ÎCCJ, decizie (scj.ro #81759)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #81759) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

. Prezumții. Putere de lucru judecat. Efecte.

Cuprins pe materii :

Drept procesual civil. Dezbateri. Prezumții.

Index alfabetic :

putere de lucru judecat

-

prezumție

C.civ., art. 1200, art. 1202

Notă : S-au avut în vedere dispozițiile

Codului civil, astfel cum erau în vigoare la data învestirii instanței.

Efectul pozitiv al puterii

lucrului judecat se manifestă ca prezumție, mijloc de probă de

natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile

juridice dintre părți, venind să demonstreze modalitatea în care

au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre

părți, fără posibilitatea de a se statua diferit.

Altfel spus, efectul pozitiv al

lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care nu prezintă

tripla identitate cu primul, dar care are legătură cu aspectul

litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.

Această reglementare a puterii de lucru

judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine

și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între

considerentele hotărârilor judecătorești. Prezumția nu

oprește judecata celui de-al doilea proces, ci doar ușurează

sarcina probațiunii, aducând în fața instanței constatări

ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecății anterioare

și care nu pot fi ignorate.

Cum potrivit art.1200 pct.4 cu referire la

art.1202 alin.(2) C.civ., în relația dintre părți,

prezumția lucrului judecat are caracter absolut, înseamnă că

ceea ce s-a dezlegat jurisdicțional într-un prim litigiu va fi opus

părților din acel litigiu și succesorilor lor în drepturi,

fără posibilitatea dovezii contrarii din partea acestora, într-un

proces ulterior, care are legătură cu chestiunea de drept sau cu

raportul juridic deja soluționat.

Secția I

civilă, decizia nr. 3028 din 4 mai 2012

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, reclamantul

M.G. a chemat în judecată Primarul municipiului Iași, solicitând

anularea dispoziției nr.2558/2006 emisă de pârât și obligarea

acestuia la restituirea în natură a terenului în suprafață de

226 mp, situat în Iași.

La

termenul din 02.05.2007, a formulat cerere de intervenție în interes

propriu SC G.E. SRL, invocând că este proprietara construcției

amplasate pe terenul litigios și solicitând să se constate că

are un drept de superficie.

Prin încheierea de ședință din

02.05.2007, Tribunalul Iași a respins, în principiu, cererea de

intervenție în interes propriu, iar prin sentința civilă

nr.1075/2007 a respins acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată.

Tribunalul

a reținut că autoarei reclamantului, M.C.O.P., i s-a eliberat titlul

de proprietate nr.18xxx/1995, în procedura Legii nr.18/1991, pentru

suprafața de 1.194 mp, iar pentru restul suprafeței de până la

1.420 mp, respectiv pentru cei 226 mp în litigiu, reclamantul a formulat

notificare în baza Legii nr.10/2001.

Terenul

în litigiu a fost expropriat în anul 1962, în scopul construirii unui complex

alimentar, pe el fiind edificată o clădire (spații comerciale),

în prezent cumpărată de  SC G.E. SRL și care, conform expertizei,

ocupă toată suprafața de 226 mp.

În raport de această situație, tribunalul a

apreciat că reclamantului i se cuvin doar măsuri reparatorii prin

echivalent, conform  art.10 alin.(2) din Legea nr.10/2001, așa cum i s-au

acordat prin dispoziția contestată.

Prin decizia nr.50 din 13.04.2011, Curtea de Apel

Iași, Secția civilă și pentru cauze cu minori și de

familie a respins apelul declarat de reclamant împotriva sentinței sus menționate,

pentru următoarele considerente:

În

timpul vieții, autoarei reclamantului i-a fost reconstituit, în temeiul

Legii nr.18/1991, dreptul de proprietate asupra terenului de 1.420 mp, sens în

care este sentința civilă nr.4464/1992 a Judecătoriei Iași.

De altfel, în temeiul acestei legi, s-a și emis autoarei reclamantului

titlul de proprietate nr.18xxx, de către Comisia județeană

pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, la data de

05.10.1995.

Regimul

juridic al terenului de 1.420 mp din Iași, a fost stabilit prin

hotărâre judecătorească irevocabilă, fiind un teren al

cărui regim juridic este reglementat prin Legea nr.18/1991. Ca atare,

reclamantul nu mai putea urma, pentru același teren, o altă

procedură, cum este cea din cadrul Legii nr.10/2001.

