ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3131/2017

Asupra cererii de revizuire de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cadrul procesual

Prin cererea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 30 ianuarie 2017, Întreprinderea Individuală A. a formulat cerere de revizuire a deciziei nr. 45 din 18 ianuarie 2017 pronunțată în dosar nr. x/2014 de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Revizuenta a invocat în susținerea cererii de revizuire cazul prevăzut de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., arătând că la data de 25.04.2014 a formulat cerere de suspendare a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 18 martie 2013, până la pronunțarea instanței de fond, ce a făcut obiectul dosar nr. x/2014 al Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. A precizat că prin sentința civilă nr. 2216 din 7 august 2014 a fost admisă cererea de suspendare formulată, soluție menținută prin decizia nr. 86 din 22.01.2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, arătându-se că fondul cauzei nu s-a judecat, motiv pentru care subzistă suspendarea executării procesului-verbal nr. x din 18 martie 2013 până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru aceste motive se susține că decizia nr. 45 din 18.01.2017 este o soluție contradictorie sentinței civile nr. 2216 din 7.08.2014 rămasă definitivă prin decizia nr. 86 din 22.01.2016 a Înaltei Curți, pronunțată în dosar nr. x/2014.

Hotărârile invocate ca fiind potrivnice

Hotărârea atacată cu revizuire

Prin decizia nr. 45 din 18 ianuarie 2017 pronunțată în dosar nr. x/2014 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a fost admis recursul declarat de pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale împotriva încheierii din 30 ianuarie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a fost casată hotărârea atacată și a fost respinsă cererea de suspendare formulată de reclamanta Întreprinderea Individuală A.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prima instanță, admițând acțiunea reclamantei, a dispus suspendarea executării procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 18 martie 2014 și a Deciziei nr. 16393 din 19 mai 2014 până la soluționarea definitivă a cauzei, în condițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Instanța de recurs a constatat că, din analiza cererii de suspendare formulată de reclamantă, nu au fost dezvoltate în mod concret argumentele pe care societatea le-a avut în vedere când a apreciat că în cauză este îndeplinită condiția existenței unui caz bine justificat, insistând mai mult asupra dovedirii iminenței producerii unei pagube prin punerea în executare a actelor, ignorând faptul că cele două condiții trebuie îndeplinite cumulativ.

S-a arătat că instanța de fond a reținut că autoritatea pârâtă nu ar fi constatat că, "prin implementarea proiectului de către reclamantă, nu au fost realizate obiectivele generale, specifice și operaționale ale Măsurii 312". Or, acest argument, a constatat instanța de control judiciar că nu are legătură cu motivul pentru care organul de control a dispus retragerea sprijinului nerambursabil, respectiv " nu se respectă declarația de încadrare a beneficiarului în categoria întreprinderilor autonome, depusă de acesta atașat Cererii de finanțare" .

Prin urmare, unicul motiv pentru care prima instanță a apreciat că este dovedit cazul bine justificat, pe lângă faptul că antamează fondul cauzei, nici nu are corespondent în actele administrative contestate, astfel încât critica recurentei-pârâte vizând neîndeplinirea condiției existenței unui caz bine justificat s-a reținut ca fiind întemeiată.

Hotărârea invocată ca fiind contradictorie hotărârii atacate

Prin sentința civilă nr. 2216 din 7.08.2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, în dosar nr. x/2014, a fost admisă cererea de suspendare formulată de reclamanta Întreprinderea Individuală A., soluție menținută prin decizia nr. 86 din 22.01.2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, privind suspendarea executării procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 18 martie 2014, în condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, până la pronunțarea instanței de fond.

Având în vedere înscrisurile depuse la dosar, dispozițiile legale incidente și susținerile părților, Curtea a constatat că cerința existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în cauză, unele dintre susținerile reclamantei fiind argumente juridice de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ a cărei suspendare a executării se solicită.

Astfel, fără a antama fondul cauzei, Curtea constată că, în ceea ce privește noțiunea de "condiții artificiale", Regulamentele UE nr. 2988/1995, nr. 1975/2006 și nr. 65/2011, nu cuprind o definiție a acesteia, fiind așadar lăsată în sarcina statelor membre.

