ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1884/2017

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1370 din 12 octombrie 2016, Judecătoria Oltenița, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A., în sensul că: a respins capetele de cerere prin care reclamanta solicită să se constate că din masa succesorală rămasă de pe urma defuncților B., decedat la data de 25 aprilie 1996 și C. decedată la data de 09 noiembrie 1999 face parte și cota parte indiviză de câte 1/4 din terenul în suprafață totală ce 2,6600 ha arabil extravilan situat pe teritoriul comunei Mânăstirea, județul Călărași, asupra căruia li s-a reconstituit dreptul de proprietate în indiviziune cu D. și defuncta E. conform titlului de proprietate nr. x din 18 august 1998 eliberat de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Călărași ca fiind rămase fără obiect; a anulat, ca netimbrat, capătul ce cerere prin care reclamanta solicită să se stabilească amplasamentul, prin indicarea numărului de tarla, parcelă și vecinătăți a terenurilor ce au făcut obiectul contractului de partaj voluntar autentificat din 07 octombrie 1998 de Biroul Notariatului Public Oltenița; a fost omologat raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză; s-a dispus ieșirea din indiviziune a părților asupra terenului în suprafață de 2,6600 ha arabil extravilan situat pe teritoriul comunei Mînăstirea, județul Călărași, înscris în Titlul de proprietate din 18 august 1998 eliberat de Comisia județeană Călărași pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor și atribuie reclamantei A. suprafața de 0,6700 ha arabil extravilan situat în tarlaua 51/2, parcela 3, în valoare de 5.963 RON având ca vecinătăți la N - antena 20,99 m. la E - persoana x 319,27 m, la S - drum 20,99 m și la V - persoana y 329,27 m; s-a atribuit pârâtului F. terenul extravilan situat în tarlaua 60/3, parcela 17, lot 4, în suprafață de 0,3300 ha pe teritoriul comunei Mînăstirea, județul Călărași înscris în titlul de proprietate nr. x din 18 august 1998 eliberat de Comisia județeană Călărași având ca vecinătăți la N - drum 8,77 m, la E - persoana z 376,22 m, la S - antena 8,77 m și la V - lot 3 - 376,22m cu o valoare de circulație de 2.938 RON; s-a atribuit pârâtei G. terenul extravilan situat în tarlaua 60/3, parcela 17, lot 3, în suprafață de 0.3300 ha, pe teritoriul comunei Mînăstirea, județul Călărași înscris în titlul de proprietate nr. x din 18 august 1998 eliberat de Comisia județeană Călărași având ca vecinătăți la N-drum 8,77 m, la E-lot 4- 376.22 m, la S-antena 8.77 m și la V-lot 2- 376,22m, cu o valoare de circulație de 2.938 RON; s-a atribuit pârâtului F. terenul extravilan situat în tarlaua 60/3, parcela 17, lot 2, în suprafață de 0,6600 ha, pe teritoriul comunei Mînăstirea, județul Călărași înscris în titlul de proprietate nr. x din 18 august 1998 eliberat de Comisia județeană Călărași având ca vecinătăți la N - drum 17,54 m, la E - lot 3- 376,22 m. la S - antena 17,54 m și la V - lot 1-376,22m. cu o valoare de circulație de 5.874 RON; s-a atribuit pârâtei D. terenul extravilan situat în tarlaua 60/3. parcela 17, lot 1, în suprafață de 0,6700ha, pe teritoriul comunei Mînăstirea. județul Călărași înscris în titlul de proprietate nr. x din 18 august 1998 eliberat de Comisia județeană Călărași având ca vecinătăți la N - drum 17,54 m, la E - lot 2- 376,22 m, la S - antena 17,54 m și la V - persoana q 376,22m, cu o valoare de circulație de 5.963 RON; pentru egalizarea valorica a loturilor reclamanta A. va plăti o sultă de 10.75 RON pârâtei G. și 33.25 RON pârâtului F., iar pârâta D. va plăti o sultă de 10,75 RON pârâtei G. și 33,25 RON pârâtului F.; a fost obligat pe pârâtul F. să plătească reclamantei suma de 1.180.5 RON reprezentând cheltuieli de judecată, pe pârâta D. să plătească reclamantei suma de 787 RON reprezentând cheltuieli de judecată și pe pârâta G. să plătească reclamantei suma de 393,5 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta A.

Prin decizia nr. 311 din 30 martie 2017, Tribunalul Călărași, secția civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta A.

Împotriva acestei din urmă decizii, reclamanta a declarat recurs, înregistrat la Tribunalul Călărași, la data de 29 mai 2017.

