ÎCCJ, decizie (scj.ro #85037)

Judecători. Acordarea de stimulente financiare. Includerea

unei condiții privind vechimea. Discriminare.

Legea nr. 146/1997, art.

25 alin. (2)

Ordonanța Guvernului

nr. 137/2000, art. 2 alin. (2)

Ordinul ministrului

justiției nr. 2404/C/2004, art. 4

Stimulentele

financiare acordate judecătorilor din fondul constituit în temeiul art. 25

alin. (2) din Legea nr. 146/1997, privind taxele judiciare de timbru, constituie

un drept conferit de lege, destinat stimulării personalului din sistemul

justiției, fără distincție,  repartizarea lor pe beneficiar

fiind făcută, potrivit dispozițiilor alin. (3) ale

aceluiași articol, în baza unor norme interne aprobate prin ordin al ministrului

justiției.

Instituirea prin

Ordinul ministrului justiției nr. 1921/C/2005 a criteriului vechimii între

0-3 ani pentru acordarea acestor stimulente judecătorilor, constituie o

discriminare indirectă în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (2) din O.G.

137/2000,  privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de

discriminare, acest criteriu dezavantajând  judecătorii cu o vechime mai

mare de 3 ani, care au înregistrat performanțe profesionale și care

îndeplinesc criteriile de repartizare individuală  instituite prin art. 4

din Normele interne aprobate prin  Ordinului ministrului justiției nr.

2404/C/2004.

Î.C.C.J.,

Secția de contencios administrativ și fiscal,

Decizia

nr. 3137 din 20 iunie 2007

Prin cererea înregistrată

la Curtea de Apel București la 27 aprilie 2007, Ministerul Justiției

a declarat recurs împotriva sentinței nr. 3673/14 decembrie 2006

pronunțată de Curtea de Apel București solicitând modificarea

hotărârii atacate.

În motivarea recursului,

recurentul susține că litigiul s-a născut în urma

hotărârilor Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării

care a apreciat că „acordarea stimulentelor salariale pentru

judecători potrivit criteriului de vechime ( 0-3 ani) reprezintă o

discriminare indirectă potrivit art. 2 alin. (2) din O.G. nr. 137/2000

privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare,

cu modificările și completările ulterioare”.

Recurenta a mai menționat

că Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a apreciat

că „vechimea în muncă este un criteriu aparent neutru care

dezavantajează judecătorii cu o vechime mai mare de 3 ani, ce

îndeplinesc criteriile obiective prevăzute de lege pentru a beneficia de

stimulente salariale”.

Ministerul Justiției, a

susținut că în mod greșit Curtea de Apel București a

respins plângerea formulată de Ministerul Justiției cu motivarea

că alegerea criteriului de vechime pentru repartizarea stimulentelor având

ca sursă fondul constituit potrivit art. 25 din Legea nr. 146/1997

dezavantajează judecătorii cu o vechime mai mare de 3 ani care au

înregistrat performanțe profesionale și îndeplinesc criteriile de

repartizare individuală.

În susținerea recursului

Ministerul Justiției precizează că stimulentele financiare în

discuție au fost acordate cu respectarea prevederilor normelor interne

privind repartizarea fondului constituit potrivit art. 25 alin.2 din Legea nr.

146/1997 aprobate prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 2404/C/2004.

S-a mai menționat că stimulentul financiar nu

este un drept conferit de lege și că nu poate fi în cauză vorba

de practici discriminatorii câtă vreme, ulterior măsurile de

recompensare având ca sursă fondurile prevăzute de Legea nr. 146/1997

au vizat în continuare și personalul din sistemul autorității

judecătorești, care nu s-a încadrat în Ordinul Ministrului

Justiției nr. 1921/C/15 decembrie 2005.

Analizând cauza, Înalta Curte

de Casație și Justiție reține următoarele:

Instanța de fond a hotărât că acordarea

de Ministerul Justiției prin Ordinul nr. 1921/C/2005 de stimulente

financiare judecătorilor, din cadrul judecătoriilor care au o vechime

cuprinsă între 0 și 3 ani, în sumă  de 1.700 RON așa cum a

constatat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării

constituie o discriminare, împărțindu-se categoria socio-profesională

a judecătorilor în două categorii: cea a judecătorilor cu o

vechime în muncă între 0-3 ani și cea a judecătorilor cu o

vechime de 3 ani.

Instanța de fond a reținut că acordarea

acestor stimulente s-a făcut în baza art. 4 din Normele Interne privind

repartizarea fondului constituit potrivit art. 25 din Legea nr. 146/1997,

aprobate prin Ordinul nr. 2404/C/2004. Aceste sume nu prevăd în art. 4

„criteriul vechimii în magistratură”, criteriile prevăzute fiind în

sensul evaluării activității și performanței

judecătorului.

