ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 592/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 01 octombrie 2014, reclamanta A.D.P.F.R. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul O.R.D.A. anularea actului administrativ unilateral reprezentat de Decizia nr. 78 din 16 iulie 2014, emisă de pârât, privind acordarea unui termen pentru intrarea în legalitate a organismului de gestiune colectivă A.D.P.F.R., precum și a tuturor actelor subsecvente acestuia, în temeiul dispozițiilor art. 8 alin. (1) și 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Prin Sentința nr. 1.269 din data de 6 mai 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei de interes invocată din oficiu și a respins ca lipsită de interes acțiunea formulată de reclamanta A.D.P.F.R. în contradictoriu cu pârâtul O.R.D.A.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta A.D.P.F.R., criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea căii de atac, în esență, recurenta-reclamantă a arătat că, în mod greșit, instanța de fond a admis excepția lipsei de interes, considerând că decizia contestată ar avea natura unui act premergător, nefiind întrunit caracterul unui act administrativ în sensul reglementat de Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește condiția interesului, recurenta-reclamantă arată că este îndeplinită această condiție, întrucât decizia atacată a fost emisă cu încălcarea prevederilor legale și în lipsa unei situații de fapt care să motiveze aplicarea sancțiunii, situație în care decizia supusă controlului capătă caracterul unei sancțiuni aplicate recurentei-reclamante.

Sub aspectul criticii întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a arătat că instanța de fond nu a prezentat motivele pe care și-a întemeiat soluția.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 14 octombrie 2015, intimatul O.R.D.A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat arătând că, în materia contenciosului administrativ este exclusă posibilitatea anulării unui act administrativ pe motiv de nelegalitate atunci când nu s-a dovedit și faptul că respectiva nelegalitate a produs și vătămarea unui drept sau interes legitim al reclamantei.

Astfel, decizia atacată nu are efect sancționator ci de prevenție, dând posibilitatea organismului de gestiune colectivă de a intra în legalitate din perspectiva dispozițiilor art. 1341 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 8/1996.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și 3 C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 18 mai 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 5 octombrie 2017, completul de filtru, constatând că recursul îndeplinește condițiile de admisibilitate, a admis în principiu recursul declarat de A.D.P.F.R. și a fixat termen pentru judecarea pe fond a recursului.

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare și dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în sensul și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Recurenta-reclamantă a supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ Decizia nr. 78 din 16 iulie 2014 emisă de O.R.D.A.

Prin decizia contestată, emisă în temeiul dispozițiilor art. 138 alin. (1) lit. f) și h) din Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, autoritatea publică emitentă a acordat organismului de gestiune colectivă A.D.P.F.R. un termen pentru intrarea în legalitate în scopul respectării dispozițiilor art. 1341 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 8/1996.

Curtea de apel a apreciat că acțiunea este lipsită de interes, întrucât recurenta-reclamantă nu a dovedit că ar dobândi un folos practic prin anularea Deciziei nr. 78 din 16 iulie 2014, atâta timp cât prin decizia contestată nu s-a aplicat o sancțiune ci s-a acordat un termen pentru intrare în legalitate.

Instanța de control judiciar nu împărtășește această soluție, întrucât, spre deosebire de acțiunea civilă de drept comun în cadrul căreia reclamanta trebuie să dovedească folosul practic urmărit prin recurgerea la procedura judiciară, aceasta fiind o condiție esențială pentru exercitarea dreptului la acțiune, în litigiul de contencios administrativ interesul legitim pe care partea îl invocă nu se confundă cu folosul practic, ci reprezintă, astfel cum rezultă din definiția dată de art. 2 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 554/2004 "posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor și previzibil, prefigurat".

Cererea de anulare din prezenta cauză are ca obiect Decizia nr. 78 din 16 iulie 2014 emisă de către autoritatea publică intimată în exercitarea atribuțiilor de supraveghere și control a funcționării organismelor de gestiune colectivă, prevăzută de art. 138 lit. h) din Legea nr. 8/1996, iar potrivit mențiunilor din preambulul deciziei, aceasta a fost emisă ca urmare a Referatului Direcției Registru și Gestiune Colectivă nr. RGII/5977 din 16 iulie 2014, autoritatea intimată O.R.D.A. acordând organismului de gestiune colectivă un termen pentru intrarea în legalitate de 2 zile de la comunicarea deciziei, în scopul respectării dispozițiilor art. 1341 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 8/1996, constatându-se că recurenta-reclamantă nu a postat pe site-ul propriu, în conformitate cu dispozițiile art. 1341 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 8/1996, lista membrilor organelor de conducere centrale și locale, componența comisiilor interne și lista responsabililor locali.

În mod necontestat, recurenta-reclamantă, în calitate de organism de gestiune colectivă, este titulara unui interes legitim pentru formularea unei acțiuni în fața instanței de contencios administrativ în scopul anulării Deciziei nr. 78 din 16 iulie 2014 care, deși nu are caracterul unei sancțiuni, are ca obiectiv remedierea situațiilor în care prevederile legii nu sunt respectate de către organismele de gestiune colectivă, sancțiunea aplicându-se în situația în care măsura de intrare în legalitate dispusă prin decizia definitivă nu a fost respectată.

Se impune precizarea că, argumente în sensul naturii juridice a deciziei supuse controlului judiciar se regăsesc în practica anterioară a Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv în cuprinsul deciziilor nr. 2.967 din 12 octombrie 2017, respectiv Decizia nr. 3.538 din 13 octombrie 2017. Astfel, în cuprinsul respectivelor hotărâri judecătorești, Înalta Curte de Casație și Justiție a procedat la analiza pe fond a deciziilor emise de către autoritatea intimată în exercitarea atribuției de supraveghere și control a activității organismelor de gestiune colectivă.

În consecință, recurenta-reclamantă justifică interesul formulării acțiunii pentru anularea actului administrativ individual, instanța de fond considerând fără temei că reclamanta nu a dovedit folosul practic dobândit prin anularea deciziei contestate.

Față de considerentele expuse, constatând că a fost greșit admisă excepția lipsei de interes prin hotărârea recurată, Înalta Curte, în temeiul art. 497 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 551/2004, va admite recursul, va casa sentința civilă recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A.D.P.F.R. împotriva Sentinței nr. 1.269 din 6 mai 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 februarie 2018.

Procesat de GGC - ED