SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE KLÁRA KISS c. HUNGARY (Depunerea nr. 31754/04) HOTĂRÂREA STASBOURG 29 ianuarie 2008 FINAL 29/04/2008 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul sărutului c. Ungaria, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea A doua), ședința ca Cameră compusă din: Françoise Tulkens, președinte, András Baka, Ireneu Cabral Barreto, Vladimir Zagrebsky, Antonella Mularoni, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, judecători, Sally Dolle, grefierul secțiunii care a deliberat în privat la 8 ianuarie 2008, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 31754/04) împotriva Republicii Ungariei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național maghiar, dna Klára Kiss („reclamantul”), la 18 august 2004. Guvernul maghiar („ Guvernul”) a fost reprezentat de dl L. Höltzl, agent, Ministerul Justiției și Execuției. La 12 octombrie 2006, Curtea a hotărât să anunțe cererii guvernului. Aplicarea articoluluiui 29 § 3 din Convenție, a hotărât să declare în același timp admisibilitatea și meritul cererii. Reclamantul s-a născut în 1939 și trăiește în Budapesta. La 4 decembrie 1995, reclamantul s-a plâns la municipalitatea districtului Budapesta III despre molestia cauzată de a folosi apartamentul ei ca salon de coafură. La 5 martie 1996, municipalitatea a respins cererea vecinului de concediu pentru a utiliza apartamentul în cauză ca salon de coafură. Decizia a fost susținută de Oficiul Administrativ de la Budapesta la 2 mai 1996. Vecinul a solicitat o revizuire judiciară. Reclamantul, în calitate de persoană a cărei interes legal era în joc, a fost partid la acestea și la procedurile administrative care au urmat, în temeiul articolului 3 alineatul (4) din Codul de Procedură Administrativă, ca fiind în vigoare la momentul material. La 29 aprilie 1997, Curtea Centrală de District a anulat deciziile administrative și a trimis cazul autorității administrative de primă instanță. La 28 august 1998, orașul de district a emis permisul solicitat de vecin. La 3 februarie 1999, biroul administrativ de la Budapesta a anulat această decizie și a trimis cazul autorității administrative de primă instanță. Municipalitatea de District a emis din nou permisul în cauză la 31 mai 1999. La 24 septembrie 1999, Oficiul Administrativ din Budapesta a anulat această decizie și a trimis cazul autorității administrative de primă instanță. La 23 aprilie 2001, Municipalitatea de District a întrerupt procedura administrativă. La 19 iulie 2001, această decizie a fost anulată de Biroul Administrativ din Budapesta. 10. În reluarea procedurii administrative, municipalitatea de district a interzis vecinului să continue să utilizeze apartamentul ca salon de coafură. La 4 ianuarie 2002, această decizie a fost susținută de Biroul Administrativ din Budapesta. 11. La 26 februarie 2004, Curtea Regională de Budapesta a anulat interdicția, observand că autoritățile administrative nu au încheiat de fapt procedura principală privind cererea de concediu a vecinului de a utiliza apartamentul ca salon de coafură. 13. În reluarea procedurii administrative, la 10 iunie 2005, municipalitatea de district a emis concediul solicitat. La 28 iunie 2005, reclamantul a depus un recurs care a fost respins la 1 august 2005. 14. La 21 septembrie 2005, reclamantul a solicitat o revizuire judiciară în conformitate cu art. 327 alineatul (1) din Codul de Procedură Civilă. Potrivit informațiilor aflate în prezent în dosar, procedurile sunt încă în așteptare; o audiere a avut loc la 12 decembrie 2006. Reclamantul s-a plâns că durata procedurii era incompatibilă cu cerința de „tempă rezonabilă” a articolului 6 § 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la o audiere echitabilă ... într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” 16. Guvernul a contestat acest argument. 17. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 4 decembrie 1995 și, în conformitate cu informațiile din dosar, se pare că nu s-a încheiat încă. Astfel, a durat peste 12 ani pentru două instanțe administrative și un nivel de jurisdicție. Admisibilitatea 18. Curtea constată că această plângere nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție și că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 20. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care pun probleme similare cu cele din prezenta cerere (a se vedea Frydlender , citat mai sus). 21. După examinarea tuturor materialelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument convingător care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în aceste circumstanțe. Având în vedere jurisprudența sa pe această temă, Curtea consideră că lungimea procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempă rezonabilă”. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 § 1. II. ALTE VIOLĂȚI ALEGATE A CONVENȚIEI 22. Reclamantul s-a plângut, de asemenea, de presupusul nedreptății și de rezultatul procedurii. Curtea observă că procedurile sunt încă pendente. Prin urmare, această plângere este prematură și trebuie respinsă pentru neepuizarea recoursurilor interne, în conformitate cu art. 35 §§ 1 și 4 din Convenție. III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIUNII 23. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă legea internă a Înaltei Parte contractante în cauză permite numai repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, satisfacție echitabilă părții vătămate.” Reclamantul a solicitat 621.914 forints maghiari (HUF) (aproximativ 2.444 euro (EUR)) în ceea ce privește prejudiciu material și 2,5 milioane HUF (9 826 EUR) în ceea ce privește prejudiciile morale. 25. Guvernul a contestat aceste afirmații. 26. Curtea nu dispune de nicio legătură cauzală între încălcarea constatată și prejudiciile materiale presupuse; de aceea respinge această afirmație. Cu toate acestea, consideră că reclamantul trebuie să fi susținut unele prejudiciu moral și consideră că ar trebui să acorde suma totală solicitată în acest sens, adică 9,826 EUR. Costuri și cheltuieli 27. Reclamantul a solicitat, de asemenea, HUF 71.576 (282 EUR) pentru diferitele costuri de clericitate suportate în fața Curții. 28. Guvernul nu a exprimat un aviz în această chestiune. 29. Curtea consideră că suma solicitată ar trebui acordată în totalitate. Curtea consideră că dobânzile nejustificate ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară în mod inadmisibil plângerea privind durata excesivă a procedurii admisibile și restul cererii; că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 9,826 EUR (nouă mii opt douăzeci și șase de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale și 282 EUR (două sute și optzeci și două de euro) în ceea ce privește costurile și cheltuielile, care urmează să fie convertite în moneda națională a statului interesat la rata aplicabilă la data decontare, plus orice impozit care poate fi taxabil; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 29 ianuarie 2008, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții.
SECOND SECTION
KLÁRA KISS v. HUNGARY
(Application no. 31754/04)
29 January 2008
FINAL
29/04/2008
This judgment will become final in the circumstances set out in Article
44 §
2 of the Convention. It may be subject to editorial revision.
In the case of Kiss v. Hungary,
The European Court of Human Rights (Second Section), sitting as a Chamber composed of:
Françoise Tulkens,
President,
András Baka,
Ireneu Cabral Barreto,
Vladimiro Zagrebelsky,
Antonella Mularoni,
Danutė Jočienė,
Dragoljub Popović,
judges,
Sally Dollé,
Section Registrar
,
Having deliberated in private on 8 January 2008,
Delivers the following judgment, which was adopted on that date:
1.
The case originated in an application (no. 31754/04) against the Republic of Hungary lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Hungarian national, Ms Klára Kiss (“the applicant”), on 18 August 2004.
2.
The Hungarian Government (“the Government”) were represented by Mr L. Höltzl, Agent, Ministry of Justice and Law Enforcement.
3.
On 12 October 2006 the Court decided to give notice of the application to the Government. Applying Article 29 § 3 of the Convention, it decided to rule on the admissibility and merits of the application at the same time.
4.
The applicant was born in 1939 and lives in Budapest.
5.
On 4 December 1995 the applicant complained to the Budapest III District Municipality about the nuisance her neighbour was causing by using her flat as a hairdressing salon. On 5 March 1996 the Municipality dismissed the neighbour’s request for leave to use the flat in question as a hairdressing salon. The decision was upheld by the Budapest Administrative Office on 2 May 1996. The neighbour sought judicial review. The applicant, as a person whose lawful interest was at stake, was party to these and the ensuing administrative proceedings, under section 3(4) of the Code of Administrative Procedure as in force at the material time.
6.
On 29 April 1997 the Pest Central District Court quashed the administrative decisions and remitted the case to the first instance administrative authority.
7.
On 28 August 1998 the District Municipality issued the permit requested by the neighbour. On 3 February 1999 the Budapest Administrative Office quashed this decision and remitted the case to the first instance administrative authority.
8.
The District Municipality again issued the permit in question on 31 May 1999. On 24 September 1999 the Budapest Administrative Office quashed this decision and remitted the case to the first instance administrative authority.
