ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 405/2018

Decizia nr. 405/2018

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin

Decizia nr. 393A din data de 27 aprilie 2017, pronunțată în Dosarul

nr. x/2015, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a

respins excepția lipsei calității de reprezentant a

Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice București,

invocată de reclamant.

A admis apelul declarat de

apelantul-pârât Ministerul Finanțelor Publice împotriva Sentinței

civile nr. 157 din data de 12 februarie 2016 și a încheierii din data de

11 septembrie 2015 pronunțate de Tribunalul București, secția a

V-a civilă, în Dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu

apelantul-reclamant A..

A schimbat în parte sentința

apelată și încheierea din data de 11 septembrie 2015, în sensul

că:

A admis excepția

prescripției dreptului material la acțiune.

A respins acțiunea formulată

de reclamant în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice,

ca prescrisă.

A menținut soluția privind

respingerea acțiunii formulate în contradictoriu cu pârâtul B., ca fiind

îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală

pasivă.

A respins, ca nefondat, apelul

declarat de apelantul-reclamant A. împotriva Sentinței civile nr. 157 din

data de 12 februarie 2016 pronunțată de Tribunalul București,

secția a V-a civilă, în Dosarul nr. x/2015.

A respins apelul incident declarat de

apelantul-pârât B. împotriva Sentinței civile nr. 157 din data de 12 februarie

2016, ca lipsit de interes.

Pe rolul Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 5

octombrie 2017, a fost înregistrat recursul promovat de reclamantul A.

împotriva Deciziei civile nr. 393A din data de 27 aprilie 2017, pronunțate

de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în dosarul

nr. x/2015.

Învestită cu soluționarea

recursului, Înalta Curte a dispus, în conformitate cu prevederile art. 493

alin. (2) C. proc. civ., întocmirea raportului asupra admisibilității

în principiu a recursului.

Prin raportul întocmit în cauză

s-a reținut că prezenta cale de atac este declarată împotriva

unei hotărâri judecătorești care nu este supusă recursului.

Constatând că raportul

întrunește condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc.

civ., completul de filtru, a dispus comunicarea acestuia părților,

pentru a depune puncte de vedere în conformitate cu prevederile art. 493 alin.

(4) C. proc. civ.

Recurentul-reclamant A. a formulat

punct de vedere la raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului,

precum și cerere de sesizare a Curții Constituționale cu

excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. XVIII

alin. (2) din Legea nr. 2/2013 și ale art. 483 alin. (2) C. proc. civ. în

ceea ce privește sintagma "în cererile privind repararea

prejudiciilor cauzate prin erori judiciare". Totodată, a solicitat

suspendarea judecării recursului până la pronunțarea Curții

Constituționale asupra excepției invocate.

Prin punctul de vedere formulat la

raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, intimatul-pârât B.

a solicitat respingerea căii de atac, ca inadmisibilă.

Intimatul-pârât Ministerul

Finanțelor Publice nu a formulat punct de vedere referitor la raportul

întocmit în cauză.

Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția I civilă, prin încheierea din data de 23

ianuarie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2015/a1, a admis, în

parte, cererea formulată de recurentul-reclamant A. în Dosarul nr. x/2015.

A dispus sesizarea Curții

Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în ceea ce

privește sintagma: "în cererile privind repararea prejudiciilor

cauzate prin erori judiciare".

A respins cererea de suspendare a

judecării recursului ce formează obiectul Dosarului nr. x/2015,

formulată de recurentul-reclamant A..

Totodată, a respins, ca

inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu

excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 483 alin.

(2) C. proc. civ.

Analizând recursul în condițiile

dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ. coroborate cu art. 499 teza

finală, potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge

fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde

numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza

motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 16

ianuarie 2015, sub nr. x/2015, reclamantul A. a chemat în judecată pe

pârâții Ministerul Finanțelor Publice și B. solicitând ca, prin

hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea

pârâților, în solidar, la plata sumei de 6.750.000 lei, reprezentând daune

materiale și morale, în baza art. 504 C. proc. pen., ca urmare a

soluției de achitare dispusă de Înalta Curte de Casație și

Justiție prin Decizia penală nr. 480 din 11 februarie 2013,

pronunțată în Dosarul nr. x/2010.

La data de 28 ianuarie 2015 a fost

depusă de către reclamant o precizare a acțiunii, în sensul

că s-a arătat că solicită 35.000 lei, reprezentând daune

materiale, respectiv contravaloarea onorariilor de avocat achitate pentru

asistarea sa în cadrul dosarului penal, cheltuieli materiale determinate de

înrăutățirea stării sale de sănătate și alte

cheltuieli cu întreținerea familiei sale, precum și suma de 6.715.000

lei, reprezentând daune morale.

