deducere trebuie să îndeplinească o serie de condiții, care sunt prezentate în art. 146 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2003 potrivit căruia „pentru taxa datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost sau urmează să îi fie livrate sau serviciilor prestate care i-au fost sau urmează să îi fie prestate în beneficiul său să dețină o factură care să cuprindă informațiile prevăzute la art. 155 alin. (5)”, dispoziții care trebuie coroborate cu prevederile H.G.

nr. 44/2004, precizând că normele comunitare invocate în apărare, incluzând deciziile Curții Europene de Justiție , nu sunt obligatorii pentru perioada anterioară datei aderării României la U.E., reclamantul având obligația de a respecta legislația în vigoare în materie de impozit pe profit și TVA din momentul solicitării la rambursare a soldului sumei negative de TVA, în cuantum de 1.415.318 RON, aferent perioadei 01 februarie 2005-31 mai 2006. Prin urmare, în speța de față, raportat la data cererii formulate de către reclamant prin care a solicitat la rambursare soldul sumei negative de TVA în cuantum de 1.415.318 RON, aferent perioadei 01 februarie 2005-31 mai 2006, s-a apreciat că o rganul de control nu avea obligația de a aplica normele comunitare menționate, ci de a face aplicarea dispozițiilor legale în vigoare la momentul depunerii decontului aferent lunii mai 2006. Referitor la dreptul de deducere de TVA aferentă facturii din 20 decembrie 2005 emisă de către Asociația F.C.N.2000 în sumă totală de 4.247.215 RON din care 678.127 RON reprezintă TVA, Curtea a constatat că reclamantul deține doar o copie a facturii, iar nu originalul acesteia.

Raportat la probele administrate pe acest aspect, incluzând acțiunea promovată în justiție la Judecătoria Sectorului 5 București, secția a II-a civilă, finalizată prin sentința civilă nr. 4557, rămasă definitivă și irevocabilă, prin care a fost obligată Asociația F.C.N.2000 să comunice reclamantei factura în original și întrucât, până în prezent, F.C.U.P. Timișoara nu a intrat în posesia originalului facturii ce vizează vânzarea jucătorilor menționați, Curtea de apel a reținut că reclamantul nu poate deduce TVA-ul aferent acestei facturi, prin raportare la dispozițiile legale, expres menționate, care se regăsesc în H.G. nr. 44/2004.

În analizarea actelor administrative ce fac obiectul litigiului, prima instanță a constatat că organele fiscale în mod corect au statuat că pentru TVA aferent achizițiilor înregistrate în contabilitate și în jurnalele de TVA, dar neînscrise în decontul de TVA, se poate exercita dreptul de deducere numai dacă aceste sume se înscriu în decontul de TVA al perioadei ulterioare la rândul de regularizări. Astfel, cu referire la suma de 246.804 RON reprezentând diferența de TVA de plată, Curtea constată că această sumă provine din facturile emise cu TVA de clubul sportiv în perioada 01 august 2003-31 ianuarie 2005, perioada în care reclamantul club sportiv nu avea calitatea de plătitor de TVA. Astfel fiind, în mod corect organele fiscale au stabilit ca reclamantul trebuia să vireze la bugetul de stat TVA încasată de la beneficiar în baza acestor facturi.

Suma totală a TVA înscrisă în facturile emise în această perioadă a fost de 362.329 RON, din care a fost achitată doar o sumă de 115.525 RON, rezultând o diferența de TVA rămasă neachitată în cuantum de 246.804 RON. Prima instanță a menționat că reclamantul are posibilitatea ca pentru facturile pe care le va obține și care îndeplinesc condițiile prevăzute de legiuitor pentru exercitarea dreptului de deducere s-a procedeze la aceasta operațiune pentru TVA înscrisă în aceste facturi prin decontul perioadei fiscale în care sunt îndeplinite condițiile de deducere, dar nu mai târziu de 5 ani consecutivi, conform prevederilor art. 147 1 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., cu modificările și completările ulterioare.

În considerarea argumentelor prezentate, prima instanță a respins petitul 1 din cererea de chemare în judecată prin care se solicită să se stabilească că suma de 3.444.875 RON (diferența dintre suma de 3.462.271 RON TVA înscris pe facturile de achiziție și suma de 17.396 RON TVA recunoscut ca deductibil) reprezintă TVA deductibilă. Totodată, Curtea a constatat că suma de 1.968.827 RON nu reprezintă TVA de rambursat, câtă vreme aceasta sumă reprezintă diferența dintre suma de 1.485.444 RON reprezentând TVA colectat și suma de 3.462.271 RON reprezentând TVA deductibilă, în concepția reclamantului, iar instanța nu a putut individualiza cu exactitate cuantumul TVA care întrunește condițiile de deductibilitate, urmând ca organele fiscale să analizeze facturile prezentate de către reclamant prin raportare la considerentele acestei sentințe și să statueze suma exactă.

Curtea a constatat că reclamantul a solicitat prin acțiune ca instanța să dispună prin sentința pe care o va pronunța exonerarea reclamantei de la plata sumei de 1.468.049 RON stabilită suplimentar de plată (compusă din suma de 1.238.639 RON și suma de 246.804 RON). Pe cale de consecință, Curtea a respins capătul din cererea de chemare în judecată având ca obiect constatarea că suma de 882.218 RON, reprezentând accesorii aferente TVA stabilite suplimentar de plată, și suma compusă din 840.810 RON reprezentând majorări/dobânzi de întârziere și 41.408 RON penalități de întârziere nu ar fi datorate de către reclamant. Sumele accesorii aferente TVA stabilite suplimentar de plată de către organul fiscal au avut în vedere anularea dreptului de deducere a TVA aferente tranzacțiilor pentru care F.C.U.P.

Timișoara nu a putut face dovada că deține originalul facturilor sau deține o factură fără codul de identificare fiscala Rl1168301, inclusiv pentru factura din 20 decembrie 2005, emisă de Asociația F.C.N.2000. Câtă vreme nu se poate face individualizarea cuantumului facturilor pentru care reclamantul nu deține exemplarul original sau a celor care au codul fiscal eronat înscris și corectat, Curtea a respins așadar acest petit. 3. Recursurile promovate în cauză Împotriva sentinței pronunțate de prima instanță, în termen legal, au declarat recurs în cauză atât reclamantul, cât și pârâtele A.F.P. Timișoara și D.G.F.P. Timiș, în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice. 3.1. Recursul reclamantului-recurent Clubul Sportiv F.C.U.P.

Timișoara Invocând ca temei legal al recursului promovat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului și modificarea în parte a hotărârii primei instanțe în sensul admiterii dreptului de deducere a TVA aferentă facturilor fiscale prezentate în copie xerox, admiterea dreptului de deducere a TVA aferentă facturii din 20 decembrie 2005, emisă de Asociația F.C.N.2000, în sumă de 4.247.215 RON, din care 678.127 RON reprezintă TVA și admiterea dreptului de deducere a TVA aferentă facturilor fiscale înregistrate în contabilitate care nu au putut fi prezentate cu ocazia inspecției fiscale, ca și menținerea în rest a dispozițiilor sentinței recurate.

În esență, prin motivele de recurs dezvoltate, recurentul-reclamant, reținând argumentele instanței de fond în sensul admiterii în parte a acțiunii sale, a susținut următoarele critici față de hotărârea primei instanțe: - în mod eronat instanța de fond, ca și organul de inspecție fiscală, a apreciat că TVA aferentă unor facturi care nu au fost găsite la sediul societății nu ar fi deductibil, în condițiile în care exista posibilitatea efectuării unui control încrucișat la clienți și furnizori în măsura în care se dorea clarificarea asupra realității și existenței operațiunilor economice înscrise în contabilitate, astfel cum un control de acest tip s-a realizat în cazul facturii emisă de Asociația F.C.N.2000; - în mod greșit instanța a reținut că aceste facturi nu pot fi luate în considerare, fiind incidente prevederile art. 145 C. fisc., în condițiile în care recurentul a făcut toate demersurile pentru a intra în posesia facturilor, iar operațiunile erau înscrise în contabilitatea sa; - cu privire la facturile fiscale de achiziție ce nu au putut fi prezentate în original, instanța de fond în mod greșit a reținut apărările pârâtelor în sensul că exercitarea dreptului de deducere a TVA se realizează numai în baza documentului original al facturii,

câtă vreme art. 21 alin. (4) lit. (f) din Legea nr. 571/2003 nu prevede expres necesitatea existenței originalului facturii fiscale pentru a se naște dreptul la deducere, în același sens fiind și jurisprudența comunitară invocată; norma comunitară dă posibilitatea persoanelor impozabile să prezinte și alte mijloace de probă decât factura în original, dând astfel eficiență principiului prevalenței fondului asupra formei; - normele dreptului comunitar sunt de imediată, directă și prioritară aplicare și organul de control avea obligația de a respecta aceste norme în vigoare la momentul efectuării controlului, indiferent de perioada vizată la efectuarea acestuia; - cu referire la dreptul de deducere de TVA aferent facturii din 20 decembrie 2005, emisă de către Asociația F.C.N.2000, în sumă de 4.247.215 RON, din care 678.127 RON reprezintă TVA, instanța de asemenea a constatat că recurentul-reclamant deține doar o copie a facturii, ignorând însă că această din urmă parte nu și-a îndeplinit obligația de a remite originalul facturii, deși a fost în mod repetat notificată în acest sens; - faptul că această asociație nu și-a îndeplinit până în prezent obligația de a remite factura nu-i poate fi imputat reclamantului, care a și acționat în instanță, astfel că în mod greșit i-a fost respins dreptul la deducere.

3.2. Recursul recurentei-pârâte A.F.P. Timișoara Recurenta-pârâtă, invocând în drept motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu referire la prevederile art. 304 1 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului și în principal casarea sentinței civile nr. 439/CA din 14 decembrie 2009 cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, iar în subsidiar modificarea în parte a acestei sentințe, în sensul respingerii în totalitate a acțiunii reclamantului și în ceea ce privește TVA aferentă facturilor fiscale pe care a fost înscris codul fiscal de neplătitor de TVA (14770379) și în ceea ce privește TVA aferentă facturilor corectare prin înscrierea codului fiscal de plătitor de TVA (R17168301).

Recurenta, prin motivele de recurs dezvoltate, în esență, a susținut următoarele: - instanța de fond a dispus anularea în parte a deciziei nr. 465 din 21 decembrie 2008, fără a menționa expres pentru ce sume, astfel că dispozitivul este ambiguu și incert, putând crea serioase probleme în faza de executare, motiv pentru care se impune casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare pentru completarea raportului de expertiză cu un supliment prin care să se determine clar și exact sumele de TVA aferente fiecărei categorii de facturi discutate în speță; - în subsidiar, se solicită respingerea în întregime a acțiunii reclamantului, cu precizarea că sunt menținute punctele de vedere expuse pe larg în decizia A.N.A.F.

nr. 465/2008; - nu este corectă constatarea instanței de fond în sensul că îndeplinesc condițiile de deductibilitate TVA facturile fiscale pe care a fost înscris codul fiscal de neplătitor de TVA ca și facturile fiscale corectate prin tăierea cu o linie a codului fiscal de neplătitor de TVA și înscrierea codului fiscal de plătitor de TVA (R17168301), în condițiile în care nu au fost avute în vedere condițiile stabilite de art. 145 alin. (8) lit. a) din Legea nr. 517/2003, referitoare la dreptul de deducere a TVA; - începând cu data de 01 februarie 2005, codul de înregistrare fiscală de plătitor de TVA era R17168301 și în această situație se află un număr de 2272 facturi fiscale; - în fine, referitor la faptul că o parte dintre furnizori au corectat ulterior facturile emise pe codul de neplătitor de TVA (14770379) prin rectificarea unui număr de 151 de facturi fiscale, prin tăierea acestui cod și înscrierea codului de plătitor de TVA și nu prin emiterea unei noi facturi, se arată că o astfel de manieră de „corectare” a documentelor de achiziție a încălcat prevederile art. 160 alin. (1) lit. b) C. fisc.