9.
On 23 April 2001 the District Municipality discontinued the administrative proceedings. On 19 July 2001 this decision was quashed by the Budapest Administrative Office.
10.
In the resumed administrative proceedings, on 29 October 2001 the District Municipality prohibited the neighbour from continuing to use the flat as a hairdressing salon. On 4 January 2002 this decision was upheld by the Budapest Administrative Office.
11.
The neighbour sought judicial review. On 4 November 2003 the applicant’s intervention in these proceedings was allowed.
12.
On 26 February 2004 the Budapest Regional Court quashed the prohibition, observing that the administrative authorities had never actually completed the principal proceedings concerning the neighbour’s request for leave to use the flat as a hairdressing salon.
13.
In the resumed administrative proceedings, on 10 June 2005 the District Municipality issued the leave requested. On 28 June 2005 the applicant filed an appeal which was dismissed on 1 August 2005.
14.
On 21 September 2005 the applicant sought judicial review under section 327(1) of the Code of Civil Procedure. According to the information currently in the case file, the proceedings are still pending; a hearing took place on 12 December 2006.
I.
ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 § 1 OF THE CONVENTION
15.
The applicant complained that the length of the proceedings had been incompatible with the “reasonable time” requirement of Article 6 § 1 of the Convention, which reads as follows:
“In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a fair ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...”
16.
The Government contested that argument.
17.
The period to be taken into consideration began on 4 December 1995 and, according to the information in the case file, has apparently not yet ended. It has thus lasted over 12 years for two administrative instances and one level of court jurisdiction.
A.
Admissibility
18.
The Court notes that this complaint is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. It further notes that it is not inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible.
B.
Merits
19.
The Court reiterates that the reasonableness of the length of proceedings must be assessed in the light of the circumstances of the case and with reference to the following criteria: the complexity of the case, the conduct of the applicant and the relevant authorities and what was at stake for the applicant in the dispute (see, among many other authorities,
Frydlender v. France
[GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII).
20.
The Court has frequently found violations of Article 6 § 1 of the Convention in cases raising issues similar to the one in the present application (see
Frydlender
, cited above).
21.
Having examined all the material submitted to it, the Court considers that the Government have not put forward any fact or convincing argument capable of persuading it to reach a different conclusion in the present circumstances. Having regard to its case-law on the subject, the Court considers that the length of the proceedings was excessive and failed to meet the “reasonable time” requirement.
There has accordingly been a breach of Article 6 § 1.
II.
22.
The applicant also complained about the alleged unfairness and the outcome of the proceedings. The Court observes that the proceedings are still pending. Therefore, this complaint is premature and must be rejected for non-exhaustion of domestic remedies, pursuant to Article 35 §§ 1 and 4 of the Convention.
III.
APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION
23.
Article 41 of the Convention provides:
“If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.”
A.
Damage
24.
The applicant claimed 621,914 Hungarian forints (HUF) (approximately 2,444 euros (EUR)) in respect of pecuniary damage and HUF 2.5 million (EUR 9,826) in respect of non-pecuniary damage.
25.
The Government contested these claims.
26.
The Court does not discern any causal link between the violation found and the pecuniary damage alleged; it therefore rejects this claim. However, it considers that the applicant must have sustained some non-pecuniary damage and considers that it should award the full sum claimed in this connection, i.e. EUR 9,826.
B.
Costs and expenses
27.
Submitting the relevant invoices, the applicant also claimed HUF
71,576 (EUR 282) for various clerical costs incurred before the Court.
28.
The Government did not express an opinion on the matter.
29.
The Court considers that the sum claimed should be awarded in full.
C.
Default interest
30.
The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.
1.
Declares
the complaint concerning the excessive length of the proceedings admissible and the remainder of the application inadmissible;
2.
Holds
that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention;
3.
Holds
(a)
that the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article
44
§
2 of the Convention, EUR 9,826 (nine thousand eight hundred and twenty-six euros) in respect of non-pecuniary damage and EUR 282 (two hundred and eighty-two euros) in respect of costs and expenses, to be converted into the national currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement, plus any tax that may be chargeable;
(b)
that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;
4.
Dismisses
the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.
Done in English, and notified in writing on 29 January 2008, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.
Sally Dollé
Françoise Tulkens
Registrar
President