ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2272/2017

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2CAF/2016 din 30 august 2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, Decizia nr. 95 din 23 iunie 2015 emisă de pârâtă prin care i s-a respins contestația administrativă împotriva Deciziei nr. 393 din 10 octombrie 2012 emisă de Activitatea Metodologie și Administrarea Veniturilor Statului din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Ialomița de angajarea răspunderii sale solidare cu SC B. SRL Andrășești, județul Ialomița.

2.1. Prin Sentința nr. 4024 din 13 decembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, declinându-și competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Bacău. Pentru a hotărât astfel, Curtea de Apel București a reținut dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și faptul că, dat fiind caracterul de drept public al contenciosului administrativ, aceste dispoziții prevăd o competență teritorială alternativă în favoarea reclamantului, legiuitorul recunoscând dreptul acestuia de a opta între instanța de la domiciliul său și instanța de sediul autorității pârâte; în cauză, domiciliul reclamantului este în municipiul Bacău, iar sediul pârâtului în municipiul Ploiești, acestea neaflându-se în circumscripția Curții de Apel București.

2.2. Prin Sentința nr. 20 din 9 februarie 2017, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești.

Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reținut că dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 instituie o competență de ordine privată, stabilită în favoarea reclamantului; totodată, teza a II-a a textului instituie interdicția, pentru prima instanță sesizată, de a invoca excepția necompetenței sale teritoriale.

În cauză, prin învestirea instanței de la sediul pârâtei, acesta a făcut opțiunea care împiedica Curtea de Apel București să hotărască că, din punct de vedere teritorial, competența aparține instanței de la domiciliul reclamantului. Prin cererea transmisă acestei instanțe, reclamantul și-a reconfirmat opțiunea alegerii instanței de la sediului pârâtei.

În aceste condiții, s-a apreciat că aplicarea art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 exclude competența instanței de la domiciliul reclamantului, instanța competentă teritorial fiind cea de la sediul pârâtului, care însă nu se află în raza Curții de Apel București, ci a Curții de Apel Ploiești.

Câtă vreme singurul pârât chemat în judecată are sediul în Ploiești, competența teritorială aparține instanței în a cărei rază teritorială se află acest sediu, iar nu Curții de Apel București în a cărei rază teritorială își are sediul Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, emitentul deciziei de angajare a răspunderii solidare și SC B. SRL, care însă nu au fost chemate în judecată.

2.3. Prin Sentința nr. 70 din 5 aprilie 2017, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Bacău, secția de contencios administrativ și fiscal; a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Curtea de Apel Ploiești a reținut că reclamantul domiciliază în municipiul Bacău.

Obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea Deciziei nr. 95 din 23 iunie 2015 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești și admiterea contestației reclamantului formulată împotriva Deciziei nr. 393 din 10 octombrie 2012 emisă de Activitatea de Metodologie și Administrarea Veniturilor Statului din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Ialomița - A.N.A.F.

Așa cum rezultă din înscrisurile de la dosar, prin Decizia nr. 393 din 10 octombrie 2012 emisă de D.G.R.F.P. Ialomița - A.J.F.P. Ialomița a fost angajată răspunderea solidară a reclamantului A.

Față de obiectul cererii de chemare în judecată și dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Curtea de Apel Ploiești a apreciat că nu este competentă teritorial să soluționeze prezenta cauză, competența aparținând instanței de la domiciliul reclamantului, respectiv Curtea de Apel Bacău, aceasta fiind în fapt prima instanță legal învestită, ca urmare a declinării competenței de către Curtea de Apel București.

II. Soluția Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, anularea Deciziei nr. 95 din 23 iunie 2015 emisă de pârâtă și, pe cale de consecință, admiterea contestației împotriva Deciziei nr. 393 din 10 octombrie 2012 emisă de Activitatea Metodologie și Administrarea Veniturilor Statului din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Ialomița, prin care s-a dispus angajarea răspunderii sale solidare cu SC B. SRL Andrășești, județul Ialomița.

În prealabil, Înalta Curte reține că, deși actul administrativ care produce efecte juridice asupra reclamantului este Decizia nr. 393 din 10 octombrie 2012 privind angajarea răspunderii solidare cu debitoarea SC B. SRL, emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, acesta s-a îndreptat, în temeiul art. 218 alin. (2) din C. proc. fisc. , împotriva deciziei de soluționare a contestației administrative și a chemat în judecată o singură pârâtă, respectiv Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești.

Aspectul controversat care a generat conflictul negativ de competență de față îl constituie problema instanței competente teritorial să soluționeze cauza, în raport de dispozițiile incidente cauzei.

Art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ prevede o competență teritorială alternativă a instanței, cea de la domiciliul/sediul reclamantului sau cea de la sediul pârâtului, alegerea instanței aparținând reclamantului.

În speță, reclamantul a optat pentru instanța, în opinia sa, de la sediul pârâtei - Curtea de Apel București.

Este adevărat că art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 prevede că în ipoteza în care reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul/sediul pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale, însă, în cazul particular dedus judecății, se poate observa că instanța pentru care a optat reclamantul, Curtea de Apel București, nu este competentă teritorial să soluționeze cauza nici în raport cu domiciliul reclamantului, din municipiul Bacău, aflat în raza teritorială a Curții de Apel Bacău și nici în raport cu sediul pârâtei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, din municipiul Ploiești, aflat în raza teritorială a Curții de Apel Ploiești.

Pe de altă parte, indicarea domiciliului procesual ales la sediul SC P Durnea și asociații din București nu poate avea ca efect o prorogare de competență, câtă vreme, potrivit normei imperative edictate în cuprinsul art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, competența teritorială putea aparține Curții de Apel Bacău (instanța de la domiciliul reclamantului) sau Curții de Apel Ploiești (instanța de la sediul pârâtului), astfel încât Înalta Curte constată că învestirea Curții de Apel București nu a avut suport legal.

Numai în situația în care ar fi fost chemată în judecată și autoritatea emitentă a deciziei de angajare a răspunderii solidare, în speță, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, cu sediul în raza teritorială a Curții de Apel București, această instanță ar fi fost competentă teritorial să soluționeze cauza, potrivit opțiunii reclamantului.

Prin urmare, față de cadrul procesual stabilit prin cererea de chemare în judecată, având în vedere dispozițiile art. 10 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea instanței de la domiciliul reclamantului, în speță Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, în favoarea Curții de Apel Bacău - SCAF.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 iunie 2017

Procesat de GGC - LM