Curtea a arătat că, pentru a se reține abaterea reținută de pârâtă prin procesul-verbal în litigiu, prin care s-a dispus recuperarea întregului ajutor financiar nerambursabil, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: existența unui element obiectiv constând în crearea unor condiții artificiale pentru obținerea plăților, cu consecința ca finalitatea urmărită de schema de ajutor din cadrul FEADR să nu poată fi atinsă, precum și existența unui element subiectiv, constând în urmărirea de către candidatul la acordarea unei astfel de plăți a obținerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor.

În această ordine de idei, instanța de control judiciar a reținut că relevantă este hotărârea preliminară pronunțată de C.J.U.E. în cauza C-434/12 Slancheva, prin care a statuat următoarele: "art. 4 alin. (8) din Regulamentul UE nr. 65/2011 al Comisiei trebuie interpretat în sensul că condițiile de punere în aplicare a acestuia necesită prezența unui element obiectiv și a unui element subiectiv. Potrivit primului dintre aceste elemente, este de competența instanței de trimitere să aprecieze împrejurările obiective ale speței care permit să se concluzioneze că finalitatea urmărită de schema de ajutor din cadrul FEADR nu poate fi atinsă. Potrivit celui de al doilea element, este de competența instanței de trimitere să aprecieze elementele de probă obiective care permit să se concluzioneze că, prin crearea în mod artificial a condițiilor necesare pentru a beneficia de plata în temeiul schemei de ajutor din cadrul FEADR, candidatul la acordarea unei astfel de plăți a urmărit în exclusivitate să obțină un avantaj care contravine obiectivelor schemei menționate. În această privință, instanța de trimitere se poate baza nu numai pe elemente precum legăturile juridice, economice și/sau personale dintre persoanele implicate în proiecte de investiții similare, ci și pe indicii care dovedesc existența unei coordonări deliberate între aceste persoane. Art. 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011 trebuie interpretat în sensul că se opune ca o cerere de plată în temeiul schemei de ajutor din cadrul FEADR să fie respinsă pentru simplul motiv că un proiect de investiții, care candidează la acordarea unui ajutor din această schemă, nu are autonomie funcțională sau că există o legătură juridică între candidații la acordarea unui astfel de ajutor, fără ca celelalte elemente obiective din speță să fi fost luate în considerare".

Pornind de la această interpretare, instanța de control judiciara reținut că reclamanta a invocat implementarea cu succes a proiectului și realizarea scopului schemei de ajutor. Or, aceste aspecte nu au fost analizate de către pârâtă, deși ar fi constituit elemente de probă obiective care să permită a se conchide dacă beneficiarul a urmărit să obțină un avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor.

În altă ordine de idei, chiar dacă s-ar accepta teza pârâtei și s-ar reține situația unor întreprinderi legate, Curtea subliniază că din jurisprudența C.J.U.E. rezultă fără putință de tăgadă că o atare împrejurare nu reprezintă, per se, un motiv de recuperare a ajutorului financiar nerambursabil, ci doar în măsura în care ar avea drept consecință neatingerea obiectivelor prevăzute de art. 52 lit. a) pct. (ii) din Regulamentul UE nr. 1698/2005.

Astfel, tot prin hotărârea pronunțată în cauza C-434/12, C.J.U.E. s-a stabilit că "o atare împrejurare nu permite în sine excluderea faptului că proiectul de investiții va contribui la atingerea obiectivelor prevăzute. În această privință, dacă se reproșează societății că a urmărit să eludeze restricțiile privind mărirea proiectelor eligibile și suma maximă a ajutorului per beneficiar, este de competența instanței de trimitere să examineze dacă această intenție are drept consecință faptul că obiectivele prevăzute de art. 52 lit. a) pct. (ii) nu pot fi atinse".

Or, la o analiză prima facie, din cuprinsul procesului-verbal a cărei suspendare a executării se solicită nu rezultă că autoritatea pârâtă ar fi constatat că, prin implementarea proiectului de către reclamantă, nu au fost realizate obiectivele generale, specifice și operaționale ale Măsurii 312. O astfel de constatare era necesară înainte de a se decide rambursarea finanțării, mai ales prin prisma hotărârii C.J.U.E. menționate, care se impune cu aceeași forță obligatorie și autorităților administrative, nu doar instanțelor de judecată.

