ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2187/2017

Deliberând, constată următoarele:

Invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (2010), recurentul solicită casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru următoarele considerente:

- lipsa de calitate procesuală pasivă a Ministerului în raport cu prevederile art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 96/2012 și art. 1 și art. 6 din H.G. nr. 48/2013;

- greșita soluționare a excepției prematurității acțiunii;

- greșita respingere a excepției inadmisibilității acțiunii în condițiile în care reclamanta a renunțat la capătul de cerere privind anularea adresei nr. 15486/EGE/01.04.2014;

- greșita soluționare a excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru anul 2008, raportat la prevederile Decretului nr. 167/1958;

- procedura pentru acordarea despăgubirilor prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 nu a fost urmată de reclamantă în sensul că nu s-a făcut dovada obținerii avizului Direcției Generale a Finanțelor Publice prevăzut de anexa 4 din H.G. nr. 861/2009.

Invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (2010), recurentul solicită casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru următoarele considerente:

- greșita respingere a prescripției dreptului material la acțiune; se susține că în cauză nu sunt incidente dispozițiile C. proc. fisc. referitoare la prescripția extinctivă, ci cele ale Decretului nr. 167/1958;

- la data formulării pretențiilor nu existau norme de aplicare pentru acordarea despăgubirilor solicitate deoarece H.G. nr. 861/2009 se referă exclusiv la proprietarii de fond forestier cu suprafețe mai mici sau egale de 30 ha, ceea ce nu este cazul reclamantei care pretinde despăgubiri aferente unei suprafețe de 272,20 ha;

- greșit s-a reținut că nu a fost contestat modul de calcul al despăgubirilor; faptul că s-a arătat că nu există o metodologie de calcul reprezintă implicit o contestare a cuantumului acestora.

Parte din criticile recurentului Ministerul Mediului și Schimbărilor Climaterice sunt neîntemeiate.

Astfel, excepția inadmisibilității capătului de cerere referitor la acordarea de despăgubiri - invocată în raport cu împrejurarea că reclamanta a renunțat la capătul de cerere privind anularea adresei nr. 15486/EGE/01.04.2014 - este neîntemeiată deoarece, prin renunțare nu s-a adus acțiunii decât o modificare de formă și nu de substanță; acțiunea a rămas în continuare îndreptată împotriva refuzului presupus nejustificat de acordare a compensațiilor, care reprezintă act administrativ asimilat, în sensul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, indiferent de existența adresei în discuție.

De asemenea, este neîntemeiată și critica referitoare la lipsa calității procesuale pasive a Ministerului. Într-adevăr, așa cum corect arată instanța de fond, despăgubirile cerute de reclamantă se alocă de stat "prin bugetul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură". Or, în mod cert, dincolo de orice alte considerente, Ministerul are o astfel de calitate.

Tot neîntemeiată este și excepția prematurității acțiunii - pe motiv că nu a fost urmată procedura prealabilă necesară obținerii compensațiilor - deoarece reprezintă o apărare pe fond (mai exact, justificarea adusă de pârâtul recurent refuzului de acordare a compensațiilor).

În schimb, sub aspectele ce vor fi arătate în continuare, ambele recursuri sunt întemeiate:

Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune, instanța de fond a plecat eronat de la presupunerea că natura juridică a despăgubirilor pretinse de reclamantă este aceea de "contribuție", în sensul Legii nr. 554/2004, motiv pentru care a aplicat prevederile C. proc. fisc.

Or, taxele, impozitele, contribuțiile și datorii vamale la care se referă art. 10 din legea amintită au natură fiscală deoarece reprezintă venituri la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat sau alte bugete publice, și sunt plătite de contribuabili în temeiul legii, fără contraprestație directă și/sau echivalentă.

Nu aceiași este situația compensațiilor pretinse de reclamantă, plătite de la buget în considerarea restricțiilor de recoltare a masei lemnoase, în scopul dezvoltării durabile a fondului forestier (cf. art. 97 din Legea nr. 46/2008).

Așadar, compensațiile sunt plătite de stat, nu de contribuabili, și au contraprestație constând în restricția amintită fiind, prin urmare, lipsite de trăsăturile esențiale ale obligațiilor fiscale.

În consecință, în măsura în care nu există o reglementare specială, prescripția dreptului la acțiune pentru acordarea compensațiilor prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 este supusă legii generale, în speță Decretul nr. 167/1958, în vigoare în 2008 (an pentru care se cer compensațiile).

De asemenea, sentința este nelegală și pentru că instanța pleacă de la premisa eronată că pârâtele nu contestă cuantumul compensațiilor, motiv pentru care a omis să administreze probele corespunzătoare.

Astfel, înscrisul de la dosar fond la care face referire instanța nu emană de pârâte sau de la o autoritate publică aflată în subordinea acestora, ci este întocmit de o societate comercială, SC A. SRL; înscrisul nu îndeplinește niciuna din condițiile prevăzute pentru decontul justificativ de Anexa nr. 7 la normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1071/2006 și, deci, nu are nicio valoare probatorie privind cuantumul compensațiilor.

Soluționarea excepției prescripției în temeiul unei legi străine de prezenta cauză precum și omisiunea administrării probatoriului corespunzător, au avut ca efect final încălcarea dispozițiilor art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008, ceea ce atrage incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (2010).

În consecință, în temeiul art. 497 din același Cod, Înalta Curte va admite recursurile, va casa sentința și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe pentru soluționarea excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru plata compensațiilor prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 în condițiile Decretului nr. 167/1958.

În funcție de soluția dată excepției prescripției, dacă va fi cazul, instanța va stabili cuantumului compensațiilor în baza probelor administrate în cauză, fără să ia în considerare că înscrisul de la dosar fond reprezintă o formă de recunoaștere din partea pârâtelor.

De asemenea, va răspunde și celorlalte apărări formulate de părți în legătură cu excepția prescripției sau, după caz, cu fondul pricinii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de pârâții Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice și Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură împotriva sentinței nr. 256 din 3 noiembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 iunie 2017.