CASE OF MATYUS v. HUNGARY

RESPONDENT

HUN

HOTĂRÂRE

22.07.2008

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation of Article 6 - Right to a fair trial

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2008
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

CASE OF MATYUS v. HUNGARY (CtEDO, 2008)

HUDOC · oficial

SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE MÁTYUS c. HUNGARY (Declarația nr. 33654/06) JUDGMENT STRASBOURG 22 iulie 2008 FINAL 22/10/2008 Această hotărâre poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Mátyus c. Ungaria, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), ședința ca Camera compusă din: Françoise Tulkens, Președinte, Ireneu Cabral Barreto, Vladimiro Zagrelsky, Danutė Jočienė, András Sajó, Nona Tsotsoria, Ișıl Karakaș, judecători și Sally Dolle, grefierul secțiunii care s-a deliberat în privat la 1 iulie 2008, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 33654/06) împotriva Republicii Ungariei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un cetățen maghiar, dl Imre Kálmán Mátyus („reclamantul”), la 26 mai 2006. Guvernul maghiar („ Guvernul”) a fost reprezentat de dl L. Höltzl, Agent, Ministerul Justiției și Execuției. La 13 februarie 2008, Curtea a hotărât să anunțe cererii guvernului. De asemenea, a hotărât să se pronunțe cu privire la admisibilitatea și meritul cererii în același timp (art. 29 § 3). Reclamantul s-a născut în 1959 și trăiește în Budapesta. La 7 februarie 1994 au fost înființate proceduri civile împotriva reclamantului. Reclamantul a formulat diverse cereri de bunuri mobiliare și imobiliare. Între 3 martie 1997 și 2 noiembrie 1998 cazul a fost suspendat până la încheierea unei alte proceduri în curs între reclamant și o terță parte. La 6 ianuarie 2005, Curtea Centrală de District a Pest a constatat în favoarea reclamantului, după ce a desfășurat numeroase audieri. La 17 noiembrie 2005, Curtea Regională de Budapesta a respins apelul reclamantului (serviciul: 29 decembrie 2005). Reclamantul s-a plâns că durata procedurii era incompatibilă cu cerința de „temps rezonabil” a articolului 6 § 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la o ... audiție într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” 10. Guvernul a contestat acest argument. 11. Perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 7 februarie 1994 și s-a încheiat la 29 decembrie 2005. Astfel, a durat peste unsprezece ani și zece luni. Cu toate acestea, în opinia Curții, suspendarea cazului nu poate fi considerată ca fiind necorespunzătoare în circumstanțe și, prin urmare, durata acestuia – un an și opt luni – trebuie dedusă din lungimea globală. Prin urmare, perioada relevantă este de peste zece ani și două luni pentru două nivele de competență. Admisibilitatea 12. Curtea constată că cererea nu este vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 14. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care pun probleme similare cu cele din prezenta cerere (a se vedea Frydlender , citat mai sus). 15. După examinarea tuturor materialelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument convingător care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în aceste circumstanțe. Având în vedere jurisprudența sa pe această temă, Curtea constată că durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempă rezonabilă”. În consecință, s-a încălcat art. 6 § 1. II. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEIII 16. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” 17 Daune 17. Reclamantul a solicitat 15.000 de euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciile morale. 18. Guvernul a contestat cererea. 19. Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi suferit unele prejudiciu moral, decizându-se pe o bază echitabilă, îi acordă 8.000 EUR sub acest cap. Costuri și cheltuieli 20. Reclamantul nu a făcut nicio cerere de costuri. Dobânzi implicite 21. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară admisibilă cererea; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din convenție; statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 8,000 EUR (opt mii de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale, care să fie transformat în forinturi maghiare la rata aplicabilă la data decontare; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se achită pe suma de mai sus, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru satisfacție echitabilă. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 22 iulie 2008, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții.