ÎCCJ, decizie (scj.ro #83846)

Grup infracțional organizat. Trafic de persoane Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracțiuni prevăzute în legi speciale. Infracțiuni privind criminalitatea organizată Indice alfabetic: Drept penal - grup infracțional organizat - trafic de persoane Legea nr. 39/2003, art. 2 lit. a) și lit. b) pct. 12, art. 7 alin. (1) Legea nr. 678/2001, art. 2 pct. 2 lit. e), art. 12 1. În accepțiunea dispozițiilor art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003, prin grup infracțional organizat se înțelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă și acționează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni grave, cum sunt infracțiunile privind traficul de persoane la care se referă art. 2 lit. b) pct. 12 din aceeași lege, pentru a obține direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material.

În raport cu dispozițiile legale menționate, există un grup infracțional organizat, dacă inculpații au acționat pentru o perioadă de timp și în mod coordonat, fiecare dintre aceștia îndeplinind roluri determinate în executarea planului infracțional, în scopul comiterii infracțiunii de trafic de persoane prevăzută în art. 12 din Legea nr. 678/2001, pentru a obține un beneficiu financiar ori alt beneficiu material, iar inițierea și constituirea unui astfel de grup se încadrează în art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.

2. Recrutarea, transportarea în străinătate și cazarea mai multor persoane, prin amenințare, violență și alte forme de constrângere, în scopul exploatării prin obligarea acestora să săvârșească infracțiuni de furt de bunuri, valorificate de către inculpați, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane prevăzută în art. 12 din Legea nr. 678/2001, obligarea victimelor să săvârșească infracțiuni de furt de bunuri constituind o formă de exploatare în sensul art. 2 pct. 2 lit. e) din aceeași lege.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 1940 din 12 mai 2011 Prin sentința penală nr. 54 din 25 februarie 2009, Tribunalul Suceava a condamnat, între alții, pe inculpații: 1. S.M., în principal, pentru săvârșirea infracțiunilor de: - inițiere și constituire a unui grup infracțional organizat prevăzută în art. 7 alin. (1) din Legea 39/2003 la pedeapsa de 7 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani; - trafic de persoane prevăzută în art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 la pedeapsa de 7 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

pe o perioadă de 4 ani. În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen., au fost contopite pedepsele menționate și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani. În baza art. 83 C. pen., s-a dispus revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicate inculpatului prin sentința penală nr. 125 din 16 mai 2006 a Judecătoriei Oravița, definitivă prin neapelare la data de 29 mai 2006 și s-a dispus executarea acestei pedepsei alături de pedeapsa aplicată în prezenta cauză, rezultând o pedeapsă de executat de 7 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a și lit. b) C. pen.

pe o perioadă de 4 ani. În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie. 2. L .C. pentru săvârșirea infracțiunilor de: - inițiere și constituire a unui grup infracțional organizat prevăzută în art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 la pedeapsa de 6 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani; - trafic de persoane prevăzută în art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 la pedeapsa de 6 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

pe o perioadă de 4 ani. În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen., au fost contopite pedepsele menționate și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani. În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie. 3. I.L. pentru săvârșirea infracțiunilor de: - inițiere și constituire a unui grup infracțional organizat prevăzută în art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 la pedeapsa de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

pe o perioadă de 2 ani; - trafic de persoane prevăzută în art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 la pedeapsa de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen., s-au contopit pedepsele menționate și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

cu titlu de pedeapsă accesorie. Pentru a hotărî astfel, prima instanță, analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, a reținut următoarele: Din procesul-verbal întocmit la data de 15 ianuarie 2007 de către Inspectoratul de Poliție Județean - Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Suceava rezultă că la data de 16 noiembrie 2006 numiții B.A., G.A. și Ș.C. au ieșit din România prin Punctul de Trecere a Frontierei Borș, cu autoturismul condus de către O.C., iar din declarațiile părții vătămate G.A., coroborate cu declarațiile martorilor, rezultă că partea vătămată a fost contactată de către inculpatul S.M., ulterior ieșirii din penitenciar (august 2006), care i-a spus că îi este dator și că în vederea achitării datoriei trebuie să meargă cu inculpatul în Italia, întrucât îi va găsi un loc de muncă.

Datoria invocată se referea la faptul că inculpatul ar fi achitat taxele legate de eliberarea pașaportului turistic al părții vătămate, anterior încarcerării, precum și pentru că inculpatul ar fi trimis pachete la penitenciar pentru partea vătămată. Solicitarea de plecare la muncă în străinătate a fost însoțită de amenințări cu bătaia și cu acte de violență exercitate de către inculpat asupra părții vătămate. Prin declarațiile date, partea vătămată G.A. a susținut în mod constant că în gara centrală din Milano toți cei trei au fost așteptați de către inculpatul I.L., care i-a condus într-o hală a unei fabrici vechi și părăsite, ce nu avea curent electric și toaletă, însă în care era amenajat un adăpost cu câteva saltele.

