SECȚIUNEA 3 CERINȚA UYSAL c. TURCIA (solicitarea nr. 5 1964/99) HOTĂRÂREA STRASBURG 31 ianuarie 2008 DEFINITIVF 07/07/2008 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite în art. 2 din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă.
În cauza Uysal c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din Bošjan M. Zupančič, președintele Corneliu Biersan, Riza Türmen, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, David Thór Björgvinsson Isabelle Berro-Lefevre judecători Santiago Quesada grefier de secțiune După ce a intenționat în camera de consiliu la 10 ianuarie 2008, Rend la hotărâre că aici, adoptat la această dată procedura La originea cauzei se găsește o sentință (n 5 1964/99) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, Dursun Uysal ( Reclamantul a decedat la 17 martie 2003. Copiii săi, Mümtaz Uysal, Eren Uysal, Selma Uysal Diktaș, Mücella Uysal Aslan, Mukadder Uysal și soția sa Adile Uysal au făcut cunoscut, printr-o scrisoare din 22 martie 2005, că vor urmări cererea în fața Curții în calitatea lor de moștenitori.
Din motive practice, prezenta hotărâre va continua să îl numească pe domnul Dursun Uysal, reclamantul În prezent, Dalban România [GC], nr 2814/95, CEDH 1999-VI. Reclamantul nu este reprezentat de un avocat. Guvernul turc ( La 3 noiembrie 2005, Curtea a declarat cererea parțial inadmisibilă și a decis să comunice cauza formulată de art. 1 din Protocolul nr. 1 guvernului. În conformitate cu art. 29 alin. (3) din Convenție, Curtea a decis să examineze în același timp admisibilitatea și fondul cauzei. La 21 noiembrie 1996, acesta din urmă a introdus o acțiune în creștere a dreptului de proprietate în fața instanței de mari instanțe din Bakurköy.
printr-o hotărâre din 13 noiembrie 1997, Tribunalul octoya reclamantului o indemnizație suplimentară de 131 974 000 000 de lire turcești (TRL) împreună cu dobânda moratoriu la rata legală începând cu 25 noiembrie 1996. În recursul municipalității, Curtea de Casație a pronunțat hotărârea din 13 noiembrie 1996 pentru revizuirea diverselor elemente ale dosarului.
Prin hotărârea din 3 decembrie 1998, Tribunalul de Mare Instanță din Bakkýköy, în conformitate cu decizia Curții de Casație, a redus la minimum suma suplimentară acordată reclamantului și i-a acordat 79 971 000 000 TRL [1] , împreună cu dobânda moratorială la rata legală începând cu 25 noiembrie 1996. 10. Aprilie 1999, Curtea de Casație a confirmat hotărârea Tribunalului de Primă Instanță și, la 27 septembrie 1999, a respins cererea prin rectificarea hotărârii din 6 aprilie 1999. 11. La 6 mai 1999, reclamanții au aprobat eliberarea sesizării cu privire la bunurile primăriei, rezervându-și dreptul de a-și revendica creanțele în caz de neplată de către primărie. În schimb, primăria a angajat să plătească indemnizațiile datorate la 6 mai 1999 și la 3 iunie 1999. 12. La 10 iunie 1999, primăria din Istanbul a plătit 166 825 000 TRL [2] II.
DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNĂ PERTINENTE 13. Pentru dreptul și practica internă relevante în materie de expropriere, a se vedea Hotărârea Akkuș c. Turcia (9 iulie 1997, Recuperarea hotărârilor și deciziilor 1997-IV, pp. 1305-1306, § 13-16) și Hotărârea Aka c. Turcia (23 septembrie 1998, Rec. 1998 VI, p. 2674 2676, § 17-25). 1 DIN CONVENȚIA 14. Reclamantul se plânge de o încălcare a dreptului său de a respecta bunurile sale, din cauza insuficienței ratei dobânzii moratorii legale pentru a compensa pierderea datorată deprecierii monetare puternice în perioada de la introducerea unei acțiuni în creștere de la data la care a fost expropriere la plata efectivă a sumelor atribuite, precum și întârzierea luată de stat în plata despăgubirii suplimentare pentru expropriere.
art. 1 din Protocolul nr. 1 care se citește astfel Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Pe admisibilitate 15. Guvernul observă că prezenta cerere a fost introdusă înainte de data la care a fost introdusă procedura internă, astfel încât reclamantul nu a epuizat căile de atac interne.
