ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1768/2017

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 3227/2016 din 22 septembrie 2016, Judecătoria Bistrița, secția civilă a admis excepția necompetenței materiale de soluționarea a cauzei, invocată de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect pretenții, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Societatea de Asigurare - Reasigurare B. S.A., prin lichidator judiciar provizoriu C. și Fondul de Garantare a Asiguraților, în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Prin Sentința civilă nr. 89 din 18 ianuarie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței Curții de Apel București, a declinat competența de soluționare a cauzei formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Societatea de Asigurare - Reasigurare B. S.A. Bistrița și Fondul de Garantare a Asiguraților, în favoarea Judecătoriei Bistrița, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bistrița, secția civilă.

Pentru a adopta această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Bistrița în data de 30.09.2015, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Societatea Asigurare - Reasigurare B. S.A. și Fondul de Garantare a Asiguraților, obligarea acestora la plata sumei de 4.798,09 RON, reprezentând despăgubiri datorate în baza poliței de asigurare a autovehiculelor pentru avarii și furt D. nr. x din 31 decembrie 2013, precum și a dobânzii legale aferente debitului, calculată începând cu data introducerii acțiunii și până la achitarea integrală; cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, în data de 23.08.2014, pe raza localității Milano, autoturismul său cu nr. de înmatriculare (...) a fost implicat într-un accident de circulație produs de către autoturismul cu nr. de înmatriculare (...), care a părăsit locul faptei și că, drept urmare, s-a adresat societății sale de asigurări, însă suma propusă de aceasta pentru repararea autovehiculului în regie proprie nu ar fi fost suficientă pentru acoperirea costurilor.

În drept, reclamantul a invocat prevederile art. 1270 C. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, prevăd că:

"Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim".

În înțelesul prezentei legi refuzul nejustificat de a soluționa o cerere semnifică exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane; este asimilată refuzului nejustificat și nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluționării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile (art. 2 alin. (1) lit. i) din aceeași lege).

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, contenciosul administrativ este definit ca "activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim;"

Conform art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice.

Înalta Curte constată că litigiul de față nu are ca obiect analiza legalității unui act administrativ - tipic sau asimilat, ci obligarea celor doi pârâți la plata unei sume reprezentând despăgubiri datorate în baza poliței de asigurare a autovehiculelor pentru avarii și furt, precum și a dobânzii legale aferente debitului.

Este adevărat că Legea nr. 213/2015 prevede o competență specială în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, aceasta însă în privința contestațiilor formulate împotriva deciziilor Fondului de Garantare a Asiguraților.

Or, prezenta acțiune nu are ca obiect contestarea unei decizii emise de Fondul de Garantare a Asiguraților în condițiile art. 13 din Legea nr. 213/2015.

Așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului, reclamantul a învestit instanța cu o acțiune având caracter exclusiv patrimonial și nu cu o contestație împotriva unei decizii emise de Fondul de Garantare a Asiguraților, decizie care, în speță, nici nu a fost emisă de către acest pârât.

Având în vedere faptul că reclamantul nu atacă un act administrativ de autoritate, un refuz explicit al autorității administrative, sau refuzul soluționării în termen legal a unei cereri, Înalta Curte constată că în pricina de față nu sunt aplicabile dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. c), f), h) și i), art. 2 alin. (2) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care să atragă competența instanței de contencios administrativ.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că în cauză competența de soluționare a litigiului aparține instanței de drept comun, care în speță este judecătoria, potrivit prevederilor art. 94 C. proc. civ. și având în vedere și dreptul de dispoziție al părților reglementat de prevederile art. 9 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora:

"obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților."

În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Judecătoriei Bistrița, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. și pe pârâții Societatea Asigurare - Reasigurare B. S.A. și Fondul de Garantare a Asiguraților în favoarea Judecătoriei Bistrița, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 mai 2017.

Procesat de GGC - NN