ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2643/2016

Decizia

nr. 2643/2016

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul acțiunii

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 28.10.2014, sub nr. x/3/2014, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Banca B., a solicitat instanței să dispună anularea actelor de executare pe care le-a emis și comunicat la locul de muncă al reclamantului, pârâtul Statul Român, prin reprezentantul său; obligarea pârâtului Statul Român, să aducă devize de cheltuieli întocmite de instituțiile subordonate Ministerului Justiției, chitanțe fiscale și ordinele de plată prin care Ministerul Finanțelor Publice a virat pentru soluționarea Dosarului nr. x/1/2012 ce se invocă drept titlu executoriu prin adresa de înființare a popririi; obligarea pârâtelor la restituirea sumelor achitate de reclamant și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată și daune morale în sumă de 10.000 lei.

În motivarea cererii, reclamantul a susținut că a chemat în judecată pârâta Banca B. deoarece, fără ca în prealabil pârâtul Statul Român să îndeplinească procedura somației de plată și să-i comunice hotărârea judecătorească sau alt titlu, în data de 10 octombrie 2014 (…) a găsit pe birou adresa din anexa nr. 1, document din care rezultă natura obligației sale de plată față de pârâtă „cheltuieli judiciare”.

Mai susține reclamantul printre altele și că „știind că potrivit DEX, cheluielile judiciare sunt ocazionate de desfășurarea procesului penal, pe de o parte, iar pe de altă partă, conform C. fisc. orice cheltuială se demonstrează prin chitanțe fiscale, facturi fiscale, ordine de plată, etc., iar în ultimul rând, aceste cheltuieli nu se confundă cu cheltuielile civile, la care poate fi obligat un inculpat, ce în cazul subsemnatului nu există, se impune să obligați părțile pârâte să aducă dovezile solicitate, deoarece lipsa acestora demosntrează că nu s-au făcut cheltuieli și în cauză este vorba de o fraudă fiscală, în dauna intereselor mele, deoarece în Dosarul nr. x/1/2016 nu au fost soluționate pretențiile civile ale subsemnatului”.

Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență

Prin sentința civilă nr. 5961 din 23.09.2015 a Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția necompetenței materiale invocată din pârâți, declinându-se competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță sesizată - Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a reținut că obiectul principal al acțiunii constă în solicitarea reclamantului de a se anula actele de executare pe care le-a emis și comunicat la locul său de muncă, pârâtul Statul Român, prin reprezentantul său.

Potrivit dispozițiilor art. 218 alin. (2) C. proc. fisc. pot fi atacate la instanța de contencios administrativ competentă, în condițiile legii contenciosului administrativ deciziile emise în soluționarea contestației introduse conform art. 205 și urm. din același act normativ; contestarea actelor de executare emise după ce titlul de creanță a devenit titlu executoriu, atrăgând competența materială a judecătoriei, ca instanță de drept comun în faza de executare.

Totodată, potrivit art. 713 alin. (1) C. proc. civ., contestația la executare se introduce la instanța de executare, care, conform art. 650 alin. (1) C. proc. civ., este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

A apreciat Tribunalul București că, o atare soluție se impune, deoarece în cazul contestării executării silite ce se realizează de către organele administrativ-fiscale în baza unui titlu executoriu (cum este situația reclamantului din cauza de față), dreptul comun este reprezentat de normele dreptului civil (material și procesual), iar nu de normele de drept public cuprinse în Legea nr. 554/2004 și, respectiv, în titlul IX din C. proc. fisc., care sunt aplicabile numai la soluționarea acțiunii în anularea sau modificarea obligației fiscale ce constituie titlu de creanță fiscală (actul prin care se stabilesc drepturile patrimoniale ale statului și obligațiile de plată corelative ale contribuabililor, ce rezultă din raporturile de drept material fiscal, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite potrivit legii), iar nu și în cazul atacării actelor de executare propriu-zisă efectuate în baza unui titlu executoriu.

De asemenea, tribunalul a reținut și că excluderea de către legiuitor a instanței de contencios administrativ de la soluționarea contestațiilor îndreptate împotriva actelor de executare reiese de altfel și din interpretarea comparativă și logică a dispozițiilor art. 218 alin. (2) și art. 172 alin. (4) C. proc. fisc.

Astfel, dacă în cazul contestației împotriva titlului de creanță fiscală sau a altui act administrativ-jurisdicțional s-a prevăzut expres, prin art. 218 alin. (2) C. proc. fisc., că deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate la instanța de contencios administrativ competentă, referirea de la art. 172 alin. (4) C. proc. fisc., în sensul că, în cazul executării silite, contestația se introduce la instanța judecătorească competentă, nu poate fi interpretată decât în sensul că o atare competență revine numai instanței de drept comun care, în raport cu reglementarea de la art. 650 alin. (1) C. proc. civ., este judecătoria în circumscripția căreia se face executarea.

