ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1940/2011

Asupra recursurilor penale de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată:

Prin Sentința penală nr. 54 din 25 februarie 2009 Tribunalul Suceava a respins ca nefondată excepția nelegalității actului de sesizare a instanței și a condamnat pe inculpații:

- inițiere și constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 la pedeapsa de 7 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani;

- trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 la pedeapsa de 7 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani;

- deținere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronice, prevăzută de art. 25 din Legea nr. 365/2002 la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen. au fost contopite pedepsele menționate mai sus și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani.

În baza art. 83 C. pen. s-a dispus revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicate inculpatului prin Sentința penală nr. 125 din 16 mai 2006 a Judecătoriei Oravița, definitivă prin neapelare la data de 29 mai 2006 și s-a dispus executarea acestei pedepse alături de pedeapsa aplicată în prezenta cauză, rezultând o pedeapsă de executat de 7 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani.

În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie și în baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestării preventive de la data de la 4 septembrie 2007 la 17 aprilie 2008.

- inițiere și constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 la pedeapsa de 6 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani;

- trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 la pedeapsa de 6 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen. au fost contopite pedepsele menționate mai sus și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani.

În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie și în baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestării preventive de la data de la 1 septembrie 2007 la 17 aprilie 2008.

- inițiere și constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 la pedeapsa de 5 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani;

- trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea 678/2001 la pedeapsa de 5 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b C. pen. pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen. s-au contopit pedepsele menționate mai sus și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie și în baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestării preventive de la data de la 18 septembrie 2008 la 14 octombrie 2008.

În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie.

5

raportat la art. 86

1

C. pen., pe o durată de câte 7 ani, termen de încercare stabilit în condițiile art. 86

2

C. pen.

În baza art. 86

3

alin. (1) C. pen. s-au stabilit în sarcina inculpaților măsuri de supraveghere prevăzute la lit. a) - d).

În baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenția inculpaților asupra dispozițiilor prevăzute de art. 86

4

C. pen. a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.

În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpaților drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie, iar conform art. 71 alin. (5) C. pen. s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.

S-a luat act că părțile vătămate nu s-au constituit părți civile în prezenta cauză.

În baza art. 118 lit. e C. pen. s-a dispus confiscarea specială de la inculpații B.V., S.M., L.C. și T.V. a bunurilor ridicate ca urmare a perchezițiilor efectuate și individualizate conform adresei de introducere în camera de corpuri delicte nr. IID/P/2007 din 5 iulie 2007 a MP - DIICOT, Serviciul Teritorial Suceava.

În baza art. 118 lit. e) C. pen. s-a dispus confiscarea specială a bunurilor ridicate de la numiții M.C., O.I., R.R.R., V.R.C., P.A., C.M. și T.G., așa cum acestea au fost individualizate în adresa de introducere în camera de corpuri delicte nr. IID/P/2007 din 25 iulie 2007 a MP - DIICOT, Serviciul Teritorial Suceava.

S-a dispus restituirea către:

- numitul O.C.V. a bunurilor ridicate cu prilejul percheziției efectuate și individualizate conform adresei de introducere în camera de corpuri delicte nr. IID/P/2007 din 5 iulie 2007 a MP - DIICOT, Serviciul Teritorial Suceava;

- numitul T.G. a bunurilor ridicate cu prilejul percheziției efectuate și individualizate conform adresei de introducere în camera de corpuri delicte nr. HD/P/2007 din 5 iulie 2007 a MP - DIICOT, Serviciul Teritorial Suceava;

- inculpatul B.V. a bijuteriilor ridicate în vederea confiscării și depuse pentru păstrare la Trezoreria Suceava, astfel cum acestea au fost individualizate prin inventarul de la f. 49 - 51 voi. 5 ds.u.p.

Totodată, inculpatul S.D.T. a fost obligat la plata sumei de 900 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar fiecare dintre ceilalți inculpați la plata a câte 600 RON cu același titlu.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță, analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, a reținut următoarele:

Majoritatea celor audiați în prezenta cauză au oferit declarații contradictorii, în sensul că cele invocate în cursul urmăririi penale (prezentând o situație de fapt ce susține actul de sesizare și îi incriminează pe inculpați) nu au fost susținute în fața instanței de judecată. Martorii au arătat că declarațiile date în cursul urmăririi penale sunt rezultatul presiunii la care au fost supuși de către organele de poliție, iar ei nu au avut și nu au cunoștință de activitățile presupus infracționale ale inculpaților.

Cu privire la aceste contradicții între declarațiile date în stadii procesuale diferite, prima instanță a apreciat că nu-și poate însuși concluziile formulate de către apărătorii inculpaților, în sensul că, a priori, trebuie reținute ca fiind corespunzătoare adevărului cele susținute în fața instanței de judecată, cu respectarea principiului contradictorialității și publicității. Valoarea probantă a declarațiilor celor audiați nu poate fi stabilită în abstract, ci în concret, prin raportare la complexul materialului probator administrat în cauză. Retractarea sau modificarea declarației unui martor, unei părții vătămate sau chiar a unui inculpat nu poate duce la înlăturarea automată și nemotivată a declarațiilor anterioare date în cauză, iar „criteriul" adevărului judiciar este reprezentat de coroborarea probelor administrate în cauză.

Tribunalul a apreciat că această concluzie nu contravine dreptului la apărare al inculpaților, întrucât acesta are ca și conținut, printre altele, posibilitatea ca apărarea să examineze, să interogheze sau să conteste credibilitatea martorilor acuzării. Dreptul la apărare nu poate fi înțeles, sub acest aspect, ca o obligație a organelor judiciare de a ține cont doar de declarația dată în condiții de publicitate și contradictorialitate. De altfel, inclusiv în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului se menționează în mod expres că nu poate fi estimat în abstract de către Curte că declarațiile făcute de către un martor (în sensul autonom, al Convenției, al termenului) în ședință publică și sub jurământ trebuie întotdeauna să prevaleze față de alte declarații, făcute de către același martor în cursul procedurii, chiar și atunci când există contradicții între cele două tipuri de declarații (cauza Doorson contra Olandei, paragraful 78).

A reținut prima instanță că din procesul-verbal întocmit la data de 15 ianuarie 2007 de către IPJ - BCCO Suceava rezultă că la data de 16 noiembrie 2006 numiții B.A.C., G.C.A. și Ș.C.I. au ieșit din România prin PTF Borș, cu autoturismul condus de către O.C.V., iar din declarațiile părții vătămate G.C.A. coroborate cu declarațiile martorilor G.C. și R.O.C. (concubina martorului G.C.) rezultă că partea vătămată a fost contactată de către inculpatul S.M., ulterior ieșirii din Penitenciar (august 2006), care i-a spus că îi este dator și că în vederea achitării datoriei trebuie să meargă cu inculpatul în Italia, întrucât îi va găsi loc de muncă. Datoria invocată se referea la faptul că inculpatul ar fi achitat taxele legate de eliberarea pașaportului turistic al părții vătămate, anterior încarcerării, precum și pentru că inculpatul ar fi trimis pachete la Penitenciar pentru partea vătămată. Solicitarea de plecare la muncă în străinătate a fost însoțită de amenințări cu bătaia și cu acte de violență exercitate de către inculpat asupra părții vătămate.

Partea vătămată a plecat de la domiciliu în dimineața zilei de 16 noiembrie 2006 cu mașina martorului O.C., care a declarat în prezența martorului G.C. și a părții vătămate că este trimis de către „S." pentru a-l duce pe A. în Italia. Cele reținute se coroborează cu declarația martorului O.C. care a arătat că a transportat cele trei persoane în Italia, fără a-i fi plătit transportul, la solicitarea inculpatului S.M. A mai arătat martorul că îl cunoaște pe inculpat ca o persoană ce are un stil de comportament și limbaj amenințător, iar în cazurile în care i-a refuzat acestuia efectuarea vreunui serviciu a fost amenințat. De asemenea din discuțiile celor trei persoane transportate, martorul a reținut că acestea urmează a fi așteptate în zona gării din Milano de către inculpatul I. (pe care de asemenea martorul îl cunoștea), fără însă să-l fi văzut pe acest inculpat. Martorul a arătat că în Milano inculpatul L.C. locuia într-o zonă periferică, într-un imobil părăsit, numit „la părăseală".

Din relațiile comunicate de către autoritățile italiene rezultă în mod cert că inculpații L., S. și I. au fost controlați de către organele de poliție la data de 28 noiembrie 2006, când se aflau împreună la Milano.

Prin declarațiile date partea vătămată G.A. a susținut în mod constant că în gara centrală din Milano toți cei trei au fost așteptați de către inculpatul I.L.D., care i-a condus într-o hală a unei fabrici vechi și părăsite, ce nu avea curent electric și toaletă, însă în care era amenajat un adăpost cu câteva saltele. Inițial cei trei au fost sub supravegherea inculpatului I., iar ulterior la același adăpost au venit inculpații L. și S., acesta din urmă după aproximativ o săptămână, însoțit de O.E.V. zis „M." și A.A.S., zis „M.". Toate cele cinci persoane au venit în Italia împreună sau la indicațiile lui S.M., sub pretextul că trebuie să-i achite diverse datorii bănești, iar tot acesta a fost cel care le-a spus că trebuie să fure din magazine pentru el. Din declarația dată în fața instanței rezultă că inculpatul S. este cel care a amenințat în mod direct și i-a indicat părții vătămate să fure, însă acte de violență au fost exercitate de inculpatul L. Față de A.A.S. atunci când acesta a încercat să fugă. De asemenea, partea vătămată a arătat că toți cei trei inculpați mergeau cu ei la furat, în sensul că le indicau magazinele din care să fure și îi așteptau la ieșire, iar în momentul în care O.E.V. zis „M." și A.A.S. zis „M." au încercat să fugă, toți cei trei inculpați au plecat la Genova pentru a-i aduce înapoi, iar inculpații S. și L. au exercitat acte de violență asupra celor doi.

Din procesul-verbal întocmit la data de 15 ianuarie 2007 de către IPJ - BCCO Suceava rezultă că la data de 18 noiembrie 2006 numiții S.M., A.A.S. și O.E.V. au ieșit din România prin PTF Borș cu autoturismul condus de către B.A. De asemenea, din relațiile comunicate de autoritățile italiene rezultă că A.A.S. a încercat la data de 23 noiembrie 2006 să intre în Italia, fiind respins la frontieră și întors în România. Din declarația părții vătămate G.A. și cea a inculpatului S.M. rezultă însă că numitul A. a intrat totuși în Italia în mod ilegal.

Dintre cele cinci persoane al căror transport în Italia a fost asigurat de către inculpatul S.M., în prezentul proces penal au fost audiate încă trei, respectiv B.A.C., O.E.V. și Ș.C.I.

