ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2760/2012

Asupra recursurilor de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, sub nr. 4252/62/2009, reclamanta T.H.E. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice și Municipiul Brașov, prin primar, să se constate calitatea sa de titular al dreptului de proprietate asupra cotei de 3/8 din imobilul situat în Municipiul Brașov, str. Stejărișului nr. 3, înscris în CF Brașov, restabilirea situației anterioare de carte funciară, radiind înscrierea efectuată în favoarea pârâților; stabilind, prin compararea titlurilor, că dreptul său de proprietate este preferabil și anterior dreptului dobândit de pârâți în mod abuziv și obligarea pârâților să lase în deplină proprietate și posesie imobilul.

La termenul de judecată din data de 7 mai 2010, reclamanta a depus o precizare a cererii de chemare în judecată, prin care a înțeles să fundamenteze în drept această cerere pe dispozițiile art. 480 C. civ. și ale art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană. Prin sentința civilă nr. 199/ D din 25 iunie 2010, Tribunalul Brașov a respins, astfel cum a fost precizată, cererea de chemare în judecată. Împotriva sentinței, a declarat apel reclamanta T.H.E., solicitând „desființarea” hotărârii, ca fiind netemeinică și nelegală. Prin decizia civilă nr. 39/ AP din 02 martie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost respins apelul declarat de apelanta reclamantă T.H.E.

împotriva sentinței civile nr. 199/ D din 25 iunie 2010 a Tribunalului Brașov și a fost admisă cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienții Cătană Ioan și Cătană Marilena în interesul intimatului Statul Român. Pentru a adopta această soluție, Curtea a reținut următoarele: Legea nr. 10/2001 este o lege specială, care reglementează situația imobilelor preluate abuziv de Statul Român, în perioada 1945 – 1989, și prevede o anumită procedură pentru a se putea obține restituirea în natură a imobilelor preluate de stat. În ceea ce privește imobilele preluate abuziv de stat și care se mai aflau în posesia acestuia, la data intrării în vigoare a legii, procedura prevăzută de legea specială era obligatorie, cu excluderea altor mijloace prevăzute de dreptul comun.

Sancțiunea pentru omisiunea de a formula notificare, potrivit art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, este pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură și prin echivalent. Apelanta reclamantă a invocat ca temei al cererii sale dispozițiile dreptului comun - art. 480 C. civ., art. 6 din Legea nr. 213/1998 și Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Având în vedere cele statuate prin Decizia nr. 33 din 9 iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, analiza cererii de față nu se poate face pe calea dreptului comun, deoarece, potrivit principiului specialia generalibus derogant, concursul dintre legea generală și legea specială se rezolvă în favoarea celei din urmă.

În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, se invocă constant că un reclamant nu poate pretinde o încălcare a art. 1 din Primul Protocol, decât în măsura în care hotărârile contestate de acesta se raportau la „bunurile” sale, în sensul acestei prevederi. Speranța de a i se recunoaște un vechi drept de proprietate, a cărui exercitare efectivă nu a mai fost posibilă o perioadă îndelungată, nu poate fi considerat ca „bun”. în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la convenție.

Curtea a constatat că acțiunea în revendicare formulată de reclamantă, ca acțiune reală, imobiliară, petitorie, prin care se tinde la stabilirea titularului real al dreptului de proprietate, în mod legal, a fost respinsă de prima instanță, întrucât reclamanta nu este titulara unui „bun” sau a unei valori patrimoniale, inclusiv creanțe, în baza cărora să poată pretinde că avea cel puțin o speranță legitimă de a obține folosința efectivă a dreptului de proprietate, în sensul jurisprudenței Curții Europene. Această premisă a cererii în revendicare nu este îndeplinită din culpa reclamantei, care a fost în pasivitate, inclusiv în raport de Legea nr. 10/2001, a cărei eficiență nu este în măsură să o invoce.

S-a apreciat că, în raport de mențiunile din cartea funciară, se justifică atât calitatea procesuală activă a reclamantei, cât și calitatea procesuală pasivă a pârâtului Statul Român, care este reprezentat legal de Ministerul Finanțelor, în temeiul art. 25 din Decretul nr. 31/1954. Ca urmare a respingerii apelului, a fost admisă cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienții Cătană Ioan și Cătană Marilena, în interesul intimatului Statul Român, potrivit art. 49, 50 Cod pr. civ. În temeiul dispozițiilor art. 1169 C. civ., a fost respinsă, ca nedovedită, cererea formulată de intervenienții accesorii privind acordarea cheltuielilor de judecată. În temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc.

civ., Curtea a micșorat onorariul avocatului care a reprezentat în apel intimatul Municipiul Brașov, având în vedere că valoarea acestuia este nepotrivit de mare în raport de complexitatea cauzei și munca îndeplinită de avocat. Ca urmare, onorariul în cuantum de 5.580 lei, dovedit cu Ordinul de plată nr. 2951 din 5 octombrie 2010, a fost redus la 2.000 lei, avându-se în vedere numărul de termene de judecată în apel și actele de procedură efectuate în cauză. S-a reținut și faptul că, în prima instanță, intimatul Municipiul Brașov nu a fost reprezentat de avocat și că acesta dispune de un oficiu juridic, ai cărui consilieri juridici cunosc specificul acestei instituții. Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamanta T.H.E.

și pârâtul Municipiul Brașov, prin Primar. Recurenta reclamantă T.H.E. a solicitat admiterea recursului și desființarea hotărârii atacate, ca nelegală și netemeinică, învederând, în esență, că, și după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, acțiunea în revendicare de drept comun poate fi introdusă. Recurentul pârât a solicitat modificarea în parte a deciziei recurate, în sensul admiterii cererii, prin care a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariul avocațial, întrucât instanța a apreciat greșit munca îndeplinită de avocatul ales în Dosarul nr. 4252/62/2009.

Astfel, s-a precizat că, din dovezile existente la dosarul de fond, se constată că munca apărătorului ales a constat în studierea, procurarea și corelarea tuturor informațiilor care au reieșit din corespondenta îndelungată purtată între intimată și pârâtă și a documentelor care au stat la baza deciziei nr. 692 din 28 septembrie 1985, emisă de Consiliul Popular al Județului Brașov; formularea întâmpinării prezentată la termenul din 17 septembrie 2010, în raport cu pretențiile intimatei; formularea notei de ședință de la termenul 23 septembrie 2010; reprezentarea clientului la toate cele 6 termene de judecată fixate de instanța de apel; colaborarea cu un avocat substituent, ca urmare a imposibilității reprezentării la anumite termene, în vederea continuității cu privire la asigurarea apărării clientului.

S-a susținut că, potrivit dispozițiilor art. 30 din Legea 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat, contractul dintre avocat si clientul său nu poate fi stânjenit sau controlat, direct sau indirect, de nici un organ al statului, iar, în conformitate cu dispozițiile din Statutul profesiei de avocat, onorariul se stabilește prin negociere. Pe cale de consecința din coroborarea acestor dispoziții, prevăzute de legea speciala, rezultă că instanța învestită cu soluționarea apelului nu era îndreptățită să reducă, prin apreciere, cuantumul onorariului stabilit de avocat, prin negociere cu clientul său. În ceea ce privește oficiul juridic al Primăriei, s-a susținut că acesta a cunoscut o amplă reorganizare, la această dată, fiind deficitar în ceea ce privește personalul, situația blocării posturilor disponibile fiind deja de notorietate.

Unitatea administrativ-teritorială are, de asemenea, dreptul să beneficieze de acoperirea cheltuielilor de judecată stabilite în baza hotărârii instanței de judecată, inclusiv în situația în care reprezentarea în justiție este asigurată de un consilier juridic din aparatul de specialitate al primarului, respectiv al consiliului județean. Despăgubirile primite de unitățile administrativ-teritoriale, în urma hotărârilor pronunțate de instanțele de judecată, se constituie în venituri la bugetele locale, iar despăgubirile pe care trebuie să le plătească unitatea administrativ-teritorială sunt asigurate de la bugetul local.

