ÎCCJ, decizie (scj.ro #83846)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #83846) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Grup

infracțional organizat. Trafic de persoane

Cuprins pe materii:

Drept

penal. Partea specială. Infracțiuni prevăzute în legi speciale. Infracțiuni

privind criminalitatea organizată

Indice alfabetic:

Drept penal

-

grup

infracțional organizat

-

trafic de

persoane

Legea

nr. 39/2003,

art. 2

lit. a) și lit. b) pct. 12, art. 7 alin. (1)

Legea

nr. 678/2001,

art. 2 pct. 2 lit. e),

art. 12

1.

În accepțiunea

dispozițiilor art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003, prin grup infracțional

organizat se înțelege

grupul

structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o

perioadă și acționează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai

multor infracțiuni grave, cum sunt infracțiunile privind traficul de persoane

la care se referă art. 2 lit. b) pct. 12 din aceeași lege, pentru a obține

direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material.

În raport cu dispozițiile legale menționate, există un grup

infracțional organizat, dacă inculpații au acționat pentru o perioadă de timp

și în mod coordonat, fiecare dintre aceștia îndeplinind roluri determinate în

executarea planului infracțional, în scopul comiterii infracțiunii de trafic de

persoane prevăzută în art. 12 din Legea nr. 678/2001, pentru a obține un

beneficiu financiar ori alt beneficiu material, iar inițierea și constituirea

unui astfel de grup se încadrează în art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.

multor persoane, prin amenințare, violență și alte forme de constrângere, în

scopul exploatării prin obligarea acestora să săvârșească infracțiuni de furt

de bunuri, valorificate de către inculpați, întrunește elementele constitutive

ale infracțiunii de trafic de persoane prevăzută în art. 12 din Legea nr.

678/2001, obligarea victimelor să săvârșească infracțiuni de furt de bunuri

constituind o formă de exploatare în sensul art. 2 pct. 2 lit. e) din aceeași

lege.

I.C.C.J., Secția penală,

decizia nr. 1940 din 12 mai 2011

Prin sentința penală nr. 54 din 25 februarie 2009,

Tribunalul

Suceava a condamnat, între alții, pe inculpații:

pentru

săvârșirea infracțiunilor de:

- inițiere și constituire a unui grup infracțional organizat

prevăzută în art. 7 alin. (1) din Legea 39/2003 la pedeapsa de 7 ani închisoare

și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin.

(1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani;

- trafic de persoane prevăzută în art. 12 alin. (1) și (2) lit.

a) din Legea nr. 678/2001 la pedeapsa de 7 ani închisoare și pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a)

teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35

alin. (3) C. pen., au fost contopite pedepsele menționate și s-a aplicat

inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare și pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a)

teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani.

În baza art. 83 C. pen., s-a dispus revocarea beneficiului

suspendării condiționate a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicate

inculpatului prin sentința penală nr. 125 din 16 mai 2006 a Judecătoriei Oravița, definitivă prin neapelare la data de 29 mai 2006 și s-a dispus

executarea acestei pedepsei alături de pedeapsa aplicată în prezenta cauză,

rezultând o pedeapsă de executat de 7 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a)

teza II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani.

În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile

prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. cu titlu

de pedeapsă accesorie.

.C.

pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- inițiere și constituire a unui grup infracțional organizat

prevăzută în art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 la pedeapsa de 6 ani

închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art.

64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani;

- trafic de persoane prevăzută în art. 12 alin. (1) și (2) lit.

a) din Legea nr. 678/2001 la pedeapsa de 6 ani închisoare și pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a)

teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35

alin. (3) C. pen., au fost contopite pedepsele menționate și s-a aplicat

inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare și pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a)

teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani.

În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile

prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. cu titlu

de pedeapsă accesorie.

3. I.L.

pentru

săvârșirea

infracțiunilor de:

- inițiere și constituire a unui grup infracțional organizat

prevăzută în art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 la pedeapsa de 5 ani

închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în

art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2

ani;

- trafic de persoane prevăzută în art. 12 alin. (1) și (2) lit.

a) din Legea nr. 678/2001 la pedeapsa de 5 ani închisoare și pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a)

teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35

alin. (3) C. pen., s-au contopit pedepsele menționate și s-a aplicat

inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare și pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a)

teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile

prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. cu titlu

de pedeapsă accesorie.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță, analizând materialul

probator administrat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești,

a reținut următoarele:

Din procesul-verbal întocmit la data de 15 ianuarie 2007 de

către Inspectoratul de Poliție Județean - Brigada de Combatere a Criminalității

Organizate Suceava rezultă că la data de 16 noiembrie 2006 numiții B.A., G.A.