Martorul B.A.C. a arătat în fața instanței că s-a deplasat în Italia din proprie inițiativă, cu ajutorul inculpatului S.M., însă nu a fost în nici un moment sechestrat, amenințat sau pus să fure de către acesta. Împreună cu G.C.A. și frații Ș. ar fi furat bunuri din diferite magazine, din proprie inițiativă, locuind inițial în Milano și apoi în Rimini, iar o parte a bunurilor furate era vândută de către Ș.C.I. zis „T." inculpatului S. care le valorifica ulterior. Acesta din urmă nu participa în nici un fel la furturi, însă cunoștea că bunurile respective provin din furt. Martorul a mai arătat că nici inculpații L. și I. nu au avut vreo implicare în activitățile lor infracționale.

Declarația acestui martor a fost apreciată de către instanța de fond ca fiind în contradicție cu ceea ce rezultă din convorbirile telefonice ce au avut loc între martor și inculpatul S.M.

Reprezentativă sub acest aspect este convorbirea din data de 3 ianuarie 2007 din conținutul căreia rezultă că inculpatul L. îl supraveghea pe martorul B. pentru a merge la furat, recurgând inclusiv la constrângere fizică, iar orice protest al martorului era adus la cunoștința inculpatului S. În același sens este și conversația din 21 aprilie 2007 purtată de către inculpatul S.M. (de pe telefonul inculpatului B.V. - inculpații bănuind că telefonul lui S.M. este interceptat de către poliție) cu martorul B. și partea vătămată Ș.B.M. zis „T.". Din conținutul acestor convorbiri, coroborate cu declarațiile părții vătămate G. și ale celorlalte persoane audiate în cursul urmăririi penale (și la care instanță urmează a face referire), rezultă în mod neechivoc că inculpatul S.M. era cel care dispunea cu privire la efectuarea de furturi de către B. și Ș.B.M. zis „T.", că bunurile obținute de către aceștia erau destinate a fi valorificate de către S.M. (fără a fi necesară „cumpărarea" acestora, ci revenindu-i în calitate de „șef"), că inculpatul L. era cel care exercita autoritatea și constrângerea asupra părții vătămate și a martorului în momentele în care inculpatul S. nu era prezent. De asemenea, rezultă că autoritatea inculpatului S. era recunoscută (orice act de nesupunere fiind comunicat acestuia) și că inculpatul era o persoană ale cărui amenințări erau luate în serios de către martori și părți vătămate. De altfel, violența de limbaj și de ton la care inculpatul S. recurge în conversația din 21 aprilie 2007, ora 11.44 sunt edificatoare cu privire la raporturile de autoritate dintre interlocutori.

Mai mult, între firea generoasă a inculpatului S.M., așa cum rezultă din declarația dată de martorul B. în fața instanței (prin aceea că, fără a avea vreo obligație, a cheltuit aproximativ 1.000 - 2.000 euro cu martorul, care ar fi fost, conform propriei declarații, turist pe banii lui S.) și tenacitatea, agresivitatea cu care același inculpat le impune părților vătămate să fure pentru a recupera datoriile bănești pe care le au la el (așa cum rezultă din convorbirile telefonice interceptate și declarațiile părților vătămate din cursul urmăririi penale), este o contradicție flagrantă. Având în vedere conținutul convorbirilor telefonice, Tribunalul a apreciat că această din urmă atitudine a inculpatului S.M. este corespunzătoare realității.

În ceea ce privește declarația martorului O.E.V., acesta a arătat că deși a locuit împreună cu persoanele indicate de G.A. în Milano, în locuința lui S.M., nu i s-a solicitat niciodată de către acest inculpat să sustragă bunuri. Deși a săvârșit infracțiuni de furt, împreună cu numiții A. și Ș.C.I., inculpatul nu a participat în vreun fel la aceste activități și nici nu a beneficiat de o parte a bunurilor sustrase; mai mult, inculpatul S.M. i-a dat circa 300 euro ce urmau a fi restituiți atunci când martorul va avea posibilitatea. Și această declarație a fost apreciată de către instanța de fond ca fiind nesinceră, pentru aceleași motive ce au fost examinate mai sus referitor la declarația martorului B.A.C. De altfel, din convorbirea telefonică din data de 21 ianuarie 2007, ulterior eliberării martorului din Penitenciar ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană, rezultă că inculpatul L. cere acordul lui S.M. pentru a-l lăsa să plece; acesta din urmă este de acord întrucât este interesat doar ca martorul „să-i facă banii" (iar martorul îi promisese că merge „să tragă" niște laptopuri pe care urma să le trimită „acasă"). Mai mult, din conținutul convorbirilor următoare rezultă că inculpatul S. i-a transmis martorului că nu are nici o problemă cu el, însă martorul trebuie „să-i dea banii și să i-l dea pe M., ca să demonstreze că este corect".

În cauză a fost audiată, atât în cursul urmăririi penale, cât și al cercetării judecătorești, partea vătămată S.B.M. zis „T.". Inițial acesta a fost audiat în calitate de martor și a arătat că inculpatul S.M. i-a solicitat ca în contul unei datorii de 2.000 euro să meargă în Italia și să fure; inculpatul urma să valorifice bunurile și să-și însușească banii în contul datoriei. De asemenea, inculpatul i-a achitat toate taxele în vederea obținerii pașaportului și i-a asigurat transportul și cazarea în Italia, într-o casă părăsită. Ulterior, deși a furat în mod constant pentru inculpat, a fost bătut și amenințat de acesta, i s-a spus că trebuie să continue a fura întrucât mai are o datorie de 2.500 euro (de această dată ca urmare a cheltuielilor pe care inculpatul S. le-ar fi făcut în Italia). Bunurile furate erau trimise spre vânzare inculpaților B.V. în Vatra Dornei și T.V. în Cluj. Împreună cu partea vătămată și în aceleași circumstanțe a ajuns în Italia și numitul A.C. zis „C.", care însă a fost prins de către autoritățile italiene în primul magazin în care a fost dus la furat.