Totodată, instanța

de fond a apreciat că în mod corect intimatul –pârât în cauză a

reținut incidența art. 2 alin. (2) din O.G. nr. 137/2000 privind

prevenirea și sancționarea tuturor firmelor de discriminare, cu modificările

și completările ulterioare, criteriul vechimii de 0 -3 ani

reprezentând un criteriu aparent neutru, însă care dezavantajează

judecătorii cu o vechime mai mare de 3 ani, care au înregistrat

performanțe profesionale și îndeplinesc criteriile de repartizare

individuală prevăzute de art. 4 din Norme pentru a beneficia de

acordarea de stimulente salariale.

Mai mult s-a precizat de

instanță că impunerea unei limite de vechime de 3 ani

înseamnă inaplicarea criteriilor de repartizare individuală la

judecătorii care au depășit această limită de vechime,

deci excluderea acestora deși, fondul constituit potrivit art. 25 alin.

(2) din Legea nr. 146/1997 este destinat stimulării personalului din

sistemul justiției, fără  distincție, cu excepția

stimulentelor nominale care se acordă în anumite condiții expres

stabilite.

S-a mai considerat de

instanța de fond că eliminarea unor categorii de judecători de

la acordarea stimulentelor din Fondul constituit potrivit art. 25 alin (2) din

Legea nr. 146/1997, pe considerente  abstracte de grup sau categorie

profesională, în funcție de vechime, în condițiile în care

vechimea în magistratură reprezintă unul din elementele în baza

căruia se stabilește indemnizația prevăzută de art. 3

și 4 din O.G. nr. 27/2006 și în raport de care se face promovarea

potrivit Legii nr. 303/2004, așa cum s-a făcut prin actul

administrativ în discuție – Ordinul Ministrului Justiției nr.

1921/C/2005 este o discriminare în sensul art. 2 din O.G. nr. 137/2000.

Recursul este nefondat.

În mod corect instanța de

fond a apreciat că hotărârea nr.15/23 ianuarie 2006

pronunțată de Consiliul Național pentru Combaterea

Discriminării este corectă.

Prin Ordinul nr. 1921/C/2005,

Ministerul Justiției prin ignorarea prevederilor art. 4 din Normele

interne privind repartizarea fondului constituit potrivit art. 25 din Legea nr.

146/1997, aprobate prin Ordinul nr. 2404/C/2004 și instituind un singur

criteriu neprevăzut de aceste norme a acordat stimulente financiare

judecătorilor de la judecătorii cu o vechime de 0 – 3 ani.

Susținerea Ministrului

Justiției că aceste stimulente s-au încadrat în condițiile

generale de repartizare ignorându-se discriminarea voită instituită

privind vechimea în muncă a judecătorilor 0 -3 ani, cu

încălcarea art. 4 din normele interne privind repartizarea fondului

constituit potrivit art. 25 din Legea nr. 146/1997, aprobate prin Ordinul nr.

2404/C/2004, a art. 1 alin. (2), art. 2 alin. (1) și (2), art. 6 lit.c

și art. 8 din O.G. nr. 137/2000 este neîntemeiată. În acest sens este

și art. 4 alin.2 art. 4 alin. (2) din Constituție, extins la art. 20

din Constituție ce permite corelarea dispozițiilor

constituționale cu tratatele și pactele internaționale la care

România este parte, art. 7 din Declarația universală a drepturilor

omului, art. 26 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile

și politice, art. 2 alin.2 din Pactul Internațional cu privire la

drepturile economice sociale și culturale.

Împrejurarea că

„ulterior” măsurile de recompensare având ca sursă fondurile

prevăzute de Legea nr. 146/1997 au vizat în continuare și personalul

din cadrul autorității judecătorești ce nu s-a încadrat în

Ordinul Ministerului Justiției nr.1921/C/15 decembrie 2005,

susținută de recurent pe lângă faptul că nu a fost

dovedită ca atare nu a fost dovedită și în raport de măsura

discriminatorie analizată în cauză, sintagma „personalul din sistemul

autorității judecătorești neîncadrat în Ordinul Ministrului

Justiției nr. 1921/15 decembrie 2005 nefiind detaliată.

Pe de altă parte ceea ce

este cert în cauză este faptul că actul administrativ constituit în

Ordinul Ministrului Justiției nr. 1921/15 decembrie 2005 instituie o

măsură discriminatorie.

Stimulentele sunt drepturi

conferite de lege și a căror acordare se face în condițiile art.

4 din Normele Interne privind repartizarea fondului constituit conform art. 25

din Legea nr. 146/1997 aprobate prin Ordinul nr. 2404/C/2004 iar Ministerul

Justiției le-a acordat pe baza unui singur criteriu vârsta între 0 – 3 ani

vechime în funcția de judecător.

Recursul declarat fiind

neîntemeiat a fost respins .