ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 903/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 1

iulie 2002, Fundația N.S. Piatra Neamț a solicitat, în numele și pentru

reclamantul S.I., anularea deciziei nr. 84 din 30 ianuarie 2002, emisă de

Comisia de aplicare a Legii nr. 367/2001 din cadrul Casei Județene de Pensii

Neamț și obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de beneficiar al Legii nr.

189/2000.

În motivarea acțiunii a arătat că

reclamantul, împreună cu familia sa și cu alți membri ai comunității romilor, a

fost deportat în localitatea Bug, din Transnistria, ca urmare a măsurilor

discriminatorii luate de regimul generalului Antonescu, în anii 1942 - 1944,

fiind supuși muncii forțate, suferind de foame și frig.

A susținut că, deși deportarea a

cca. 4.000 de romi în Transnistria este un fapt istoric de notorietate, ale

cărei consecințe prejudiciabile pentru cei în cauză, sunt cunoscute, pârâta a

refuzat să-i recunoască statutul de persecutat etnic.

În cauză, a formulat cerere de

intervenție în interesul reclamantului, Partida Romilor Social Democrată din

România, invocând pasivitatea Comisiei de specialitate din cadrul Casei

Județene de Pensii Neamț, în sensul că nu a făcut aplicarea art. 7 alin. (1)

din Legea nr. 189/2000, neconsultând intervenienta, la primirea cererii, deși

aceasta exista ca organizație etnică legal constituită.

La termenul de la 27 ianuarie 2004

s-a depus la dosar, ca înscris doveditor, adeverința nr. 2 din 3 iunie 2003,

emisă de O.N.G. A.D.C. Î. din Brașov, care atestă că reclamantul figurează pe

lista cu persoane deportate în Transnistria, în perioada 1942 - 1944.

La același termen, reprezentantul

reclamantului a învederat decesul acestuia, ulterior formulării acțiunii.

Curtea de Apel Bacău, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 79 din 27

ianuarie 2004, a admis acțiunea, a anulat actul administrativ contestat, a

constatat că numitul S.I. are calitatea de persecutat din motive etnice,

întrucât a fost deportat în lagărul din Transnistria - Bug, în perioada 1942 -

1944, astfel că, în temeiul art. 1 lit. a) din Legea nr. 189/2000, beneficiază

de drepturile prevăzute de art. 2 alin. (1) și art. 5 din legea menționată,

începând cu data de 1 ianuarie 2002 și până la data decesului; a admis cererea

de intervenție formulată de Partida Romilor Social Democrată din România.

Instanța a reținut că dreptul

persoanei s-a născut de la data formulării cererii, la comisie, în decembrie

2001 și că decesul a intervenit ulterior formulării acțiunii de față, iar

potrivit art. 71 C. proc. civ., mandatul nu încetează prin moartea celui care

l-a dat.

În atare situație, instanța a

apreciat că reclamantul a avut calitatea de deportat, în perioada 1942 - 1944,

iar drepturile se acordă de la data introducerii cererii la Casa Județeană de Pensii Neamț, până la data decesului, beneficiari fiind moștenitorii

legali.

Împotriva sentinței a declarat

recurs, pârâta, criticând soluția instanței, ca fiind nelegală, numai sub

aspectul datei de început a acordării drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea recursului a susținut

că Fundația Umanitară N.S. Neamț, în sprijinul cererii reclamantului, a depus

la comisia de specialitate, adeverința nr. 211 din 3 iunie 2003, eliberată de A.D.C.

Î. din Brașov, abia la data de 14 august 2003, astfel că drepturile

reglementate de Legea nr. 189/2000, au fost corect acordate, începând cu data

de întâi a lunii următoare celei în care a fost dovedită calitatea de

persecutat etnic, respectiv 1 septembrie 2003.

Examinând hotărârea atacată, în

raport cu critica formulată, actele dosarului și normele legale incidente

cauzei, se constată că recursul este nefondat.

Potrivit art. 1 lit. a) din Legea nr.

189/2000, beneficiază de prevederile O.G. nr. 105/1999, persoana, cetățean

român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie

1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice,

fiind deportată.

Dovada încadrării în situațiile

prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000,

cu modificările ulterioare, se poate face, potrivit art. 4 din H.G. nr. 127/2002,

cu acte oficiale eliberate de organele competente sau, în lipsa actelor

oficiale, prin declarație cu martori.

În cauză, reclamantul a făcut

dovada, în condițiile legii, că îndeplinește cerințele pentru a beneficia, în

perioada 1942 - 1944, de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000,

împrejurare, de altfel, necontestată de recurenta-pârâtă.

Cât privește data de început a

acordării drepturilor, se constată că în mod corect instanța, în considerarea

caracterului reparator și dispozițiilor imperative ale legii, a dispus

acordarea acestora din luna următoare celei în care s-a depus cererea inițială,

respectiv de la 1 ianuarie 2002 și până la data decesului reclamantului, chiar

dacă probatoriul a fost completat ulterior, astfel încât critica adusă

sentinței nu poate fi reținută.

În consecință, față de

considerentele arătate, se constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre

legală și temeinică, iar recursul fiind nefondat, urmează a fi respins ca

atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

Casa Județeană de Pensii Neamț împotriva sentinței civile nr. 79 din 27 ianuarie

2004, a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ,

ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 15 februarie 2005.