ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2267/2016

Decizia nr. 2267/2016 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de reexaminare, înregistrată la data de 21 decembrie 2015, sub nr. x/3/2013/a1, pe rolul Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, petentul A. a solicitat reexaminarea amenzii judiciare aplicate prin decizia civilă nr. 907 din 11 martie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/3/2013/a1, arătând că recursul nu a fost formulat cu rea credință și că nu sunt îndeplinite condițiile dispozițiilor art. 108 1 - 108 4 C. proc. civ., solicitând exonerarea de la plata amenzii judiciare.

Prin încheierea din ședința de la data de 27 ianuarie 2016, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins cererea de reexaminare, ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente: Prin decizia civilă nr. 907 din 11 martie 2015, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 8061 din 4 septembrie 2014, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, și a aplicat recurentului sancțiunea amenzii judiciare în cuantum de 700 RON. S-a reținut că, potrivit 108 1 C. proc.

civ., „(1) Dacă legea nu prevede altfel, instanța, potrivit dispozițiilor prezentului art., va putea sancționa următoarele fapte săvârșite în legătură cu procesul, astfel: 1. cu amendă judiciară de la 50 RON la 700 RON: a) introducerea, cu rea-credință, a unor cereri vădit netemeinice; (…)”. Art. 108 4 C. proc. civ. prevede că: „Amenda și despăgubirea se stabilesc prin încheiere executorie, care se comunică celui obligat, dacă măsura a fost luată în lipsa acestuia”, iar art. 108 5 din același Cod stipulează: „Împotriva încheierii prevăzute la art. 108 4 cel obligat la amendă sau despăgubire va putea face numai cerere de reexaminare, solicitând, motivat, să se revină asupra amenzii ori despăgubirii, sau să se dispună reducerea acestora.

Cererea se face în termen de 15 zile, după caz, de la data la care a fost luată măsura sau de la data comunicării încheierii. Cererea se soluționează prin încheiere irevocabilă, dată în camera de consiliu, de către instanța de judecată ori de președintele instanței de executare care a aplicat amenda sau despăgubirea”. Potrivit acestor dispoziții s-a reținut că instanța de judecată poate lua măsura sancționării pecuniare a părților, dacă constată că acestea săvârșesc fapte în legătură cu procesul pendinte din categoria celor enumerate de legiuitor.

S-a constatat că instanța a fost învestită cu soluționarea cererii de recurs împotriva sentinței civile nr. 8061 din 4 septembrie 2014, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/3/2013/a1, formulată de petentul A. Aceasta a fost soluționată irevocabil prin decizia civilă nr. 907 din 11 martie 2015 a Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în sensul respingerii recursului ca nefondat.

Recurentului i s-a aplicat sancțiunea amenzii judiciare în cuantum de 700 RON, reținându-se că, formularea de cereri judiciare în mod repetat, cu același obiect și între aceleași părți, în afara sistemului determinat de legea procesual civilă, constituie un abuz de drept, o exercitare a drepturilor procesuale în alte scopuri decât cele în considerarea cărora au fost edictate . S-a reținut, de asemenea, că împotriva sancțiunii amenzii partea are la dispoziție calea de atac a reexaminării, trebuind să indice motive care să ducă la revenirea asupra amenzii sau la reducerea cuantumului acesteia.

Petentul a invocat în cererea de reexaminare împrejurarea că decizia civilă nr. 702 din 25 februarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/3/2013, nu era redactată la momentul aplicării sancțiunii amenzii, precum și că deciziile pronunțate în cadrul Dosarelor nr. x/3/2013 și x/3/2013/a1 ale Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, încalcă autoritatea de lucru judecat, față de hotărârile pronunțate în Dosarele nr. x/3/2012 și nr. z/3/2012 ale Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Or, limitele în care poate fi analizată cererea de reexaminare sunt circumscrise doar condițiilor impuse de textul de lege enunțat, astfel că orice aspecte ce vizează fondul cererilor formulate și pretinsa nerespectare a principiului autorității de lucru judecat nu pot fi avute în vedere, partea având la dispoziție alte mijloace procedurale. S-a observat că cererea de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 5749 din 15 mai 2014, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/3/2013, a fost formulată într-un alt scop decât cel reglementat de dispozițiile art. 281 2 C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât, în calea de atac a recursului îndreptat împotriva sentinței civile nr. 5749 din 15 mai 2014, recurentul reclamant s-a prevalat de aceleași critici ca și cele menționate în cuprinsul cererii de completare a dispozitivului.

