ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1409/2015

Decizia nr. 1409/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., anularea Raportului de evaluare nr. 33723/G/II din 25 iulie 2013 întocmit de pârâtă.

Prin sentința nr. 4000 din 12 decembrie 2013, Curtea de Apel București a respins acțiunea formulată de reclamanta A. ca nefondată.

Împotriva soluției instanței de fond, reclamanta A. a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea în tot a sentinței recurate, rejudecarea procesului în fond, în sensul admiterii acțiunii și anulării Raportului de evaluare nr. 33723/G/II din 25 iulie 2013 emis de B., invocând în drept art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta a susținut, în esență, că instanța de fond a aplicat greșit textele de lege privind sesizarea prevăzute de art. 12 din Legea nr. 176/2010, precum și prevederile legale privind starea de incompatibilitate, prevăzute de art. 180 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006, astfel cum au fost reținute în raportul de evaluare.

II. Înalta Curte de Casație și Justiție;

2.1. În ceea ce privește criticile referitoare la nulitatea actului de sesizare, instanța de recurs reține că sunt nefondate.

Din actele și lucrările dosarului de față, așa cum a reținut și instanța de fond, B. intimată s-a sesizat din oficiu, în conformitate cu prevederile art. 12 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 176/2010, pe baza unei note întocmite de inspectorul de integritate, în Lucrarea nr. 48389/A/II din 26 octombrie 2012.

De altfel, nici recurenta-reclamantă nu contestă faptul că B. s-a sesizat din oficiu în baza unei note întocmite de inspectorul de integritate, ci susține că B. s-a aflat în posesia unei petiții anonime care, potrivit art. 7 din O.G. nr. 27/2002 ar fi trebuit clasată, interpretare care este lipsită de temei legal, din moment ce inspectorii de integritate au atribuția legală, potrivit art. 10 din Legea nr. 176/2010, să primească, să colecteze, să centralizeze și să folosească, în activitatea lor, informații cu privire, între altele, la incompatibilități și conflicte de interese privind persoane care ocupă funcții sau demnități publice.

Or, în cauză, este necontestat că recurenta-reclamantă a deținut, la data respectivă funcția publică de manager al C., instituție publică sub autoritatea Consiliului General al Municipiului București, ceea ce a justificat legal activitatea de investigare desfășurată de inspectorul de integritate care a întocmit nota pe baza căreia B. s-a sesizat din oficiu.

2.2. În ceea ce privește criticile privind greșita interpretare și aplicare a normelor de drept material referitoare la reținerea stării de incompatibilitate, instanța de recurs constată că sunt întemeiate.

Astfel, în cauză, este necontestat că starea de incompatibilitate a fost stabilită de Agenție în raport cu funcția de manager al C. București, numită prin Dispoziția nr. 561 din 4 mai 2011 a primarului general al Municipiului București și funcția de decan al Facultății de Medicină din cadrul D. București, numită prin Decizia nr. 7272 din 9 aprilie 2012 a rectorului D. București.

Agenția a reținut că în cauză sunt incidente prevederile art. 180 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006, potrivit cărora „funcția de manager persoană fizică este incompatibilă cu exercitarea oricărei activități sau oricărei alte funcții de manager, inclusiv cele neremunerate”, precum și prevederile art. 213 alin. (9) din Legea nr. 1/2011 potrivit cărora „Decanul reprezintă facultatea și răspunde de managementul și conducerea facultății”.

Instanța de fond și-a însușit concluziile autorității publice și a confirmat existența stării de incompatibilitate, argumentând că funcția de decan al unei facultăți reprezintă o funcție de conducere în cadrul universității, invocând în acest sens și Decizia nr. 585/2013 a Înaltei Curți, secția contencios administrativ și fiscal, prin care se reținuse starea de incompatibilitate a unui deputat în cadrul Parlamentului României și cea de decan al unei facultăți de medicină și farmacie, apreciindu-se că funcția de decan reprezintă o funcție de autoritate publică, iar nu o simplă funcție didactică.

Într-adevăr, potrivit art. 207 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 1/2011, în forma în vigoare la data întocmirii raportului de evaluare și a pronunțării soluției instanței de fond, „funcțiile de conducere sunt: b) decanul și prodecanul, la nivelul facultății”, iar la art. 213 alin. (9) din aceeași lege se prevede că „decanul reprezintă facultatea și răspunde de managementul și conducerea facultății”.

În raport, însă, cu faptul că decanul oricărei facultăți nu exercită prerogative de putere publică, ci îndeplinește atribuții exclusiv de natură didactică, instanța de fond era datoare să interpreteze funcția respectivă prin prisma conținutului său și nu a denumirii sale.

