ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2760/2012
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2760/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursurilor
de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului
Brașov, sub nr. 4252/62/2009, reclamanta T.H.E. a solicitat instanței, în contradictoriu
cu pârâții Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice și
Municipiul Brașov, prin primar, să se constate calitatea sa de titular al
dreptului de proprietate asupra cotei de 3/8 din imobilul situat în Municipiul
Brașov, str. Stejărișului nr. 3, înscris în CF Brașov, restabilirea situației
anterioare de carte funciară, radiind înscrierea efectuată în favoarea
pârâților; stabilind, prin compararea titlurilor, că dreptul său de proprietate
este preferabil și anterior dreptului dobândit de pârâți în mod abuziv și
obligarea pârâților să lase în deplină proprietate și posesie imobilul.
La termenul de
judecată din data de 7 mai 2010, reclamanta a depus o precizare a cererii de
chemare în judecată, prin care a înțeles să fundamenteze în drept această
cerere pe dispozițiile art. 480 C. civ. și ale art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană.
Prin sentința civilă nr.
199/ D din 25 iunie 2010, Tribunalul Brașov a respins, astfel cum a fost
precizată, cererea de chemare în judecată.
Împotriva sentinței,
a declarat apel reclamanta T.H.E., solicitând „desființarea” hotărârii, ca fiind
netemeinică și nelegală.
Prin decizia civilă nr.
39/ AP din 02 martie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru
cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, a
fost respins apelul declarat de apelanta reclamantă T.H.E. împotriva sentinței
civile nr. 199/ D din 25 iunie 2010 a Tribunalului Brașov și a fost admisă
cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienții Cătană Ioan și
Cătană Marilena în interesul intimatului Statul Român.
Pentru a adopta
această soluție, Curtea a reținut următoarele:
Legea nr. 10/2001 este
o lege specială, care reglementează situația imobilelor preluate abuziv de
Statul Român, în perioada 1945 – 1989, și prevede o anumită procedură pentru a
se putea obține restituirea în natură a imobilelor preluate de stat.
În ceea ce privește
imobilele preluate abuziv de stat și care se mai aflau în posesia acestuia, la
data intrării în vigoare a legii, procedura prevăzută de legea specială era
obligatorie, cu excluderea altor mijloace prevăzute de dreptul comun.
Sancțiunea pentru omisiunea
de a formula notificare, potrivit art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, este
pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură și
prin echivalent.
Apelanta reclamantă a
invocat ca temei al cererii sale dispozițiile dreptului comun - art. 480 C.
civ., art. 6 din Legea nr. 213/1998 și Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Având în vedere cele
statuate prin Decizia nr. 33 din 9 iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, analiza cererii de față nu se poate face pe calea dreptului comun, deoarece,
potrivit principiului specialia generalibus derogant, concursul dintre legea
generală și legea specială se rezolvă în favoarea celei din urmă.
În jurisprudența
Curții Europene a Drepturilor Omului, se invocă constant că un reclamant nu
poate pretinde o încălcare a art. 1 din Primul Protocol, decât în măsura în
care hotărârile contestate de acesta se raportau la „bunurile” sale, în sensul acestei
prevederi.
Speranța de a i se
recunoaște un vechi drept de proprietate, a cărui exercitare efectivă nu a mai fost
posibilă o perioadă îndelungată, nu poate fi considerat ca „bun”. în sensul
art. 1 din Primul Protocol adițional la convenție.
Curtea a constatat că
acțiunea în revendicare formulată de reclamantă, ca acțiune reală, imobiliară,
petitorie, prin care se tinde la stabilirea titularului real al dreptului de
proprietate, în mod legal, a fost respinsă de prima instanță, întrucât
reclamanta nu este titulara unui „bun” sau a unei valori patrimoniale, inclusiv
creanțe, în baza cărora să poată pretinde că avea cel puțin o speranță legitimă
de a obține folosința efectivă a dreptului de proprietate, în sensul jurisprudenței
Curții Europene.
Această premisă a
cererii în revendicare nu este îndeplinită din culpa reclamantei, care a fost
în pasivitate, inclusiv în raport de Legea nr. 10/2001, a cărei eficiență nu este
în măsură să o invoce.
S-a apreciat că, în
raport de mențiunile din cartea funciară, se justifică atât calitatea
procesuală activă a reclamantei, cât și calitatea procesuală pasivă a pârâtului
Statul Român, care este reprezentat legal de Ministerul Finanțelor, în temeiul art.
25 din Decretul nr. 31/1954.
Ca urmare a
respingerii apelului, a fost admisă cererea de intervenție accesorie formulată de
intervenienții Cătană Ioan și Cătană Marilena, în interesul intimatului Statul
Român, potrivit art. 49, 50 Cod pr. civ.
În temeiul
dispozițiilor art. 1169 C. civ., a fost respinsă, ca nedovedită, cererea
formulată de intervenienții accesorii privind acordarea cheltuielilor de
judecată.
În temeiul
dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., Curtea a micșorat onorariul avocatului
care a reprezentat în apel intimatul Municipiul Brașov, având în vedere că valoarea
acestuia este nepotrivit de mare în raport de complexitatea cauzei și munca îndeplinită
de avocat. Ca urmare, onorariul în cuantum de 5.580 lei, dovedit cu Ordinul de
plată nr. 2951 din 5 octombrie 2010, a fost redus la 2.000 lei, avându-se în
vedere numărul de termene de judecată în apel și actele de procedură efectuate
în cauză.
S-a reținut și faptul
că, în prima instanță, intimatul Municipiul Brașov nu a fost reprezentat de
avocat și că acesta dispune de un oficiu juridic, ai cărui consilieri juridici
cunosc specificul acestei instituții.
Împotriva acestei
decizii, a declarat recurs reclamanta T.H.E. și pârâtul Municipiul Brașov, prin
Primar.
Recurenta reclamantă T.H.E.
a solicitat admiterea recursului și desființarea hotărârii atacate, ca nelegală
și netemeinică, învederând, în esență, că, și după intrarea în vigoare a Legii nr.
10/2001, acțiunea în revendicare de drept comun poate fi introdusă.
Recurentul pârât a
solicitat modificarea în parte a deciziei recurate, în sensul admiterii cererii,
prin care a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată, reprezentând
onorariul avocațial, întrucât instanța a apreciat greșit munca îndeplinită de
avocatul ales în Dosarul nr. 4252/62/2009.
Astfel, s-a precizat
că, din dovezile existente la dosarul de fond, se constată că munca
apărătorului ales a constat în studierea, procurarea și corelarea tuturor
informațiilor care au reieșit din corespondenta îndelungată purtată între
intimată și pârâtă și a documentelor care au stat la baza deciziei nr. 692 din 28
septembrie 1985, emisă de Consiliul Popular al Județului Brașov; formularea
întâmpinării prezentată la termenul din 17 septembrie 2010, în raport cu
pretențiile intimatei; formularea notei de ședință de la termenul 23 septembrie
2010; reprezentarea clientului la toate cele 6 termene de judecată fixate de
instanța de apel; colaborarea cu un avocat substituent, ca urmare a
imposibilității reprezentării la anumite termene, în vederea continuității cu
privire la asigurarea apărării clientului.
S-a susținut că,
potrivit dispozițiilor art. 30 din Legea 51/1995 pentru organizarea si
exercitarea profesiei de avocat, contractul dintre avocat si clientul său nu
poate fi stânjenit sau controlat, direct sau indirect, de nici un organ al
statului, iar, în conformitate cu dispozițiile din Statutul profesiei de
avocat, onorariul se stabilește prin negociere.
Pe cale de consecința
din coroborarea acestor dispoziții, prevăzute de legea speciala, rezultă că
instanța învestită cu soluționarea apelului nu era îndreptățită să reducă, prin
apreciere, cuantumul onorariului stabilit de avocat, prin negociere cu clientul
său.
În ceea ce privește oficiul
juridic al Primăriei, s-a susținut că acesta a cunoscut o amplă reorganizare,
la această dată, fiind deficitar în ceea ce privește personalul, situația
blocării posturilor disponibile fiind deja de notorietate.
Unitatea
administrativ-teritorială are, de asemenea, dreptul să beneficieze de
acoperirea cheltuielilor de judecată stabilite în baza hotărârii instanței de
judecată, inclusiv în situația în care reprezentarea în justiție este asigurată
de un consilier juridic din aparatul de specialitate al primarului, respectiv
al consiliului județean. Despăgubirile primite de unitățile
administrativ-teritoriale, în urma hotărârilor pronunțate de instanțele de
judecată, se constituie în venituri la bugetele locale, iar despăgubirile pe
care trebuie să le plătească unitatea administrativ-teritorială sunt asigurate
de la bugetul local.
În ședința publică
din 25 aprilie 2012, Înalta Curte, ex oficiio, a invocat, în ceea ce privește
recursul declarat de reclamantă, excepția tardivității, iar, cu referire la recursul
declarat de pârâtul Municipiul Brașov, a pus în discuție excepția nulității
pentru imposibilitatea încadrării criticilor în dispozițiile limitative ale art.
304 pct. 1-9 C. proc. civ.