În speță, argumentele care au determinat instanța de control judiciar să aplice sancțiunea amenzii nu au fost întemeiate pe considerentele expuse în cuprinsul deciziei civile nr. 702 din 25 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, ci pe dispozitivul deciziei, care era public la momentul înregistrării cererii de completare dispozitiv. Dacă scopul exercitării dreptului de acces la justiție pentru părți îl constituie recunoașterea drepturilor pretinse, în ipoteza în care comportamentul părții nu se mai înscrie în acest cadru, înregistrând acte procesuale nu în scopul menționat anterior, ci, dimpotrivă, pentru a pretinde reexaminarea unor pretenții ce au fost supuse analizei instanței, se consideră că s-a săvârșit un abuz de drept procesual.

S-a reținut că se înscrie în sfera abuzului procesual partea care urmărește, prin exercitarea drepturilor sale procesuale, îndeplinirea unor obiective care nu sunt în concordanță cu scopul procesului, respectiv reanalizarea unor drepturi asupra cărora instanța de judecată s-a pronunțat. S-a apreciat că argumentele prezentate de către petent privind necunoașterea considerentelor deciziei civile nr. 702 din 25 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, nu împiedică aplicarea amenzii judiciare în condițiile în care rezultă cu puterea evidenței că exercitarea drepturilor recunoscute prin prevederile art. 281 2 C. proc.

civ. nu a fost conformă scopului edictat de legiuitor, ci s-a solicitat o reanalizare a drepturilor pretinse. Împotriva acestei încheieri petentul A. a declarat recurs la data de 1 august 2016, înregistrat la data de 12 august 2016 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, sub nr. x/3/2013/a1. Criticile aduse încheierii recurate vizează următoarele aspecte prin prisma dispozițiile art. 304 pct. 1, 3, 5 și 9 C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 105 alin. (2) și (3) C. proc. civ. Se învederează că instanța care a pronunțat încheierea atacată cu recurs nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale. De asemenea, au fost invocate și dispozițiile art. 304 pct. 4, 5, 7 și 9 C. proc.

civ., raportat la dispozițiile art. 281 și 304 1 C. proc. civ., sub aspectul că nu există elementele constitutive ale faptei procesuale amendabile, precum și dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ., raportat la art. 304 1 , 255 alin. (2), 108 1 - 108 4 , 108 5 și art. 85, 86, 88, 89, 90, 92, 93, 100, 105 alin. (2) și (3), 106, 107 și 108 C. proc. civ., sub aspectul împrejurării că petentul nu a fost legal citat. În sprijinul motivelor de recurs a fost invocată jurisprudența națională și cea rezultată din aplicarea Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Totodată recurentul a arătat că, potrivit dispozițiilor Constituției României și Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, instanțele de judecată erau obligate să aplice Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și jurisprudența rezultată din aplicarea Convenției Europene a Drepturilor Omului, sens în care s-ar fi putut reține că dispozițiile Legii nr. 19/2000 și ale Legii nr. 119/2010 contravin Convenției Europene a Drepturilor Omului. Recurentul a menționat că nu există un text legal care să interzică promovarea recursului împotriva încheierii pronunțate asupra cererii de reexaminare a amenzii judiciare, motiv pentru care solicită admiterea recursului, casarea sau modificarea încheierii recurate, iar, în rejudecare, admiterea cererii de reexaminare și anularea amenzii judiciare aplicate.

La termenul de judecată din data de 18 noiembrie 2016, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția inadmisibilității recursului declarat împotriva unei încheieri irevocabile, în raport de dispozițiile art. 299 și art. 108 5 alin. (3) C. proc. civ., excepție ce se impune a fi analizată cu prioritate, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ. Recursul este exercitat împotriva încheierii din ședința de la data de 27 ianuarie 2016 a Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin care s-a respins cererea de reexaminare a amenzii judiciare de 700 RON aplicată petentului prin decizia civilă nr. 907 din 11 martie 2015 a Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în temeiul art. 108 1 C. proc.

civ. Potrivit art. 299 C. proc. civ., sunt supuse recursului „hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională. Dispozițiile art. 282 alin. (2) sunt aplicabile în mod corespunzător”. Verificarea admisibilității recursului din perspectiva obiectului său se realizează prin raportare la dispoziția acestei norme, care este una de referință în materie. Norma juridică trimite la dispozițiile art. 282 alin. (2) C. proc. civ. pentru reglementarea regimului juridic al încheierilor judecătorești. Prin urmare, încheierile premergătoare pot face obiectul recursului numai odată cu fondul. Recursul împotriva hotărârii principale se consideră a fi făcut și împotriva încheierilor premergătoare.

