ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3138/2017

Asupra plângerii de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal și Biroul de Credit S.A., suspendarea prelucrării datelor sale negative până la soluționarea plângerii administrative înregistrate la sediul pârâtei ANSPDCP cu nr. 9450 din 24 aprilie 2017. La data de 13.09.2017 reclamanta a formulat contestație privind tergiversarea procesului, în temeiul art. 522 din C. proc. civ. Hotărârea pronunțată de instanța de fond Prin încheierea din data de 15 septembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins contestația formulată, ca neîntemeiată.

Plângerea formulată Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, reclamanta a formulat plângere, în temeiul art. 524 alin. (5) din C. proc. civ., criticând încheierea pronunțată de instanța de fond ca fiind dată cu încălcarea dispozițiilor dreptului comunitar. A arătat faptul că a învestit instanța cu soluționarea unei cereri întemeiate pe dispozițiile art. 25 alin. (9) din Legea nr. 677/2001, cerere care întrunește, în opinia recurentei, toate condițiile de admisibilitate pentru aplicarea art. 201 din C. proc. civ.. Se arată că instanța de fond, la data de 29 august 2017, a emis o rezoluție prin care face trimitere la dispozițiile art. 962 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor de judecată, recurenta apreciind că s-au solicitat informații care exced celor stabilite de legiuitor prin dispozițiile C. proc.

civ. II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție 2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante. Examinând plângerea formulată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte urmează a o respinge, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 522 C. proc. civ.: "Art. 522. - (1) Oricare dintre părți, precum și procurorul care participă la judecată pot face contestație prin care, invocând încălcarea dreptului la soluționarea procesului într-un termen optim și previzibil, să solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situație să fie înlăturată.

(2) Contestația menționată la alin. (1) se poate face în următoarele cazuri: 1. când legea stabilește un termen de finalizare a unei proceduri, de pronunțare ori de motivare a unei hotărâri, însă acest termen s-a împlinit fără rezultat; 2. când instanța a stabilit un termen în care un participant la proces trebuia sa îndeplinească un act de procedură, iar acest termen s-a împlinit, însă instanța nu a luat, față de cel care nu și-a îndeplinit obligația, măsurile prevăzute de lege; 3. când o persoană ori o autoritate care nu are calitatea de parte a fost obligată să comunice instanței, într-un anumit termen, un înscris sau date ori alte informații rezultate din evidențele ei și care erau necesare soluționării procesului, iar acest termen s-a împlinit, însă instanța nu a luat, față de cel care nu și-a îndeplinit obligația, măsurile prevăzute de lege; 4. când instanța și-a nesocotit obligația de a soluționa cauza într-un termen optim și previzibil prin neluarea măsurilor stabilite de lege sau prin neîndeplinirea din oficiu, atunci când legea o impune, a unui act de procedură necesar soluționării cauzei, deși timpul scurs de la ultimul său act de procedură ar fi fost suficient pentru luarea măsurii sau îndeplinirea actului." Înalta Curte reține că, în mod corect, instanța de fond a respins contestația privind tergiversarea procesului,

având în vedere dispozițiile art. 522 din C. proc. civ., în conformitate cu care sunt prevăzute în mod expres situațiile în care părțile pot formula această cale de atac. Totodată, Înalta Curte constată că, față de etapele procedurale imperios necesar a fi urmate în cadrul procedurii de filtru a dosarelor, precum și față de elementele obiective care țin de încărcătura instanței de judecată, nu se poate reține în speță incidența vreunuia dintre cazurile prevăzute de art. 522 alin. (2) C. proc. civ. Din economia dispozițiilor art. 522 din C. proc. civ. rezultă că ceea ce caracterizează această instituție juridică este pasivitatea instanței de judecată, care are mijloacele necesare la dispoziție pentru corijarea conduitelor necorespunzătoare și nu le folosește, sau, mai grav, nesocotește ea însăși dispozițiile legale care-i impun o anumită conduită.

În speță, însă Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, astfel cum rezultă din rezoluția judecătorului, primul termen de judecată a fost stabilit pentru data de 10 octombrie 2017. Prin urmare, pentru considerentele arătate, Înalta Curte va respinge plângerea formulată. 2.2. Temeiul legal al soluției adoptate. Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 525 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge plângerea, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge plângerea formulată de A. împotriva încheierii din 15 septembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca neîntemeiată. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 octombrie 2017.