16. În principiu, un reclamant are obligația de a face o încercare în mod direct a diferitelor acțiuni interne înainte de a o sesiza, Curtea reafirmă că este posibil ca acesta să tolereze faptul că ultimul nivel al acestor acțiuni să fie atins la scurt timp după depunerea cererii, dar înainte ca aceasta să se pronunțe asupra admisibilității, ca în cazul de față (E.K.c. Turcia (dec.), 28496/95, 28 noiembrie 2000). Prin urmare, Curtea respinge excepția guvernului care rezultă din neobosirea căilor de atac interne. 17. În plus, guvernul susținut pe care îl mai poate considera pe reclamant o victimă a încălcării convenției : prezintă un document care conține acordul reclamantului cu privire la confiscarea bunurilor de la primărie.
Potrivit guvernului, această cerere ar trebui considerată ca fiind o declarație care constată că reclamantul a fost satisfăcut de suma plătită și care pune capăt litigiului. 18. Cu toate acestea, Curtea constată că documentul în cauză nu se referea la substanța obiecțiunilor prezentate de reclamant în fața sa, și anume prejudiciul cauzat de întârzierea plății datoriilor municipalității cu dobânzi moratoriu mult mai mici decât rata inflației.
Pe de altă parte, reclamantul nu a renunțat în fața autorităților naționale la posibilitatea de a obține o despăgubire mai mare, nici nu a indicat că a obținut satisfacția cu privire la plângerile pe care le prezintă acum Curții sub unghiul articolului 1 din Protocolul nr. (1) În această privință, prezenta cauză diferă de celelalte cauze inadmisibile în care reclamanții renunțaseră la orice acțiune cu privire la litigiul în cauză (a se vedea, printre altele, Hüseyin Sar Prin urmare, în lumina criteriilor care decurg din jurisprudența sa (a se vedea în special Aka, citată anterior) și având în vedere ansamblul elementelor aflate în posesia sa, Curtea consideră că Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 1 din Protocolul nr 1 (a se vedea Aka, citată anterior, p. 2682 alineatul 50-51).
Întârzierile înregistrate în plata despăgubirilor suplimentare acordate de instanțele interne, imputate administrației expropriante, au făcut ca reclamantul să sufere un prejudiciu distinct în plus față de cel al proprietății sale. Acest prejudiciu este dublat de insuficiența ratei dobânzilor restante în raport cu rata inflației. Decalajul dintre valoarea creanței reclamantului în momentul lansării terenului său și valoarea sa în momentul decontării sale efective, determină Curtea să considere că reclamantul a trebuit să suporte o sarcină specială și exorbitantă, care a încălcat echilibrul corect care trebuie să conducă între cerințele de interes general și protejarea dreptului la respectarea bunurilor.
22. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 23. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se șteargă ^ i ^ i ^ i ^ i , pe deplin, consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. 25. Guvernul contestă aceste pretenii. 26. Având în vedere modul de calcul adoptat în Hotărârea Aka (citată, p. 1331§ 35-36 și 39) și având în vedere datele economice relevante, Curtea acordă reclamantului 475 000 EUR pentru prejudiciul material.
Având în vedere că reclamantul nu a solicitat nicio sumă pentru cheltuieli și cheltuieli, Curtea consideră că … Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale.
PE CES MOTIVE, CURȚIA, LA Într-un an, Declară restul cererii admisibile; A declarat că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. Statul pârât trebuie să plătească moștenitorilor reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă, în conformitate cu art. 2 din Convenție, 475 000 EUR (patru sute șaizeci și cincisprezece de mii EUR) pentru a converti în noi cărți turcești la rata aplicabilă la data plății, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de TVA de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene care se aplică în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus.
Întocmit în limba franceză și comunicat în scris la 31 ianuarie 2008 în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și cu art. 77 alineatul (3) din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Bošjan M. Zupančič Moduler Președinte [1] Echivalent la aproximativ 828 973 dolari americani (USD) (sumă convertită în conformitate cu cursul din noiembrie 1996, adică data sesizării instanței) [2] Echivalentul a aproximativ 406 890 USD (valoare convertită în funcție de cursul din iunie 1999)
AFFAIRE UYSAL c. TURQUIE (Requête n o 51964/99) ARRÊT STRASBOURG 31 janvier 2008 DÉFINITIF 07/07/2008 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Uysal c. Turquie, La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de : Boštjan M. Zupančič, président , Corneliu Bîrsan, Riza Türmen, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, David Thór Björgvinsson , Isabelle Berro-Lefèvre , juges , et de Santiago Quesada , greffier de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 10 janvier 2008, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE
1.A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n o 51964/99) dirigée contre la République de Turquie et dont un ressortissant de cet Etat, Dursun Uysal (« le requérant »), avait saisi la Cour européenne des Droits de l’Homme (« la Cour »), le 19 juin 1999, en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »).