Prin sentința nr. 4767 din 25 mai 2016, Judecătoria Pitești, secția civilă, și-a declinat la rândul său competența în favoarea Tribunalului București, a constatat invit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia, reținând, în esență următoarele:

La termenul de judecată din data de 25.05.2016 s-a depus în scris de către reclamant Precizarea solicitată de instanță, prin care acesta a arătat că acțiunea sa este o acțiune în contencios administrativ referitoare la pasivitatea Statului Român și achiesare la faptele ilicite ale unui grup infracțional organizat finanțat de C. din Germania, cu ramuri în Mediaș, Râmnicu Vâlcea, Pitești pentru furtul de bunuri și drepturi ale membrilor familiei sale; cauza daunelor morale o reprezintă atingerea demnității cinstei și onoarei familiei sale ca efect a nerespectării dispozițiilor art. 44, 46 din Constituție, pasivitatea și achiesarea intimatului Stat Român, reprezentat de A.N.A.F., la un grup infracțional organizat finanțat din Germania pentru deposedarea de drepturi și de bunuri ale familiei sale și nedemonstrarea cu probe contrare susținerilor sale.

Mai mult decât atât și la termenul din 25.05.2016, la solicitarea instanței, reclamantul a precizat de două ori obiectul cererii sale de chemare în judecată, respectiv „nu este o contestație la executare, nu a contestat sumele dispuse de instanță, este o acțiune în contencios administrativ”.

La același termen s-au formulat concluzii asupra excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Pitești.

Având în vedere dispozițiile art. 248 din noul C. proc. civ., raportat la cele ale art. 130 alin. (3) din același cod, instanța a analizat și s-a pronunțat cu prioritate pe excepția necompetenței materiale, reținând prevederile art. 194 alin. (1) lit. c) din noul C. proc. civ. conform cărora „Cuprinsul cererii de chemare în judecată. Cererea de chemare în judecată va cuprinde: (…) c) obiectul cererii și valoarea lui, după prețuirea reclamantului, atunci când acesta este evaluabil în bani, precum și modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare. Pentru imobile se aplică în mod corespunzător dispozițiile art. 104. Pentru identificarea imobilelor se vor arăta localitatea și județul, strada și numărul, iar în lipsă, vecinătățile, etajul și apartamentul, precum și, când imobilul este înscris în cartea funciară, numărul de carte funciară și numărul cadastral sau topografic, după caz. La cererea de chemare în judecată se va anexa extrasul de carte funciară, cu arătarea titularului înscris în cartea funciară, eliberat de biroul de cadastru și publicitate imobiliară în raza căruia este situat imobilul, iar în cazul în care imobilul nu este înscris în cartea funciară, se va anexa un certificat emis de același birou, care atestă acest fapt;”.

Astfel, a reținut instanța că reclamantul, încă de la depunerea cererii de chemare în judecată avea obligația, iar nu posibilitatea, de a preciza obiectul cererii, reținându-se și că reclamantul a reușit să precizeze acest obiect în fața Judecătoriei Pitești, arătând expres (prezent la termenul din 25.05.2016) că a înțeles să formuleze o acțiune în contencios administrativ, iar nu o contestație la executare.

S-au reținut și disp. art. 22, alin. (4) și (5) din noul C. proc. civ., conform cărora: „(4) Judecătorul dă sau restabilește calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, chiar dacă părțile le-au dat o altă denumire. În acest caz judecătorul este obligat să pună în discuția părților calificarea juridică exactă. (5) Cu toate acestea, judecătorul nu poate schimba denumirea sau temeiul juridic în cazul în care părțile, în virtutea unui acord expres privind drepturi de care, potrivit legii, pot dispune, au stabilit calificarea juridică și motivele de drept asupra cărora au înțeles să limiteze dezbaterile, dacă astfel nu se încalcă drepturile sau interesele legitime ale altora.”.

Astfel, reclamantul a ales calificarea juridică a cererii sale în mod expres, instanța neputând să treacă peste dreptul de dispoziție al acestuia, reținându-se și că petentul a avut mai multe cauze pe rolul Judecătoriei Pitești (atât în calitate de parte cât și de mandatar) inclusiv în fața prezentului complet, cunoscând consecința calificării unei acțiuni.

În consecință, apreciindu-se de către Judecătoria Pitești, secția civilă, că sunt incidente disp. art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv: „(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.”, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului de competență

Verificând mai întâi regularitatea investirii sale cu conflictul negativ de competență, Înalta Curte apreciază că este competentă să îl soluționeze, în temeiul art. 135 alin. (1) C. proc. civ., republicat, în calitate de instanță ierarhic superioară și comună instanțelor aflate în conflict.

