ÎCCJ, decizie (scj.ro #82933)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #82933) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Notificare de încetare a contractului trimisă pe cale

electronică. Condiții și efecte

Cuprins pe materii: Drept comercial. Contracte

Index alfabetic: acțiune în pretenții

-

comision

-

corespondență electronică

-

încetare contract

C. com., art. 46

C. civ., art. 1170, art. 1191, art. 1199,

art. 1203

Legea nr. 455/2001, art. 4, art. 5

În materie

comercială, potrivit art. 46 din Codul comercial, corespondența poate

proba un raport juridic comercial, această normă având caracter

special în raport cu regula generală în materia probațiunii

raporturilor civile stabilită prin art. 1191 și urm. din Codul civil.

Deși potrivit

dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 455/2001 transmiterea electronică

nu are valoarea unui înscris în formă electronică și nici a unui

înscris sub semnătură privată, notificarea de încetare a

contractului realizată în acest mod are valoare probatorie, fiind

confirmată de părți prin clauzele conform cărora orice

comunicare în legătură cu respectivul contract se va face inclusiv în

această modalitate.

Secția

a II-a civilă, Decizia nr. 3445

din

18 septembrie 2012

Notă

: În decizie au fost avute în vedere dispozițiile din

vechiul Cod civil și din Codul comercial în forma în vigoare la data de 10

iulie 2011

Prin sentința comercială nr. 8699 din 15 septembrie 2010

pronunțată în dosarul nr. xx655/3/2008 al Tribunalului

București, Secția a VI-a comercială, s-a respins ca neîntemeiată

acțiunea formulată de reclamanta SC I.I.C. SRL București

împotriva pârâtelor SC G.P.I.C. SRL București, SC G.I.I. SRL

București și SC P. România SRL București, reclamanta fiind

obligată la plata sumei de 22.972,95 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a

reținut, în esență, că reclamanta prin acțiunea

precizată a solicitat obligarea pârâtelor la plata sumei de 1.000.000 Euro

în echivalentul în lei la data plății reprezentând procentul de 3%

pentru serviciile oferite societăților pârâte conform contractului

nr. 29 din 19 iunie 2006.

Invocând dispozițiile art. 969, 970 și 1073 C. civ., reclamanta a

susținut că și-a îndeplinit obligațiile contractuale

asumate constând în efectuarea demersurilor necesare în scopul

achiziționării de către pârâte a unor terenuri în România. În

acest scop au fost prezentate pârâtelor o serie de imobile, inclusiv cele

descrise la secțiunea a III-a punctele 2 și 5 din contract. Imobilele

au fost achiziționate de către pârâte, astfel încât, conform

convenției, acestea aveau obligația achitării procentului de 3%

din valoarea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate.

Acțiunea reclamantei a fost respinsă de tribunal cu motivarea că

la data de 24 octombrie 2006, contractul nr. 29/2006, pe care reclamanta

își întemeiază pretențiile, a încetat prin acordul

părților, încetare confirmată în scris la data de 3 noiembrie

2006 de către reprezentantul reclamantei prin scrisoarea adresată

pârâtelor.

A fost înlăturată susținerea reclamantei potrivit căreia

e-mail-ul trimis la data de 3 noiembrie 2006 nu reprezintă voința sa,

în considerarea faptului că expertiza informatică a confirmat

împrejurarea că expeditorul este reclamanta, cu adresa sa de e-mail,

destinatarii sunt reprezentanții pârâtelor, iar documentul transmis

electronic a fost primit de un angajat calificat care a asigurat citirea lui.

În privința afirmațiilor reclamantei referitoare la lipsa mandatului

administratorului au fost avute în vedere dispozițiile actului

adițional la actul constitutiv al societății reclamantei

potrivit cărora orice document emis de administratori în numele și pe

seama societății este valabil și obligatoriu pentru societate

dacă este semnat de oricare dintre administratori împreună sau

separat.

Prin urmare, actul din 3 noiembrie 2006 semnat de administratorul reclamantei

infirmă susținerea reclamantei referitoare la lipsa mandatului

reprezentantului său pentru încetarea contractului.

Pe de altă parte,

reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii propriilor obligații

contractuale în condițiile în care nu a demonstrat că avea calitatea

de reprezentant al proprietarului terenului achiziționat de pârâte,

situație în care nu a putut prezenta acest imobil pârâtelor.

Apelul declarat de

reclamantă a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 358 din 1 iulie

2011 a Curții de Apel București, Secția a VI-a comercială.

În argumentarea

soluției pronunțate, instanța de apel a arătat că sunt

nefondate criticile formulate în legătură cu valoarea probatorie a

înscrisului din 3 noiembrie 2006, cu motivarea că în materie

comercială, potrivit art. 46 C. com., corespondența poate proba un

raport juridic comercial dincolo de limitele dispozitive impuse în materia

probațiunii raporturilor civile pure, conform art. 1191 și urm. C.

civ.

