ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1626/2017

Decizia nr. 1626/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

1.1. Cererea de chemare în judecată;

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL a solicitat anularea Deciziei nr. 2124 din 14 aprilie 2014 emisă de B. - C., privind modul de soluționare a Contestației nr. 30 din 13 septembrie 2013 formulată de SC A. SRL, împotriva Procesului verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanțelor bugetare din 14 august 2013 emis de C., ca fiind netemeinică și nelegală; anularea Procesului verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din 14 august 2013 emis de C. și rambursarea ultimei tranșe aferente Contractului de finanțare din 05 mai 2009.

Prin sentința civilă nr. 53 din 23 martie 2015, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea și a anulat Decizia nr. 2124 din 14 aprilie 2014 emisă de B. - C. privind modul de soluționare a contestației din 13 septembrie 2013 formulată de SC A. SRL și Procesul - Verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din 14 august 2013 emis de B. C. si dispune rambursarea ultimei tranșe aferente contractului de finanțare din 5 mai 2009 în favoarea reclamantei SC A. SRL.

3.1. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul D. (fost B. - E.), invocând incidența cazurilor de casare prevăzute de art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor formulate, s-a susținut că actele administrative emise în cauză au fost greșit desființate prin hotărârea primei instanțe, pe baza unei concluzii eronat formulate, în contextul stării de fapt existente și a prevederilor relevante din contractul de finanțare încheiat între părțile din litigiu.

S-a arătat că motivele de fapt avute în vedere la emiterea actelor administrative contestate justifică restituirea finanțării nerambursabile acordate în cauză, fiind evidentă încălcarea de către intimata reclamantă a obligațiilor asumate în baza contractului de finanțare din 05 mai 2009 încheiat în cadrul C., Axa prioritară.

Astfel, pentru ca intimata reclamantă să beneficieze de finanțarea stabilită prin contractul mai sus menționat, avea obligația de a depune un număr de trei cereri de rambursare, în condițiile și la termenele prevăzute prin contract, iar în ceea ce privește implementarea proiectului finanțat prin respectivul contract de finanțare, aceeași intimată reclamantă avea obligația să realizeze integral indicatorii de rezultat asumați prin contract, printre care și cel referitor la menținerea a 41 locuri de muncă.

S-a arătat că, deși prima instanță constatase că indicatorii de rezultat prevăzuți în contract nu au fost realizați decât parțial, dar și faptul că cererea de rambursare (finală) fusese depusă în afara perioadei de implementare a contractului, a considerat totuși că, în speță, nu putea fi reținută încălcarea dispozițiilor art. 5 alin. (10) și (11) și nici dispozițiile art. 7 alin. (7) din contractul de finanțare din 05 mai 2009, pe motiv că F. nu reziliase contractul de finanțare, în condițiile în care, potrivit clauzelor contractuale, avea dreptul să solicite încetarea raporturilor contractuale.

S-a solicitat să se constate că motivația instanței nu ținea seama de situația de fapt și conținutul contractului de finanțare, condiționând constatarea încălcării evidente a unor clauze contractuale de către beneficiar de o acțiune a finanțatorului, în speță, solicitarea de reziliere a contractului de finanțare, fără să indice însă și temeiul de lege corespondent.

Or, chiar dacă finanțatorul nu îndeplinise actul menționat de instanță, respectiva omisiune nu avea nici un efect asupra dreptului de constata încălcarea unor prevederi contractuale și de a dispune măsuri corespunzătoare de către structurile cu competențe de control în cheltuirea banilor publici, prin finanțări nerambursabile, cazul în speță.

În acest sens, s-a arătat că, potrivit prevederilor art. 7 alin. (2) din contractul de finanțare, indicatorii proiectului asumați prin contract se cerea să fie realizați integral, în caz contrar finanțarea nerambursabilă reducându-se cu luarea în considerare a specificului proiectului; în speță, organele de control au apreciat că, prin neîndeplinirea măsurii referitoare la menținerea unui număr de 41 locuri de muncă, nu a fost respectat specificul contractului de finanțare și nu fost îndeplinit scopul acestuia, situație în raport de care s-a dispus reducerea finanțării cu valoarea de 19.180 lei, suma aferentă primei cereri de finanțare.

De asemenea, s-a arătat că, potrivit prevederilor art. 5 alin. (10) din contractul de finanțare, numărul total al cererilor de rambursare era de maxim 3, acestea urmând să fie menționate în graficul de rambursare; conform graficului de rambursare aprobat, a doua cerere de rambursare trebuia depusă în a cincea lună de la semnarea contractului, iar cea de-a treia cerere (finală) în a opta lună de la semnarea contractului, ceea ce în speță nu s-a întâmplat însă, intimata reclamantă depunând doar două cereri de rambursare, ultima în afara perioadei de implementare a contractului.

S-a concluzionat că instanța de fond nu putea trece peste aceste aspecte, având în vedere semnificația lor deosebită în contextul cauzei, acordarea/ menținerea finanțării nerambursabile fiind condiționată de respectarea clauzelor contractului de finanțare, la care intimata reclamantă s-a obligat prin semnarea contractului, revenindu-i, totodată, potrivit art. 7 alin. (5) din contract, obligația de a implementa proiectul cu maxim de profesionalism, eficiență și vigilență în conformitate cu cele mai bune practici în domeniul vizat și în concordanță cu prevederile respectivului contract de finanțare.

În raport de toate cele arătate, s-a solicitat să se constate că, la pronunțarea soluției, au fost luate în considerare numai apărările formulate de intimate reclamantă SC A. SRL, judecătorul primei instanțe trecând peste faptul că intimata reclamantă nu respectase prevederile contractuale referitoare la cheltuielile solicitate la rambursare în afara perioadei de implementare, cât și faptul realizării integrale a indicatorilor de rezultat asumați prin același contract.

3.2. Prin întâmpinarea intimatei-reclamante SC A. SRL, s-a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii pronunțate în primă instanță, invocându-se în acest sens argumentația formulată la judecata în fond a cauzei.

În esență, s-a arătat că, dispozițiile art. 5 alin. (13) din contractul de finanțare, menționează expres că F. poate să suspenda, aproba parțial sau respinge la plată o cerere de rambursare în cazul detectării unei cheltuieli neeligibile sau în cazul nerespectării prevederilor contractuale, iar, la art. 5 alin. (12) din același contract, se prevede că plata finală, pe baza ultimei cereri de rambursare, se efectuează, dacă nu se convine altfel, numai dacă se dovedește îndeplinirea indicatorilor asumați prin contract.

Pornind de la aceste prevederi contractuale, s-a arătat că intimatei reclamante nu îi putea fi refuzată finanțarea nerambursabilă prevăzută prin contract, în condițiile în care a realizat toți indicatorii de rezultat asumați prin proiectul de investiție și, chiar dacă cea de-a doua cerere de rambursare (finală) fusese depusă în afara perioadei de implementare a proiectului, recurenta pârâta constatase ca fiind eligibile toate cheltuielile solicitate la rambursare, cât și faptul că acestea s-au efectuat în perioada de implementare a proiectului.

Ca urmare, invocându-se și dispozițiile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 raportat la art. 6 alin. (3) și (4) din aceeași ordonanță, s-a arătat că soluția de anulare a actelor administrative emise în cauză se impune a fi menținută, în considerarea principiului proporționalității în aplicarea sancțiunii, având în vedere neregulile imputate și consecințele produse.

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data 08 decembrie 2016, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., pronunțând în acest sens Încheierea de admitere în principiu din data de 09 martie 2017, fixând termen de judecată la data de 04 mai 2017.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului;

Examinând hotărârea atacată în raport de criticile formulate și cazurile de casare invocate, după reevaluarea probatoriului administrat și a cadrului normativ aplicabil, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este nefondat.

Prin contractul de finanțare din 05 mai 2009, încheiat cu G., prin H., în calitate de F., în numele și pentru I., în calitate de C., intimatei reclamante SC A. SRL Satu Mare, în calitate de beneficiar, i-a fost acordată o finanțare nerambursabilă, în valoare totală de 49.000 lei, pentru implementarea proiectului „Competitivitate prin accesul pe noi piețe și internaționalizare la SC A. SRL”, cod SMIS.

Potrivit contractului mai sus menționat, perioada de implementare a proiectului era de 4 (patru) luni de la data semnării convenției, conform clauzei de la art. 2 alin. (1).

De asemenea, la art. 5 din același contract - rambursarea cheltuielilor, au fost prevăzute o serie de reguli în ceea ce privește plata cheltuielilor eligibile, redactate în partea ce interesează, astfel:

„(9) Beneficiarii pot opta pentru depunerea unei singure cereri de rambursare, la sfârșitul proiectului.

(10) Numărul total de cereri de rambursare este de maximum 3 și se va reliefa în graficul de rambursare de mai jos: (…).

