CtEDO 29.01.2008 Auto

CASE OF KLARA KISS v. HUNGARY

RESPONDENT
HUN
HOTĂRÂRE
29.01.2008
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation of Art. 6-1
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2008
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CASE OF KLARA KISS v. HUNGARY (CtEDO, 2008)
HUDOC · oficial

SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE KLÁRA KISS c. HUNGARY (Depunerea nr. 31754/04) HOTĂRÂREA STASBOURG 29 ianuarie 2008 FINAL 29/04/2008 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul sărutului c. Ungaria, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea A doua), ședința ca Cameră compusă din: Françoise Tulkens, președinte, András Baka, Ireneu Cabral Barreto, Vladimir Zagrebsky, Antonella Mularoni, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, judecători, Sally Dolle, grefierul secțiunii care a deliberat în privat la 8 ianuarie 2008, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 31754/04) împotriva Republicii Ungariei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național maghiar, dna Klára Kiss („reclamantul”), la 18 august 2004. Guvernul maghiar („ Guvernul”) a fost reprezentat de dl L. Höltzl, agent, Ministerul Justiției și Execuției. La 12 octombrie 2006, Curtea a hotărât să anunțe cererii guvernului. Aplicarea articoluluiui 29 § 3 din Convenție, a hotărât să declare în același timp admisibilitatea și meritul cererii. Reclamantul s-a născut în 1939 și trăiește în Budapesta. La 4 decembrie 1995, reclamantul s-a plâns la municipalitatea districtului Budapesta III despre molestia cauzată de a folosi apartamentul ei ca salon de coafură. La 5 martie 1996, municipalitatea a respins cererea vecinului de concediu pentru a utiliza apartamentul în cauză ca salon de coafură. Decizia a fost susținută de Oficiul Administrativ de la Budapesta la 2 mai 1996. Vecinul a solicitat o revizuire judiciară. Reclamantul, în calitate de persoană a cărei interes legal era în joc, a fost partid la acestea și la procedurile administrative care au urmat, în temeiul articolului 3 alineatul (4) din Codul de Procedură Administrativă, ca fiind în vigoare la momentul material. La 29 aprilie 1997, Curtea Centrală de District a anulat deciziile administrative și a trimis cazul autorității administrative de primă instanță. La 28 august 1998, orașul de district a emis permisul solicitat de vecin. La 3 februarie 1999, biroul administrativ de la Budapesta a anulat această decizie și a trimis cazul autorității administrative de primă instanță. Municipalitatea de District a emis din nou permisul în cauză la 31 mai 1999. La 24 septembrie 1999, Oficiul Administrativ din Budapesta a anulat această decizie și a trimis cazul autorității administrative de primă instanță. La 23 aprilie 2001, Municipalitatea de District a întrerupt procedura administrativă. La 19 iulie 2001, această decizie a fost anulată de Biroul Administrativ din Budapesta. 10. În reluarea procedurii administrative, municipalitatea de district a interzis vecinului să continue să utilizeze apartamentul ca salon de coafură. La 4 ianuarie 2002, această decizie a fost susținută de Biroul Administrativ din Budapesta. 11. La 26 februarie 2004, Curtea Regională de Budapesta a anulat interdicția, observand că autoritățile administrative nu au încheiat de fapt procedura principală privind cererea de concediu a vecinului de a utiliza apartamentul ca salon de coafură. 13. În reluarea procedurii administrative, la 10 iunie 2005, municipalitatea de district a emis concediul solicitat. La 28 iunie 2005, reclamantul a depus un recurs care a fost respins la 1 august 2005. 14. La 21 septembrie 2005, reclamantul a solicitat o revizuire judiciară în conformitate cu art. 327 alineatul (1) din Codul de Procedură Civilă. Potrivit informațiilor aflate în prezent în dosar, procedurile sunt încă în așteptare; o audiere a avut loc la 12 decembrie 2006. Reclamantul s-a plâns că durata procedurii era incompatibilă cu cerința de „tempă rezonabilă” a articolului 6 § 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la o audiere echitabilă ... într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” 16. Guvernul a contestat acest argument. 17. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 4 decembrie 1995 și, în conformitate cu informațiile din dosar, se pare că nu s-a încheiat încă. Astfel, a durat peste 12 ani pentru două instanțe administrative și un nivel de jurisdicție. Admisibilitatea 18. Curtea constată că această plângere nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție și că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 20. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care pun probleme similare cu cele din prezenta cerere (a se vedea Frydlender , citat mai sus). 21. După examinarea tuturor materialelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument convingător care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în aceste circumstanțe. Având în vedere jurisprudența sa pe această temă, Curtea consideră că lungimea procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempă rezonabilă”. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 § 1. II. ALTE VIOLĂȚI ALEGATE A CONVENȚIEI 22. Reclamantul s-a plângut, de asemenea, de presupusul nedreptății și de rezultatul procedurii. Curtea observă că procedurile sunt încă pendente. Prin urmare, această plângere este prematură și trebuie respinsă pentru neepuizarea recoursurilor interne, în conformitate cu art. 35 §§ 1 și 4 din Convenție. III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIUNII 23. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă legea internă a Înaltei Parte contractante în cauză permite numai repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, satisfacție echitabilă părții vătămate.” Reclamantul a solicitat 621.914 forints maghiari (HUF) (aproximativ 2.444 euro (EUR)) în ceea ce privește prejudiciu material și 2,5 milioane HUF (9 826 EUR) în ceea ce privește prejudiciile morale. 25. Guvernul a contestat aceste afirmații. 26. Curtea nu dispune de nicio legătură cauzală între încălcarea constatată și prejudiciile materiale presupuse; de aceea respinge această afirmație. Cu toate acestea, consideră că reclamantul trebuie să fi susținut unele prejudiciu moral și consideră că ar trebui să acorde suma totală solicitată în acest sens, adică 9,826 EUR. Costuri și cheltuieli 27. Reclamantul a solicitat, de asemenea, HUF 71.576 (282 EUR) pentru diferitele costuri de clericitate suportate în fața Curții. 28. Guvernul nu a exprimat un aviz în această chestiune. 29. Curtea consideră că suma solicitată ar trebui acordată în totalitate. Curtea consideră că dobânzile nejustificate ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară în mod inadmisibil plângerea privind durata excesivă a procedurii admisibile și restul cererii; că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 9,826 EUR (nouă mii opt douăzeci și șase de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale și 282 EUR (două sute și optzeci și două de euro) în ceea ce privește costurile și cheltuielile, care urmează să fie convertite în moneda națională a statului interesat la rata aplicabilă la data decontare, plus orice impozit care poate fi taxabil; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 29 ianuarie 2008, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă