ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 903/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 1 iulie 2002, Fundația N.S. Piatra Neamț a solicitat, în numele și pentru reclamantul S.I., anularea deciziei nr. 84 din 30 ianuarie 2002, emisă de Comisia de aplicare a Legii nr. 367/2001 din cadrul Casei Județene de Pensii Neamț și obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000. În motivarea acțiunii a arătat că reclamantul, împreună cu familia sa și cu alți membri ai comunității romilor, a fost deportat în localitatea Bug, din Transnistria, ca urmare a măsurilor discriminatorii luate de regimul generalului Antonescu, în anii 1942 - 1944, fiind supuși muncii forțate, suferind de foame și frig.

A susținut că, deși deportarea a cca. 4.000 de romi în Transnistria este un fapt istoric de notorietate, ale cărei consecințe prejudiciabile pentru cei în cauză, sunt cunoscute, pârâta a refuzat să-i recunoască statutul de persecutat etnic. În cauză, a formulat cerere de intervenție în interesul reclamantului, Partida Romilor Social Democrată din România, invocând pasivitatea Comisiei de specialitate din cadrul Casei Județene de Pensii Neamț, în sensul că nu a făcut aplicarea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 189/2000, neconsultând intervenienta, la primirea cererii, deși aceasta exista ca organizație etnică legal constituită. La termenul de la 27 ianuarie 2004 s-a depus la dosar, ca înscris doveditor, adeverința nr. 2 din 3 iunie 2003, emisă de O.N.G.

A.D.C. Î. din Brașov, care atestă că reclamantul figurează pe lista cu persoane deportate în Transnistria, în perioada 1942 - 1944. La același termen, reprezentantul reclamantului a învederat decesul acestuia, ulterior formulării acțiunii. Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 79 din 27 ianuarie 2004, a admis acțiunea, a anulat actul administrativ contestat, a constatat că numitul S.I. are calitatea de persecutat din motive etnice, întrucât a fost deportat în lagărul din Transnistria - Bug, în perioada 1942 - 1944, astfel că, în temeiul art. 1 lit. a) din Legea nr. 189/2000, beneficiază de drepturile prevăzute de art. 2 alin. (1) și art. 5 din legea menționată, începând cu data de 1 ianuarie 2002 și până la data decesului; a admis cererea de intervenție formulată de Partida Romilor Social Democrată din România.

Instanța a reținut că dreptul persoanei s-a născut de la data formulării cererii, la comisie, în decembrie 2001 și că decesul a intervenit ulterior formulării acțiunii de față, iar potrivit art. 71 C. proc. civ., mandatul nu încetează prin moartea celui care l-a dat. În atare situație, instanța a apreciat că reclamantul a avut calitatea de deportat, în perioada 1942 - 1944, iar drepturile se acordă de la data introducerii cererii la Casa Județeană de Pensii Neamț, până la data decesului, beneficiari fiind moștenitorii legali. Împotriva sentinței a declarat recurs, pârâta, criticând soluția instanței, ca fiind nelegală, numai sub aspectul datei de început a acordării drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea recursului a susținut că Fundația Umanitară N.S. Neamț, în sprijinul cererii reclamantului, a depus la comisia de specialitate, adeverința nr. 211 din 3 iunie 2003, eliberată de A.D.C. Î. din Brașov, abia la data de 14 august 2003, astfel că drepturile reglementate de Legea nr. 189/2000, au fost corect acordate, începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care a fost dovedită calitatea de persecutat etnic, respectiv 1 septembrie 2003. Examinând hotărârea atacată, în raport cu critica formulată, actele dosarului și normele legale incidente cauzei, se constată că recursul este nefondat. Potrivit art. 1 lit. a) din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile O.G. nr. 105/1999, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, fiind deportată.

Dovada încadrării în situațiile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se poate face, potrivit art. 4 din H.G. nr. 127/2002, cu acte oficiale eliberate de organele competente sau, în lipsa actelor oficiale, prin declarație cu martori. În cauză, reclamantul a făcut dovada, în condițiile legii, că îndeplinește cerințele pentru a beneficia, în perioada 1942 - 1944, de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, împrejurare, de altfel, necontestată de recurenta-pârâtă. Cât privește data de început a acordării drepturilor, se constată că în mod corect instanța, în considerarea caracterului reparator și dispozițiilor imperative ale legii, a dispus acordarea acestora din luna următoare celei în care s-a depus cererea inițială, respectiv de la 1 ianuarie 2002 și până la data decesului reclamantului, chiar dacă probatoriul a fost completat ulterior, astfel încât critica adusă sentinței nu poate fi reținută.

În consecință, față de considerentele arătate, se constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, iar recursul fiind nefondat, urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Neamț împotriva sentinței civile nr. 79 din 27 ianuarie 2004, a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 februarie 2005.