ÎCCJ, decizie (scj.ro #23443)

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE

- SECȚIILE UNITE -

DECIZIA Nr. II

din 31 martie 2003

Publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 455 din 26/06/2003

Sub președinția președintelui Curții Supreme de Justiție, Paul Florea, s-a luat în examinare recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 2 pct. 1 lit. b

1

) din Codul de procedură civilă, referitoare la competența materială de soluționare a conflictelor de muncă.

Ministerul Public a fost reprezentat de Gabriela Ghiță, adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție.

Reprezentantul Ministerului Public a susținut recursul în interesul legii, învederând că dispozițiile din actualul cod al muncii, adoptat prin Legea nr. 53/2003, impun reconsiderarea unor argumente invocate în sprijinul acestei căi extraordinare de atac. Ca urmare, a pus concluzii pentru admiterea recursului în interesul legii, în sensul de a se stabili că tribunalului îi revine competența de a judeca, în fond, conflictele de muncă, cu excepția celor date prin lege specială în competența altor instanțe.

SECȚIILE UNITE,

deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

În aplicarea dispozițiilor art. 2 pct. 1 lit. b

1

) din Codul de procedură civilă, instanțele judecătorești nu au un punct de vedere unitar cu privire la competența materială de a judeca, în fond, conflictele de muncă.

În sprijinul acestei soluții au fost invocate dispozițiile art. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora judecătoriile au plenitudine de jurisdicție, soluționând în primă instanță toate procesele și cererile, în afară de cele date prin lege în competența altor instanțe.

S-a relevat că luarea anumitor cauze din competența judecătoriei, ca instanță de drept comun, trebuie să fie expresă, ceea ce nu se poate considera că se prevede prin art. 2 pct. 1 lit. b

1

) din Codul de procedură civilă. Sub acest aspect, făcându-se referire la prevederile art. 58-61 din Legea nr. 168/1999, astfel cum au fost modificate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 138/2000, s-a susținut că tribunalelor le revine numai competența de a soluționa cererile formulate de unitate pentru încetarea grevei sau pentru obligarea la despăgubiri a persoanelor vinovate de declanșarea ilegală a grevei.

Tot astfel, făcându-se referire la dispozițiile art. IV alin. 1 și 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 179/1999 privind modificarea și completarea Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, aprobată cu modificări prin Legea nr. 118/2001, potrivit cărora soluționarea în fond a litigiilor de muncă, aflate atunci pe rolul judecătoriilor, a revenit completelor specializate pentru judecarea conflictelor și litigiilor de muncă, ce au luat ființă în cadrul fiecărei judecătorii, s-a apreciat că succesiunea de reglementare nu poate determina anularea priorității de aplicare dintre legea cu caracter general (Codul de procedură civilă) și legile speciale (Legea nr. 168/1999 și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 179/1999), pentru a se ajunge la concluzia că tribunalele ar fi instanțe de drept comun în materia conflictelor de muncă.

Aceste din urmă instanțe au procedat corect.

Într-adevăr, potrivit dispoziției din art. 2 pct. 1 lit. b

1

) din Codul de procedură civilă, introdusă în acest cod prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 138/2000, tribunalele judecă, în primă instanță, "conflictele de muncă, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe".

Pe de altă parte, prin art. 249 din Codul muncii, adoptat prin Legea nr. 53/2003, se prevede că "Procedura de soluționare a conflictelor de muncă se stabilește prin lege specială".

În această privință este de observat că prin art. 248 din Codul muncii se face distincție între conflictele de interese și conflictele de drepturi.

Astfel, în conformitate cu art. 248 alin. (2) din Codul muncii, "Conflictele de muncă ce au ca obiect stabilirea condițiilor de muncă cu ocazia negocierii contractelor colective de muncă sunt conflicte referitoare la interesele cu caracter profesional, social sau economic ale salariaților, denumite conflicte de interese", iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol, "Conflictele de muncă ce au ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligații decurgând din legi ori din alte acte normative, precum și din contractele colective sau individuale de muncă sunt conflicte referitoare la drepturile salariaților, denumite conflicte de drepturi".

O atare distincție însă este lipsită de relevanță cât timp prin art. 249 din Codul muncii și prin art. 2 pct. 1 lit. b

1

) din Codul de procedură civilă, care se referă la competența de judecată în materia conflictelor de muncă, nu se face nici o distincție în raport cu natura acestora.

De altfel, reglementând competența instanțelor în materia conflictelor de drepturi, Legea nr. 168/1999 a prevăzut, prin art. 71, că "Instanțele judecătorești competente să judece cereri referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi se stabilesc prin lege".

Cum prin art. 82 din aceeași lege se prevede că dispozițiile sale "referitoare la procedura de soluționare a conflictelor de drepturi se completează în mod corespunzător cu prevederile Codului de procedură civilă", iar în art. 2 pct. 1 lit. b

1

) din acest cod se prevede că tribunalul judecă, în primă instanță, conflictele de muncă, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe, este evident că tribunalului îi revine competența de a soluționa, în fond, cererile privind conflicte de drepturi ori de câte ori prin lege specială nu se prevede altfel.

Tot astfel, ca urmare a modificărilor aduse prin art. VII din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 138/2000 articolelor 58-61 din Legea nr. 168/1999, nici în cazul conflictelor de interese la care se referă aceste texte de lege, competența de a judeca nu mai revine judecătoriei, ci tribunalului.

Rămâne însă exceptată de la competența generală a tribunalului de judecare a conflictelor de muncă, stabilită prin art. 2 pct. 1 lit. b

1

) din Codul de procedură civilă, cererea de suspendare a grevei care, potrivit art. 56 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, se adresează curții de apel în a cărei circumscripție își are sediul unitatea.

Dispozițiile art. IV alin. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 179/1999, potrivit cărora "Cauzele care au ca obiect judecarea în fond a unor litigii de muncă, aflate pe rolul judecătoriilor, vor fi trecute la completele care judecă conflictele de muncă și litigiile de muncă din cadrul judecătoriei respective, imediat după înființarea acestora", nu pot avea decât semnificația unor reglementări tranzitorii, necesare în acea perioadă pentru trecerea cauzelor vizate la completele specializate prevăzute să ia ființă.

O altă interpretare ar fi contrară atât spiritului ordonanței de urgență menționate, cât și dispozițiilor art. 2 pct. 1 lit. b

1

) din Codul de procedură civilă, corelate cu prevederile art. 248 și 249 din Codul muncii recent adoptat și cu cele ale art. 298 din același cod, referitoare la abrogarea unor legi și a oricăror alte dispoziții contrare.

În consecință, în temeiul art. 26 lit. b) din Legea Curții Supreme de Justiție nr. 56/1993, republicată, și al art. 329 din Codul de procedură civilă, urmează a se admite recursul în interesul legii și a se stabili că tribunalului îi revine competența de a judeca, în fond, conflictele de muncă, cu excepția celor date prin

lege specială în competența altor instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

În numele legii

D E C I D E:

Admite recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție.

În aplicarea dispozițiilor art. 2 pct. 1 lit. b

1

) din Codul de procedură civilă, stabilește că tribunalului îi revine competența de a judeca, în fond, conflictele de muncă, cu excepția celor date prin lege specială în competența altor instanțe.

Pronunțată în ședință publică azi, 31 martie 2003.

PREȘEDINTELE CURȚII SUPREME DE JUSTIȚIE,

PAUL FLOREA

Prim-magistrat asistent,

Ioan Răileanu