În ceea ce privește prevenirea unei pagube iminente, Curtea a apreciat că și această cerință a fost dovedită de reclamantă, prin raportare la următoarele împrejurări: titlul de creanță devine executoriu de drept în 30 zile de la comunicare; începerea măsurilor de executare prin poprire va conduce la blocarea conturilor reclamantei și imposibilitatea de a mai face plăți, cu declanșarea în cascadă a unor dificultăți pe circuitul comercial, în aval și în amonte; conform legislației fiscale, sumele poprite și distribuite autorităților fiscale se restituie contribuabilului doar în condiții speciale, după trecerea unei perioade relativ mare de timp, în general fiind imputate asupra altor obligații de plată scadente; iar prejudiciul este iminent, la data de 08.07.2014 fiind emisă somația nr. 21/30/1/2014/804 de către AJFP Ialomița.

Apărarea formulată de intimată

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă și menținerea hotărârii atacate ca legală, arătând că textul de lege care prevede această cale de atac extraordinară este de strictă interpretare, aceasta neputând fi promovată pentru greșita apreciere a probelor sau aplicare a legii, context în care apreciază că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 509 pct. 8 din C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra cererii de revizuire

Examinând cererea de revizuire în raport cu hotărârea atacată, cazul de revizuire invocat și dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, ca nefondată, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Argumente de fapt și de drept relevante

Înalta Curte reține că în conformitate cu dispozițiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. "Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri;".

Pentru a fi aplicabile dispozițiile mai sus arătate este necesar ca hotărârile să conțină elemente caracteristice pentru existența lucrului judecat, să fie vorba de aceeași pricină, aceleași părți, în aceași calitate.

În cauza de față, din analiza hotărârilor invocate ca fiind potrivnice, în raport de care se analizează motivul de revizuire invocat, se constată că acestea nu conțin elementele caracteristice pentru existența lucrului judecat, întrucât deși în ambele cauze obiectul cauzei privește suspendarea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 18 martie 2014, litigiul poartă între aceleași părți, nu există identitate de cauză, având în vedere temeiurile juridice diferite ce au fost invocate de reclamantă în cererile introductive de suspendare a actului administrativ fiscal atacat.

Astfel, în timp ce în dosar nr. x/2014, în care a fost pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție decizia nr. 45/2017, cererea de suspendare formulată de reclamantă a fost întemeiată pe dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, în dosar nr. x/2014, în care a fost pronunțată sentința civilă nr. 2216 din 7.08.2014 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, soluție menținută prin decizia nr. 86 din 22 ianuarie 2016 de Înalta Curte de Casație și Justiție, cererea de suspendare formulată de reclamantă a fost întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Având în vedere situația de fapt prezentată, Înalta Curte constată că nu există hotărâri potrivnice, deoarece nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocate în susținerea cererii.

Instanța de revizuire reține că și efectele juridice ce rezultă din aplicarea dispozițiilor art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004 sunt diferite, întrucât în cazul cererii întemeiate pe dispozițiile art. 14 efectele suspendării se mențin până la pronunțarea instanței de fond, în timp ce în cazul cererii întemeiate pe dispozițiile art. 15 efectele suspendării se mențin până la soluționarea definitivă a cauzei.

Înalta Curte reține că rațiunea reglementării revizuirii prevăzute de dispoziția art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. se găsește în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului autorității lucrului judecat, atunci când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți.

Având în vedere că instanța învestită cu soluționarea unei cereri de revizuire în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. procedează strict la verificarea faptului dacă ultima hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea autorității de lucru judecat, Înalta Curte constată faptul că nu este întemeiat motivul de revizuire invocat.

Pentru considerentele arătate, în raport cu dispozițiile art. 509 cu referire la art. 513 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, cererea de revizuire formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de Întreprinderea Individuală A. împotriva deciziei nr. 45 din 18 ianuarie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 octombrie 2017.