3.3. Recursul recurentei-pârâte D.G.F.P. Timiș, în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice, în baza mandatului acordat Această recurentă-pârâtă care, la rândul său, a criticat sentința instanței de fond a solicitat, în principal, modificarea acesteia în respingerii a integrale a acțiunii reclamantului, iar în subsidiar casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Recurenta-pârâtă a susținut, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., că hotărârea primei instanțe a fost dată cu greșita aplicare a legii. Reluând succint prezentarea situației de fapt ca și a conținutului actelor de control fiscal, recurenta-pârâtă D.G.F.P.

Timiș a arătat că în mod corect, cu respectarea prevederilor legale, nu i-a fost acordat reclamantului dreptul de deducere al TVA pentru cele 2272 de facturi fiscale care nu au fost completate potrivit prevederilor legale, după cum corect nu au acordat drept de deducere pentru un număr de 151 de facturi fiscale, ulterior corectate necorespunzător. Casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare s-a solicitat pe motiv că prin sentința atacată nu se lămurește în niciun fel suma totală ce reprezintă TVA corespunzător facturilor pentru care instanța consideră că sunt îndeplinite condițiile de deductibilitate, fiind lăsat organul fiscal să facă această determinare. S-a solicitat totodată înlăturarea obligației de plată a cheltuielilor de judecată.

4. Soluția și considerentele instanței de control judiciar Recursurile nu sunt fondate. Analizând sentința atacată, precum și materialul probator administrat în cauză în raport de prevederile legale incidente în cauză, față de criticile, dar și de apărările părților și potrivit art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte reține că nu subzistă în cauză niciun motiv de nelegalitate de natură a atrage, fie modificarea, fie casarea hotărârii pronunțate de prima instanță, în considerarea celor în continuare arătate: Cu titlu prealabil, Înalta Curte menționează că va răspunde criticilor celor trei recurenți și prin argumente comune, dată fiind similitudinea motivelor de recurs formulate, după cum este cazul recurentelor-pârâte.

Înalta Curte apreciază că soluția primei instanțe este legală și temeinică, fiind amplu și convingător motivată, astfel cum rezultă din expunerea rezumativă a considerentelor, de mai sus, prin valorificarea probelor administrate și urmare a unei corecte interpretări și aplicări a prevederilor legale aplicabile. 4.1. Cu privire la motivele de recurs înfățișate de recurentul-reclamant 4.1.1. Un prim motiv de recurs prezentat de recurentul-reclamant vizează aprecierea instanței de fond, în concordanță cu cea a organului fiscal, în sensul că TVA aferentă unor facturi care nu au fost găsite la sediul societății cu ocazia controlului, nu este deductibilă.

Înalta Curte reține că judecătorul fondului în mod corect a reținut că numai pe baza înregistrărilor în evidența contabilă a reclamantului a unui număr de facturi (203 facturi potrivit raportului de inspecție fiscală), fără prezentarea efectivă a facturilor, nici în original și nici reconstituite, nu se poate acorda dreptul de deducere a TVA-ului. În regulă generală, pentru a putea fi luată în considerare la calculul TVA-ului de plată, orice sumă aferentă TVA-ului colectat sau deductibil trebuie să fie înscris pe o factură fiscală, emisă în conformitate cu dispozițiile art. 155 C. fisc. Totodată, reținând prevederile art. 145 alin. (8) C. fisc. coroborate cu dispozițiile pct. 51 alin. (1) și alin. (2) din H.G.

nr. 44/2004, potrivit cu care dreptul de deducere se realizează numai în baza documentului original al facturii, sau, în situații extraordinare, în baza documentului reconstituit, Înalta Curte apreciază că nu pot fi primite susținerile recurentului-reclamant în sensul că acordarea deductibilității se putea realiza urmare a unui control încrucișat efectuat de organele fiscale la clienții și furnizorii respectivi, pentru a se lămuri asupra existenței operațiunii economice înscrisă în contabilitate, câtă vreme o astfel de procedură, chiar dacă ipotetic posibilă, excede cadrului legal arătat și oricum nu este de natură a satisface exigența prevederilor de lege aplicabile în cauză ce menționează expres tipul de document solicitat.