Inițial cei trei au fost sub supravegherea inculpatului I.L., iar ulterior la același adăpost au venit inculpații L.C. și S.M., acesta din urmă, după aproximativ o săptămână, însoțit de O.E. și A.A. Toate cele cinci persoane au venit în Italia împreună sau la indicațiile lui S.M., sub pretextul că trebuie să-i achite diverse datorii bănești, iar tot acesta a fost cel care le-a spus că trebuie să fure din magazine pentru el. Din declarația dată în fața instanței rezultă că inculpatul S.M. este cel care a amenințat în mod direct și i-a indicat părții vătămate să fure, însă acte de violență au fost exercitate de inculpatul L.C. față de A.A. atunci când acesta a încercat să fugă. De asemenea, partea vătămată a arătat că toți cei trei inculpați le indicau magazinele din care să fure și îi așteptau la ieșire, iar în momentul în care O.E.

și A.A. au încercat să fugă, toți cei trei inculpați au plecat la Genova pentru a-i aduce înapoi, iar inculpații S.M. și L.C. au exercitat acte de violență asupra celor doi. Din procesul-verbal întocmit la data de 15 ianuarie 2007 de către Inspectoratul de Poliție Județean - Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Suceava rezultă că la data de 18 noiembrie 2006 numiții S.M., A.A. și O.E. au ieșit din România prin Punctul de Trecere a Frontierei Borș, cu autoturismul condus de către A.B. Dintre cele cinci persoane al căror transport în Italia a fost asigurat de către inculpatul S.M., în procesul penal au fost audiate încă trei, respectiv B.A., O.E. și Ș.C. Din conținutul convorbirii telefonice din data de 3 ianuarie 2007 rezultă că inculpatul L.C.

îl supraveghea pe martorul B.A., recurgând inclusiv la constrângere fizică, iar orice protest al martorului era adus la cunoștința inculpatului S.M. În același sens este și convorbirea din 21 aprilie 2007, purtată de către inculpatul S.M. cu martorul B.A. și partea vătămată Ș.B. Din conținutul acestor convorbiri, coroborate cu declarațiile părții vătămate G.A. și ale celorlalte persoane audiate în cursul urmăririi penale, rezultă în mod neechivoc că inculpatul S.M. era cel care dispunea cu privire la efectuarea de furturi de către B.A. și Ș.B., că bunurile obținute de către aceștia erau destinate a fi valorificate de către S.M. (fără a fi necesară „cumpărarea” acestora, ci revenindu-i în calitate de „șef”), că inculpatul L.C.

era cel care exercita autoritatea și constrângerea asupra părții vătămate și a martorului în momentele în care inculpatul S.M. nu era prezent. De asemenea, rezultă că autoritatea inculpatului S.M. era recunoscută (orice act de nesupunere fiind comunicat acestuia) și că inculpatul era o persoană ale cărei amenințări erau luate în serios de către martori și părți vătămate. De altfel, violența de limbaj și de ton la care inculpatul S.M. recurge în convorbirea din 21 aprilie 2007 sunt edificatore cu privire la raporturile de autoritate dintre interlocutori. În cauză a fost audiată, atât în cursul urmăririi penale, cât și al cercetării judecătorești, partea vătămată Ș.B. Inițial, acesta a fost audiat în calitate de martor și a arătat că inculpatul S.M.

i-a solicitat ca în contul unei datorii de 2.000 euro să fure; inculpatul urma să valorifice bunurile și să-și însușească banii în contul datoriei. De asemenea, inculpatul i-a achitat toate taxele în vederea obținerii pașaportului și i-a asigurat transportul și cazarea în Italia, într-o casă părăsită. Ulterior, deși a furat în mod constant pentru inculpat, a fost bătut și amenințat de acesta, i s-a spus că trebuie să continue a fura, întrucât mai are o datorie de 2.500 euro (de această dată ca urmare a cheltuielilor pe care inculpatul S.M. le-ar fi făcut în Italia). Bunurile furate erau trimise spre vânzare inculpaților B.V. și T.V. (condamnați în cauză). Împreună cu partea vătămată și în aceleași circumstanțe a ajuns în Italia și numitul A.C., care însă a fost prins de către autoritățile italiene în primul magazin în care a furat.