În ceea ce privește activitatea inculpaților L. și I., partea vătămată a arătat că inculpatul L. era cel care îi supraveghea pe el și B. atunci când S. nu era în Italia, iar inculpatul I. l-a ajutat pe inculpatul S. în alegerea locațiilor pentru furat, în efectuarea deplasărilor și în valorificarea bunurilor, în perioada în care se aflau la Rimini. Martorul a mai arătat că în mai 2007 a fugit din Italia, de sub supravegherea lui L. și I., însă a fost nevoit să se întoarcă ca urmare a presiunilor exercitate de inculpatul S. De asemenea, a susținut martorul că ulterior emiterii mandatului de arestare pentru inculpatul S. a fugit din nou, având convingerea că acest inculpat nu poate reveni în țară pentru a mai face presiuni asupra sa.

A arătat instanța de fond că această declarație a părții vătămate se coroborează cu alte probe administrate în cauză. În primul rând, Tribunalul a constatat că este descrisă aceeași modalitate de operare și aceeași contribuție la săvârșirea faptelor, din partea tuturor celor trei inculpați, ca și în declarația părții vătămate G.A. De asemenea, coincide și modalitatea în care este descris comportamentul inculpatului S. față de întoarcerea în țară a părților vătămate - exercitarea de presiuni, amenințări și chiar violențe, în vederea întoarcerii în Italia și achitării datoriei bănești. De altfel, plângerea penală a părții vătămate G.A. (ce a constituit punctul de plecare al prezentului dosar) a fost făcută tocmai în contextul exercitării unor astfel de constrângeri ulterior întoarcerii în tară și în vederea revenirii în Italia.

De asemenea, declarația dată în cursul urmăririi penale se coroborează cu interceptările telefonice. Astfel, din conținutul conversației rezultă că numitul „T." (poreclă cu care i se adresează interlocutorii în cuprinsul convorbirilor) este S.B.M., precum și că inculpatul B.V. îi trimitea bani și îi dădea instrucțiuni cu privire la hainele pe care urmează a le trimite în țară pentru a fi vândute. Și referitor la declarațiile acestei părți vătămate sunt valabile constatările efectuate mai sus, în ceea ce privește conversațiile din 21 aprilie 2007 dintre acesta și inculpatul S. Tot din cuprinsul acestor interceptări telefonice rezultă că partea vătămată a efectuat demersuri în vederea obținerii pașaportului la indicațiile și pe cheltuiala inculpatului S.

În cursul cercetării judecătorești partea vătămată și-a modificat radical declarația, arătând că deși a efectuat deplasări și a stat în Italia împreună cu inculpații S., respectiv L., nu a fost amenințat sau constrâns în scopul de a-L determina la săvârșirea de infracțiuni. Această declarație însă nu se coroborează cu conținutul interceptărilor telefonice și nici cu împrejurarea că, urmare a perchezițiilor efectuate la domiciliile inculpaților S., L., B. și T.V. au fost găsite un număr mare de obiecte de vestimentație și parfumuri, noi (deși partea vătămată a susținut în fața instanței că inculpatul S. cumpăra haine din bazarele din Italia) - etichetele acestora fiind depuse la dosarul cauzei.

Mai mult, singurul probatoriu cu care declarația părții vătămate, dată în fața instanței, se coroborează, este reprezentat de declarații de martori, apreciate de asemenea de Tribunalul Suceava ca nesincere: B.A.C., O.E.V. și O.G.C.M. (concubina inculpatului S.M.). De asemenea, martorii P.M.E., P.V. și M.M., audiați în cursul cercetării judecătorești la solicitarea inculpaților, nu au avut cunoștință în mod direct de activitatea reținută în sarcina inculpaților, aceștia locuind în România, Lisabona, respectiv Genova în perioada de referință și fiind împreună cu inculpații și părțile vătămate doar pentru câteva zile.

Fiind audiați, inculpații S. și L. nu au recunoscut săvârșirea acestor fapte, iar inculpatul I. s-a prevalat de dreptul de a nu da declarații în cauză.

Tribunalul a reținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 69 C. proc. pen. declarațiile inculpaților pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză; de altfel, o dispoziție similară există și cu privire la declarațiile părților vătămate. Față de aceste dispoziții legale, instanța de fond a constatat că declarațiile inculpaților se coroborează cu declarațiile date în fata instanței de către martorii B.A.C. și O.E.V., precum și cu cea a părții vătămate S.B.M., care au fost apreciate ca fiind nesincere. De asemenea, Tribunalul a apreciat că declarațiile inculpaților, precum și celelalte declarații apreciate ca nesincere, nu se coroborează cu conținutul interceptărilor telefonice - care au un conținut explicit și neechivoc, și cu privire la care singura explicație oferită de către apărare a fost că nu întrunesc, prin ele însele, conținutul vreunei infracțiuni dintre cele cu care instanța a fost sesizată. Prima instanță a apreciat de asemenea că mijloacele materiale de probă (respectiv bunurile ridicate ca urmare a perchezițiilor făcute la inculpații S., L., B. și T.), având în vedere numărul ridicat al acestora și faptul că erau noi, susțin declarațiile date de părțile vătămate și martori în cursul urmăririi penale.