Raportat la

dispozițiile art. 4 din Legea nr. 455/2001 s-a reținut că

trimiterea electronică a actului contestat de reclamantă nu are

valoarea unui înscris în formă electronică și nici a unui

înscris sub semnătură privată întrucât actul transmis nu are

încorporată o semnătură electronică extinsă.

Expertiza IT a relevat

însă faptul că reprezentanții pârâtelor au recepționat

acest e-mail de la un expeditor care a folosit numele și parola de acces a

reclamantei, situație în care, aplicând și dispozițiile art.

1203 C. civ., instanța de apel  a concluzionat  că acordul

de încetare a contractului din litigiu a fost transmis de administrator în mod

valabil în numele reclamantei pentru acceptarea intenției exprimate de

pârâte la data de 24 octombrie 2006 referitoare la încetarea contractului.

În privința modului

de îndeplinire a obligațiilor contractuale s-a reținut că

reclamanta nu și-a îndeplinit, conform art. IV pct. 1 din contract

propriile obligații constând în negocierea prețului, pregătirea

documentației, redactarea contractului, situație în care nu poate

pretinde obligarea pârâtelor la plata comisionului.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamanta SC I.I.C. SRL București, criticând-o

pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor recurenta a invocat faptul că instanța de

apel, aplicând greșit dispozițiile art. 46 C. com., art. 1170 C. civ.

și art. 5 din Legea nr. 455/2001 a apreciat eronat corespondența

electronică ca fiind o probă admisibilă în procesul civil

stabilind astfel, fără suport legal, existența acordului de

încetare a contractului din litigiu.

De asemenea, prin decizia recurată au fost aplicate greșit și

dispozițiile art. 1199 și art. 1203 C. civ. în sensul că în

lipsa dovedirii autenticității documentului menționat,

instanța de apel nu putea prezuma existența reală a

corespondenței și implicit a acordului verbal de încetare a

contractului.

O altă critică vizează interpretarea eronată a legii, în

sensul că instanța de apel a reținut că nu era

necesară exprimarea unei manifestări bilaterale a voinței

părților pentru încetarea raporturilor contractuale și renunțarea

recurentei la plata remunerației datorate.

În dezvoltarea acestei critici, analizând probele administrate în cauză,

recurenta a susținut că dispozițiile art. X din contract au fost

nesocotite deoarece, conform convenției părților, orice notificare

trebuia făcută în scris. În absența oricărui înscris emis

de pârâte privind nemulțumirile legate de îndeplinirea obligațiilor

contractuale în mod greșit s-a apreciat că a operat încetarea

contractului.

Prin decizia recurată, a susținut recurenta, au fost încălcate

și dispozițiile Legii nr. 31/1990, dispozițiile statutare

și cele legale referitoare la mandat prin aprecierea eronată că

administratorul societății recurente avea capacitatea de a-și

exprima consimțământul în sensul încetării raporturilor

contractuale și a renunțării la remunerația datorată.

Conform statutului

societății, mandatul era limitat la operațiuni a căror

valoare nu depășește suma de 100.000 Euro – condiție

neîndeplinită în speță – motiv pentru care, contrar celor

reținute de instanța de apel, în lipsa semnăturii celor doi

administratori statutari contractul din litigiu a rămas în vigoare, fiind

irelevant faptul că unul dintre administratori a fost desemnat

interlocutor pentru intimatele-pârâte.

Prin ultimul motiv de recurs recurenta a susținut că în lipsa dovezilor

din care să rezulte că intimatele au primit oferte mai convenabile

comparativ cu cele pe care i le-a prezentat, în mod greșit instanța

de apel a concluzionat că încheierea contractului de

vânzare-cumpărare a fost facilitată de o altă societate, ceea ce

demonstrează că reclamanta nu și-a îndeplinit obligațiile

asumate astfel încât nu poate pretinde nici plata despăgubirilor.

Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate și

dispozițiilor legale anterior menționate, Înalta Curte a constatat

că este nefondat.

Prealabil examinării criticilor se impune precizarea că, deși

recurenta a invocat în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

dezvoltarea motivelor vizează și netemeinicia deciziei, respectiv

modul de interpretare a probelor, atribut exclusiv al instanțelor de fond.

Potrivit art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se

poate cere numai pentru motivele de nelegalitate în situațiile limitativ

prevăzute de lege astfel încât vor fi avute în vedere numai criticile

privind încălcarea de către instanța de apel a

dispozițiilor legale invocate de recurentă, întrucât celelalte

critici vizând motivele de netemeinicie exced controlului de nelegalitate

specific acestei căi de atac.

Din această perspectivă, motivul de recurs referitor la aplicarea

greșită a dispozițiilor  art. 46 C. com., raportat la art.