Examinând actele dosarului, Înalta Curte constată că, în raport cu obiectul și cauza acțiunii, competența revine Judecătoriei Pitești, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice și Banca B., solicitând ca prin hotărârea ce o va pronunța instanța să dispună:

- Anularea actelor de executare pe care intimatul Statul Român - prin reprezentantul său Ministerul Finanțelor Publice le-a emis și comunicat la locul său de muncă;

- Obligarea pârâtului Statul Român să prezinte devize de cheltuieli întocmite de instituțiile subordinate Ministerului Justiției, chitanțe fiscal cu lista instituțiilor prestatoare de servicii la care au apelat și au emis chitanțe fiscal și ordinele de plată prin care Ministerul Finanțelor Publice a virat pentru soluționarea Dosarului nr. x/1/2012, ce se invocă drept tilu executoriu;

- Obligarea pârâților la restituirea sumelor pe care le-a achitat, deoarece împreună cu niște funcționari ai Băncii B. i-au blocat și sechestrat fondurile, în speță suma totală de 2.600 RON, fondurile salariale, formată dintr-o linie de credit de 22.800 + 300 RON, presupusa datorie (…) nefiind niciodată beneficiarul sefiviului judiciar;

- Obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată și daune morale în sumă de 10.000 RON.

S-a anexat la cererea de chemare în judecată Adresă de înființare a popririi emisă de Miniserul Finanțelor Publice - A.N.A.F. - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș ce privește Titlul executoriu nr. 4419/2012 emis la data de 05.06.2013 de Curtea de Apel Pitești; cuantumul sumei datorate fiind de 300 lei.

Este adevărat că, prin Notele de ședință depuse în fața Judecătoriei Pitești, secția civilă, urmare a dispozițiilor date de instanță, în sensul de a preciza în clar obiectul acțiunii, reclamantul a menționat că acțiunea sa este o „acțiune în contencios administrativ referitoare la pasivitatea Statului Român și achiesarea la faptele ilicite ale unui grup infracțional organizat finanțat de C. din Germania, cu ramuri în Mediaș, Râmnicu Vâlcea, Pitești pentru furtul de bunuri și drepturi ale membrilor familiei mele”, iar „cauza daunelor morale o reprezintă atingerea demnitării, cinstei și onoarei familiei mele ca efect al nerespectării dispozițiilor art. 44, 46 din Constituție, pasivitatea și achiesarea intimatului Statul Român - reprezentat de A.N.A.F. la un grup infracțional organizat finanțat din Germania pentru deposedarea de bunuri ale familiei mele și nedemonstrarea cu probe contrare susținerilor subsemnatului”, însă, Înalta Curte nu poate să nu constatate că, în cazul în care s-ar ține cont de această Precizare, ar însemna să se ia act de modificarea obiectului acțiunii inițiale, or, raportat la dispozițiile art. 204 alin. (1) C. proc. civ. și la momentul la care s-a produs, lipsind deopotrivă și acordul expres al tuturor părților, acest lucru nu mai era posibil.

În continuare, se constată că, prin Notele de ședință reclamantul susține că a respectat dispoziția din hotărârea judecătorească depusă de A.N.A.F. Sucursala Pitești, achitând debitul rezultat din Adresa nr. 4419/1/2012 în sumă de 300 RON de bună-voie (…).”

Astfel, deși Judecătoria Pitești, secția civilă, a reținut aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 22 alin. (4) C. proc. civ., ce prevăd că „Judecătorul dă sau restabilește calificarea juridică a faptelor dedus judecății, chiar dacă părțile le-au dat o altă denumire”, nu a procedat în consecință, limitându-se la calificarea juridică data de parte cererii sale, în cadrul ultimelor Note de ședință, respectiv aceea de „ acțiune în contencios administrativ”, fără a ține cont de considerentele expuse în continuare de parte, și de finalitatea urmărită de reclamant.

Esența rolului judecătorului în activitatea de înfăptuire a justiției, în scopul pronunțării unei hotărâri legale și temeinice, constă în stabilirea situației de fapt în baza probelor administrate, aplicarea normelor de drept substantial incidente situației de fapt respective și deducerea de efecte juridice.

În cauză, astfel cum s-a arătat mai sus, nu poate fi vorba despre o modificare a obiectului cerererii de chemare în judecată, având în vedere momentul la care Notele de ședință au fost depuse, raportat la dispozițiile art. 204 alin. (1) C. proc. civ., ci doar despre o calificare a acesteia, de care însă judecătorul nu este ținut, deoarece el trebuie să coreleze textul de lege aplicabil obiectului litigiului calificat juridic de parte la situația de fapt și la probele administrate în cauză. Calificarea unei cereri nu înseamnă însă modificarea acesteia.

