ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 547/2018

Decizia nr. 547/2018 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 10 ianuarie 2018 sub nr. x/35/2017, petentul A. a solicitat constatarea, pe cale de excepție, a nulității absolute privind competența de drept material a actelor juridice emise de Judecătoria Oradea, Tribunalul Bihor și Curtea de Apel Oradea, în temeiul art. 1249 alin. (1) C. civ. și art. 176 pct. 3 C. proc. civ. În motivare, petentul a arătat că, întrucât are un conflict juridic deschis cu B. concretizat prin Dosarul nr. x/35/2017 al Curții de Apel Oradea, iar instanța de judecată este subordonată administrativ și disciplinar acestei entități, urmează a se aprecia, prin raportare la dispozițiile art. 20 din Constituția României coroborate cu prevederile art. 6 din Convenția European a Drepturilor Omului, în ce măsură instanța de judecată poate fi independentă.

Petentul a mai arătat că instanțele de control judecătoresc au evaluat numai forma juridică a cererilor, iar nu și conținutul acestora, situație față de care au fost încălcate dispozițiile art. 11 alin. (1) și 2, art. 20, art. 148 din Constituția României privind obligația respectării prioritare a dreptului comunitar, din aprecierea principiului dreptului la un remediu efectiv garantat de dispozițiile art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului precum și a dispozițiilor art. 47 teza I din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, precum și dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 41 alin. (1) din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.

Deși în cererea de chemare în judecată a fost indicat temeiul juridic al acesteia (Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, O.G. nr. 27/2002 privind soluționarea petițiilor și Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003), Tribunalul Bihor, prin sentința nr. 75/C din 13 aprilie 2016, necomunicată până în prezent, a încălcat mai multe drepturi procesuale ale petentului, și anume: dreptul la judecarea cauzei în mod echitabil, de către o instanță independentă, imparțială și stabilită de legea care guvernează litigiul (art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului); art. 7 alin. (2) C. proc. civ. privind îndatorirea judecătorului de a asigura respectarea dispozițiilor legii privind realizarea drepturilor; art. 8 C. proc.

civ. privind garantarea exercitării drepturilor procesuale, în mod egal și fără discriminări; art. 14 alin. (6) C. proc. civ. privind obligația instanței de a-și întemeia hotărârea numai pe motive de fapt și de drept, pe explicații sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii (art. 41 alin. (2) lit. a) din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene); art. 20 C. proc. civ. privind obligația judecătorului de a respecta principiile fundamentale ale procesului civil, sub sancțiunile prevăzute de lege, obligație reiterată în prevederile art. 211 din același cod privind obligațiile completului de judecată; art. 22 alin. (1), (5) și (6) C. proc. civ.

privind obligațiile judecătorului de a soluționa litigiul conform regulilor de drept aplicabile, de a nu schimba denumirea sau temeiul juridic al litigiului, de a se pronunța asupra a tot ceea ce s-a cerut. Petentul a dedus judecății aspecte ce au ca sursă normele juridice care reglementează drepturile constituționale la sănătate și la petiție, iar în subsidiar, recunoașterea vătămării acestora de către o autoritate publică, cu precizarea că prin natura juridică a faptelor deduse judecății precum și prin acțiunea formulată nu se denunță vreun raport rezultat dintr-o convenție civilă sau un fapt juridic civil căruia să-i fie aplicabile dispozițiile generale ale Codului civil din simplul motiv că acestea nu există iar plângerea prealabilă nu este specifică materiei dreptului civil.