În ceea ce privește activitatea inculpaților L.C. și I.L., partea vătămată a arătat că inculpatul L.C. era cel care îi supraveghea pe el și B.A. atunci când S.M. nu era în Italia, iar inculpatul I.L. l-a ajutat pe inculpatul S.M. în alegerea locațiilor pentru furat, în efectuarea deplasărilor și în valorificarea bunurilor, în perioada în care se aflau la Rimini. A mai arătat că în mai 2007 a fugit din Italia, de sub supravegherea lui L.C. și I.L., însă a fost nevoit să se întoarcă ca urmare a presiunilor exercitate de inculpatul S.M. De asemenea, a susținut că ulterior emiterii mandatului de arestare pentru inculpatul S.M. a fugit din nou, având convingerea că acest inculpat nu poate reveni în țară pentru a mai face presiuni asupra sa.

A arătat instanța de fond că această declarație a părții vătămate se coroborează cu alte probe administrate în cauză. În primul rând, tribunalul a constatat că este descrisă aceeași modalitate de operare și aceeași contribuție la săvârșirea faptelor, din partea tuturor celor trei inculpați, ca și în declarația părții vătămate G.A. De asemenea, coincide și modalitatea în care este descris comportamentul inculpatului S.M. față de întoarcerea în țară a părților vătămate - exercitarea de presiuni, amenințări și chiar violențe, în vederea întoarcerii în Italia și achitării datoriei bănești. De altfel, plângerea penală a părții vătămate G.A. (ce a constituit punctul de plecare al prezentului dosar) a fost făcută tocmai în contextul exercitării unor astfel de constrângeri, ulterior întoarcerii în țară și în vederea revenirii în Italia.

De asemenea, declarația dată în cursul urmăririi penale se coroborează cu interceptările telefonice. Având în vedere cele reținute cu privire la situația de fapt, prima instanță a apreciat că inculpații S.M., L.C. și I.L. au inițiat și constituit un grup infracțional organizat ce a avut ca scop transportarea și cazarea unui număr de 6 persoane în Italia (inițial la Milano și apoi la Rimini), prin amenințare, violență și alte forme de constrângere, în scopul de a determina aceste persoane să săvârșească infracțiuni de furt (exploatate în sensul art. 2 pct. 2 lit. e din Legea nr. 678/2001). Bunurile astfel obținute au fost trimise în țară în pachete transportate de către firme de transport (dintre care unele au fost interceptate în cursul urmăririi penale) și valorificate de către inculpații B.V.

și T.V., care trimiteau ulterior banii celor trei inculpați. Activitatea infracțională desfășurată nu a fost rezultatul unei înțelegeri întâmplătoare, spontane, ci s-a desfășurat în timp, în mod repetat, respectându-se, în principiu, aceeași modalitate de săvârșire a faptelor, iar cei trei inculpați au avut în mod constant același rol și aceeași contribuție la executarea planului infracțional. Faptul că inculpatul I.L. nu a exercitat amenințări sau constrângeri asupra părților vătămate, precum și faptul că nu a participat în mod continuu la activitatea infracțională, nu prezintă relevanță sub aspectul încadrării juridice. Acesta a cunoscut și acceptat circumstanțele în care ceilalți doi inculpați au organizat activitatea infracțională, a supravegheat părțile vătămate pentru a nu fugi, le-a însoțit și supravegheat în momentul comiterii furturilor și a beneficiat de sume de bani trimise de inculpatul B.V.

Împrejurarea că părțile vătămate au arătat că nu formulează plângere împotriva acestuia nu prezintă relevanță pentru că, pe de o parte, infracțiunea este supusă principiului oficialității, iar pe de altă parte, reprezintă o consecință a felului în care inculpații au înțeles să-și distribuie sarcinile. Sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de persoane, s-a arătat că trebuie, de asemenea, avute în vedere mai multe aspecte. Referitor la modalitatea, dintre cele prevăzute în art. 12 din Legea nr. 678/2001, prin care părțile vătămate au fost transportate și cazate în scopul de a fura pentru inculpați, instanța de fond a reținut că sunt incidente, dintre modalitățile alternative prevăzute în art. 12, amenințarea, violența și alte forme de constrângere.

Părțile vătămate erau inițial abordate sub pretextul că au datorii bănești față de inculpatul S.M. și amenințate cu bătaia în cazul în care nu reușeau achitarea acestora într-un termen foarte scurt. Aceste amenințări erau deosebit de eficiente având în vedere că părțile vătămate cunoșteau comportamentul violent al inculpatului de mai mulți ani, precum și că aveau domiciliul în același oraș - orice încercare de fugă din Italia avea drept consecință abordarea părților vătămate de către inculpatul S.M. în vederea exercitării de presiuni (prin amenințări sau chiar violență) în vederea reîntoarcerii (partea vătămată G.A. în decembrie - ianuarie 2007 și partea vătămată Ș.B. în mai 2007). Această presiune constantă exercitată asupra părților vătămate a fost completată și prin exercitarea de violențe (așa cum rezultă atât din declarațiile părților vătămate G.A.