Judecătorul este deci obligat să stabilească situația de fapt a speței, prin raportare la actele depuse la dosar, urmând să aplice textul de lege corespunzător situației rezultate din dosar, indiferent de eventuale dispoziții legale indicate de părți.

A califica înseamnă a da denumirea legală unei cereri fundamentată corect în raport de situația de fapt, chiar dacă textele legale sunt eronat indicate; instanța având, în principiu, acest drept, independent de poziția procesuală a părților; excepție făcând cazul prevăzut de art. 22 alin. (5) C. proc. civ., ce nu este aplicabil în prezența speță; contrar opiniei Judecătoriei Pitești.

Înalta Curte constată de asemenea că principiul disponibilității exprimat în conformitate cu prevederile art. 9 alin. (2) C. proc. civ. nu poate înfrânge o normă organică vizând o necompetență de ordine publică prevăzută de art. 129 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Față de aceste considerente, raportat la înscrisurile existente la dosar și la finalitatea urmărită de reclamant, Înalta Curte constată că, în mod temeinic și legal Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, a reținut că obiectul principal al acțiunii constă în solicitarea reclamantului de a se anula actele de executare pe care le-a emis și comunicat la locul său de muncă Statul Român - prin reprezentantul său - Ministerul Finanțelor Publice.

Astfel, Tribunalul București a dezlegat corect excepția de necompetență materială, reținând că, în cazul contestării executării silite ce se realizează de către organele administrativ-fiscale în baza unui titlu executoriu (în cazul de față titlul executoriu fiind reprezentat de sentința penală nr. 94/F emisă la data de 05.06.2013 de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/1/2012) dreptul comun este reprezentat de normele dreptului civil (material și procesual), iar nu de normele de drept public cuprinse în Legea nr. 554/2004 și respectiv Titlul IX din C. proc. fisc., care sunt aplicabile numai la soluționarea acțiunii în anularea sau modificarea obligației fiscale ce constituie titlu de creanță fiscal (actul prin care se stabilesc drepturile patrimoniale ale statului, și obligațiile de plată corelative ale contribuabililor, ce rezultă din raporturile de drept material fiscal, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite potrivit legii); nu și în cazul atacării actelor de executare propriu-zisă efectuate în baza unui titlu executoriu.

Legiuitorul, prin dispozițiile art. 218 alin. (2) și art. 172 alin. (4) C. proc. fisc., a făcut o diferențeiere clară între instanțele competențe a soluționa contestația împotriva titlului de creanță fiscal sau împotriva altui act administrativ-jurisdictional și contestația formulată în cazul executării silite.

Este deci de observat că, dacă în cazul contestației împotriva titlului de creanță fiscal sau a altui act administrativ-jurisdicțional s-a prevăzut expres, prin art. 218 alin. (29 C. proc. fisc. că deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate la instanța de contencios administrativ competentă; art. 172 alin. (4) C. proc. fisc. prevede că, în cazul executării silite „contestația se introduce la instanța judecătorească competentă”; aceasta neputând fi interpretată decât în sensul că o asemenea competență revine numai instanței de drept comun care, în raport cu reglementarea de la art. 650 alin. (1) C. proc. civ. (în vigoare la momentul sesizării instanței de judecată) este judecătoria din circumscripția căreia se face executare.

Potrivit art. 631 alin. (2) C. proc. civ., republicat, „(2) Dispozițiile prezentei cărți constituie dreptul comun în materie de executare silită, indiferent de izvorul sau de natura obligațiilor cuprinse în titlul executoriu ori de calitatea juridică a părților”.

Pe cale de consecință, în virtutea normei de trimitere de la art. 28 din Legea nr. 554/2004, sunt incidente dispozițiile de drept comun ale art. 650 alin. (1) C. proc. civ., republicat, (în vigoare la data de 28 decembrie 2014 când a fost introdusă prezenta contestație la executare), conform cărora instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea prevede altfel”.

Față de aceste considerente, raportat la obiectul principal al cererii de chemare în judecată - contestație la executare silită - în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 - cum greșit a reținut Judecătoria Pitești, secția civilă, ci dispozițiile dreptului comun, respectiv dispozițiile art. 713 alin. (1), în vigoare la momentul sesizării instanței [actualmente art. 714 alin. (1) C. proc. civ.], ce prevăd următoarele „contestația se introduce la instanța de executare”; instanță care, potrivit art. 650 alin. (1) C. proc. civ. (în vigoare la momentul sesizării instanței) este judecătoria în circumscripția căreia se face executarea.

În consecință, având în vedere dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Banca B. în favoarea Judecătoriei Pitești, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 octombrie 2016.