Reclamantul

avea posibilitatea în procedura prevăzută de Legea nr.18/1991, de a

cere autorității competente modificarea titlului în conformitate cu

hotărârea judecătorească irevocabilă. Terenul având regimul

juridic reglementat de Legea nr.18/1991, erau aplicabile dispozițiile art.37

din această lege.

Pe

de altă parte, în conformitate cu art.8 din Legea nr.10/2001, nu

intră sub incidența acesteia terenurile al căror regim juridic

este reglementat prin Legea nr.18/1991, Legea nr.169/1997 și Legea

nr.1/2000.

În

consecință, nu sunt incidente în cauză dispozițiile Legii

nr.10/2001.

Întrucât

este apelul reclamantului, instanța nu poate anula dispoziția

emisă de Primarul municipiului Iași (în cadrul Legii nr.10/2001),

deoarece s-ar încălca dispozițiile art.296 teza a II-a C.proc.civ.,

care instituie principiul neagravării situației în propria cale de

atac. Principiul

„non reformatio in pejus”,

consacrat actualmente în

art.296 teza a II-a C.proc.civ., presupune că părții care a

declarat apel nu i se poate crea o situație mai grea decât cea din

hotărârea atacată, astfel că, față de acest principiu,

se va păstra soluția primei instanțe, fără a se mai

impune examinarea criticilor formulate în apel de către reclamant.

Decizia curții de apel a fost atacată

cu recurs, de către reclamant,

care a invocat, în drept,

dispozițiile art.304 pct.9 C.proc.civ.

În dezvoltarea acestui motiv, recurentul a

arătat că instanța de apel a stabilit greșit regimul

juridic al terenului litigios, ca fiind cel reglementat de Legea nr.18/1991.

Prin Decretul de expropriere

nr.440/1962, proprietatea părinților, compusă din teren

clădit și neclădit în suprafață de 1.420 mp,

situată în Iași, a fost expropriată.

Conform Legii nr.18/1991, i-a fost

retrocedată numai suprafața de teren de 1.194 mp, pentru care i s-a

eliberat titlu de proprietate în anul 1995, diferența de teren fiind

ocupată de o clădire care a aparținut statului și apoi SC

C., care a deținut-o până la momentul dizolvării ce s-a dispus

prin sentința civilă nr.92/E/2003, care a constatat nulitatea

înființării acestei societăți. S-a reținut ca temei al

constatării nulității înființării

societății, sentința nr.156/2000 a Curții de Apel Suceava,

care a pronunțat nulitatea deciziei de înființare a

societății, cu nr.20/1991.

Recurentul susține că

instanțele de fond și apel nu au stabilit natura juridică a

terenului din litigiu în funcție de data nașterii dreptului său

la acțiune, respectiv a intrării în vigoare a legii, cât și a

deținătorului bunului la momentul respectiv.

În conformitate cu art.9 din Legea

nr.10/2001 și art.9.1.din Normele Metodologice aprobate prin H.G.

nr.250/2007, imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură

indiferent în posesia cui se află în prezent.

H.G. nr.250/2007 stabilește

că sintagma ”indiferent în posesia cui se află” are semnificația

stabilirii momentului în funcție de care se face calificarea

unității deținătoare, respectiv cel care deținea

imobilul la intrării în vigoare a legii.

Conform hotărârilor

judecătorești sus menționate, prin constatarea

nulității actului de înființare a SC C., care a avut în

patrimoniu terenul în litigiu, proprietatea de drept a revenit statului,

respectiv Consiliului Local Iași care, prin HCL nr. 196/1999, l-a

înregistrat în domeniul public al municipiului Iași, la poziția

nr.416. 0.1. complex Țicău, cu suprafața de 658 mp.

În conformitate cu art.6.1 din HG

nr.250/2007, deținătorul imobilului care, la data

soluționării notificării este calificat ca fiind bun proprietate

publică, are competența de a dispune restituirea bunului în

natură, fără a mai fi necesară parcurgerea procedurii prevăzute

de Legea nr.213/1998, modificată și completată.

În legătură cu

clădirea care s-a edificat pe terenul în litigiu, recurentul a precizat

următoarele:

La data de 01.01.1991 s-a

înființat SC C. SA, care a preluat în proprietate de la FPS, prin contractul nr.701/1999, mijloacele fixe, printre care și clădirea

zidită Complex Țicău, menționată la poziția

nr.25.

Ca efect al constatării

nulității înființării acestei societăți, toate

bunurile care au fost preluate de la unitățile deținătoare

au revenit de drept acestora, astfel că vânzarea clădirii la

așa-zisa licitație publică, efectuată de lichidator la data

de 02.07.2007, s-a realizat de un neproprietar. Ca operațiune

juridică, licitația nu-i poate fi opusă atât timp cât s-a

realizat de o persoană care nu avea calitatea să efectueze

această vânzare.

În aceste condiții,

clădirea, care s-a aflat în stare de autodemolare și care nu mai

prezenta importanță economică pentru unitatea

deținătoare, respectiv Complexul Țicău și în final

Consiliul Local Iași căruia i-a revenit în proprietate acest bun,

urmează regimul prevăzut de art.10 alin.(5) din Legea

nr.10/2001.

În legătură cu procedura

urmată în cadrul Legii nr.18/1991, recurentul a menționat că i

s-a eliberat titlu de proprietate doar pentru suprafața de 1.194 mp teren,

iar pentru diferența de teren de 226 mp a urmat procedura Legii

nr.10/2001, deoarece i s-a respins cererea de punere în posesie cu acest teren,

care era ocupat de clădirea unei societăți, situație în

care dispozițiile Legii nr.10/2001 sunt aplicabile în cauză.

Recursul este nefondat, potrivit

celor ce succed:

Contrar susținerilor

recurentului, instanța de apel a stabilit, în mod legal, regimul juridic

al terenului litigios ca fiind cel reglementat de Legea nr.18/1991, prin

raportare la sentința civilă nr.4464/1992 a Judecătoriei

Iași.

Terenul litigios, de 226 mp, face

parte din suprafața de 1.420 mp pentru care s-a reconstituit autoarei

reclamantului,  dreptul de proprietate în procedura Legii nr.18/1991.

Astfel, prin sentința

civilă nr.4464/1992 a Judecătoriei Iași, rămasă

irevocabilă, s-a admis plângerea formulată de petenta M.C.P.

împotriva hotărârii nr.108xx/1991 a Comisiei județene pentru

stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de pe

lângă Prefectura județului Iași, s-a desființat

această hotărâre și s-a dispus reconstituirea, în favoarea

petentei, a dreptului de proprietate asupra suprafeței de 1.420 mp teren

situat în Iași, temeiul reconstituirii, reținut în considerentele

sentinței, fiind dispozițiile art.8 și 35 din Legea nr.18/1991.

Rezultă că, prin

această hotărâre judecătorească, opozabilă

reclamantului, în calitate de succesor în drepturi (moștenitor legal) al

părții care a inițiat procesul soluționat prin respectiva

hotărâre, s-a tranșat regimul juridic al terenului proprietatea

autoarei reclamantului, din care face parte și cel litigios, ca fiind

reglementat de Legea nr.18/1991.

Ca hotărâre irevocabilă,

sentința civilă nr.4464/1992 a Judecătoriei Iași se

bucură de putere de lucru judecat, conform art.377 alin.(2) pct.1

C.proc.civ. cu referire la art.1200 pct.4 și art.1202 alin.(2) C.civ.,

așa încât dezlegarea dată, prin această sentință,

problemei de drept referitoare la regimul juridic al terenului proprietatea

autoarei reclamantului, se impune în prezenta cauză, fără

posibilitatea de a mai fi contrazisă.

Este vorba despre efectul pozitiv al

puterii lucrului judecat, care se manifestă ca prezumție, mijloc de

probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu

raporturile juridice dintre părți, venind să demonstreze

modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în

raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua

diferit.

Altfel spus, efectul pozitiv al

lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care nu prezintă

tripla identitate cu primul, dar care are legătură cu aspectul

litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.

Această reglementare a puterii de lucru judecat în

forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine și

stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele

hotărârilor judecătorești. Prezumția nu oprește

judecata celui de-al doilea proces, ci doar ușurează sarcina

probațiunii, aducând în fața instanței constatări ale unor

raporturi juridice făcute cu ocazia judecății anterioare și

care nu pot fi ignorate.

Cum potrivit art.1200 pct.4, cu referire la art.1202

alin.(2) C.civ., în relația dintre părți, prezumția

lucrului judecat are caracter absolut, înseamnă că ceea ce s-a

dezlegat jurisdicțional într-un prim litigiu va fi opus părților

din acel litigiu și succesorilor lor în drepturi, fără

posibilitatea dovezii contrarii din partea acestora, într-un proces ulterior,

care are legătură cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja

soluționat.