Prin decizia nr. 463/R din 03.10.2017, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a declinat competența de soluționare a recursului în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, reținând în motivarea soluției sale dispozițiile deciziei Curții Constituționale nr. 369/2017

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 6 noiembrie 2017 și trimis, spre soluționare, prin repartizare computerizată aleatorie, completului de filtru nr. 4.

Prin rezoluția completului din data de 9 noiembrie 2017, s-a fixat termen de judecată la 23 noiembrie 2017 în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în judecarea cererii de recurs.

La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței sale materiale în soluționarea recursului, pe care o va admite, pentru următoarele considerente:

Soluția de declinare a competenței pronunțată de Curtea de Apel București, cu referire la decizia Curții Constituționale nr. 369/2017 (pct. 31) și la dispozițiile art. 97 pct. 1 și art. 483 alin. (3) și (4) C. proc. civ., nu poate învesti legal instanța supremă.

Pe de o parte, decizia Curții Constituționale nr. 369/2017 nu este incidentă cauzei, având în vedere data pronunțării hotărârii instanței de apel și data publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial (nr. 582 din 20 iulie 2017) raportat la dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție, care consacră principiul producerii efectelor general obligatorii pentru viitor (ulterior publicării în Monitorul Oficial).

Astfel fiind, dezînvestirea curții de apel cu trimitere la considerentele unei decizii a instanței de contencios constituțional neaplicabile cauzei, este lipsită de temei.

În egală măsură, este lipsită de fundament soluția de declinare a judecării recursului în favoarea instanței supreme, în conformitate cu dispozițiile art. 97 pct. 1 și art. 483 alin. (3) și (4) C. proc. civ.

Potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege", ceea ce înseamnă că instanța supremă are competență de drept comun în materia recursurilor doar cu privire la deciziile curților de apel, pentru hotărârile altor instanțe fiind necesară o prevedere expresă a legii, aptă să atragă judecata în recurs de către instanța supremă.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor decPlarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului.

O asemenea formulare de principiu nu se regăsește în conținutul art. 97 pct. 1- precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenței de atribuțiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanță-, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluție legislativă diferită, prin indicarea expresă și limitativă a cazurilor de atribuire a competenței în favoarea Înaltei Curți.

Argumentul Curții de Apel în sensul că, potrivit art. 97 pct. 1 din cod, Înalta Curte este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe nu poate fi primită, întrucât ar echivala cu nesocotirea intenției legiuitorului la edictarea normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a acesteia, în condițiile în care legiuitorul a limitat competența Înaltei Curți la cazurile de atribuire expresă a competenței. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competență, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora "Reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Dispozițiile art. 483 alin. (3) și (4) C. proc. civ., invocate de asemenea, în decizia de declinare, nu sunt nici ele în măsură să fundamenteze soluția curții de apel și legala învestire a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", fiind vorba așadar de reglementarea obiectului și scopului recursului.

Această verificare a legalității se realizează însă, în cazurile în care instanța supremă este competentă potrivit legii, adică potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Conform art. 483 alin. (4) C. proc. civ., aceeași verificare a conformității cu legea a hotărârii atacate o realizează și celelalte instanțe (tribunalele, curțile de apel), atunci când judecă în materia recursului (art. 95 pct. 3, art. 96 pct. 3 C. proc. civ.).

Cum în speță, acțiunea a învestit în primă instanță judecătoria, iar soluționarea în apel a cauzei a realizat-o tribunalul, rezultă că nu este incidentă norma art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care reglementează competența în materia recursului a instanței supreme.

Aceasta întrucât, pe de o parte, nu este supusă cenzurii o decizie a curții de apel și, pe de altă parte, nu este vorba despre un caz prevăzut de lege (cu privire la alte hotărâri ale instanțelor), care să atragă competența de judecată în recurs a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

O altfel de interpretare care să atribuie competența de drept comun a instanței supreme în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna, în realitate, crearea pe cale jurisprudențială, a unei norme noi de competență, în contradicție cu dispozițiile constituționale (conform art. 126 alin. (2) din Constituție "competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege") și cu cele ale art. 122 C. proc. civ. ("reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod").

Pentru aceste considerente, stabilind că a avut loc o nelegală dezînvestire a Curții de Apel București, Înalta Curte va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea acesteia, ca instanță ierarhic superioară celei care a realizat judecata în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competența de soluționare a recursului formulat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 311 din 30 martie 2017 a Tribunalului Călărași, secția civilă, în favoarea Curții de Apel București.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 noiembrie 2017.