Astfel, funcțiile de decan și prodecan sunt lipsite de prerogative de putere publică, decanul neavând atribuții privind emiterea unor acte administrative (ex. diplome de absolvire, certificate, atestate, etc.), nici de gestionare a resurselor umane ale facultății (numiri și eliberări din funcții, aplicarea unor sancțiuni, etc.), după cum nu are atribuții nici în ceea ce privește angajarea răspunderii, administrarea patrimoniului, etc.

Deci, sintagmele folosite de legiuitor, trebuiau interpretate de instanță în sensul că decanul exercită o funcție de conducere didactică a facultății și respectiv, decanul răspunde de managementul didactic și conducerea didactică a facultății.

Faptul că aceasta a fost/ este interpretarea corectă a noțiunii de funcție de conducere în cazul decanului, precum și în cazul altor titulari de asemenea funcții de conducere didactică, a rezultat din intervenția legiuitorului care, prin art. 1 pct. 49 din O.U.G. nr. 49/2014, la art. 207, după alin. (2) a introdus două noi alineate - alin. (2

1

)

și (2

2

), cu următorul cuprins: „(2

1

) Funcțiile de conducere prevăzute la alin. (2) reprezintă funcții în domeniul didactic a căror desfășurare nu presupune prerogative de putere publică. (2

2

) Funcțiile prevăzute la alin. (2) nu sunt funcții publice de autoritate, activitățile din domeniul didactic specifice care se derulează prin intermediul acestora sunt în principal, următoarele:

a) îndeplinirea misiunii instituției de învățământ superior de a genera și de a transfera cunoaștere către societate:

b) organizarea derulării programelor de studii al căror clement central este asigurarea calității în scopi dezvoltării personale, al inserției profesionale a individului și a satisfacerii nevoii de competență a mediului socioeconomic;

c) organizarea procesului de obținere a calificărilor corelate cu nevoile identificate pe piața muncii:

d) gestionarea eficientă a activităților de învățământ, cercetare, producție sau transfer cognitiv și tehnologic:

e) realizarea și implementarea de proiecte finanțate din surse interne sau externe universității:

f) sprijinirea în mod, adecvat a membrilor comunității universitare;

g) derularea de acțiuni privind cooperarea internațională a instituției de învățământ superior:

h) asigurarea libertății academice a personalului didactic, didactic auxiliar și de cercetare, precum și drepturilor și libertăților studenților;

i) respectarea autonomiei universitare, a transparenței deciziilor și activităților, a echității și eticii universitare;

j) asigurarea și :gestionarea resurselor materiale și umane, cu respectarea regimului juridic al conflictelor d interese și a legislației în vigoare;

k) asigurarea, la nivelul instituției de învățământ superior, a condițiilor necesare desfășurării activității d cercetare științifică, dezvoltare, inovare și transfer tehnologic, prin creație individuală și colectivă. în domenii științelor, al științelor inginerești, al artelor, al literelor, prin asigurarea performanțelor și dezvoltării fizice și sportive, precum și valorificarea și diseminarea rezultatelor acestora în vederea producerii, transmiterii valorificării cunoașterii”.

Astfel, legiuitorul a confirmat că funcțiile de la alin. (2) al art. 207, între care și funcția de decan, sunt funcții de conducere didactică, iar nu funcții de autoritate publică cu prerogative de putere publică, cum în mod greșit a reținut instanța de fond.

În ceea ce privește Decizia nr. 585/2013, este de observat că reprezintă o soluție singulară care nu a fost în măsură să contureze o jurisprudență constantă la nivelul secției, unde s-a pronunțat și Decizia nr. 2856/2014, în sens contrar, reținându-se că funcția de decan al unei facultăți de medicină nu este o funcție de manager, funcția de decan fiind lipsită de putere de decizie chiar dacă în lege este enumerată ca fiind o funcție de conducere.

Astfel fiind, rezultă că motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din N.C.P.C. este întemeiat, instanța de fond pronunțând o hotărâre netemeinică și nelegală, ca urmare a interpretării și aplicării greșite a normelor de drept material analizate mai sus.

În concluzie, recursul este întemeiat și va fi admis, cu consecința casării sentinței pronunțate și, rejudecând cauza, admiterii acțiunii și anulării raportului de evaluare ca fiind lipsit de temei legal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 4000 din 12 decembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată.

Admite acțiunea.

Anulează Raportul de evaluare nr. 33723/G/II din 25 iulie 2013 emis de B.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 martie 2015.