4.1.2. Referitor la TVA aferentă facturilor fiscale prezentate în copie xerox, Înalta Curte în acord cu cele reținute de prima instanță, apreciază că în mod corect organele fiscale nu au acordat recurentului-reclamant drept de deducere pentru TVA înscrisă în facturile prezentate inspecției fiscale în copie xerox, raportat la prevederile cuprinse în H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 [pct. 51 alin. (1) Titlul VI Capitolul 10] deplin incidente. Textul arătat stipulează necesitatea prezentării exemplarului original sau, în cazuri excepționale, a celui reconstituit potrivit legii (conform Ordinului Ministrului Finanțelor Publice nr. 1850/2004).

Date fiind perioada supusă controlului și norma legală la care s-au raportat organele de inspecție fiscală, potrivit principiului tempus regit actum, Înalta Curte apreciază că în mod corect a reținut prima instanță că nu sunt incidente în cauză normele comunitare invocate de reclamant în apărare. Astfel, aceste susțineri reluate și prin motivele de recurs, cu referire expresă la Directiva 2006/112/CEE și la jurisprudența Curții Europene de Justiție în materie de deductibilitate a TVA urmează a fi respinse ca neîntemeiate. Actul juridic (în speță facturile în discuție) se supune formelor prevăzute de legea în vigoare la momentul întocmirii lui, astfel că organul fiscal nu putea acorda recurentului-reclamant un regim diferit de apreciere, astfel cum susține recurenta, numai în considerarea datei la care s-a realizat controlul fiscal propriu-zis.

4.1.3. În considerarea celor mai sus expuse, nefondate sunt și criticile recurentului-reclamant vizând modalitatea în care prima instanță s-a pronunțat în ceea ce privește factura din 20 decembrie 2005 emisă de Asociația F.C.N.2000, înregistrată în evidența recurentului-reclamant pe baza unei simple copii, în condițiile în care clubul sportiv nu se afla în posesia facturii fiscale în original și nici reconstituite potrivit legii. Judecătorul fondului a făcut, în legătură cu această factură, o analiză a tuturor probelor administrate, reținând ca argument esențial incidența prevederilor legale cuprinse în H.G. nr. 44/2004. Relevanță prezintă și împrejurarea că în legătură cu această factură, verificarea încrucișată efectuată la Asociația F.C.N.2000, a stabilit că factura din 20 decembrie 2005, având ca obiect un transfer de jucători, în sumă totală de 4.247.215 RON, din care TVA în sumă de 678.127 RON, este anulată.

În fine, Înalta Curte menționează că semnificativ pentru recurentul-reclamant este și faptul că în măsura în care va intra în posesia facturii menționate, în original, urmare a procesului derulat, își va putea exercita dreptul de deducere, în intervalul de timp expres indicat în art. 147 1 alin. (2) C. fisc. (varianta în vigoare în prezent) și în condițiile arătate, cu atât mai mult cu cât este și beneficiara unei hotărâri judecătorești prin care s-a dispus obligarea la predarea originalului facturii respective. 4.2. Cu privire la motivele de recurs înfățișate de ambele recurente-pârâte 4.2.1. Înalta Curte apreciază că nu este întemeiată critica formulată distinct de fiecare dintre recurentele-pârâte în sensul că se impune casarea hotărârii primei instanțe și trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea suplimentării raportului de expertiză și a cuantificării, cu exactitate, a sumelor reținute cu titlu de deductibilitate de TVA.

Înalta Curte apreciază că în ciuda faptului că prin hotărârea primei instanțe, în ade