ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 517/2018

Decizia nr. 517/2018

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 227

din 18 ianuarie 2017, Tribunalul Argeș

a admis excepția inadmisibilității

și a respins apelul formulat de apelantul-debitor A. împotriva încheierii

civile din data de 26 mai 2016, pronunțate de Judecătoria Câmpulung

în Dosarul nr. x/205/2016 și împotriva încheierii din 1 septembrie 2016

pronunțate de Judecătoria Câmpulung în Dosarul nr. x/205/2016/al, în

contradictoriu cu intimații-debitori B.E.J., B., SC C. SA și D.,

reținând că, raportat la obiectul litigiului dedus

judecății, încheierea prin care instanța admite cererea de

încuviințare a executării silite nu este supusă niciunei căi

de atac, însă poate fi cenzurată în cadrul contestației la

executare silită, introdusă în condițiile prevăzute de

lege.

Totodată,

potrivit art. 446 C. proc. civ., încheierile pronunțate în temeiul art. 442

C. proc. civ., privind procedura îndreptării erorii materiale, sunt supuse

acelorași căi de atac ca și hotărârile în

legătură cu care s-a solicitat, după caz, îndreptarea,

lămurirea sau înlăturarea dispozițiilor contradictorii ori

completarea.

Împotriva

acestei decizii, la data de 8 februarie 2017, A. a formulat contestație în

anulare,

solicitând

anularea acesteia.

Prin

Decizia nr. 1282 din 11 aprilie 2017, Tribunalul Argeș

a respins contestația în

anulare formulată de contestatorul A.

Împotriva

acestei din urmă decizii a formulat recurs petentul Butoi Constantin,

cale de atac înaintată

Curții de Apel Pitești.

Prin

Decizia nr. 182 din 10 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel

Pitești,

secția

I civilă, s-a declinat competența de soluționare a recursului

declarat de recurentul A. împotriva Deciziei civile în 1282 din 11 aprilie 2017

a Tribunalului Argeș în favoarea Înaltei Curți de Casație

și Justiție.

Dosarul

a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație si

Justiție,

secția

I civilă, la data de 29 decembrie 2017 și trimis, spre

soluționare, prin repartizare computerizată aleatorie, completului de

filtru nr. 2.

Prin

rezoluția completului din data de 10 ianuarie 2018, s-a fixat termen de

judecată la 20 februarie 2018 în vederea discutării competenței

materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în

judecarea cererii de recurs.

La

acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra

excepției de necompetență, pe care o va admite, în considerarea

următoarelor argumente;

Soluția

de declinare a competenței pronunțată de Curtea de Apel

Pitești, cu referire la dispozițiile art. 97 pct. 1 și art. 483 alin.

(3) și (4) C. proc. civ., nu poate învesti legal instanța

supremă.

Pe

de o parte, Decizia Curții Constituționale nr. 369/2017 nu este

incidență cauzei, având în vedere data pronunțării

hotărârii din contestația în anulare - 11 aprilie 2017 și data

publicării Deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale în M.

Of. nr. 582 din 20 iulie 2017 raportat ia dispozițiile art. 147 alin. (4)

din Constituție, care consacră principiul producerii efectelor

general obligatorii pentru viitor (ulterior publicării în M. Of.).

Astfel

fiind, dezinvestirea curții de apel cu trimitere la considerentele unei

decizii a instanței de contencios constituțional neaplicabile cauzei,

este lipsită de temei.

În

egală măsură, este lipsită de fundament soluția de

decimare a judecării recursului în favoarea instanței supreme, în

conformitate cu dispozițiile an. 97 pct. 1 și art. 483 alin. (3)

și (4) C. proc. civ.

Decizia

supusă recursului a fost pronunțată de tribunal într-o

contestație In anulare într-un litigiu având ca obiect încuviințare

executare silită, a cărui competență de soluționare

aparține în primă instanță, potrivit art. 651 alin. (1) din

C. proc. civ., judecătoriei.

În

ceea ce privește interpretarea și aplicarea în cauză a

dispozițiilor C. proc. civ., în conformitate cu art. 97 din cod, Înalta

Curte de Casație și Justiție judecă: „1. recursurile

declarate împotriva hotărârilor curților de ape], precum și a altor

hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul

legii; 3. cererile în vederea pronunțării unei hotărâri

prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date

prin lege în competența sa".

Din

norma de competență citată rezultă în mod neechivoc faptul

că Înalta Curte de Casație și Justiție

soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât

hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a

prevăzut în mod expres competența ratione materiae a instanței

supreme.

Prin

urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de

Casație și Justiție, ca regulă, competența de

soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor

curților de apei și numai prin excepție competența de

soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel

formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de

competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor,

indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă

recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu

statuează în sensul că Înalta Curte soluționează toate

recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor

instanțe.

Reformularea

art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanță

de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu

este prevăzută competența altei instanțe, ar echivala cu

nesocotirea conținutului expres al normei și cu extinderea

nepermisă a sferei de aplicare a acesteia, ajungându-se la crearea unei

reguli noi de competență, prin adăugare la lege. Or, potrivit

art. 122 C. proc. civ.: „Reguli noi de competență pot fi stabilite

numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Nici

art. 483 alin. (3) C. proc. civ., normă ce reglementează natura

și scopul căii extraordinare de atac în cadrul căreia se

realizează controlul de legalitate, nu poate conduce la o altă

interpretare, a unei competențe de drept comun în materia recursului, care

ar aparține instanței supreme.

Astfel,

potrivit textului menționat, „recursul urmărește să

supună Înaltei Curți de Casație și Justiție

examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii

atacate cu regulile de drept aplicabile".

Rezultă

că norma art. 483 alin. (3) C. proc. civ. are ca obiect de reglementare

natura și scopul recursului, cale extraordinară de atac în cadrul

căreia se realizează controlul de legalitate,

În

acest context, neexistând o legală învestire a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, judecata cauzei va fi decimată

către Curtea de Apel Pitești, căreia îi aparține

competența, ca instanță ierarhic superioară celei care a

pronunțat decizia în contestație în anulare.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I

D E

Declină

competența de soluționare a recursului formulat de contestatorul A.

împotriva Deciziei civile nr. 1282 din 11 aprilie 2017, pronunțate de

Tribunalul Argeș, secția civilă în favoarea Curții de Apel

Pitești.

Fără

cale de atac

.

Pronunțată

în ședință publică astăzi, 20 februarie 2018.