ÎCCJ, decizie (scj.ro #85346)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #85346) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Taxă judiciară de timbru. Scutire Sunt scutite de plata taxei acțiunile prin care se solicită actualizarea sumelor prevăzute ca daune materiale și morale stabilite pentru fapte sancționate penal (Secția de contencios administrativ, decizia nr.1140 din 21 martie 2003) Ministerul Finanțelor Publice a declarat recurs împotriva sentinței civile nr.187/2001 a Curții de Apel Iași, susținând că instanța greșit a anulat decizia nr.1413 din 21 septembrie 2001 a Ministerului Finanțelor, Direcția Generală de soluționare a contestațiilor, prin care s-a stabilit că C.V. datorează taxă judiciară de timbru pentru acțiunea prin care a cerut actualizarea unor daune de la inculpatul C.P. Recursul nu este fondat.
C.V. este partea civilă din dosarul penal nr.14562/1997 al Judecătoriei Iași și căruia i s-a admis în parte acțiunea civilă, cu obligarea inculpatului C.P., la o prestație periodică de 162.876 lei lunar începând cu 12 iulie 1994 și până la încetarea stării de nevoie și 54.700.000 lei daune morale. Inculpatul C.P. a fost condamnat la 3 ani închisoare (cu aplicarea art.81 Cod penal) întrucât în ziua de 12 iulie 1994 i-a aplicat mai multe lovituri părții vătămate C.V., precum și o lovitură cu o furcă de fier în zona capului, având drept consecință pierderea totală a vederii la ochiul stâng. Ulterior partea civilă C.V. a formulat o acțiune civilă separată, și, în această cauză, Ministerul Finanțelor, prin decizia nr.1413 din 21 septembrie 2001 (atacată în cauză), i-a impus plata unei taxe de timbru considerându-se cererea formulată o acțiune în pretenții.
În mod corect, instanța de fond a stabilit că: „potrivit dispozițiilor art.24 lit.c din Ordinul Ministrului Justiției nr.760/C/1999 pentru aprobarea normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru – sunt scutite de taxele judiciare de timbru, potrivit legii, acțiunile și cererile inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, referitoare la cauzele penale, inclusiv despăgubirile civile pentru daunele materiale și morale decurgând din acestea, formulate cu prilejul soluționării dosarului penal sau prin acțiuni civile separate introduse la instanța civilă. Cum intimatul C.V. a cerut actualizarea prestației periodice la care a fost obligat cel ce l-a vătămat, prestație neachitată de C.P., precum și daune materiale reprezentând venituri nerealizate, acesta beneficiază de scutirea de taxă de timbru prevăzută de lege.
Toate pretențiile intimatului în acțiunea promovată și pentru care i s-a cerut să plătească taxă de timbru prin actul administrativ contestat își au izvorul în dosarul penal în care inculpatul C.P. a fost judecat și condamnat. Deci, recursul declarat de Ministerul Finanțelor este neîntemeiat și întrucât actul administrativ atacat a fost în mod corect anulat de instanța de fond, hotărârea acesteia fiind legală și temeinică, recursul a fost respins.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.