și Ș.B., precum și din interceptările telefonice - față de martorul B.A.). Prin decizia nr. 18 din 4 martie 2010, Curtea de Apel Suceava, Secția penală și pentru cauze cu minori, între altele, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de către inculpații apelanți S.M., L.C. și I.L. împotriva sentinței penale nr. 54 din 25 februarie 2009 a Tribunalului Suceava. Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs inculpații S.M., I.L. și L.C. Examinând hotărârile atacate prin prisma criticilor formulate de recurenții inculpați, precum și din oficiu, în limitele prevăzute în art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și justiție apreciază că recursurile declarate de inculpații S.M.

și I.L. sunt nefondate. Sub aspectul cazului de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., invocat atât de inculpatul S.M., cât și de inculpatul l.L.: Ambii inculpați au criticat respingerea de către instanța de apel a cererii de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prevăzută în art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 în infracțiunea prevăzută în art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen. Examinând ansamblul probator administrat în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că atât instanța de fond, cât și instanța de apel au reținut în mod corect în sarcina inculpaților săvârșirea infracțiunii prevăzute în art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, constând în aceea că începând cu luna octombrie a anului 2006 inculpatul S.M., împreună cu inculpații L.C.

și l.L., au inițiat și constituit un grup infracțional organizat ce avea ca scop săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, prevăzută în art. 12 din Legea nr. 678/2001, infracțiune considerată „gravă”, conform art. 2 lit. b) pct. 12 din Legea nr. 39/2003. Grupul infracțional organizat este definit de art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003 ca fiind grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă și acționează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni grave, pentru a obține direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material.

În speța supusă analizei, la încadrarea juridică dată faptei, în mod just instanțele anterioare au avut în vedere că activitatea infracțională desfășurată nu a fost rezultatul unei înțelegeri întâmplătoare, spontane, ci s-a desfășurat în timp, în mod repetat, respectându-se, în principiu, aceeași modalitate de săvârșire a faptelor, iar cei trei inculpați au avut în mod constant același rol și aceeași contribuție la executarea planului infracțional, fiind îndeplinite astfel cerințele „grupului infracțional organizat”, așa cum acesta este definit în art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003. În concret, pe baza analizei coroborate a materialului probator administrat în cauză, în mod corect s-a reținut de instanțele anterioare că inculpatul S.M.

a avut rolul de lider/coordonator al grupării infracționale, el fiind acela care se ocupa personal de racolarea victimelor traficului de persoane, tineri cu antecedente penale în săvârșirea de furturi, cărora le asigura obținerea pașapoartelor turistice, transportul până în Italia și cazarea, obligându-i apoi la comiterea de furturi de produse vestimentare sau parfumuri din magazine, bunuri pe care ulterior și le însușea. Rolul inculpatului L.C. era acela de a supraveghea victimele traficate pe teritoriul Italiei, atât la locurile unde erau cazate, cât și pe timpul comiterii furturilor, pentru a le împiedica fie să fugă, fie să ascundă bunurile sustrase, iar cel al inculpatului I.L.

era acela de a primi și de a asigura cazarea tinerilor racolați și trimiși în Italia pentru comiterea furturilor de către liderul grupării, de a-i instrui cu privire la locațiile vizate, modalitatea de sustragere a bunurilor și, nu în ultimul rând, atitudinea pe care aceștia trebuiau să o adopte în ipoteza prinderii lor de către autoritățile italiene. Înalta Curte de Casație și Justiție constată că nici cazul de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., invocat de inculpații S.M. și I.L., nu este incident în cauză.

Probele administrate în cauză, corect evaluate și interpretate de instanțele de fond și de apel, dovedesc că la sfârșitul anului 2006 - începutul anului 2007 membrii grupării infracționale au transportat și cazat unui număr de 6 persoane în Italia (inițial la Milano și apoi la Rimini), pe care le-au obligat (prin amenințare, violență și alte forme de constrângere) să sustragă bunuri din magazine, bunuri care erau ulterior trimise în România și valorificate prin activitatea inculpaților B.V. și T.V. Inculpatul S.M. era cel care s-a ocupat de racolarea părților vătămate, persoane tinere, cu antecedente penale, cărora le dădea (în perioada în care acestea erau încarcerate) diverse sume de bani, iar ulterior solicita restituirea banilor într-un cuantum mult mai mare decât cel acordat inițial, propunându-le pentru achitarea datoriilor deplasarea în Italia și sustragerea de bunuri în beneficiul său.