La data de 6 martie 2015, pârâtul B. a

formulat întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității

formulării cererii de chemare în judecată, în susținerea

căreia a arătat că a fost depășit termenul de 18 luni

prevăzut de art. 506 alin. (2) din fostul C. proc. pen.

De asemenea, pârâtul a invocat

excepția lipsei calității sale procesuale pasive, raportat la

prevederile art. 504 alin. (4) din fostul C. proc. pen., iar pe fondul cauzei a

solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii formulate.

La data de 3 septembrie 2015 a

formulat întâmpinare pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin care a

invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune,

având în vedere că termenul de 18 luni prevăzut de art. 506 alin. (2)

din C. proc. pen. era deja împlinit la data formulării prezentei

acțiuni, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii, ca

neîntemeiată.

Prin încheierea din data de 11

septembrie 2015, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a

respins, ca neîntemeiată, excepția prescripției dreptului

material la acțiune, a admis excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâtului B. și a calificat drept apărare de fond

excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului.

Tribunalul București, secția

a V-a civilă, prin Sentința civilă nr. 157 din 12 februarie

2016, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul A., în

contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice și l-a

obligat pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice,

să achite reclamantului suma de 5.000 lei, reprezentând daune morale

pentru privarea nelegală de libertate la care a fost supus acesta în

perioada 9 martie 2010 - 10 martie 2010. A respins în rest cererea ca

neîntemeiată, a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu

pârâtul B., ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără

calitate procesuală pasivă în cauză și a luat act că

reclamantul solicită cheltuieli de judecată pe cale separată.

Curtea de Apel București,

secția a IV-a civilă, prin Decizia civilă nr. 393A din data de

27 aprilie 2017, a schimbat în parte sentința apelată și

încheierea din data de 11 septembrie 2015, în sensul că a admis

excepția prescripției dreptului material la acțiune, a respins

acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul

Ministerul Finanțelor Publice, ca prescrisă, și a menținut

soluția privind respingerea acțiunii formulate în contradictoriu cu

pârâtul B., ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără

calitate procesuală pasivă.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamantul A..

În speță, hotărârea

atacată cu recurs este pronunțată în apel, într-un litigiu având

ca obiect repararea prejudiciului cauzat prin erori judiciare.

Potrivit art. 483 alin. (1) C. proc.

civ. hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără

drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres

prevăzute de lege sunt supuse recursului, iar, în raport de prevederile

alin. (2) al aceluiași articol, nu sunt supuse recursului hotărârile

pronunțate în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori

judiciare.

Conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C.

proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date fără

drept de apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu

recurs.

Totodată, art. XVIII alin. (1)

din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea

instanțelor judecătorești, precum și pentru punerea în

aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă,

modificată prin O.U.G. nr. 95/2016, prevede că dispozițiile art.

483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură

civilă, republicată, se aplică proceselor începute cu data de 1

ianuarie 2019, iar, conform alin. (2) al aceluiași articol, în procesele

pornite începând cu data intrării în vigoare a acestei legi și

până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv, nu sunt supuse recursului

hotărârile pronunțate în cererile privind repararea prejudiciilor

cauzate prin erori judiciare.

Dispozițiile art. 457 alin. (1)

C. proc. civ. statuează că hotărârea judecătorească

este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în

condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Din interpretarea acestui text legal

rezultă că o hotărâre judecătorească nu poate fi

atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau,

altfel spus, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu

pot exista în afara legii.

Această regulă are valoare

de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din

Constituția României statuând că mijloacele procesuale prin care

poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele

prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie

făcută în condițiile legii.

În raport de textele legale

menționate, se constată că Decizia civilă nr. 393A din data

de 27 aprilie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a IV-a civilă, într-un litigiu având ca obiect repararea

prejudiciului cauzat prin erori judiciare, este definitivă și nu este

supusă recursului.

Având în vedere considerentele expuse,

Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A.

împotriva Deciziei civile nr. 393A din data de 27 aprilie 2017, pronunțate

de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în Dosarul

nr. x/2015.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat

de reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 393A din data de 27 aprilie

2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a

civilă, în dosarul nr. x/2015.

Fără cale de atac.

Pronunțată în

ședință publică astăzi, 13 februarie 2018.

Procesat

de GGC - CL