- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 9 decembrie 2008
- Stat pârât
- HUN
- Articole
- Articolul 6
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 6
Aron Kiss împotriva Ungariei
Traducere în română Auto
SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE ÁRON KISS c. HUNGARY (Derogare nr. 15670/04) HOTĂRÂREA Strasburg 9 decembrie 2008 FINAL 09/03/2009 Această hotărâre poate fi supusă revizuirii editoriale.
În cazul Áron Kiss c. Ungaria, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), ședința în calitate de Cameră compusă din: Françoise Tulkens, Președinte, Ireneu Cabral Barreto, Vladimiro Zagrelsky, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Nona Tsotsoria, judecători și Sally Dolle, grefierul de secțiune care a deliberat în privat la 18 noiembrie 2008, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 15670/04) împotriva Republicii Ungariei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național maghiar, dl Áron Kiss („reclamantul”), la 10 martie 2004. Guvernul maghiar („ Guvernul”) a fost reprezentat de dl L. Höltzl, Agent, Ministerul Justiției și Execuției.
La 12 octombrie 2006, președintele secțiunii a doua a hotărât să anunțe cererea guvernului. De asemenea, s-a hotărât să se pronunțe cu privire la admisibilitatea și meritul cererii în același timp (art. 29 § 3). Reclamantul s-a născut în 1942 și locuiește în Budapesta. În 1989, reclamantul a cumpărat un apartament de la o bancă de investiții imobiliare. La 14 iulie 1993 a adus diverse cereri de garanție împotriva succesorului vânzătorului. După ce a avut mai multe audieri și a obținut avizul unui expert, Curtea de District Central de Pest a constatat în parte pentru reclamant la 19 septembrie 2002. Prin recurs, Curtea Regională de Budapesta a avut o audiere la 28 martie 2003. Acesta a susținut hotărârea de primă instanță la 11 iulie 2003. La 18 martie 2004, Curtea Supremă a respins petiția de reexaminare a reclamantului, deoarece a susținut că moțul era incompatibil ratione materiae cu dispozițiile relevante ale Codului de Procedură Civilă.
Reclamantul s-a plâns că durata procedurii era incompatibilă cu cerința de „temps rezonabil” a articolului 6 § 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la o ... audiție într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” 10. Guvernul a contestat acest argument. 11. Perioada care va fi luată în considerare a început la 14 iulie 1993 și s-a încheiat la 18 martie 2004. A durat astfel peste zece ani și opt luni pentru trei niveluri de competență. Admisibilitatea 12. Curtea constată că această plângere nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție, ci și că nu este inadmisibilă din alte motive.
Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 14. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care pun probleme similare cu cele din prezenta cerere (a se vedea Frydlender , citat mai sus). 15. După examinarea tuturor materialelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument convingător care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în aceste circumstanțe.
Având în vedere jurisprudența sa pe această temă, Curtea constată că durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempă rezonabilă”. În consecință, a existat o încălcare a articolului 6 § 1. II. ALTE VIOLĂȚII ALEGATE A CONVENȚIEI 16. Reclamantul s-a plângut, de asemenea, în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, că procedura era nedrept. 17. Curtea nu constată nici o dovadă în cauza care să dezvăluie orice semnificație că instanțele nu au fost imparțiale sau că procedurile au fost altfel nejustificate sau arbitrare. În consecință, această parte a cererii este evident nefondată în sensul articolului 35 § 3 și trebuie respinsă, în conformitate cu art. 35 § 4 din Convenție.
III. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Reclamantul a susținut, în ceea ce privește prejudiciile morale, 370.000 de forints maghiari (HUF), valorați cu inflația între 1989 și 2008, plus dobânzile acumulate pentru aceeași perioadă, cuprinzând 1.480.000 HUF [1] 20. Guvernul a contestat cererea. 21. Curtea consideră că este rezonabil atribuirea totală a sumei solicitate. Costuri și cheltuieli 22. Reclamantul nu a făcut niciun credit de cost.
Dobânzile implicite 23. Curtea consideră că dobânzile nejustificate ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.
Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară în mod inadmisibil plângerea privind durata excesivă a procedurii admisibile și restul cererii; că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 6,270 EUR (seize mii două sute șaptezeci și șaptezeci de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale, care va fi transformat în forinturi maghiare la rata aplicabilă la data decontare; (b) care de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se achită pe suma de mai sus la o rată egală cu rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumpărare plus trei puncte procentuale.