(11) Dacă beneficiarul nu depune ultima cerere de rambursare la data menționată în grafic și nu justifică în scris motivele nerespectării acestuia, OI are dreptul de a rezilia contractul cu recuperarea integrală a sumelor rambursate.

(12) Plata finală pe baza ultimei cereri de rambursare se va efectua, dacă nu se convine altfel, numai dacă se dovedește îndeplinirea indicatorilor asumați prin contract.

(13) F. poate suspenda, aproba parțial sau respinge la plată o cerere de rambursare în cazul detectării unei cheltuieli neeligibile sau în cazul nerespectării prevederilor contractuale.”

În executarea contractului de finanțare mai sus menționat, intimata reclamantă a depus cererea de rambursare nr. 01 din 03 iulie 2009, privind decontarea unor cheltuieli eligibile, în valoare de 19.180 lei. Cererea i-a fost soluționată favorabil, efectuându-se plata respectivei sume.

Ulterior, în derularea aceluiași contrat de finanțare, intimata reclamantă a depus și cererea de rambursare din data de 10 martie 2010, având ca obiect decontarea întregii diferențe rămase finanțarea nerambursabilă în valoare de 49.000 lei.

Această cerere de rambursare (finală) nu a fost acceptată la plată, fiind emisă de către C. suspiciunea de neregulă din 06 octombrie 2011, în baza căreia s-a procedat la efectuarea unei verificări documentare asupra proiectului de investiție al intimatei reclamante.

Ca urmare, prin procesul verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din 14 august 2013 emis de autoritatea pârâtă, s-a prevăzut în sarcina intimatei reclamante SC A. SRL. obligația de restituire a sumei rambursate în baza cererii de rambursare din 03 iulie 2009, în valoare de 19.180 lei, retragerea finanțării acordate având la bază constatarea încălcării prevederilor contractului de finanțare, cu referire la neîndeplinirea indicatorilor de rezultat asumați prin proiectul investiției, precum și în ceea ce privește depunerea celei de-a doua cereri de rambursare după împlinirea termenului prevăzut în graficul de rambursare, dar și în afara perioadei de implementare a proiectului, fără să fi existat vreo notificare în legătură decalcarea termenului de depunere a cererii de rambursare sau de comasare a celor două cereri într-una finală, devenind incidentă dispoziția art. 5 alin. (11), care prevede dreptul F. la rezilierea contractului de finanțare, cu recuperarea integrală a sumelor rambursate.

Contestația formulată împotriva procesului verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare mai sus menționat a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin Decizia nr. 2124 din 14 aprilie 2014 emisă de B. - C.

Actele administrative privind pe intimata reclamantă au fost desființate prin hotărârea primei instanțe, constatându-se că acestea nu reflectă corecta aplicare a legii la situația de fapt existentă în cauză și că, pe baza aspectelor invocate, nu se putea dispune valabil retragerea finanțării nerambursabile, în condițiile în care, pe de o parte, indicatorii de rezultat asumați prin proiect fuseseră realizați parțial, iar pentru întârzierea constatată în privința celei de-a doua cereri de rambursare, depusă la 5 zile după împlinirea perioadei de implementare a proiectului, autoritatea contractantă nu a înțeles să uzeze de dreptul privind rezilierea contractului de finanțare, respectiva inacțiune din partea autorității pârâte semnificând continuarea raporturilor contractuale și deci, menținerea finanțării acordate.

Deopotrivă, soluția primei instanțe a fost motivată și prin trimitere la dispozițiile legale care reglementează principiul proporționalității în aplicarea sancțiunilor administrative, texte de lege pe care, deși însăși autoritatea administrativă le menționase în cuprinsul actelor administrative contestate, nu le acordase semnificația cuvenită.

Prin motivele de recurs formulate, se contestă argumentația primei instanțe, susținându-se, în esență, că în analiza efectuată nu au fost avute în vedere aspectele relevate în cuprinsul actelor administrative, în condițiile în care nu putea fi ignorată existența și realitatea acestora, cât și semnificația lor juridică în contextul clauzelor contractuale prevăzute prin contractul de finanțare încheiat de ambele părți.

A fost subliniată importanța identificării/constatării neregulilor în utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, precum și necesitatea sancționării oricărei încălcări existențe și, în corelație cu aceasta, s-a invocat greșita concluzie a instanței, formulată în sensul că, în lipsa acțiunii finanțatorului privind rezilierea contractului de finanțare pentru nerespectarea unor clauze contractuale, nu se putea proceda la retragerea ajutorului financiar beneficiarului finanțării.

Efectuând propria examinare în cauză, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, conținutul actelor administrative contestate și criticile formulate în recurs, Înalta Curte constată că sentința instanței de fond este legală sub toate aspectele invocate, fiind valabilă și corect întemeiată soluția pronunțată în cauză și considerentele expuse în susținerea acesteia, argumentație însușită în totalitate de instanța de control judiciar.

Astfel, s-a reținut de prima instanță - pe baza documentației ce însoțește contractul de finanțare încheiat în cauză, și anume cererea de finanțare și informațiile ulterioare transmise la solicitarea autorității finanțatoare, că ultima cerere de rambursare trebuia depusă între lunile a opta și a noua din perioada de implementare a proiectului, durată care, potrivit cererii de finanțare, era de 10 luni, nu de 4 luni, cum eronat se menționase la art. 2 alin. (2) din contractul de finanțare.

Sub acest aspect, este perfect justificată constatarea instanței de fond, în sensul că mai sus menționata confuzie, legată de durata perioadei de implementare a proiectului, a generat o serie de inadvertențe pe parcursul derulării contractului, constituind în final cauza întocmirii procesului verbal contestat.

Eroarea strecurată în cuprinsul contractului de finanțare a fost recunoscută parțial de către recurenta pârâtă cu ocazia soluționării contestației administrative, prin Decizia nr. 2124 din 14 aprilie 2014 emisă în cauză recunoscându-se și faptul că toate cheltuielile efectuate în cadrul proiectului erau eligibile, fiind făcute în perioada de implementare a proiectului.

Și în aprecierea Înaltei Curți, aspectele mai sus arătate capătă o importanță deosebită în evaluarea faptelor cauzei, rezultând că ceea ce se putea reproșa în mod real intimatei-reclamante era doar neregularitatea privitoare la depunerea cu o întârziere de 5 zile a cererii de rambursare, după expirarea duratei de implementare a proiectului.

S-a reținut că perioada de implementare a proiectului privind pe intimata reclamantă nu a fost de 4 luni și nici de 8 luni, potrivit susținerilor autorității administrative, ci de 10 (zece) luni, conform calendarului desfășurării activităților prevăzute la pct. 2.6 al Cererii de finanțare, anexă la contractul de finanțare din 05 mai 2009 încheiat în cauză.

Prin urmare, având în vedere data semnării contractului de finanțare, durata de implementare a proiectului de investiții se considera împlinită la data de 05 martie 2010, în lipsa vreunei modificări contractuale referitoare la prelungirea termenului de implementare.

A rezultat că cea de-a doua cerere de rambursare a fost transmisă de intimata reclamantă la data de 10 martie 2010, cu o întârziere de 5 zile peste termenul limită contractual.

De asemenea, a rezultat că intimata reclamantă nu a notificat F. cu privire la o eventuală defalcare a termenului de depunere a cererii de rambursare ori comasare a celor două cereri într-o singură cerere de rambursare (finală), așa cum se prevăzuse pentru o astfel de situație, prin dispozițiile art. 5 alin. (10) și (11) din contractul de finanțare.

Cu toate acestea, prima instanță a considerat că, în speță, nu se putea reține încălcarea prevederilor de mai sus, dar nici cele de la art. 7 alin. (7) referitoare la obligația beneficiarului finanțării de a transmite OI la fiecare 3 luni previziuni privind fluxurile financiare pentru trimestrul următor, în situația apariției unor diferențe față de graficul de rambursare prevăzut în contract, și nici ale art. 15 alin. (2) privind faptul că orice modificare și completare a contract trebuia făcută în scris, prin act adițional încheiat în aceleași condiții și termeni ca și contractul inițial, în condițiile în care, pentru nedepunerea cererii de rambursare la data menționată în grafic și nejustificarea în scris a întârzierii, autoritatea contractantă avea drept de reziliere a contractului, cu recuperarea integrală a sumelor rambursate.

Dimpotrivă, contractul de finanțare a continuat să își producă efectele, intimata reclamantă executând obligații specifice perioadei post implementare, depunând trei rapoarte de durabilitate, în acord cu prevederile contractului de finanțare.

Și în aprecierea Înalte Curți, concluzia instanței este corectă, în sensul în care autoritatea finanțatoare nu a înțeles să declare încetarea contractului de finanțare pentru neexecutarea obligațiilor asumate în legătură cu depunerea cererilor de rambursare.