Asupra recursului
declarat de
reclamanta
T.H.E.:
Deliberând cu prioritate,
în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ., asupra excepției procesuale de
procedură, absolută, peremptorie a tardivității recursului exercitat de
reclamanta T.H.E., Înalta Curte constată următoarele:
Conform dispozițiilor
art. 301 alin. (1) C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de
comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
Potrivit
dispozițiilor art. 303 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin
însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs.
În considerarea art. 103
C. proc. civ., neexercitarea oricărei căi de atac (…) în termenul legal atrage
decăderea, cu excepția cazului în care legea dispune altfel sau când partea
dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința sa.
Verificând dosarul de
apel, Înalta Curte constată că decizia civilă nr. 39/ AP din 02 martie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de
muncă și asigurări sociale i-a fost comunicată apelantei – reclamante T.H.E.,
la data de 11 aprilie 2011 (fila 102, dosar apel), la domiciliul procesual
ales, indicat în cererea de chemare în judecată, persoana împuternicită cu
primirea actelor de procedură semnând în acest sens.
Cu toate acestea,
recurenta reclamantă a declarat recurs la data de 2 mai 2011 (fila 2, dosar
recurs), cu depășirea termenului legal, imperativ, de decădere reglementat de art.
301 C. proc. civ., fără să invoce circumstanțe excepționale și insurmontabile,
de natură să o împiedice să exercite calea de atac, conform rigorilor legii
procesual civile.
Constatând încălcarea
normelor legale imperative care reglementează termenul de 15 zile de la
comunicarea hotărârii, pentru exercitarea căii de atac a recursului, dar și
împrejurarea că nu există motive de ordine publică, care să poată fi invocate
ex officio de instanța de recurs, în sensul art. 306 alin. (2) C. proc. civ.,
Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca
tardiv, recursul declarat de reclamanta T.H.E. împotriva deciziei nr. 39/ AP din
02 martie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori
și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale.
Asupra recursului
declarat de pârâtul Municipiul Brașov, prin Primar:
În drept, în
conformitate cu art. 274 alin. (3) C. proc. civ., judecătorii au dreptul să
mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, ori de câte ori vor constata
motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau
munca îndeplinită de avocat.
În interpretarea și
aplicarea acestor dispoziții legale, instanța de apel a pronunțat soluția
reducerii cheltuielilor de judecată pretinse de intimatul pârât, prin raportare
la criteriile instituite de lege – complexitatea cauzei și munca îndeplinită de
avocat, corelate, în mod necesar, cu durata în care a fost soluționată și
actele de procedură efectuate în cauză, argumentând această măsură și reținând
că suma de 2000 lei este rezonabilă, pentru a fi acordată cu titlu de
cheltuieli de judecată.
Astfel, raportându-se
motivat la criteriile legale, instanța de apel nu a dispus o măsură arbitrară,
care să contravină dispozițiilor legale enunțate, ci, în exercitarea
prerogativei sale de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de
judecată, cuantumul acestora, a stabilit, prin prisma proporționalității cu
complexitatea activității depuse de avocat, cu durata procesului și miza
acestuia, un cuantum rezonabil, ce urmează a fi suportat de partea care a căzut
în pretenții.
În sensul celor
arătate este si jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care,
învestita fiind cu soluționarea pretențiilor având ca obiect rambursarea
cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse si onorariile avocațiale, a
statuat ca acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie
cheltuieli necesare, care au fost în mod real făcute și în limita unui cuantum
rezonabil.
Or, contrar celor susținute
de recurentul pârât, instanța nu a cenzurat onorariul avocațial, ci
cheltuielile de judecată în care este inclus acest onorariu, măsură care este
în acord cu dispozițiile legale și care nu afectează cuantumul onorariului
convenit între părțile contractului de asistență juridică, câtă vreme
apărătorul pârâtului își va recupera acest onorariu, în integralitatea sa, dar
de la părți diferite.
În ceea ce privește
cuantumul până la care au fost redus aceste cheltuieli, aceasta reprezintă o
chestiune de apreciere, iar nu de legalitate, care, astfel, nu poate fi
cenzurată prin intermediul recursului, nefiind circumscrisă motivului de nelegalitate
reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Pentru considerentele
expuse, reținând că nu sunt operante motive de nelegalitate, Înalta Curte, în
temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va constata nul recursul declarat de
pârâtul Municipiul Brașov, prin Primar împotriva deciziei nr. 39/ AP din 02
martie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și
de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca tardiv,
recursul declarat de reclamanta T.H.E. împotriva deciziei nr. 39/ AP din 02
martie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și
de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale.
Constată nul recursul
declarat de pârâtul Municipiul Brașov, prin Primar împotriva aceleiași decizii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi, 25 aprilie 2012.