ÎCCJ, decizie (scj.ro #84075)

Plata cheltuielilor judiciare făcute de părți. Onorariile avocaților Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea generală. Actele procesuale și procedurale comune. Cheltuielile judiciare Indice alfabetic : Drept procesual penal - plata cheltuielilor judiciare făcute de părți - onorariile avocaților C. proc. pen., art. 193 alin. (6) C. proc. civ., art. 274 alin. (3) În cauzele privind plângerile împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată reglementate în art. 278 1 C. proc . pen ., conform art. 193 alin. (6) C. proc . pen ., instanța stabilește obligația de restituire a cheltuielilor judiciare făcute de părți potrivit legii civile.

În temeiul art. 193 alin. (6) C. proc . pen . raportat la art. 274 alin. (3) C. proc . civ ., judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori constată motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat. Prin urmare, dacă instanța constată că onorariile avocaților sunt exagerat de mari în raport cu obiectul cauzei - recurs declarat împotriva sentinței de respingere a plângerii întemeiate pe dispozițiile art. 278 1 C. proc . pen . - și cu asistența asigurată - recursul petentului fiind soluționat la primul termen de judecată, prin respingerea căii de atac -, instanța poate dispune obligarea petentului la plata, cu titlul de cheltuieli judiciare reprezentând onorariile avocaților către intimat, a unei sume inferioare celei solicitate de acesta, care corespunde cheltuielilor efective necesare cauzei.

I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 1437 din 17 aprilie 2008 Prin sentința penală nr. 13 din 31 ianuarie 2008, Curtea de Apel Ploiești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie , în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc . pen ., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petenta societatea comercială C. împotriva rezoluțiilor nr. 327/P/2007 și nr. 1435/II/2/2007 emise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, privind pe intimatul D.N., pe care le-a menținut. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, p rin rezoluția nr. 372/P/2007, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorul D.N., avocat, pentru infracțiunile prevăzute în art. 206, art. 215, art. 292, art. 293 și art. 240 C. pen ., întrucât faptele nu există, astfel că acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare.

Din actele premergătoare efectuate, constând în obținerea de informații de la registrul comerțului și din analizarea actelor depuse de petentă în dovedirea plângerii, s-a tras concluzia că faptele reclamate nu există. Astfel, făptuitorul D.N. deține 33.351 de acțiuni la societatea comercială C., ceea ce reprezintă peste 18% din capitalul social și, în această calitate, a solicitat consiliului de administrație convocarea unei a dunări generale extraordinare, printr-o notificare adresată prin intermediul unui executor judecătoresc. În cuprinsul notificării, făptuitorul a sesizat activitatea defectuoasă de management, s-a desolidarizat de activitatea de înstrăinare de active și de hotărârile adunării generale a acționarilor ordinară și extraordinară din 27 aprilie 2007. De asemenea, tot în calitate de acționar, a solicitat alegerea consiliului de administrație și a cenzorilor prin vot cumulativ.

Or, prin aceste acțiuni ale sale, făptuitorul nu și-a declinat vreo identitate falsă, nu s-a folosit de vreo calitate oficială fără drept, nu a desfășurat activități de inducere sau menținere în eroare și nu a comis vreo activitate de deposedare a societății de vreun bun, nefăcând decât să-și exercite drepturile conferite de Legea nr. 31/1990 acționarilor care dețin peste 5% din numărul de acțiuni.

Soluția a fost considerată temeinică și legală de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, care prin rezoluția din 1 noiembrie 2007, dată în dosarul nr. 1435/II/2/2007, a respins ca nefondată plângerea formulată de societatea comercială C. Curtea de apel a apreciat că actele premergătoare efectuate în cauză nu indică existența unor elemente de natură penală în activitatea intimatului făptuitor D.N., acționar la societatea comercială C. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, în termen legal, petenta societatea comercială C., solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale față de intimatul D.N. Examinând hotărârea pronunțată în cauză sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc . pen ., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul formulat nu este fondat.

În cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că soluția de neurmărire dată de procuror față de intimatul D.N. și menținută de prima instanță este legală și temeinică, întrucât din actele premergătoare efectuate în urma sesizării organelor de urmărire penală nu a rezultat niciun element care să conducă la existența infracțiunilor reclamate de către petenta societatea comercială C. Corect a reținut prima instanță că faptele imputate intimatului nu există, întrucât acesta, în calitate de acționar al societății comerciale C., nu și-a atribuit calități oficiale, nu a încercat să inducă sau să mențină în eroare acționariatul societății, ci și-a exercitat drepturile conferite de Legea nr. 31/1990 în calitatea sa de acționar, cu un procent mai mare de 5%.

Afirmațiile intimatului cu privire la nemulțumirile legate de modul în care societatea este condusă și administrată sunt susțineri făcute pe parcursul litigiilor de natură comercială, care se desfășoară între părți, susțineri care nu pot avea conotație penală în condițiile în care intimatul își exercită prerogativele conferite de lege, printre care se numără și dreptul de a acționa în justiție pentru dizolvarea societății sau schimbarea consiliului de administrație. În consecință, din lucrările dosarului rezultă că intimatul nu a comis vreo faptă care să atragă răspunderea penală a acestuia.

Intimatul, în temeiul art. 193 alin. (6) C. proc . pen ., a solicitat obligarea petentei la plata sumei de 20.247,95 RON, reprezentând contravaloarea cheltuielilor judiciare efectuate cu prilejul soluționării prezentului recurs, respectiv 124,95 RON reprezentând onorariile plătite executorilor judecătorești pentru transmiterea notificărilor; 123 RON reprezentând taxe plătite la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Prahova pentru furnizarea de informații și 20.000 RON reprezentând onorariile apărătorilor.

Potrivit art. 193 alin. (6) C. proc . pen ., instanța stabilește obligația de restituire a cheltuielilor judiciare făcute de părți în cursul procesului penal potrivit legii civile (cu excepția situațiilor referitoare la condamnarea inculpatului, achitarea acestuia, la renunțarea la acțiunea civilă, cazuri reglementate în art. 193 alin. 1 - 5 C. proc . pen .). Conform art. 274 C. proc . civ ., partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată. Se mai arată, în același text de lege, că instanța nu poate micșora unele dintre cheltuielile de judecată pe care partea care a câștigat va dovedi că le-a făcut, dar ea poate mări sau micșora onorariile avocaților ori de câte ori va constata să sunt prea mici sau prea mari față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită.

Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la cheltuielile judiciare referitoare la onorariile plătite executorilor judecătorești și la taxele plătite la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Prahova, constată că, pe de o parte, acestea nu au legătură cu obiectul prezentei cauze (recurs formulat împotriva hotărârii de respingere a plângerii formulate împotriva rezoluției procurorului de netrimitere în judecată), iar, pe de altă parte, nici nu au fost dovedite, astfel cum cere art. 274 alin. (2) C. proc . civ ., motive pentru care nu pot fi reținute în cuantumul cheltuielilor judiciare la care să fie obligată petenta către intimat.

Cu privire la cheltuielile judiciare reprezentând onorariile celor doi avocați angajați de intimat, în cuantum de 20.000 RON, Înalta Curte de Casație și Justiție constată, în concordanță cu dispozițiile art. 193 alin. (6) C. proc . pen . cu referire la art. 274 alin. (3) C. proc . civ ., că sunt exagerat de mari în raport cu obiectul cauzei și cu munca îndeplinită. Din textele de lege citate rezultă că instanța are latitudinea de a aprecia asupra necesității cheltuielilor făcute de către părți. Or, în cauză, se constată că onorariile plătite de intimat apărătorilor sunt exagerat de mari în raport cu cheltuielile necesare susținerii apărărilor făcute în cadrul recursului declarat de petentă (mai ales că recursul a fost soluționat la primul termen de judecată, stabilit aleatoriu).

În consecință, având în vedere că suma solicitată cu titlu de onorariu de avocat este vădit disproporționată atât în raport cu obiectul cauzei, cât și în raport cu asistența asigurată intimatului, Înalta Curte de Casație și Justiție a obligat petenta la plata sumei de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către intimat, obligație care corespunde cheltuielilor efective necesare cauzei. Față de considerentele ce preced, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc . pen ., recursul a fost respins, ca nefondat, petenta recurentă fiind obligată la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat și 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către intimatul D.N.