Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ
inadmisibil

ÎCCJ, decizie (scj.ro #82310)

CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, decizie (scj.ro #82310) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Teren expropriat. Cerere de restituire fondată pe Legea nr . 33/1994. Admisibilitate. Inaplicabilitatea Legii nr . 10/2001 Cuprins pe materii : Drept civil. Dreptul de proprietate. Teren expropriat. Cerere de restituire fondată pe dispozițiile Legii nr . 33/1994. Admisibilitate. Inaplicabilitatea Legii nr . 10/2001 Index alfabetic : Drept civil - teren expropriat - restituire; temeiul cererii (Legea nr.33/1994, iar nu Legea nr.10/2001) Legea nr . 33/1994, art . 35 Este admisibilă acțiunea fondată pe art . 35 din Legea nr . 33/1994, pentru restituirea, total sau în parte, a terenului expropriat, în situația prevăzută în text, iar nu inadmisibilă cu susținerea eronată că numai în cadrul producerii reglementate prin Legea nr . 10/2001 se poate obține restituirea . I.C.C.J., secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr . 4614 din 31 mai 2005 Prin acțiunea întemeiată pe dispozițiile Legii nr.33/1994, reclamantul F.D.

a chemat în judecată pe pârâții Municipiul București prin primar general și Consiliul General al Municipiului București, solicitând să se dispună retrocedarea unui teren situat în București, în suprafață de 212,5 mp și să se dispună reconstituirea dreptului de trecere înspre calea publică peste terenul învecinat. S-a motivat că terenul, cu construcția edificată pe el, a aparținut mamei reclamantului pe care a moștenit-o, și a trecut în proprietatea statului prin Decretul de expropriere nr.45/1986; în prezent, terenul este liber, nu este folosit în scopul pentru care a fost expropriat și nu s-a făcut o nouă declarație de utilitate publică. La termenul de judecată din 29 septembrie 2003, instanța, din oficiu, a invocat excepția inamovibilității cererii în raport cu dispozițiile Legii nr.10/2001 și, prin sentința civilă nr.875 din 29 septembrie 2003, a respins acțiunea ca inadmisibilă.

Reclamantul a formulat apel, susținând că greșit s-a considerat că sunt aplicabile dispozițiile Legii nr.10/2001, deși aceasta nu abrogă Legea nr.33/1994, care are caracter de lege specială. Prin decizia civilă nr.131/A, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă a respins, ca nefondat , apelul confirmând soluția instanței de fond. S-a reținut, în esență, că legea aplicabilă este Legea nr.10/2001 și aceasta trebuia urmată de reclamant. Reclamantul a formulat recurs, arătând că situația sa intră sub incidența dispozițiilor art.35 din Legea nr.33/1994, iar nu sub Legea nr.10/2001, cum se prevede chiar prin această din urmă lege. Recursul este întemeiat.

Potrivit art.35 din Legea nr.33/1994, dacă bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate în termen de un an potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat, respectiv lucrările nu au fost începute, foștii proprietari pot cere retrocedarea lor, dacă nu s-a făcut o nouă declarație de utilitate publică. Așa cum s-a stabilit cu putere obligatorie prin Decizia nr . VI din 27 septembrie 1999 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție – Secțiile Unite în recurs în interesul legii, dispozițiile art.35 din Legea nr.33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, referitoare la imobile ce nu au fost utilizate în termen de un an potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat sunt aplicabile și în cazul cererilor având ca obiect retrocedarea unor bunuri imobile expropriate anterior intrării în vigoare a acestei legi, dacă nu s-a realizat scopul exproprierii.

În speță, terenul a trecut în proprietatea statului prin Decretul de expropriere nr.45/1986. Instanța de fond și instanța de apel nu au verificat dacă terenul a fost folosit în scopul pentru care a fost expropriat și dacă s-a făcut sau nu o nouă declarație de utilitate publică și în mod greșit au reținut incidența dispozițiilor Legii nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989. Această lege își definește domeniul de aplicare, procedura și excepțiile, făcând inaplicabilă, în afara sferei sale de cuprindere, revendicarea în temeiul dispozițiilor art.480 C.civ . În consecință, temeiul juridic al acțiunii fiind dispozițiile Legii nr.33/1994, recursul a fost admis, s-au casat ambele hotărâri și cauza a fost trimisă spre rejudecare la Tribunalul București, urmând a se analiza cererea de chemare în judecată în baza dispozițiilor Legii nr.33/1994.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-05-31
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4614/2005
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 33/1994 înregistrată la data de 9 iulie 2003 l Tribunalul București, secția a III-a civilă, reclamantul
ÎCCJ 2007-10-04
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6327/2007
proprierii,- Legea nr. 33/1994, o acțiune întemeiată pe dispozițiile acestei legi cu privire la un imobil care face obiectul de reglementare al Legii nr. 10/2001 este inadmisibilă. Reclamantul a declarat apel împotriva sentinței pronunțate
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, decizie (scj.ro #86807)
ții Supreme de Justiție, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, dispozițiile legale sus-menționate sunt aplicabile și în cazul cererilor având ca obiect retrocedarea unor bunuri imobile expropriate anterior intrării în v
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, decizie (scj.ro #129105)
sub imperiul Legii nr. 33/1994. Astfel, prin Hotărârea nr. 267/2006, emisă în aplicarea art. 7 din Legea nr. 33/1994, C.G.M.B. a declarat de utilitate publică terenul din litigiu, la data emiterii hotărârii fiind în vigoare dispozițiile Leg
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, decizie (scj.ro #81993)
4. Imobil expropriat pentru cauză de utilitate publică. Acțiune pentru restituirea în natură formulată după expirarea termenului prevăzut de Legea nr. 10/2001. Cuprins pe materii. Drept civil. Drept de proprietate. Imobil expropriat pentru
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă