ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 37/1996

Decizia nr. 311/A/2017

Asupra căii de atac de față, constată următoarele:

Prin încheierea din 29 iunie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/299/2015, printre altele, în temeiul art. 29 alin. (5) rap. la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de apelantul inculpat A. de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a disp. art. 295 alin. (1) C. pen.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut, în esență, că, stabilindu-și competența, Curtea Constituțională a statuat că obiectul controlului său de constituționalitate îl reprezintă exclusiv textul legii, iar nu posibilele interpretări date acestuia de instanțele de judecată sau de subiecții procesuali. Cu alte cuvinte, în exercitarea controlului, Curtea Constituțională se pronunță numai asupra problemelor de drept, fără a putea modifica sau completa prevederea legală în discuție.

În sensul celor menționate, în Decizia nr. 37/1996, Curtea Constituțională a arătat că,,dacă interpretarea legii ar putea duce la concluzii neconforme cu Constituția, aceasta este o problemă ce nu intră în câmpul de acțiune al contenciosului constituțional, Curtea Constituțională rezolvă litigii relative la neconstituționalitatea legilor, nicidecum la posibilele interpretări de către instanțele de judecată".

A mai reținut că și din perspectiva respectării cerințelor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, verificarea și cenzurarea de către instanțele de judecată a condițiilor de admisibilitate a excepțiilor de neconstituționalitate și posibilitatea dată acestora de a le respinge motivat, fără a mai sesiza Curtea Constituțională, reprezintă,,limitări permise ale dreptului de acces la această jurisdicție".

În consecință, în urma evaluării relevanței și pertinenței excepției de neconstituționalitate invocată de inculpatul A., instanța a apreciat că aceasta este inadmisibilă, întrucât nu este de natură a produce un efect concret asupra conținutului normei criticate și, implicit, asupra soluției ce se va pronunța în cauză.

Împotriva acestei soluții a formulat apel inculpatul A.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 5 iulie 2017, sub nr. x/299/2015/a2.

La termenul din 15 septembrie 2017, Înalta Curte, pentru argumentele detaliat expuse în practicaua prezentei decizii, din oficiu, a pus în discuție tardivitatea căii de atac.

Examinând calea de atac exercitată de inculpatul A. prin prisma chestiunii tardivității invocate, Înalta Curte reține următoarele:

Analiza tardivității apelului formulat de inculpatul A. presupune identificarea, prioritară, a cadrului procesual aferent căii de atac ce formează obiectul dosarului și implicit, a regulilor procedurale aplicabile acesteia.

În acest sens, Înalta Curtea notează că, prin Decizia nr. 321 din 9 mai 2017 (publicată în M. Of. nr. 580 din 20 iulie 2017), Curtea Constituțională a stabilit că recursul prevăzut de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 este ”o cale de atac specială, ce nu poate fi calificată în funcție de reglementările proprii procedurii penale sau civile”. În consecință, ”această cale de atac cu fizionomie proprie (n.r.) nu poate fi considerată nici recurs, în sensul propriu al termenului prevăzut de C. proc. civ. sau penală, și nici apel, contestație sau plângere, în sensul C. proc. pen.”

Raportat la statuările instanței de contencios constituțional, Înalta Curte constată că obiectul cauzei pendinte este cale de atac - recurs formulată de inculpatul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 295 alin. (1) C. pen., cuprinsă în încheierea din 29 iunie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/299/2015.

În ceea ce privește cadrul procesual al cauzei, reținând că, potrivit deciziei Curții Constituționale anterior evocate, calea de atac prevăzută de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 nu preia niciunul dintre elementele și caracteristicile proprii recursului (respectiv, apelului) prevăzute de C. proc. civ. sau penală, Înalta Curte constată că, până la adoptarea unei soluții legislative corespunzătoare, aplicabilitatea, în materia de referință, a dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 255/2013, implică, totuși, recunoașterea și valorificarea principiilor generale care guvernează căile de atac, consacrate de C. proc. pen.

În acest cadru notează că,

în lipsa unor dispoziții exprese în cuprinsul legii speciale (Legea nr. 47/1992), termenul procedural de 48 de ore înăuntrul căruia se poate promova calea de atac împotriva soluției instanței penale de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale, se calculează conform art. 269 alin. (1) și (2) C. proc. pen., dispoziții procesual penale cu caracter general, aplicabile în procedura pendinte în virtutea art. 24 din Legea nr. 255/2013.

Conform art. 269 alin. (1) și (2) C. proc. pen.: ”(1) La calcularea termenelor procedurale se pornește de la ora, ziua, luna sau anul prevăzut în actul care a provocat curgerea termenului, în afară de cazul când legea dispune altfel.

(2) La calcularea termenelor pe ore sau pe zile nu se socotește ora sau ziua de la care începe să curgă termenul, nici ora sau ziua în care acesta se împlinește”.

În incidența dispozițiilor legale precitate, Înalta Curte constată că încheierea prin care Curtea de Apel București a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de inculpatul A., a fost pronunțată la data de 29 iunie 2017, fără ca în cuprinsul acesteia să se menționeze ora la care s-a pronunțat hotărârea.

Dezlegând problema momentului (dies a quo) de la care se calculează termenul procedural pe ore în situația în care nu se cunoaște ora pronunțării actului procedural care a determinat curgerea lui, doctrina și jurisprudența (Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, Decizia nr. 107/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, Decizia nr. 164/2017) au statuat că, în acest caz, termenul începe să curgă de la ora 24:00 a zilei în care a fost întocmit actul procedural.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că termenul de 48 de ore în care inculpatul A. putea contesta încheierea Curții de Apel București, sub aspectul soluției date cererii de sesizare a Curții Constituționale, a început să curgă la sfârșitul zilei de 29 iunie 2017 (joi), ora 24:00, și s-a împlinit la data de 2 iulie 2017 ( duminică), ora 02:00.

În consecință, calea de atac formulată de inculpat la data de 3 iulie 2017, transmisă Curții de Apel București, prin e-mail, la aceeași dată, ora 15:21 (asumată de către parte, prin apărător ales, ca fiind singura cale de atac exercitată împotriva încheierii atacate) a fost exercitată după expirarea termenului legal,

prorogarea prevăzută de art. 269 alin. 4 C. proc. pen. operând numai în cazul termenelor procedurale pe zile, luni sau ani, nu și pe ore.

Pentru aceste motive,

Înalta Curte, în temeiul art. 268 C. proc. pen., va respinge, ca tardivă, calea de atac - recurs formulată de inculpatul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 295 alin. (1) C. pen., cuprinsă în încheierea din 29 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/299/2015 (nr. x//2016).

În consecință, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga

apelantul inculpat

la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardivă, calea de atac - recurs formulată de inculpatul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 295 alin. (1) C. pen., cuprinsă în încheierea din 29 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/299/2015 (nr. x/2016).

Obligă inculpatul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 septembrie 2017.