ÎCCJ, decizie (scj.ro #84075)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #84075) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Plata
cheltuielilor judiciare făcute de părți. Onorariile avocaților
Cuprins pe materii:
Drept procesual penal. Partea
generală. Actele procesuale și procedurale comune. Cheltuielile judiciare
Indice alfabetic
: Drept procesual penal
-
plata cheltuielilor
judiciare făcute de părți
-
onorariile avocaților
C. proc. pen.,
art. 193 alin.
(6)
C. proc.
civ.,
art. 274 alin. (3)
În cauzele privind plângerile împotriva
rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată
reglementate în art.
278
1
C.
proc
.
pen
.,
conform art.
193 alin. (6) C.
proc
.
pen
.,
instanța stabilește obligația de restituire a cheltuielilor judiciare făcute de
părți potrivit legii civile.
În temeiul art. 193 alin. (6) C.
proc
.
pen
. raportat la art. 274
alin. (3)
C.
proc
.
civ
.,
judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților,
potrivit
cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale,
ori de câte ori constată motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari,
față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Prin urmare, dacă instanța constată că onorariile avocaților sunt
exagerat de mari în raport cu obiectul cauzei - recurs declarat împotriva
sentinței de respingere a plângerii întemeiate pe dispozițiile art.
278
1
C.
proc
.
pen
. - și cu
asistența asigurată - recursul petentului fiind soluționat la primul termen de
judecată, prin respingerea căii de atac -, instanța poate dispune obligarea
petentului la plata, cu titlul de cheltuieli judiciare reprezentând onorariile
avocaților către intimat, a unei sume inferioare celei solicitate de acesta,
care corespunde cheltuielilor efective
necesare cauzei.
I.C.C.J.,
secția penală, decizia nr. 1437 din 17 aprilie 2008
Prin sentința penală nr.
13 din 31
ianuarie 2008, Curtea de Apel Ploiești, Secția penală și pentru cauze cu minori
și de familie
, în temeiul
art.
278
1
alin. (8) lit. a) C.
proc
.
pen
., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de
petenta
societatea comercială
C. împotriva rezoluțiilor nr. 327/P/2007 și nr. 1435/II/2/2007 emise de
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, privind pe intimatul D.N., pe
care le-a menținut.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut
că, p
rin rezoluția nr. 372/P/2007, Parchetul de pe
lângă Curtea de Apel Ploiești a
dispus
neînceperea urmăririi penale față de făptuitorul D.N., avocat, pentru
infracțiunile prevăzute în
art. 206, art. 215, art.
292, art. 293 și art. 240 C.
pen
.,
întrucât faptele nu există, astfel că acțiunea penală nu poate fi pusă în
mișcare.
Din actele premergătoare
efectuate, constând în obținerea de informații de la registrul comerțului și
din analizarea actelor depuse de
petentă
în dovedirea
plângerii,
s-a tras concluzia că faptele reclamate nu există.
Astfel, făptuitorul D.N. deține 33.351 de acțiuni la societatea
comercială C.,
ceea ce reprezintă
peste 18% din capitalul
social și, în
această calitate, a solicitat consiliului de administrație convocarea unei a
dunări
generale extraordinare, printr-o notificare adresată prin intermediul unui
executor judecătoresc.
În cuprinsul notificării, făptuitorul a sesizat
activitatea defectuoasă de management, s-a desolidarizat de activitatea de
înstrăinare de active și de hotărârile adunării generale a acționarilor
ordinară și extraordinară din 27 aprilie 2007.
De asemenea, tot în calitate
de acționar, a solicitat alegerea consiliului de
administrație și a cenzorilor
prin vot cumulativ.
Or, prin aceste acțiuni ale
sale, făptuitorul nu și-a declinat vreo identitate falsă, nu
s-a folosit de vreo calitate oficială fără drept, nu a desfășurat
activități de inducere sau
menținere în eroare și nu a
comis vreo activitate de deposedare a societății de vreun bun,
nefăcând decât să-și exercite drepturile conferite de Legea nr. 31/1990
acționarilor care dețin
peste 5% din numărul de acțiuni.
Soluția a fost considerată
temeinică și legală de procurorul general al Parchetului
de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, care prin rezoluția din 1 noiembrie
2007, dată în dosarul nr.
1435/II/2/2007, a respins ca
nefondată plângerea formulată de societatea comercială C.
Curtea de apel a apreciat că
actele premergătoare efectuate în cauză nu indică existența
unor elemente de natură penală în activitatea intimatului făptuitor D.N.,
acționar la
societatea comercială C.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, în
termen legal,
petenta
societatea comercială C.,
solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei la procuror în vederea
începerii urmăririi penale față de intimatul D.N.
Examinând hotărârea pronunțată în cauză sub toate
aspectele de fapt și de drept, conform art. 385
6
alin. (3) C.
proc
.
pen
., Înalta Curte de
Casație și Justiție constată că recursul formulat nu este fondat.
În cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție
constată că soluția de neurmărire dată de procuror față de intimatul D.N. și
menținută de prima instanță este legală și temeinică, întrucât din actele premergătoare
efectuate în urma sesizării organelor de urmărire penală nu a rezultat
niciun
element care să conducă la existența infracțiunilor
reclamate de către
petenta
societatea comercială C.
Corect a reținut prima instanță că faptele
imputate intimatului nu există, întrucât acesta, în calitate de acționar al
societății comerciale C., nu și-a atribuit calități oficiale, nu a încercat să
inducă sau să mențină în eroare acționariatul societății, ci și-a exercitat
drepturile conferite de Legea nr. 31/1990 în calitatea sa de acționar, cu un
procent mai mare de 5%.
Afirmațiile intimatului cu privire la
nemulțumirile legate de modul în care societatea este condusă și administrată
sunt susțineri făcute pe parcursul litigiilor de natură comercială, care se
desfășoară între părți, susțineri care nu pot avea conotație penală în
condițiile în care intimatul își exercită prerogativele conferite de lege,
printre care se numără și dreptul de a acționa în justiție pentru dizolvarea
societății sau schimbarea consiliului de administrație.
În consecință, din lucrările dosarului rezultă că
intimatul nu a comis vreo faptă care să atragă răspunderea penală a acestuia.
Intimatul, în temeiul art. 193 alin. (6) C.
proc
.
pen
., a solicitat obligarea
petentei
la plata sumei de 20.247,95 RON,
reprezentând contravaloarea cheltuielilor judiciare efectuate cu prilejul
soluționării prezentului recurs, respectiv 124,95 RON reprezentând onorariile
plătite executorilor judecătorești pentru transmiterea notificărilor; 123 RON
reprezentând taxe plătite la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă
Tribunalul Prahova pentru furnizarea de informații și 20.000 RON reprezentând
onorariile apărătorilor.
Potrivit art. 193 alin. (6) C.
proc
.
pen
., instanța stabilește
obligația de restituire a cheltuielilor judiciare făcute de părți în cursul
procesului penal potrivit legii civile (cu excepția situațiilor referitoare la
condamnarea inculpatului, achitarea acestuia, la renunțarea la acțiunea civilă,
cazuri reglementate în art. 193 alin. 1 - 5 C.
proc
.
pen
.).
Conform art. 274 C.
proc
.
civ
., partea care cade în
pretențiuni
va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată. Se mai arată,
în același text de lege, că instanța nu poate micșora unele dintre cheltuielile
de
judecată pe care partea care a
câștigat va dovedi că le-a făcut, dar ea poate mări sau micșora onorariile
avocaților ori de câte ori
va constata
să sunt prea mici sau prea mari față de valoarea pricinii sau munca
îndeplinită.
Înalta Curte
de Casație și Justiție, cu privire la cheltuielile judiciare referitoare la
onorariile plătite executorilor judecătorești și la taxele plătite la Oficiul
Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Prahova, constată că, pe de o
parte, acestea nu au legătură cu obiectul prezentei cauze (recurs formulat
împotriva hotărârii de respingere a plângerii formulate împotriva rezoluției
procurorului de netrimitere în judecată), iar, pe de altă parte, nici nu au
fost dovedite, astfel cum cere art. 274 alin. (2) C.
proc
.
civ
., motive pentru care nu pot fi reținute în
cuantumul cheltuielilor judiciare la care să fie obligată
petenta
către intimat.
Cu privire la cheltuielile judiciare reprezentând
onorariile celor doi avocați angajați de intimat, în cuantum de 20.000 RON,
Înalta Curte de Casație și Justiție constată, în concordanță cu dispozițiile
art. 193 alin. (6) C.
proc
.
pen
.
cu referire la art. 274 alin. (3) C.
proc
.
civ
., că sunt exagerat de mari în raport cu obiectul cauzei
și cu munca îndeplinită.
Din textele de lege citate rezultă că instanța
are latitudinea de a aprecia asupra necesității cheltuielilor făcute de către
părți.
Or, în cauză, se constată că onorariile plătite
de intimat apărătorilor sunt exagerat de mari în raport cu cheltuielile
necesare susținerii apărărilor făcute în cadrul recursului declarat de
petentă
(mai ales că recursul a fost soluționat la primul
termen de judecată, stabilit aleatoriu).
În consecință, având în vedere că suma solicitată
cu titlu de onorariu de avocat este vădit disproporționată atât în raport cu
obiectul cauzei, cât și în raport cu asistența asigurată intimatului, Înalta
Curte de Casație și Justiție a obligat
petenta
la
plata sumei de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către intimat,
obligație care corespunde cheltuielilor efective necesare cauzei.
Față de considerentele ce preced, conform art.
385
15
pct. 1 lit. b) C.
proc
.
pen
., recursul a fost respins, ca nefondat,
petenta
recurentă fiind obligată
la plata sumei
de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat și 1.000 RON, cu titlu
de cheltuieli judiciare către intimatul D.N.