ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 93/2017

Decizia nr. 93/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 25 septembrie 2015, reclamanta SC A. SA, în reorganizare judiciară, prin administrator special B., a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C. - D., suspendarea Deciziei privind nemodificarea bazei de impunere nr. F/MC/1996 din 18 iunie 2015, a Dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. 94896 din 18 iunie 2015 și a Raportului de inspecție fiscală nr. F/MC/152 din 18 iunie 2015.

Prin sentința nr. 2781 din 28 octombrie 2015, Curtea de Apel București a respins, ca nefondată, cererea de suspendare formulată de reclamantă.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta a declarat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii și, în principal, rejudecarea în fond a litigiului în sensul admiterii cererii de suspendare astfel cum a fost formulată, iar, în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În susținerea primului motiv de casare, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că instanța de fond a refuzat să verifice argumentele sale, apreciind, în mod greșit, că ar privi fondul cauzei sau că ar fi identice motivelor din contestația administrativă.

A mai apreciat recurenta că instanța a realizat o confuzie între noțiunea de examinare a aparenței de nelegalitate și judecarea fondului cauzei. Faptul că instanța a refuzat să analizeze motivele invocate în cererea de chemare în judecată, pentru a stabili dacă există aparența de nelegalitate, constituie o denegare de dreptate, fapt care atrage casarea hotărârii.

Referitor la al doilea motiv de recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că instanța fondului a făcut o greșită aplicare a art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, în ceea ce privește noțiunea de caz bine justificat.

Astfel, organele fiscale au stabilit în mod nelegal și abuziv diminuarea pierderii fiscale aferente unei perioade anterioare intrării societății în insolvență la calculul impozitului pe profit aferent anului fiscal 2015, întrucât aceasta a condus la valorificarea unor creanțe anterioare drept creanțe născute în timpul procedurii, evitându-se înscrierea la masa credală și concursul celorlalți creditori. Procedura insolvenței este o procedură specială colectivă, fiind instituită în favoarea tuturor creditorilor, și nu conferă drepturi speciale titularilor creanțelor fiscale.

A mai arătat recurenta că există carențe grave, atât procedurale, cât și substanțiale, în ceea ce privește recalificarea prețurilor de transfer efectuată de organele fiscale. Înainte de a proceda la estimarea prețurilor de transfer, organele fiscale au obligația de a solicita de două ori, consecutiv, contribuabilului completarea dosarului cu informațiile solicitate. De asemenea, motivele de drept invocate de organele fiscale pentru a refuza deductibilitatea cheltuielilor cu privire la serviciile de consultanță furnizate de SC E. SRL sunt nelegale și contradictorii, fiind inadecvate în aprecierea caracterului deductibil al cheltuielilor în scopul impozitului pe profit.

3.1. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru;

Prin raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, s-a apreciat că, în cazul în care recurenta-reclamantă va face dovada introducerii acțiunii în anularea actului în termen de 60 de zile, recursul îndeplinește cerințele de admisibilitate.

Raportul a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 22 septembrie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

3.2. Cu privire la fondul recursului;

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este lipsit de interes.

Prin cererea de chemare în judecată, recurenta-reclamantă SC A. SA a solicitat, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării Deciziei privind nemodificarea bazei de impunere nr. F/MC/1996 din 18 iunie 2015, a Dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. 94896 din 18 iunie 2015 și a Raportului de inspecție fiscală nr. F/MC/152 din 18 iunie 2015.

Prevederile art. 14 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 reglementează obligația persoanei care se consideră vătămată de actul administrativ unilateral de a introduce acțiune în anularea actului în termen de 60 de zile de la soluționarea cererii de suspendare a executării acestuia, în caz contrar suspendarea încetând de drept și fără nicio formalitate.

Din actele dosarului nu rezultă că recurenta-reclamantă a înregistrat pe rolul instanței acțiune în anularea actelor administrativ-fiscale a căror suspendare se solicită.

De asemenea, deși prin raportul întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului s-a reținut faptul că acesta este admisibil în cazul în care recurenta-reclamantă va face dovada introducerii acțiunii în anularea actului în termen de 60 de zile, recurenta-reclamantă nu a formulat niciun punct de vedere asupra raportului și nici nu a depus dovada formulării acțiunii în anulare.

Totodată, în urma consultării sistemului informatic Ecris, se constată că pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, nu există înregistrat un dosar care să aibă ca obiect cererea recurentei SC A. SA de anulare a actelor ce fac obiectul prezentei cereri de suspendare.

Prin urmare, în cauză se pune problema subzistenței interesului în promovarea căii de atac exercitate, de vreme ce recurenta-reclamantă nu a formulat acțiune în anularea actelor a căror suspendare o solicită.

Prin interes se înțelege folosul practic imediat urmărit de cel care a formulat calea de atac, fiind necesar ca acesta să fie născut și actual, în sensul că partea s-ar expune la un prejudiciu numai dacă nu ar recurge în acel moment la acțiune, condiție ce trebuie îndeplinită atât la promovarea căii de atac, cât și pe parcursul soluționării acesteia.

Prin urmare, instanța de control judiciar, în acord cu practica sa constantă (Deciziile nr. 4109/2014, nr. 1126/2015), apreciază că, în cauză, recurenta nu mai justifică un interes în soluționarea prezentei căi de atac.

Pentru toate considerentele anterior expuse, în temeiul art. 493 alin. (6) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul, ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC A. SA împotriva sentinței nr. 2781 din 28 octombrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 ianuarie 2017.