ÎCCJ, decizie (scj.ro #85114)

Persoana persecutată etnic. Proba persecuției. Data de la care se acordă drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 Legea nr. 189/2000 Dovada încadrării în situațiile prevăzute de Ordonanța Guvernului nr.105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr.189/2000, cu modificările ulterioare, se poate face, potrivit art.4 din H.G.nr.127/2002, cu acte oficiale eliberate de organele competente sau, în lipsa actelor oficiale, prin declarație cu martori. Drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 se acordă cu începere din luna următoare celei în care s-a depus cererea inițială, chiar dacă probatoriul a fost completat ulterior.

I.C.C.J., Secția de contencios administrativ și fiscal, decizia nr.888 din 15 februarie 2005 Prin acțiunea înregistrată la 1 iulie 2002, Fundația „N.S.”, Piatra Neamț a solicitat, în numele și pentru reclamantul S.S., anularea deciziei nr.92 din 30 ianuarie 2002, emisă de Comisia de aplicare a Legii nr.367/2001 din cadrul Casei Județene de Pensii Neamț și obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de beneficiar al Legii nr.189/2000. Reclamantul, împreună cu familia sa și cu alți membri ai comunității romilor a fost deportat în localitatea Bug din Transnistria, ca urmare a măsurilor discriminatorii luate de regimul generalului Antonescu în anii 1940, fiind supuși muncii forțate, suferind de foame și frig.

A susținut că, deși deportarea a cca. 4.000 de romi în Transnistria este un fapt istoric de notorietate, ale cărei consecințe prejudiciabile pentru cei în cauză sunt cunoscute, pârâta a refuzat să-i recunoască statutul de persecutat etnic. În cauză, a formulat cerere de intervenție în interesul reclamantului Partida Romilor Social Democrată din România, invocând pasivitatea comisiei de specialitate din cadrul Casei Județene de Pensii Neamț, în sensul că nu a făcut aplicarea art.7 alin. (1) din Legea nr.189/2000, neconsultând intervenienta la primirea cererii, deși aceasta exista ca organizație etnică legal constituită.

Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr.89 din 27 ianuarie 2004, a admis acțiunea, a anulat actul administrativ contestat și a constatat că reclamantul are calitatea de persoană persecutată din motive etnice, fiind deportat în lagărul din Transnistria – Bug, în perioada iulie 1942 – iulie 1944, astfel că beneficiază de drepturile prevăzute de art.2 alin.1 și art.5 din aceeași lege, începând cu data de 1 ianuarie 2002; a admis cererea de intervenție formulată de Partida Romilor Social Democrată din România. Instanța a reținut că reclamantul a făcut dovada persecuției etnice la care a fost supus, cu declarațiile autentificate ale martorilor S.S.

și S.I. iar ca perioadă a deportării, instanța a apreciat intervalul 1942 – 1944, adică cel atestat în adeverințele emise pentru cei doi martori de către Fundația Împreună din Brașov, pe baza cărora acestora li s-a recunoscut calitatea de persecutat etnic. Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta, criticând soluția instanței ca fiind nelegală numai sub aspectul datei de început a acordării drepturilor prevăzute de Legea nr.189/2000. În motivarea recursului a susținut că Fundația Umanitară „N.S.” Neamț, în sprijinul cererii reclamantului, a depus probatoriul, respectiv, declarațiile autentificate ale martorilor, direct la instanța de fond, situație în care drepturile reglementate de Legea nr.189/2000 trebuiau acordate cu data de întâi a lunii următoare celei în care a fost dovedită calitatea de persecutat etnic.

Recursul este nefondat. Potrivit art.1 lit. a) din Legea nr.189/2000, beneficiază de prevederile O.G. nr.105/1999, persoana cetățean român care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, fiind deportată. Dovada încadrării în situațiile prevăzute de O.G. nr.105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr.189/2000, cu modificările ulterioare, se poate face, potrivit art.4 din H.G.nr.127/2002, cu acte oficiale eliberate de organele competente sau, în lipsa actelor oficiale, prin declarație cu martori. În cauză, din declarațiile autentificate ale martorilor S.I. și S.M. care au fost și ei victime ale deportării și cărora li s-au recunoscut drepturile prevăzute de legea precitată, rezultă că reclamantul a fost deportat în lagărul din Transnistria – Bug.

Reclamantul a făcut deci dovada, în condițiile legii, că îndeplinește cerințele pentru a beneficia, în perioada iulie 1942 - iulie 1944, de drepturile prevăzute de Legea nr.189/2000, împrejurare, de altfel, confirmată de pârâtă. Cât privește data de început a acordării drepturilor, se constată că în mod corect instanța, în considerarea caracterului reparator și dispozițiilor imperative ale legii, a dispus acordarea acestora din luna următoare celei în care s-a depus cererea inițială, chiar dacă probatoriul a fost completat ulterior. Recursul a fost respins ca nefondat.