Recurenta pârâtă putea și trebuie să solicite în condițiile prevăzute de contractul de finanțare rezilierea contractului pentru nerespectarea graficului privind rambursarea cheltuielilor efectuate pentru implementarea proiectului.

Or, numai într-o asemenea situație - declararea încetării raporturilor contractuale, exista posibilitatea retragerii finanțării, inclusiv în privința sumei aferente cererii de rambursare, în legătură cu care nu se invocase și nici nu se dovedise vreo abatere de la legalitate (de la prevederile contractuale).

Într-adevăr, potrivit art. 5 alin. (11) din contractul de finanțare, „Dacă beneficiarul nu depune ultima cerere de rambursare la data menționată în grafic și nu justifică în scris motivele nerespectării acestuia, OI are dreptul de a rezilia contractul cu recuperarea integrală a sumelor rambursate”.

Inacțiunea autorității finanțatoare a fost corect interpretată în cauză, aceasta semnificând în fapt continuarea raporturilor contractuale, având în vedere conduita manifestată, corelativ activităților întreprinse de intimata reclamantă post implementare.

Pe de altă parte, buna credință a intimatei-reclamante în ceea ce privește executarea prevederilor contractului de finanțare nu poate fi pusă la îndoială, fiind susținută și rezultând în mod obiectiv din împrejurarea că toate cheltuielile solicitate la plată au respectat cerința efectuării lor în perioada de implementare a proiectului.

Prin urmare, în condițiile în care nu se putea reproșa intimatei reclamante decât neregularitatea privitoare la nerespectarea termenului final de depunere a cererii de rambursare, depusă cu o întârziere de 5 zile peste termenul de implementare a proiectului de investiție, Înalta Curte constată că în mod corect prima instanță a considerat că retragerea finanțării nerambursabile nu era justificată în speță nici din perspectiva principiului proporționalității, având în vedere gradul de îndeplinire a indicatorilor/ obiectivelor proiectului finanțat.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că nu poate fi primită susținerea recurentei-pârâte, conform căreia, în cauză, nu ar fi fost realizați integral toți indicatorii de rezultat asumați de intimata reclamantă prin proiectul de finanțare.

Formularea unei asemenea concluzii trebuie să plece și să aibă în vedere rezultatul verificărilor efectuate asupra indicatorilor de rezultat care contribuie la atingerea obiectivelor urmărite prin proiectul de investiție.

Astfel, proiectul intitulat „Competitivitate prin accesul pe noi piețe și internaționalizare la SC A. SRL” avea ca obiectiv general creșterea competitivității și reprezentativității produselor respectivei societăți pe piața internă și externă, creșterea competitivității îndeosebi în comerțul intern cu articole de îmbrăcăminte, iar ca obiectiv specific, consolidarea și dezvoltarea durabilă a SC A. SRL prin creșterea reprezentativității și competitivității societății prin publicitate și participare la târguri internaționale în domeniu, urmărindu-se în final creșterea numărului de clienți cu cel puțin 16% și creșterea productivității muncii cu 10%.

Or, indicatorii circumscriși realizării acestor obiective au fost îndepliniți în cauză, critica recurentei pârâte fiind formulată în legătură cu nemenținerea celor 41 locuri de muncă, împrejurare care nu pune însă în discuție neîndeplinirea de către intimata reclamantă a obiectivelor asumate prin proiectul de investiție mai sus menționat.

Prin urmare, acordarea finanțării nerambursabile nu putea fi refuzată valabil nici pe temeiul dispozițiilor art. 5 alin. (12) din contract, nefiind îndeplinită situația avută în vedere prin respectiva clauză contractuală, și anume nerealizarea indicatorilor asumați prin contract.

Totodată, nu poate fi omisă nici împrejurarea că autoritatea administrativă nu s-a preocupat și nu a verificat, în cadrul controlului documentar efectuat înainte de emiterea actelor administrative contestate, cauzele care au determinat reducerea locurilor de muncă, deși contextul economic nefavorabil existent în perioada de referință, justifica o atare examinare, conform susținerii și apărărilor formulate de intimata reclamantă.

O asemenea analiză era necesară și se impunea și din perspectiva principiului proporționalității, a cărui corectă aplicare implica în sarcina autorității administrative adecvarea sancțiunii în raport de importanța și gravitatea abaterii constatate, în contextul tuturor împrejurărilor cauzei.

În raport de toate cele arătate, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză și va menține sentința instanței de fond prin care au fost desființate actele administrative emise în privința intimatei reclamante SC A. SRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul D. împotriva sentinței civile nr. 53 din 23 martie 2015 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 mai 2017.