În ședința publică din 25 aprilie 2012, Înalta Curte, ex oficiio, a invocat, în ceea ce privește recursul declarat de reclamantă, excepția tardivității, iar, cu referire la recursul declarat de pârâtul Municipiul Brașov, a pus în discuție excepția nulității pentru imposibilitatea încadrării criticilor în dispozițiile limitative ale art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. Asupra recursului declarat de reclamanta T.H.E.: Deliberând cu prioritate, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ., asupra excepției procesuale de procedură, absolută, peremptorie a tardivității recursului exercitat de reclamanta T.H.E., Înalta Curte constată următoarele: Conform dispozițiilor art. 301 alin. (1) C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

Potrivit dispozițiilor art. 303 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs. În considerarea art. 103 C. proc. civ., neexercitarea oricărei căi de atac (…) în termenul legal atrage decăderea, cu excepția cazului în care legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința sa. Verificând dosarul de apel, Înalta Curte constată că decizia civilă nr. 39/ AP din 02 martie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale i-a fost comunicată apelantei – reclamante T.H.E., la data de 11 aprilie 2011 (fila 102, dosar apel), la domiciliul procesual ales, indicat în cererea de chemare în judecată, persoana împuternicită cu primirea actelor de procedură semnând în acest sens.

Cu toate acestea, recurenta reclamantă a declarat recurs la data de 2 mai 2011 (fila 2, dosar recurs), cu depășirea termenului legal, imperativ, de decădere reglementat de art. 301 C. proc. civ., fără să invoce circumstanțe excepționale și insurmontabile, de natură să o împiedice să exercite calea de atac, conform rigorilor legii procesual civile. Constatând încălcarea normelor legale imperative care reglementează termenul de 15 zile de la comunicarea hotărârii, pentru exercitarea căii de atac a recursului, dar și împrejurarea că nu există motive de ordine publică, care să poată fi invocate ex officio de instanța de recurs, în sensul art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va respinge, ca tardiv, recursul declarat de reclamanta T.H.E. împotriva deciziei nr. 39/ AP din 02 martie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale. Asupra recursului declarat de pârâtul Municipiul Brașov, prin Primar: În drept, în conformitate cu art. 274 alin. (3) C. proc. civ., judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.

În interpretarea și aplicarea acestor dispoziții legale, instanța de apel a pronunțat soluția reducerii cheltuielilor de judecată pretinse de intimatul pârât, prin raportare la criteriile instituite de lege – complexitatea cauzei și munca îndeplinită de avocat, corelate, în mod necesar, cu durata în care a fost soluționată și actele de procedură efectuate în cauză, argumentând această măsură și reținând că suma de 2000 lei este rezonabilă, pentru a fi acordată cu titlu de cheltuieli de judecată.

Astfel, raportându-se motivat la criteriile legale, instanța de apel nu a dispus o măsură arbitrară, care să contravină dispozițiilor legale enunțate, ci, în exercitarea prerogativei sale de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul acestora, a stabilit, prin prisma proporționalității cu complexitatea activității depuse de avocat, cu durata procesului și miza acestuia, un cuantum rezonabil, ce urmează a fi suportat de partea care a căzut în pretenții. În sensul celor arătate este si jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care, învestita fiind cu soluționarea pretențiilor având ca obiect rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse si onorariile avocațiale, a statuat ca acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare, care au fost în mod real făcute și în limita unui cuantum rezonabil.

Or, contrar celor susținute de recurentul pârât, instanța nu a cenzurat onorariul avocațial, ci cheltuielile de judecată în care este inclus acest onorariu, măsură care este în acord cu dispozițiile legale și care nu afectează cuantumul onorariului convenit între părțile contractului de asistență juridică, câtă vreme apărătorul pârâtului își va recupera acest onorariu, în integralitatea sa, dar de la părți diferite. În ceea ce privește cuantumul până la care au fost redus aceste cheltuieli, aceasta reprezintă o chestiune de apreciere, iar nu de legalitate, care, astfel, nu poate fi cenzurată prin intermediul recursului, nefiind circumscrisă motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Pentru considerentele expuse, reținând că nu sunt operante motive de nelegalitate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va constata nul recursul declarat de pârâtul Municipiul Brașov, prin Primar împotriva deciziei nr. 39/ AP din 02 martie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca tardiv, recursul declarat de reclamanta T.H.E. împotriva deciziei nr. 39/ AP din 02 martie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale. Constată nul recursul declarat de pârâtul Municipiul Brașov, prin Primar împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 aprilie 2012.