Efectuată în limba engleză și notificată în scris la 9 decembrie 2008, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Françoise Tulkens Președintele grefierului [1] Aproximativ 6,270 euro (EUR)
SECOND SECTION
CASE OF ÁRON KISS v. HUNGARY (Application no. 15670/04) JUDGMENT STRASBOURG 9 December 2008 FINAL 09/03/2009 This judgment may be subject to editorial revision. In the case of Áron Kiss v. Hungary, The European Court of Human Rights (Second Section), sitting as a Chamber composed of: Françoise Tulkens, President, Ireneu Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Nona Tsotsoria, judges, and Sally Dollé, Section Registrar , Having deliberated in private on 18 November 2008, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in an application (no. 15670/04) against the Republic of Hungary lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Hungarian national, Mr Áron Kiss (“the applicant”), on 10 March 2004.
The Hungarian Government (“the Government”) were represented by Mr L. Höltzl, Agent, Ministry of Justice and Law Enforcement.
On 12 October 2006 the President of the Second Section decided to give notice of the application to the Government. It was also decided to rule on the admissibility and merits of the application at the same time (Article 29 § 3). THE FACTS
THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE
4. The applicant was born in 1942 and lives in Budapest.
In 1989 the applicant bought a flat from a real estate investment bank. On 14 July 1993 he brought various warranty claims against the successor of the seller.
After having held several hearings and obtained the opinion of an expert, the Pest Central District Court found in part for the applicant on 19 September 2002.
On appeal, the Budapest Regional Court held a hearing on 28 March 2003. It upheld the first-instance decision on 11 July 2003.
On 18 March 2004 the Supreme Court rejected the applicant’s petition for review, since it held that the motion was incompatible ratione materiae with the relevant provisions of the Code of Civil Procedure. THE LAW I.
ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 § 1 OF THE CONVENTION
9. The applicant complained that the length of the proceedings had been incompatible with the “reasonable time” requirement of Article 6 § 1 of the Convention, which reads as follows: “In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...”
The Government contested that argument.
The period to be taken into consideration began on 14 July 1993 and ended on 18 March 2004. It thus lasted over ten years and eight months for three levels of jurisdiction. A. Admissibility
The Court notes that this complaint is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. It further notes that it is not inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible. B. Merits
The Court reiterates that the reasonableness of the length of proceedings must be assessed in the light of the circumstances of the case and with reference to the following criteria: the complexity of the case, the conduct of the applicant and the relevant authorities and what was at stake for the applicant in the dispute (see, among many other authorities, Frydlender v. France [GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII).
The Court has frequently found violations of Article 6 § 1 of the Convention in cases raising issues similar to the one in the present application (see Frydlender , cited above).
Having examined all the material submitted to it, the Court considers that the Government have not put forward any fact or convincing argument capable of persuading it to reach a different conclusion in the present circumstances. Having regard to its case-law on the subject, the Court finds that the length of the proceedings was excessive and failed to meet the “reasonable time” requirement. There has accordingly been a breach of Article 6 § 1. II.
OTHER ALLEGED VIOLATIONS OF THE CONVENTION
16. The applicant also complained under Article 6 § 1 of the Convention that the proceedings had been unfair.
The Court finds no evidence in the case file which might disclose any appearance that the courts lacked impartiality or that the proceedings were otherwise unfair or arbitrary. It follows that this part of the application is manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 and must be rejected, pursuant to Article 35 § 4 of the Convention. III.
APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION
18. Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.” A. Damage
The applicant claimed, in respect of non-pecuniary damage, 370,000 Hungarian forints (HUF), valorised with the inflation between 1989 and 2008, plus accrued interest for the same period, altogether HUF 1,480,000 [1] .
The Government contested the claim.
The Court finds it reasonable to award the full sum claimed. B. Costs and expenses
The applicant made no costs claim. C. Default interest
The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.
FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY
1. Declares the complaint concerning the excessive length of the proceedings admissible and the remainder of the application inadmissible; 2. Holds that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention; 3. Holds (a) that the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article 44 § 2 of the Convention, EUR 6,270 (six thousand two hundred and seventy euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of non-pecuniary damage, to be converted into Hungarian forints at the rate applicable at the date of settlement; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.
Done in English, and notified in writing on 9 December 2008, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Sally Dollé Françoise Tulkens Registrar President [1] Approximately 6,270 euros (EUR)