2.Le requérant est décédé le 17 mars 2003. Ses enfants, Mümtaz Uysal, Eren Uysal, Selma Uysal Diktaș, Mücella Uysal Aslan, Mukadder Uysal et sa femme Adile Uysal ont fait savoir, par une lettre du 22 mars 2005, qu’ils entendaient poursuivre la requête devant la Cour en leur qualité d’héritiers.
3.Pour des raisons d’ordre pratique, le présent arrêt continuera d’appeler M. Dursun Uysal le « requérant », bien qu’il faille aujourd’hui attribuer cette qualité à ses enfants et à sa femme (voir, par exemple, Dalban c. Roumanie [GC], n o 28114/95, CEDH 1999-VI).
4.Le requérant n’est pas représenté par un avocat. Le gouvernement turc (« le Gouvernement ») est représenté par son agent.
5.Le 3 novembre 2005, la Cour a déclaré la requête partiellement irrecevable et a décidé de communiquer le grief tiré de l’article 1 du Protocole n o 1 au Gouvernement. Se prévalant de l’article 29 § 3 de la Convention, elle a décidé que seraient examinés en même temps la recevabilité et le fond de l’affaire. EN FAIT I.
6. La mairie d’İstanbul expropria le terrain du requérant. Le 21 novembre 1996, ce dernier introduisit un recours en augmentation de l’indemnité d’expropriation devant le tribunal de grande instance de Bakırköy.
7.Par un jugement du 13 novembre 1997, le tribunal octroya au requérant une indemnité complémentaire de 131 974 000 000 livres turques (TRL) assortie des intérêts moratoires au taux légal à compter du 25 novembre 1996.
8.Sur pourvoi de la municipalité, la Cour de cassation cassa le jugement du 13 novembre 1996 pour réexamen des divers éléments du dossier.
9.Par un arrêt du 3 décembre 1998, le tribunal de grande instance de Bakırköy se conformant à la décision de la Cour de cassation, réduisit l’indemnité complémentaire octroyée au requérant et lui alloua 79 971 000 000 TRL [1] , assortie des intérêts moratoires au taux légal à compter du 25 novembre 1996.
10.Le 6 avril 1999, la Cour de cassation confirma le jugement du tribunal de première instance et, le 27 septembre 1999, elle rejeta la demande en rectification de l’arrêt du 6 avril 1999.
11.Le 6 mai 1999, les requérants approuvèrent la mainlevée de la saisine sur les biens de la mairie, en réservant leur droit de réclamer leurs créances en cas de non paiement par la mairie. En contrepartie, la mairie s’engagea à payer les indemnités dues le 6 mai 1999 et le 3 juin 1999.
12.Le 10 juin 1999, la mairie d’Istanbul paya 166 825 000 000 TRL [2] . II.
13. Pour le droit et la pratique internes pertinents en matière d’expropriation, voir les arrêts Akkuș c. Turquie (9 juillet 1997, Recueil des arrêts et décisions 1997-IV, pp. 1305-1306, §§ 13-16) et Aka c. Turquie (23 septembre 1998, Recueil 1998 ‑ VI, pp. 2674 ‑ 2676, §§ 17-25). EN DROIT I.
o
14. Le requérant se plaint d’une atteinte à son droit au respect de ses biens, en raison de l’insuffisance du taux des intérêts moratoires légaux pour compenser la perte due à la forte dépréciation monétaire pendant la période allant de l’introduction d’action en augmentation de l’indemnité d’expropriation au paiement effectif des sommes attribuées, ainsi que le retard pris par l’État dans le paiement de l’indemnité complémentaire d’expropriation. Il invoque l’article 1 du Protocole n o 1 qui se lit ainsi : « Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d’utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international.
Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu’ils jugent nécessaires pour réglementer l’usage des biens conformément à l’intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d’autres contributions ou des amendes. » A. Sur la recevabilité
15.Le Gouvernement fait remarquer que la présente requête a été introduite avant l’aboutissement de la procédure interne, de sorte que le requérant n’avait pas épuisé les voies de recours internes.
16.S’il est vrai qu’un requérant a, en principe, l’obligation de faire l’essai loyal des divers recours internes avant de la saisir, la Cour réaffirme qu’il lui est loisible de tolérer que le dernier échelon de ces recours soit atteint peu après le dépôt de la requête, mais avant qu’elle ne se prononce sur la recevabilité, comme dans le cas présent ( E.K. c. Turquie (déc.), n o 28496/95, 28 novembre 2000). La Cour rejette donc l’exception du gouvernement tiré du non épuisement des voies de recours internes.