Având în vedere cele reținute cu privire la situația de fapt, prima instanță a apreciat că inculpații S.M., L.C. și I.L.D. au inițiat și constituit un grup infracțional organizat ce a avut ca scop transportarea și cazarea unui număr de 6 persoane din Vatra Dornei în Italia (inițial la Milano și apoi la Rimini), prin amenințare, violență și alte forme de constrângere, în scopul de a determina aceste persoane să săvârșească infracțiuni de furt (exploatate în sensul art. 2 alin. (1) pct. 2 lit. e) din Legea nr. 678/2001). Bunurile astfel obținute au fost trimise în țară în pachete transportate de către firme de transport (dintre care unele au fost interceptate în cursul urmăririi penale) și valorificate de către inculpații B. și T. care trimiteau ulterior banii celor trei inculpați.

Activitatea infracțională desfășurată nu a fost rezultatul unei înțelegeri întâmplătoare, spontane, ci s-a desfășurat în timp, în mod repetat, respectându-se, în principiu, aceeași modalitate de săvârșire a faptelor, iar cei trei inculpați au avut în mod constant același rol și aceeași contribuție la executarea planului infracțional.

Faptul că inculpatul I. nu a exercitat amenințări sau constrângeri asupra părților vătămate, precum și faptul că nu a participat în mod continuu la activitatea infracțională, nu prezintă relevanță sub aspectul încadrării juridice. Acesta a cunoscut și acceptat circumstanțele în care ceilalți doi inculpați au organizat activitatea infracțională, a supravegheat părțile vătămate pentru a nu fugi, le-a însoțit și supravegheat în momentul comiterii furturilor, și a beneficiat de sume de bani trimise de inculpatul B.V. Împrejurarea că părțile vătămate au arătat că nu formulează plângere împotriva acestuia nu prezintă relevanță pentru că, pe de o parte, infracțiunea este supusă principiului oficialității, iar pe de altă parte reprezintă o consecință a felului în care inculpații au înțeles să-și distribuie sarcinile.

În ceea ce privește inculpatul L., s-a arătat că acesta este descris de către autoritățile italiene ca mare consumator de băuturi alcoolice și dormind prin boscheți, ceea ce l-ar face inapt pentru o activitate infracțională de natura celei reținute prin rechizitoriu. Tribunalul Suceava a apreciat că aceste informații au un rol în principal operativ și nu pot avea o valoare probatorie ridicată (în caz contrar ar trebui reținută, de exemplu, și afirmația autorităților spaniole conform cărora inculpatul N. conduce o organizație criminală specializată în falsificarea unor cărți de credit și exploatează sexual mai multe femei). Mai mult, relațiile comunicate privesc un moment ulterior consumării infracțiunilor de grup infracțional organizat și trafic (mai 2007), când (așa cum s-a susținut în actul de sesizare) inculpatul S. împreună cu inculpatul N. încercau să desfășoare activități de falsificare a instrumentelor de plată. De altfel, contribuția inculpatului L. la desfășurarea infracțiunilor reținute în sarcina sa nu era una complexă, de planificare a activității, ci de executare a ordinelor lui S.M.

Sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de persoane, s-a arătat că trebuie de asemenea avute în vedere mai multe aspecte. Astfel, în mod corect s-a susținut de către apărare că persoanele indicate a fi traficate prin actul de sesizare al instanței au antecedente penale și, în consecință, o moralitate îndoielnică. Tribunalul a reținut că toate cele 6 persoane traficate prezintă trăsături comune prin aceea că au antecedente penale și o vârstă de aproximativ 20 ani sau mai puțin față de data săvârșirii faptei. Împrejurarea că aceste persoane au comis anterior infracțiuni de furt nu constituie o justificare pentru faptele inculpaților de a le obliga să fure pentru folosul lor material; de asemenea nu este relevantă nici împrejurarea că unele dintre aceste persoane ar continua să comită furturi și după ce inculpații nu au mai intervenit. Din contra, exploatarea, organizarea și eficientizarea activităților ilicite ale părților vătămate prezintă un grad de pericol social, atât din punct de vedere al faptelor concrete, cât și în abstract, pe care faptele singulare ale acestora nu îl puteau atinge. În ceea ce privește influența pe care moralitatea presupus îndoielnică a părților vătămate ar avea-o asupra veridicității declarațiilor date, Tribunalul a apreciat că susținerile acestora au fost examinate prin raportare la materialul probator administrat, astfel că nu pot fi avute în vedere alte aprecieri subiective.

De asemenea, s-a susținut de către apărătorii inculpaților că asupra persoanelor pretins traficate nu s-a exercitat o supraveghere severă și că aceștia ar fi avut în orice moment posibilitatea de a reveni în țară. Tribunalul a constatat că, deși nu au fost supuși unui regim strict de supraveghere, părțile vătămate au avut în mod esențial limitată libertatea de acțiune și mișcare. Astfel, în cazul în care părăseau grupul se exercitau asupra lor violențe (cazul martorilor O. și A.), dacă reveneau în țară erau abordați, presați și amenințați de inculpatul S. în vederea întoarcerii în Italia, iar actele lor de legitimare și identificare erau în posesia inculpaților. Toate aceste modalități prin care inculpații controlau părțile vătămate erau consecința directă a felului în care acestea din urmă erau recrutate: aceeași localitate de domiciliu, având antecedente penale, cu prieteni sau rude cunoscute de către inculpați.

