ÎCCJ, decizie (scj.ro #85114)

Persoana

persecutată etnic. Proba persecuției. Data de la care se acordă drepturile

prevăzute de Legea nr. 189/2000

Legea

nr. 189/2000

Dovada încadrării în situațiile prevăzute de Ordonanța

Guvernului nr.105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr.189/2000, cu

modificările ulterioare, se poate face, potrivit art.4 din H.G.nr.127/2002, cu

acte oficiale eliberate de organele competente sau, în lipsa actelor oficiale,

prin declarație cu martori.

Drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 se acordă cu începere din luna

următoare celei în care s-a depus cererea inițială,  chiar dacă

probatoriul a fost completat ulterior.

I.C.C.J.,

Secția de contencios administrativ și fiscal,

decizia

nr.888 din 15 februarie 2005

Prin acțiunea înregistrată la 1 iulie 2002, Fundația „N.S.”, Piatra Neamț a

solicitat, în numele și pentru reclamantul S.S., anularea deciziei nr.92 din 30

ianuarie 2002, emisă de Comisia de aplicare a Legii nr.367/2001 din cadrul

Casei Județene de Pensii Neamț și obligarea acesteia să-i recunoască calitatea

de beneficiar al Legii nr.189/2000.

Reclamantul, împreună cu familia sa și cu alți membri ai comunității romilor a

fost deportat în localitatea Bug din Transnistria, ca urmare a măsurilor

discriminatorii luate de regimul generalului Antonescu în anii 1940, fiind

supuși muncii forțate, suferind de foame și frig.

A susținut că, deși deportarea a cca. 4.000 de romi în Transnistria este un

fapt istoric de notorietate, ale cărei consecințe prejudiciabile pentru cei în

cauză sunt cunoscute, pârâta a refuzat să-i recunoască statutul de persecutat

etnic.

În cauză, a formulat cerere de intervenție în interesul reclamantului Partida

Romilor Social Democrată din România, invocând pasivitatea comisiei de

specialitate din cadrul Casei Județene de Pensii Neamț, în sensul că nu a făcut

aplicarea art.7 alin. (1) din Legea nr.189/2000, neconsultând intervenienta la

primirea cererii, deși aceasta exista ca organizație etnică legal constituită.

Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, prin

sentința civilă nr.89 din 27 ianuarie 2004, a admis acțiunea,  a anulat

actul administrativ contestat și a constatat că reclamantul are calitatea de

persoană persecutată din motive etnice, fiind deportat în lagărul din

Transnistria – Bug, în perioada iulie 1942 – iulie 1944, astfel că beneficiază

de drepturile prevăzute de art.2 alin.1 și art.5 din aceeași lege, începând cu

data de 1 ianuarie 2002; a admis cererea de intervenție formulată de Partida

Romilor Social Democrată din România.

Instanța a reținut că reclamantul a făcut dovada persecuției etnice la

care a fost supus, cu declarațiile autentificate ale martorilor S.S. și S.I.

iar ca perioadă a deportării, instanța a apreciat intervalul 1942 – 1944, adică

cel atestat în adeverințele emise pentru cei doi martori de către Fundația

Împreună din Brașov, pe baza cărora acestora li s-a recunoscut  calitatea

de persecutat etnic.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta, criticând soluția instanței ca

fiind nelegală numai sub aspectul datei de început a acordării drepturilor

prevăzute de Legea nr.189/2000.

În motivarea recursului a susținut că Fundația Umanitară „N.S.” Neamț, în

sprijinul cererii reclamantului, a depus probatoriul,  respectiv,

declarațiile autentificate ale martorilor, direct la instanța de fond, situație

în care drepturile reglementate de Legea nr.189/2000 trebuiau acordate cu data

de întâi a lunii următoare celei în care a fost dovedită calitatea de

persecutat etnic.

Recursul este nefondat.

Potrivit art.1 lit. a) din Legea nr.189/2000, beneficiază de prevederile O.G.

nr.105/1999, persoana cetățean român care în perioada regimurilor instaurate cu

începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit

persecuții din motive etnice, fiind deportată.

Dovada încadrării în situațiile prevăzute de O.G. nr.105/1999, aprobată și

modificată prin Legea nr.189/2000, cu modificările ulterioare, se poate face,

potrivit art.4 din H.G.nr.127/2002, cu acte oficiale eliberate de organele competente

sau, în lipsa actelor oficiale, prin declarație cu martori.

În cauză, din declarațiile autentificate ale martorilor S.I. și S.M. care au

fost și ei victime ale deportării și cărora li s-au recunoscut drepturile

prevăzute de legea precitată, rezultă că reclamantul a fost deportat în lagărul

din Transnistria – Bug.

Reclamantul a făcut deci dovada, în condițiile legii, că îndeplinește cerințele

pentru a beneficia, în perioada iulie 1942 - iulie 1944, de drepturile

prevăzute de Legea nr.189/2000, împrejurare, de altfel,  confirmată de

pârâtă.

Cât privește data de început a acordării drepturilor, se constată că în mod

corect instanța, în considerarea caracterului reparator și dispozițiilor

imperative ale legii, a dispus acordarea acestora din luna următoare celei în

care s-a depus cererea inițială,  chiar dacă probatoriul a fost completat

ulterior.

Recursul a fost respins ca nefondat.