ÎCCJ, decizie (scj.ro #85574)

Conflicte de muncă. Competența de soluționare În aplicarea dispozițiilor art.2 pct.1 lit.b 1 din C.proc.civ., tribunalului îi revine competența de soluționare, în fond, a conflictului de muncă, cu excepția celor date prin lege specială în competența altor instanțe. Secțiile Unite, decizia nr.II din 31 martie 2003 In aplicarea dispozițiilor art.2 pct.1 lit.b 1 din C.proc.civ., instanțele judecătorești nu au un punct de vedere unitar cu privire la competența materială de a judeca, în fond, conflictele de muncă. Astfel, unele instanțe au considerat că judecătoriilor le revine competența de a soluționa, în primă instanță, conflictele de muncă. In sprijinul acestei soluții, au fost invocate dispozițiile art.1 alin.1 pct.1 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora judecătoriile au plenitudine de jurisdicție, soluționând în primă instanță toate procesele și cererile, în afară de cele date prin lege în competența altor instanțe.

Potrivit dispoziției din art.2 pct.1 lit.b 1 din C.proc.civ., introdusă în acest cod prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.138/2000, tribunalele judecă, în primă instanță, "conflictele de muncă, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe". Pe de altă parte, prin art.249 din C.munc., adoptat prin Legea nr.53/2003, se prevede că "procedura de soluționare a conflictelor de muncă se stabilește prin lege specială". In această privință, este de observat că prin art.248 din C.munc. se face distincție între conflictele de interese și conflictele de drepturi.

Astfel, în conformitate cu art.248 alin.2 din C.munc., "conflictele de muncă ce au ca obiect stabilirea condițiilor de muncă cu ocazia negocierii contractelor colective de muncă sunt conflicte referitoare la interesele cu caracter profesional, social sau economic ale salariaților, denumite conflicte de interese ", iar potrivit alineatului 3 al aceluiași articol "conflictele de muncă ce au ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligații decurgând din legi sau din alte acte normative, precum și din contractele colective sau individuale de muncă sunt conflicte referitoare la drepturile salariaților, denumite conflicte de drepturi ". O atare distincție, însă, este lipsită de relevanță cât timp prin art.249 din C.munc.

și prin art.2 pct.1 lit.b 1 din C.proc.civ., care se referă la competența de judecată în materia conflictelor de muncă, nu se face nici o distincție în raport cu natura acestora.

De altfel, reglementând competența instanțelor în materia conflictelor de drepturi, Legea nr.168/1999 a prevăzut, prin art.71, că "instanțele judecătorești competente să judece cereri referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi se stabilesc prin lege". Cum prin art.82 din aceeași lege se prevede că dispozițiile sale "referitoare la procedura de soluționare a conflictelor de drepturi se completează în mod corespunzător cu prevederile Codului de procedură civilă", iar în art.2 pct.1 lit.b 1 din acest cod se prevede că tribunalul judecă, în primă instanță, conflictele de muncă, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe, este evident că tribunalului îi revine competența de a soluționa, în fond, cererile privind conflicte de drepturi ori de câte ori prin lege specială nu se prevede altfel.

Tot astfel, ca urmare a modificărilor aduse prin art.VII din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.138/2000, articolelor 58-61 din Legea nr.168/1999, nici în cazul conflictelor de interese la care se referă aceste texte de lege competența de a judeca nu mai revine judecătoriei, ci tribunalului. Rămâne, însă, exceptată de la competența generală a tribunalului de judecare a conflictelor de muncă, stabilită prin art.2 pct.1 lit.b 1 din C.proc.civ., cererea de suspendare a grevei care, potrivit art.56 din Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, se adresează curții de apel în a cărei circumscripție își are sediul unitatea.

Dispozițiile de la art.IV alin.1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.179/1999, potrivit cărora "cauzele care au ca obiect judecarea în fond a unor litigii de muncă, aflate pe rolul judecătoriilor,vor fi trecute la completele care judecă conflictele de muncă și litigiile de muncă din cadrul judecătoriei respective, imediat după înființarea acestora" nu pot avea decât semnificația unor reglementări tranzitorii, necesare în acea perioadă pentru trecerea cauzelor vizate la completele specializate prevăzute să ia ființă. O altă interpretare ar fi contrară atât spiritului ordonanței menționate, cât și dispozițiilor art.2 pct.1 lit.b 1 din C.proc.civ. corelate cu prevederile art.248 și 249 din Codul muncii recent adoptat și cu cele ale art.298 din același cod referitoare la abrogarea unor legi și a oricăror altor dispoziții contrare.

In consecință, în temeiul art.26 lit.b din Legea nr.56/1993 a Curții Supreme de Justiție și al art.329 din C.proc.civ., urmează a se admite recursul în interesul legii și a se stabili că tribunalului îi revine competența de a judeca, în fond, conflictele de muncă, cu excepția celor date prin lege specială în competența altor instanțe.