Referitor la modalitatea, dintre cele prevăzute de art. 12 din Legea nr. 678/2001, prin care părțile vătămate au fost transportate și cazate în scopul de a fura pentru inculpați, instanța de fond a reținut că sunt incidente, dintre modalitățile alternative prevăzute de art. 12, amenințarea, violența și alte forme de constrângere. Părțile vătămate erau inițial abordate sub pretextul că au datorii bănești față de inculpatul S.M. și amenințate cu bătaia în cazul în care nu reușeau achitarea acestora într-un termen foarte scurt. Aceste amenințări erau deosebit de eficiente având în vedere că părțile vătămate cunoșteau comportamentul violent al inculpatului de mai mulți ani, precum și că aveau domiciliul în același oraș - orice încercare de fugă din Italia avea drept consecință abordarea părților vătămate de către inculpatul S. în vederea exercitării de presiuni (prin amenințări sau chiar violență) în vederea reîntoarcerii (partea vătămată G. în decembrie - ianuarie 2007 și partea vătămată S.B.M. în mai 2007). Această presiune constantă exercitată asupra părților vătămate a fost completată și prin exercitarea de violențe (așa cum rezultă atât din declarațiile părților vătămate G. și Ș., precum și din interceptările telefonice - față de martorul B.).

În ceea ce privește infracțiunile de tăinuire, prevăzute de art. 221 C. pen., respectiv art. 221 C. pen. raportat la art. 10 din Legea nr. 39/2003, Tribunalul Suceava a reținut următoarele:

Ca urmare a percheziției efectuate la domiciliul inculpatului B.V. (proces - verbal din 20 iunie 2007) au fost găsite la domiciliul acestuia bunuri de natura celor care s-a susținut de către părțile vătămate că ar fi fost sustrase în vederea valorificării de către inculpatul S. (articole vestimentare), precum și băuturi alcoolice cu timbru de Italia. Din cuprinsul interceptărilor rezultă că inculpatul S. i-a indicat martorului B., prin inculpatul L., să procedeze la sustragerea unor sticle de whisky.

De asemenea, la domiciliul aceluiași inculpat a fost descoperit un colet ce avea ca expeditor pe inculpatul I.L.D., din Rimini, iar ca destinatar pe inculpatul B. Această împrejurare se coroborează cu participarea inculpatului I. la activitatea infracțională ce a avut loc în Rimini, așa cum rezultă din declarația părții vătămate S.B.M., cu practica de a trimite bunurile sustrase în țară prin pachete, precum și cu susținerea inculpatului S., din cuprinsul interceptărilor telefonice („brigada" este la Rimini unde l-a trimis și pe „L."). Față de această împrejurare, coroborată cu aceea că inculpatul B. i-a trimis bani inculpatului I. contrazice în mod flagrant susținerea inculpatului B. în sensul că nu-l cunoaște pe inculpatul I.

La domiciliul aceluiași inculpat s-au găsit cartea de identitate a martorului B.A. și pașapoartele numiților Ș.C.I., A.A.S. și O.E.V. Această împrejurare se coroborează cu susținerile părții vătămate G., în sensul că inculpații erau în posesia actelor de legitimare și identificare (el fiind nevoit „să fure" propriul pașaport pentru a putea reveni în țară).

Din cuprinsul interceptărilor rezultă de asemenea că inculpatul S. bănuia că telefonul său era ascultat, iar numeroase convorbiri cu referire directă la activitățile infracționale, au fost efectuate de pe telefonul inculpatului B. De asemenea, din declarațiile martorilor R.R.R., O.I., V.R.C. și M.C., date atât în cursul urmăririi penale cât și al cercetării judecătorești, rezultă că acest inculpat se ocupa cu comercializarea articolelor de vestimentație provenite din Italia.

Referitor la inculpatul T.V., Tribunalul a reținut că, cu prilejul efectuării percheziției la domiciliul său din Cluj-Napoca, inculpatul menționat a precizat organelor de poliție că deține bunuri contrar dispozițiilor legale, respectiv tricouri, cămăși, parfumuri. Acest aspect s-a consemnat atât în procesul-verbal de percheziție (semnat de inculpat), cât și în declarația martorului asistent G.I.. Ulterior (20 și 21 iunie 2007), fiind audiat în prezența apărătorului ales, inculpatul a recunoscut că a primit de la inculpatul S. și de la inculpatul B. mai multe bunuri în vederea comercializării și că bănuia că acestea proveneau din săvârșirea unor infracțiuni de furt de către inculpatul S. și alții, în Italia. De asemenea, a mai arătat inculpatul că prețurile de vânzare ale acestor bunuri erau fixate de către S.M. sau B.V.

Și în cazul acestui inculpat, rezultă din cuprinsul interceptărilor că inculpatul S. bănuia că telefonul său era ascultat, iar numeroase convorbiri cu referire directă la activitățile infracționale, au fost efectuate de pe telefonul său. Partea vătămată G. l-a indicat pe acest inculpat ca fiind în compania lui S.M. în momentul în care acesta din urmă a exercitat violențe asupra sa în vederea întoarcerii în Italia, iar partea vătămată S.B.M. a arătat în mod expres că bunurile sustrase erau valorificate și de către acest inculpat. De asemenea, inculpatul T. este cel care i-a facilitat inculpatului S. obținerea de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată, după ce un demers anterior (către numitul „V.", la București, în care de asemenea erau implicați ambii inculpați) a rămas fără rezultat.

În concluzie, având în vedere declarațiile date de inculpat în cursul urmăririi penale, coroborate cu cele arătate mai sus, Tribunalul a apreciat că inculpatul T. a avut în mod constant cunoștință de activitatea infracțională a inculpaților S. și B. (cel puțin în ceea ce privește proveniența bunurilor, ca fiind furate din Italia din dispozițiile lui S.).

În ceea ce privește infracțiunile de deținere sau fabricare de echipamente cu scopul de a servi la falsificarea cârdurilor bancare, Tribunalul Suceava a reținut că inculpații acuzați de săvârșirea acestora au recunoscut, în general, săvârșirea faptelor. De altfel, ca urmare a perchezițiilor efectuate la inculpații B.M.L., V.R., S.L.I. și S.D.T. au fost găsite astfel de echipamente. Acestea erau apte a servi la falsificare (chiar dacă, în unele cazuri, nu erau complete pentru a desfășura întreaga activitate - citirea datelor, donarea cârdurilor și scoaterea banilor) iar inculpații aveau cunoștință de respectivele abilități.