Așa cum corect a reținut instanța de apel, un factor determinant în convingerea victimelor traficului de a accepta propunerea l-a constituit comportamentul agresiv al inculpatului, la care s-au adăugat alte împrejurări cu semnificația unor constrângeri morale, cum sunt: reținerea actelor de identitate, necunoașterea limbii, dependența financiară, supravegherea exercitată de membrii grupării, frica de consecințele refuzului lor de a îndeplini cerințele inculpatului S.M. În privința inculpatului I.L., este adevărat că din probele administrate rezultă că acesta nu a exercitat acte de violență sau amenințare asupra părților vătămate și că nu a participat în mod continuu la activitatea infracțională, dar, așa cum corect a observat și instanța de apel, acesta a cunoscut și acceptat circumstanțele în care ceilalți doi inculpați, S.M.

și L.C., au organizat activitatea infracțională, a supravegheat părțile vătămate pentru a nu fugi, le-a însoțit și supravegheat în momentul comiterii furturilor, le-a spus cum să reacționeze dacă vor fi prinse de autoritățile italiene și a beneficiat de sume de bani trimise de inculpatul B.V., astfel că și acțiunile acestui inculpat se circumscriu laturii obiective a infracțiunii prevăzute în art. 12 din Legea nr. 678/2001. Toate aceste aspecte rezultă din declarațiile părților vătămate G.A., Ș.B., Ș.C., ale martorilor B.A., O.E., G.C., R.O., O.C. și A.A., date în cursul urmăririi penale, care se coroborează cu conținutul convorbirilor telefonice interceptate, precum și cu procesele-verbale de percheziții efectuate la domiciliile inculpaților S.M., L.C., B.V.

și T.V., mijloace de probă analizate amănunțit de instanța de fond. Este adevărat că atât părțile vătămate, cu excepția lui G.A., cât și martorii au revenit în fața instanței, modificându-și declarațiile, dar atât prima instanță, cât și instanța de apel au considerat că revenirea asupra declarațiilor inițiale este nejustificată, versiunea prezentată de aceștia fiind în contradicție cu aspectele care rezultă în mod explicit și neechivoc din conținutul interceptărilor telefonice. Potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au o valoare dinainte stabilită, iar aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.

În cauză, în cadrul operațiunii de sinteză a probelor, instanțele de fond și apel au apreciat în mod întemeiat că declarațiile date de părțile vătămate și de martori în cursul urmăririi penale, într-un moment apropiat de producerea faptelor și în care s-au relatat de către aceștia, cu lux de amănunte, cele întâmplate, reflectă adevărul, în timp ce declarațiile date ulterior apar ca fiind făcute în vederea disculpării inculpaților. Împrejurarea că în cursul cercetării judecătorești, cu motivarea generică că ar fi fost supuși unor intimidări din partea organelor de poliție, nedovedite de altfel, unele părți vătămate și martorii audiați au revenit asupra depozițiilor inițiale, nu poate conduce la constatarea nevinovăției inculpaților.

Cum în cauză nu există niciun temei legal pentru a se crea o ordine de preferință între declarațiile succesive ale părților vătămate și ale martorilor, instanțele de fond și apel au temeiuri suficiente să considere că numai cele făcute în cursul urmăririi penale sunt expresia adevărului, coroborându-se cu alte fapte și împrejurări ce au rezultat din ansamblul probelor existente în cauză și au înlăturat motivat declarațiile date în cursul cercetării judecătorești. În ceea ce-l privește pe inculpatul L.C., din actele dosarului rezultă că acesta a decedat. Potrivit art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., decesul inculpatului constituie o cauză care împiedică exercitarea în continuare a acțiunii penale.

În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de inculpatul L.C. împotriva deciziei nr. 18 din 4 martie 2010 a Curții de Apel Suceava, Secția penală și pentru cauze cu minori, a casat decizia penală recurată și sentința penală nr. 54 din 25 februarie 2009 a Tribunalului Suceava numai în ceea ce îl privește pe inculpatul L.C. și, rejudecând, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., a dispus încetarea procesul penal pornit împotriva acestuia, menținând celelalte dispoziții ale hotărârilor. A respins, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații S.M. și I.L. împotriva deciziei nr. 18 din 4 martie 2010 a Curții de Apel Suceava, Secția penală și pentru cauze cu minori.