Petentul a învederat că excepția lipsei de competență a instanțelor de drept civil a fost invocată la fiecare termen de judecată, iar completele de judecată s-au sustras de la îndeplinirea obligațiilor reglementate de prevederile art. 131 și 132 alin. (1) C. proc. civ. cu privire la competența instanței, sens în care s-a adresat prezentei instanțe cu această chestiune, a cărei neanalizare echivalează cu refuzul de a judeca reglementat de art. 5 alin. (2) C. proc. civ. și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 303/2004. Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 30 decembrie 2015 pe rolul Judecătoriei Oradea sub nr. x/111/2015 reclamantul A. a solicitat, în temeiul, art. 31 alin. (2) din Constituția României, art. 252 și art. 1349 C. civ., art. 4, 5, 8 alin. (1) din O.U.G.

nr. 27/2002, în contradictoriu cu pârâta C. Bihor, obligarea pârâtei la plata sumei de 10.000 lei reprezentând daune morale către „D.” Prin sentința nr. 4410 din 1 iunie 2016 pronunțată în Dosar nr. x/111/2015 Judecătoria Oradea a respins cererea de chemare în judecată ca lipsită de interes. Prin Decizia nr. 12/A din 10 ianuarie 2017 pronunțată în Dosar nr. x/111/2015* Tribunalul Bihor, secția I civilă, a anulat, ca netimbrat, apelul declarat de reclamant împotriva sentinței mai sus menționate. Prin Decizia nr. 80/R din 10 mai 2017 pronunțată în Dosar nr. x/111/2015* Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, a respins, ca inadmisibil, recursul reclamantului împotriva hotărârii anterior arătate.

Prin Decizia nr. 188/R din 28 noiembrie 2017 pronunțată în Dosar nr. x/35/2017 Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de reclamant împotriva Deciziei nr. 80/R din 10 mai 2017 a aceleiași instanțe. Cu privire la aceste hotărâri, petentul A. a formulat prezenta cerere de constatare, pe cale de excepție, a nulității absolute a actelor juridice emise de Judecătoria Oradea, Tribunalul Bihor și Curtea de Apel Oradea în temeiul art. 1249 alin. (1) C. civ. și art. 176 pct. 3 C. proc. civ., cu încălcarea competenței de drept material. Verificând temeiul juridic în baza căruia a fost formulată cererea pendinte, Înalta Curte reține că, potrivit art. 1249 alin. (1) C. civ.

„Dacă prin lege nu se prevede altfel, nulitatea absolută poate fi invocată oricând, fie pe cale de acțiune, fie pe cale de excepție”. Art. 1249 se află situat în Titlul II - Izvoarele Obligațiilor al C. civ., în secțiunea a IV a privind nulitatea contractului și se referă la termenul în care poate fi invocată excepția de nulitate a acestuia, nefiind vorba despre nulitatea hotărârilor judecătorești, astfel cum în mod greșit lasă să se înțeleagă petentul. De asemenea, art. 176 pct. 3 C. proc. civ. statuează că „Nulitatea nu este condiționată de existența unei vătămări în cazul încălcării dispozițiilor legale referitoare la (…) competența instanței (…)”. Nulitatea necondiționată reglementată de textul legal anterior citat poate fi invocată doar în cadrul unui proces pendinte, în condițiile legii, iar nu prin promovarea, pe cale principală, a unei excepții de nulitate absolută a hotărârilor judecătorești pronunțate în litigiul în care petentul a fost parte.

Prin urmare, nu există un temei de drept în baza căruia prezentul demers judiciar să poată fi calificat juridic și soluționat. În acest context, nici nu a putut fi stabilită o legătură între solicitarea formulată, ce nu este aptă a învesti instanța cu vreun proces pendinte și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor referitoare la contestația în anulare cu raportare la competența materială a instanțelor. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de constatare, pe cale de excepție, a nulității absolute privind competența de drept material a actelor juridice emise de Judecătoria Oradea, Tribunalul Bihor și Curtea de Apel Oradea în temeiul art. 1249 alin. (1) C. civ.

și art. 176 pct. 3 C. proc. civ., formulată de petentul A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea formulată de petentul A., domiciliat în Oradea, județul Bihor , în contradictoriu cu pârâta C. Bihor, cu sediul în Oradea, județul Bihor. Cu drept de recurs în 48 de ore de la pronunțare numai în ceea ce privește cererea de sesizare a Curții Constituționale. Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 februarie 2018.