1170 C. civ. și art. 5 din Legea nr. 455/2001 este nefondat.

În acest context, instanța de apel a reținut corect că în

materie comercială, potrivit art. 46 C. com., corespondența poate

proba un raport juridic comercial, această normă având caracter

special în raport cu regula generală în materia probațiunii

raporturilor civile stabilită prin art. 1191 și urm. C. civ.

De altfel, posibilitatea părților contractante de a transmite

corespondența inclusiv prin poșta electronică a fost

convenită prin art. X alin. (2), potrivit căruia orice notificare

și comunicare în legătură cu contractul din litigiu se va face în

scris, la alegerea părții care face o asemenea comunicare, printre

altele, și pe cale electronică.

Interpretând această clauză în acord cu dispozițiile art. 46 C.

com. și a probelor efectuate în cauză - care astfel cum s-a

menționat exced sferei de analiză a instanței de recurs – prin

decizia recurată s-a concluzionat în sensul existenței unui acord

între părți, exprimat în scris, referitor la încetarea contractului.

În acest scop au fost avute în vedere și dispozițiile art. 4 din Legea

nr. 455/2001 în sensul că transmiterea electronică nu are valoarea

unui înscris în  formă electronică și nici a unui înscris

sub semnătură privată, însă în condițiile în

care s-a stabilit pe baza probelor că reclamanta este expeditorul

documentului menționat, iar pârâtele au calitatea de destinatare, în

temeiul art. 1199 și art. 1203 C. civ. s-a reținut că acordul de

încetare a contractului a fost transmis în mod valabil în numele reclamantei

către intimate, la data de 3 noiembrie 2006 pentru acceptarea

intenției exprimate de acestea la o dată anterioară, respectiv

la data de 24 octombrie 2006.

În alți termeni, instanța de apel a prezumat, potrivit art. 1199 C.

civ., că utilizarea datelor de acces corespunzătoare reclamantei a

fost efectuată de aceasta, cu consecința că manifestarea de

voință cuprinsă în documentul astfel transmis aparține

titularului contului de e-mail, adică reclamantei, care și-a exprimat

valabil acordul pentru încetarea contractului.

Pe cale de consecință, este nefondat și motivul de recurs

referitor la aprecierea eronată conform căreia contractul

părților a încetat în lipsa unei manifestări de voință

a intimatelor în acest sens, în condițiile în care s-a stabilit că

părțile au convenit să înceteze orice formă de colaborare.

Critica recurentei referitoare la depășirea limitelor mandatului

administratorului este de asemenea nefondată în raport de clauzele

prevăzute la art. V

a

și X

a

din contractul din

litigiu, potrivit cărora unicul reprezentant al reclamantei și unicul

interlocutor pentru pârâte referitor la derularea oricărui incident în

legătură cu acest contract este administratorul JPV.

Pe de altă parte, contractul nr. 29/2006 și acordul de încetare au

fost semnate de același administrator, situație în care

susținerea recurentei – referitoare la  depășirea limitelor

mandatului prin semnarea acordului de încetare a contractului – este cel

puțin contradictorie.

În acest context, se impune și precizarea că în mod corect, prin decizia

recurată s-a reținut în conformitate cu prevederile art. V

a

din contract că părțile au convenit că pentru societatea

reclamantă, persoana cu putere de reprezentare directă, imediată

și exclusivă era administratorul JPV, astfel încât prin contestarea

de către recurentă a întinderii mandatului de reprezentare acordat

administratorului său se pune în discuție și mandatul acordat

pentru semnarea contractului din litigiu care constituie fundamentul

pretențiilor recurentei.

De menționat

că, deși recurenta invocă și aplicarea greșită a

dispozițiilor Legii nr. 31/1990, dispozițiile legale pretins

încălcate nu sunt menționate, iar dezvoltarea criticilor nu a permis

identificarea acestora, cu consecința că examinarea acestei critici

nu este posibilă.

Ultima critică

este, de asemenea, nefondată în condițiile în care instanța de

apel, analizând obligațiile asumate de reclamantă, a stabilit pe baza

probelor că în lipsa dovezilor privind îndeplinirea obligațiilor

prevăzute la art. IV pct. 1 din contract referitoare la negocierea

prețului, a condițiilor de încheiere a contractelor de

vânzare-cumpărare, pregătirea documentației, respectiv a

neexecutării propriilor obligații, răspunderea contractuală

a pârâtelor nu poate fi antrenată conform art. IV pct. 2 din contract.

În consecință,

recursul este nefondat și a fost respins în conformitate cu  art. 312

alin. (1) C. proc. civ.

Fiind în culpă

procesuală recurenta a fost obligată, potrivit art. 274 C. proc. civ.

la plata sumei de 15.000 lei către intimata SC G.P.I.C. SRL București,

suma de 15.000 lei reprezentând onorariu avocațial.