17.Par ailleurs, le Gouvernement soutint qu’on ne saurait plus considérer le requérant comme une victime d’une violation de la Convention : il produit un document contenant l’accord du requérant à la mainlevée de la saisie sur les biens de la mairie. Selon le Gouvernement, cette demande devrait être considérée comme une déclaration constatant que le requérant était satisfait par le montant payé et mettant fin au litige.
18.La Cour constate toutefois que le document en question ne portait pas sur la substance des griefs présentés par le requérant devant elle, à savoir le dommage résultant du retard du paiement des dettes de la municipalité avec des intérêts moratoires légaux beaucoup plus bas que le taux de l’inflation. Par ailleurs, le requérant n’a pas renoncé devant les autorités nationales à la possibilité d’obtenir une indemnisation plus élevée, ni indiqué qu’il avait obtenu satisfaction quant aux réclamations qu’il présente maintenant à la Cour sous l’angle de l’article 1 du Protocole n o 1. Sur ce point, la présente affaire diffère des autres affaires irrecevables dans lesquelles les requérants avaient renoncé à toute poursuite concernant le litige en cause (voir, entre autres, Hüseyin Sarı c. Turquie (déc.), n o 14798/03, 29 septembre 2005). La Cour considère donc que le requérant peut toujours se prétendre victime d’une violation de l’article 1 du Protocole n o 1.
19.Par conséquent, la Cour estime, à la lumière des critères qui se dégagent de sa jurisprudence (voir, notamment, Aka , précité) et compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, que le grief doit faire l’objet d’un examen au fond. Elle constate en effet qu’il ne se heurte à aucun motif d’irrecevabilité. B. Sur le fond
20.La Cour a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions semblables à celles du cas d’espèce et a constaté la violation de l’article 1 du Protocole n o 1 (voir Aka , précité, p. 2682, §§ 50-51).
21.Elle a examiné la présente affaire et considère que le Gouvernement n’a fourni aucun fait ni argument convaincant pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Le retard pris dans le paiement de l’indemnité complémentaire accordée par les juridictions internes, imputable à l’administration expropriante, a fait subir au requérant un préjudice distinct s’ajoutant à l’expropriation de son bien. Ce préjudice est doublé par l’insuffisance du taux des intérêts moratoires par rapport à celui de l’inflation. Le décalage entre la valeur de la créance du requérant au moment de l’expropriation de son terrain et sa valeur lors de son règlement effectif, amène la Cour à considérer que le requérant a eu à supporter une charge spéciale et exorbitante, qui a rompu le juste équilibre devant régner entre les exigences de l’intérêt général et la sauvegarde du droit au respect des biens.
22.Par conséquent, il y a eu violation de l’article 1 du Protocole n o 1. II.
23. Aux termes de l ’ article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage
24.Le requérant réclame 656 562 euros (EUR) au titre de dommage matériel. Il ne demande aucune somme au titre de dommage moral.
25.Le Gouvernement conteste ces prétentions.
26.Considérant le mode de calcul adopté dans l’arrêt Aka (précité, p. 1311, §§ 35-36 et 39) et à la lumière des données économiques pertinentes, la Cour accorde au requérant 475 000 EUR au titre du dommage matériel. B. Frais et dépens
27.Le requérant n’ayant demandé aucune somme au titre des frais et dépenses, la Cour estime qu’il n’y a pas lieu d’octroyer de somme en la matière ( Willekens c. Belgique , n o 50859/99, § 27, 24 avril 2003, et Roobaert c. Belgique , n o 52231/99, § 24, 29 juillet 2004). C. Intérêts moratoires
28.La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À l’UNANIMITÉ, 1. Déclare le restant de la requête recevable ; 2. Dit qu’il y a eu violation de l’article 1 du Protocole n o 1 ; 3. Dit a) que l ’ État défendeur doit verser aux héritiers du requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif, conformément à l’article 44 § 2 de la Convention, 475 000 EUR (quatre cent soixante quinze mille euros) à convertir en nouvelles livres turques au taux applicable à la date du versement, plus tout montant pouvant être dû au titre d’impôts ; b) qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ce montant sera à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage ; 4. Rejette la demande de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 31 janvier 2008 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Santiago Quesada Boštjan M. Zupančič Greffier Président [1] Équivalant à environ 828 973 dollars américains (USD) (montant converti selon le cours de novembre 1996, soit la date de la saisine du tribunal) [2] Équivalant à environ 406 890 USD (montant converti selon le cours de juin 1999)