De asemenea, inculpatul B.M.L. a recunoscut că a confecționat instrumentele în vederea falsificării cârdurilor bancare și că a vândut celorlalți inculpați aceste instrumente.

Activitatea infracțională a inculpaților S. și N. s-a desfășurat separat de cea a inculpaților din Cluj și a prezentat un pericol social mult mai ridicat. Astfel, din interceptările telefonice rezultă că încă din data de 10 februarie 2007 inculpatul S. și inculpatul N. și-au manifestat intenția de a se deplasa în străinătate și de a obține sume importante de bani ca urmare a donării cârdurilor. Întrucât inculpatul N. nu (mai) era în posesia unor instrumente apte din punct de vedere tehnic pentru această operațiune, inculpatul S. avea sarcina de a le obține. De asemenea, tot din conținutul interceptărilor telefonice, rezultă că inculpații I. și T. au avut cunoștință de această activitate.

În ceea ce privește inculpatul N.D., acesta se afla deja în atenția autorităților spaniole ca suspect de comiterea unor fapte similare, cum rezultă și din relațiile comunicate de autoritățile spaniole. Mai mult, s-a efectuat interceptarea telefonului inculpatului N., începând cu data de 17 februarie 2007 - același număr de telefon de pe care s-a purtat conversația din 10 februarie 2007.

Pentru a obține echipamente în vederea falsificării inculpatul S. l-a contactat pe inculpatul B.M.L. (prin intermediul inculpatului S., pe care îl cunoscuse prin intermediul inculpatului T.). Declarațiile tuturor acestor inculpați concordă în sensul că inculpatul S. a intrat în posesia echipamentelor solicitate, iar după ceva timp (respectiv în a 2-a jumătate a lunii aprilie 2007) a solicitat restituirea banilor întrucât aparatele nu ar fi fost funcționale.

Inculpații S. și N. au recunoscut că s-au deplasat în străinătate, având asupra lor instrumentele cumpărate de inculpatul S. de la inculpatul B., în vederea donării de cârduri și scoaterii de pe acestea a unor sume de bani în mod ilicit, însă au arătat că nu au reușit efectuarea acestei operațiuni. Conținutul interceptărilor telefonice efectuate în prezenta cauză se coroborează cu această susținere, și în același sens fiind și interceptările efectuate de către autoritățile spaniole cu privire la telefonul inculpatului N. (însă acestea nu pot constitui mijloc de probă în prezenta cauză).

Având în vedere situația de fapt reținută, instanța de fond a apreciat că faptele reținute în sarcina inculpaților prin rechizitoriu sunt pe deplin probate și întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor indicate, sens în care a procedat la condamnarea acestora.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpaților S.M., L.C. și I.L.D., Tribunalul a avut în vedere contribuția fiecărui inculpat la săvârșirea faptelor, reținând că inculpatul S.M. era cel care concepea modul de desfășurare al activității infracționale, era cel care aborda victimele și le asigura transportul în Italia, unde, împreună cu inculpații I. și L., le aducea la cunoștință „obligațiile" ce le reveneau - de a sustrage bunuri din magazinele alese de inculpați. Inculpatul L. era cel care supraveghea în mod constant și nemijlocit părțile vătămate, exercita constrângere asupra acestora și executa în mod sistematic ordinele inculpatului S. Inculpatul I. asigura de asemenea supravegherea părților vătămate, alegea magazinele din care sustragerile urmau să aibă loc (împreună cu inculpatul S.) și participa la trimiterea în țară a bunurilor sustrase.

Instanța de fond a reținut că inculpații S. și L. sunt cunoscuți cu antecedente penale. Astfel, inculpatul S.M. a beneficiat de suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 125 din 16 mai 2006 a Judecătoriei Oravița, definitivă prin neapelare la data de 29 mai 2006, iar față de inculpatul L.C. sunt incidente dispozițiile art. 37 lit. b) C. pen. De asemenea, Tribunalul a mai avut în vedere atitudinea inculpaților după săvârșirea faptei, constând în aceea că nu au recunoscut săvârșirea faptelor și s-au sustras de la efectuarea urmăririi penale. Deși inculpații S. și L. au susținut că s-au prezentat de bunăvoie, ca urmare a emiterii mandatelor de arestare preventivă pe numele lor, prima instanță a reținut că această împrejurare nu rezultă din actele dosarului și nici din Dosarele de arestare preventivă 4518/86/2007 sau 4519/86/2007 ale Tribunalului Suceava. Mai mult, audiat la data de 5 septembrie 2007, conform art. 150 alin. (2) C. proc. pen. - cu prilejul punerii în executare a mandatului, inculpatul S.M. a declarat că a fost depistat în trafic în ziua precedentă.

În consecință, prima instanță a aplicat fiecăruia dintre inculpații menționați, pentru infracțiunile reținute în sarcina lor în încadrarea juridică indicată în actul de sesizare, pedepse cu închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, conform art. 65 alin. (2) C. pen. și a dat curs dispozițiilor ce reglementează concursul de infracțiuni, prev. de art. 33 lit. a) C. pen., dispunând executarea pedepselor rezultante în regim de detenție, pedepse din care s-au dedus perioadele privative de libertate. Referitor la inculpatul S.M. zis "S.", în baza art. 83 C. pen. s-a dispus revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicate inculpatului prin Sentința penală nr. 125 din 16 mai 2006 a Judecătoriei Oravița, definitivă prin neapelare la data de 29 mai 2006 și executarea acestei pedepse alături de pedeapsa aplicată în prezenta cauză.

Prin Decizia penală nr. 18 din 4 martie 2010 Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori a respins ca nefondate apelurile declarate de către inculpații apelanți S.M., L.C. și I.L.D. împotriva Sentinței penale nr. 54 din 25 februarie 2009 a Tribunalului Suceava, pronunțată în Dosarul nr. 5227/86/2007.

În temeiul art. 381 alin. (2) C. proc. pen. au fost menținute măsurile preventive prevăzute de art. 145

1

C. proc. pen. dispuse față de inculpații-apelanți S.M. și L.C. prin încheierea de ședință din 16 aprilie 2008 a Tribunalului Suceava și față de inculpatul I.L.D. prin încheierea de ședință din 13 octombrie 2008 a Tribunalului Suceava

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. fiecare inculpat a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Prin aceeași decizie, au fost admise apelurile declarate de către inculpații B.V., T.V., N.D., B.M.L., V.R., S.L.I. și S.D.T. împotriva aceleiași sentințe penale.

A fost desființată în parte sentința penală apelată, sub aspectul laturii penale, și în rejudecare:

În baza art. 86

1

C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepselor aplicate inculpaților B.V., N.D. și T.V. sub supraveghere, pe o durată de 7 ani, termen de încercare stabilit în condițiile art. 86

2

C. pen., cu impunerea obligațiilor prevăzute de art. 86

3

alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepselor principale aplicate inculpaților B.M.L., V.R., S.L.I. și S.D.T. pe durata unor termene de încercare de 5 ani închisoare, stabilit conform art. 82 C. pen.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs inculpații S.M., I.L.D. și L.C.

Inculpatul S.M. a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 10, 6 și 9 solicitând în principal, admiterea recursului, casarea deciziei și sentinței și trimiterea cauzei în vederea reluării cercetării judecătorești la instanța de fond. În susținerea acestei cereri a arătat că instanța a dat valoare probatorie unor declarații luate în condiții de clandestinitate, cu nerespectarea dispozițiilor legale în faza de urmărire penală, că nu a fost respectat dreptul la apărare al inculpatului care a fost asistat de același apărător ales cu alți inculpați deși aveau interese vădit contrare.

În subsidiar, prin motivele scrise de recurs, inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 în infracțiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen. și achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 susținând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni.

Cu privire la pedeapsa aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 25 din Legea nr. 365/2002, inculpatul a solicitat redozarea acesteia până la un cuantum egal cu perioada executată.

Inculpatul I.L. a solicitat, în principal, schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 în infracțiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen., achitarea pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 în temeiul art. 2 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

În subsidiar, inculpatul a solicitat reindividualizarea pedepsei atât sub aspectul cuantumului cât și al modalității de executare, prin aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen.

Examinând hotărârile atacate prin prisma criticilor formulate de recurenții inculpați precum și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursurile declarate de inculpații S.M. și I.L.D. sunt nefondate.

Inculpatul S.M. nu a depus motivele de recurs în scris în termenul prevăzut de art. 385

10

alin. (2) astfel că, potrivit alineatului 2

1

al aceluiași articol, Înalta Curte va lua în examinare dintre cazurile de casare invocate de acesta numai acele cazuri ce pot fi luate în considerare și din oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) Cod procedură penală, respectiv, cazurile prevăzute de art. 385

9

pct. 6, 10, 17, 12 și 14 fără a examina și cazul prevăzut la pct. 9.

Cazul de casare prevăzut de art. 385

3

pct. 6 C. proc. pen. are în vedere situația în care urmărirea penală sau judecata a avut loc în lipsa apărătorului, când prezența acestuia era obligatorie.

În cursul judecății inculpatul a fost asistat de apărător ales atât la instanța de fond cât și în apel. Este adevărat că același apărător ales a asigurat asistența juridică și a inculpatului B.V. dar, parcurgând declarațiile pe care aceștia le-au dat în fața primei instanțe, Înalta Curte constată că acestea sunt concordante și nu contradictorii, inculpații neacuzându-se reciproc.

Astfel, în fața instanței de fond inculpatul B.N. nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii de tăinuire. Declară acesta că „Este adevărat că am primit de la inculpatul S.M. pe care îl cunoșteam de mai mult timp mai multe colete cu îmbrăcăminte, parfumuri de damă și bărbătești despre care nu știam că sunt de furat, le cumpăram și apoi le vindeam la un preț mai bun pentru mine și familia mea și apoi îi trimiteam bani inculpatului ...".

În deplină concordanță cu declarația inculpatului B.N., inculpatul S.M. recunoaște că i-a trimis bunuri acestuia din Italia să le vândă la un preț mai scump și să obțină un mic profit. „B. nu știa decât că acele bunuri provin de la mine".

În apel, inculpatul B.V. a solicitat reindividualizarea pedepsei pentru infracțiunea de tăinuire iar inculpatul S.M. a solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. d) sub aspectul infracțiunii de trafic de persoane, pe motiv că nu a exercitat amenințări asupra persoanelor vătămate.

Prin urmare, Înalta Curte constată că nu este incident caz de casare invocat de inculpatul S.M. întrucât acesta a fost asistat de apărător ales iar împrejurarea că acest apărător a asigurat asistența juridică și a inculpatului B.V. nu a afectat cu nimic dreptul său la apărare. Apărătorul ales a pus concluzii distincte pentru fiecare inculpat fără a aduce acuzații unuia în detrimentul celuilalt.

Potrivit art. 385

3

pct. 10 C. proc. pen. hotărârea este supusă casării atunci când instanța