Există însă și încheieri ce nu pot fi atacate cu recurs odată cu hotărârea principală ori separat. Astfel, nu pot fi atacate cu recurs încheierile de soluționare a cererilor de reexaminare a amenzii judiciare. În acest sens, art. 108 5 alin. (1) C. proc. civ. prevede că „Împotriva încheierii prevăzute la art. 1084 cel obligat la amendă sau despăgubire va putea face numai cerere de reexaminare”, iar alin. (3) al aceluiași text legal dispune expres și imperativ că: „cererea se soluționează prin încheiere irevocabilă”. Din această perspectivă, Înalta Curte constată că încheierea de ședință din 27 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/3/2013/a1, prin care a fost respinsă cererea de reexaminare a amenzii judiciare formulată de A. nu se circumscrie dispozițiilor prevăzute de art. 299 C. proc.

civ., nefiind susceptibilă de a fi atacată cu recurs. Potrivit principiului legalității căilor de atac, o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Această regulă are valoare de principiu constituțional în condițiile în care dispozițiile art. 129 din Constituție prevăd că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia. Prin instituirea de către legiuitor a unor prevederi cu privire la caracterul definitiv și irevocabil al hotărârilor judecătorești nu se încalcă dreptul de acces liber la justiție, prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Dreptul de acces la justiție nu este un drept absolut ci așa cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa (cauza Golder vs. Regatului Unit al Marii Britanii 1975; cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit 1985) poate face obiectul unor limitări. Aceste limitări sunt implicit permise deoarece dreptul de acces la justiție necesită prin însăși natura sa o reglementare din partea statelor care poate să varieze în timp și spațiu în funcție de nevoile și resursele de care dispune comunitatea și persoanele individuale. În cauza Elena Petrașcu împotriva României din 6 decembrie 2010, C.E.D.O.

a reiterat „că dreptul de acces la instanță nu este absolut, fiind susceptibil de limitări, acestea sunt permise, în particular, în cazul respectării condițiilor de admisibilitate ale căii de atac, cum este cazul recursului, din moment ce prin natura sa acesta reclamă o reglementare din partea statului care beneficiază în acest scop de o anumită marjă de apreciere (cauza Trif contra României din 12 noiembrie 2013). În același sens, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 894/2006 publicată în M. Of. nr. 54/24.01.2007 a statuat că „dreptul de acces la justiție nu este un drept absolut orice restricție fiind admisă atât timp cât nu se aduce atingere dreptului de acces la un tribunal în substanța sa, statul dispunând în acest sens de o marjă de apreciere.

Gradul de acces permis de legislația națională trebuie să fie suficient pentru a asigura accesul individual la instanță”. De asemrnea Curtea Constituțională prin Decizia nr. 92 din 11 septembrie 1996 publicată în M. Of. nr. 297/20.11.1996 a statuat că „accesul liber la justiție nu înseamnă că el trebuie asigurat la toate structurile judecătorești - judecătorii, tribunale, curți de apel, Curtea Supremă de Justiție - și la toate căile de atac prevăzute de lege - apel, recurs - deoarece căile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor. Prin lege putând fi instituite reguli deosebite, în considerarea unor situații deosebite”. În considerearea unor astfel de situații deosebite legiuitorul a reglementat prin art. 108 5 alin. (1) C. proc.

civ. calea de atac - cerere de reexaminare - ce poate fi exercitată împotriva încheierii prevăzute la art. 108 4 dispunând expres și imperativ că: „cererea se soluționează prin încheiere irevocabilă”. Or, față de dispozițiile art. 126 alin. (2) din Constituția României, potrivit cărora legiuitorul este singurul în drept să stabilească procedura și căile de atac, și să aleagă procedura potrivită în raport de scopul legislativ urmărit, Înalta Curte reține că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia (art. 129 din Constituție). Pentru ca dreptul de acces la o instanță să fie respectat trebuie ca instanța de judecată în fața căreia este adusă cauza să aibă „competență să analizeze atât aspectele de fapt cât și de drept ale cauzei”.

Or, din perspectiva celor expuse, a faptului că încheierea de ședință din 27 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/3/2013/a1, prin care a fost respinsă cererea de reexaminare a amenzii judiciare formulată de A. nu se circumscrie dispozițiilor prevăzute de art. 299 C. proc. civ., nefiind susceptibilă de a fi atacată pe calea extraordinară de atac a recursului, Înalta Curte urmează a respinge ca inadmisibil recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii de ședință din data de 27 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/3/2013/a1.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii de ședință din data de 27 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/3/2013/a1, ca inadmisibil. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 noiembrie 2016.