Este ceea ce, în mod corect, a

făcut și instanța de apel, care a dat eficiență

prezumției de lucru judecat atunci când a reținut că regimul

juridic al terenului litigios este cel reglementat de Legea nr.18/1991,

raportându-se la sentința civilă

nr.4464/1992 a Judecătoriei Iași, prin care s-a

stabilit incidența Legii nr.18/1991 pentru întreaga suprafață de

teren ce a aparținut autoarei recurentului, respectiv pentru

suprafața de 1.420 mp, din care face parte și cea în litigiu, de 226

mp.

Întrucât prezumția de lucru

judecat are caracter absolut față de părți, recurentul nu

poate să pretindă în prezentul litigiu stabilirea contrariului a ceea

ce s-a statuat judecătorește față de autoarea sa în

litigiul anterior, cu privire la regimul juridic al terenului litigios, pentru

că aceasta ar însemna încălcarea efectului pozitiv al puterii de

lucru judecat a hotărârii irevocabile susmenționate.

Împrejurarea că autoarei i s-a

emis titlu de proprietate numai pentru 1.194 mp (titlul nr.18xxx/1995), nu

pentru întreaga suprafață de 1.420 mp pentru care i se reconstituise

dreptul de proprietate în baza Legii nr.18/1991, prin sentința civilă

nr.4464/1992 a Judecătoriei Iași, nu îl îndreptățea pe

recurent să recurgă la procedura Legii nr.10/2001 pentru a

obține diferența de 226 mp, necuprinsă în titlul de proprietate

emis în procedura Legii nr.18/1991.

Regimul juridic reglementat de Legea

nr.18/1991 fiind stabilit pentru întregul teren al autoarei, recurentul trebuia

să uzeze de dispozițiile acestei legi pentru a obține

modificarea titlului de proprietate emis cu nerespectarea hotărârii

judecătorești irevocabile, în ceea ce privește întinderea

suprafeței de teren pentru care s-a dispus reconstituirea.

Pentru terenul litigios, parte din

cel pentru care s-a dispus reconstituirea în procedura Legii nr.18/1991,

incidența Legii nr.10/2001 este exclusă ca efect al puterii de lucru

judecat a sentinței civile nr.4464/1992 a Judecătoriei Iași,

raportat la dispozițiile art.8 alin.(1) din Legea nr.10/2001, potrivit

cărora nu intră sub incidența acestei din urmă legi

terenurile „al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului

funciar nr.18/1991, republicată, cu modificările și

completările ulterioare (…), solicitate potrivit prevederilor Legii

fondului funciar nr.18/1991 și ale Legii nr.169/1997, cu modificările

și completările ulterioare.”

În consecință,

apartenența terenului litigios la domeniul de aplicare al Legii nr.10/2001

fiind înlăturată de dispozițiile art.8 alin.(1) din acest act

normativ, sunt lipsite de relevanță trimiterile făcute de

recurent la prevederile art.9 din Legea nr.10/2001 și ale pct.9.1 din

Normele metodologice de aplicare unitară a acestei legi, aprobate prin H.G.

nr.250/2007, întrucât condițiile pe care acestea le impun pentru

restituirea în natură - din punctul de vedere al calității

deținătorului și momentului în funcție de care se face

calificarea unității deținătoare - pot fi verificate numai

pentru imobile preluate în mod abuziv ce intră în domeniul de aplicare al

Legii nr.10/2001.

Cum potrivit celor mai-sus

arătate, terenul litigios nu intră sub incidența Legii

nr.10/2001, reclamantul nu este îndreptățit la măsuri

reparatorii în baza acestui act normativ, dar pentru că dreptul la măsuri

reparatorii prin echivalent i-a fost recunoscut prin dispoziția

nr.2558/2006 emisă de Primarul municipiului Iași, acest drept nu

poate fi înlăturat în propria contestație formulată de reclamant

împotriva dispoziției de primar menționată, motiv pentru care

soluția de respingere a contestației, pronunțată la fond

și confirmată în apel, se impune a fi menținută.

Având în vedere considerentele prezentate, Înalta

Curte a constatat că, sub aspectul stabilirii regimului juridic al

terenului litigios, decizia recurată a fost dată cu aplicarea

corectă a dispozițiilor legale în materia puterii de lucru judecat –

art.1200 pct.4 și 1202 alin.(2) C.civ., precum și a

dispozițiilor incidente din Legea nr.10/2001 - art.8 alin.(1) astfel

că, nefiind întrunite cerințele cazului de modificare prevăzut

de art.304 pct.9 C.proc.civ., a fost respins recursul reclamantului, ca

nefondat, conform art.312 alin.(1) C.proc.civ.