și Ș.C. au ieșit din România prin Punctul de Trecere a Frontierei Borș, cu

autoturismul condus de către O.C., iar din declarațiile părții vătămate G.A.,

coroborate cu declarațiile martorilor, rezultă că partea vătămată a fost

contactată de către inculpatul S.M., ulterior ieșirii din penitenciar (august

2006), care i-a spus că îi este dator și că în vederea achitării datoriei

trebuie să meargă cu inculpatul în Italia, întrucât îi va găsi un loc de muncă.

Datoria invocată se referea la faptul că inculpatul ar fi achitat taxele legate

de eliberarea pașaportului turistic al părții vătămate, anterior încarcerării,

precum și pentru că inculpatul ar fi trimis pachete la penitenciar pentru

partea vătămată. Solicitarea de plecare la muncă în străinătate a fost însoțită

de amenințări cu bătaia și cu acte de violență exercitate de către inculpat

asupra părții vătămate.

Prin declarațiile date, partea vătămată G.A. a susținut în mod

constant că în gara centrală din Milano toți cei trei au fost așteptați de

către inculpatul I.L., care i-a condus într-o hală a unei fabrici vechi și

părăsite, ce nu avea curent electric și toaletă, însă în care era amenajat un

adăpost cu câteva saltele. Inițial cei trei au fost sub supravegherea

inculpatului I.L., iar ulterior la același adăpost au venit inculpații L.C. și

S.M., acesta din urmă, după aproximativ o săptămână, însoțit de O.E. și A.A.

Toate cele cinci persoane au venit în Italia împreună sau la indicațiile lui

S.M., sub pretextul că trebuie să-i achite diverse datorii bănești, iar tot

acesta a fost cel care le-a spus că trebuie să fure din magazine pentru el. Din

declarația dată în fața instanței rezultă că inculpatul S.M. este cel care a

amenințat în mod direct și i-a indicat părții vătămate să fure, însă acte de

violență au fost exercitate de inculpatul L.C. față de A.A. atunci când acesta

a încercat să fugă. De asemenea, partea vătămată a arătat că toți cei trei

inculpați le indicau magazinele din care să fure și îi așteptau la ieșire, iar

în momentul în care O.E. și A.A. au încercat să fugă, toți cei trei inculpați

au plecat la Genova pentru a-i aduce înapoi, iar inculpații S.M. și L.C. au

exercitat acte de violență asupra celor doi.

Din procesul-verbal întocmit la data de 15 ianuarie 2007 de

către Inspectoratul de Poliție Județean - Brigada de Combatere a Criminalității

Organizate Suceava rezultă că la data de 18 noiembrie 2006 numiții S.M., A.A.

și O.E. au ieșit din România prin Punctul de Trecere a Frontierei Borș, cu autoturismul

condus de către A.B.

Dintre cele cinci persoane al căror transport în Italia a fost

asigurat de către inculpatul S.M., în procesul penal au fost audiate încă trei,

respectiv B.A., O.E. și Ș.C.

Din conținutul convorbirii telefonice din data de 3 ianuarie

2007 rezultă că inculpatul L.C. îl supraveghea pe martorul B.A., recurgând

inclusiv la constrângere fizică, iar orice protest al martorului era adus la

cunoștința inculpatului S.M. În același sens este și convorbirea din 21 aprilie

2007, purtată de către inculpatul S.M. cu martorul B.A. și partea vătămată Ș.B.

Din conținutul acestor convorbiri, coroborate cu declarațiile părții vătămate

G.A. și ale celorlalte persoane audiate în cursul urmăririi penale, rezultă în

mod neechivoc că inculpatul S.M. era cel care dispunea cu privire la efectuarea

de furturi de către B.A. și Ș.B., că bunurile obținute de către aceștia erau

destinate a fi valorificate de către S.M. (fără a fi necesară „cumpărarea”

acestora, ci revenindu-i în calitate de „șef”), că inculpatul L.C. era cel care

exercita autoritatea și constrângerea asupra părții vătămate și a martorului în

momentele în care inculpatul S.M. nu era prezent. De asemenea, rezultă că

autoritatea inculpatului S.M. era recunoscută (orice act de nesupunere fiind

comunicat acestuia) și că inculpatul era o persoană ale cărei amenințări erau

luate în serios de către martori și părți vătămate. De altfel, violența de

limbaj și de ton la care inculpatul S.M. recurge în convorbirea din 21 aprilie

2007 sunt edificatore cu privire la raporturile de autoritate dintre

interlocutori.

În cauză a fost audiată, atât în cursul urmăririi penale, cât și

al cercetării judecătorești, partea vătămată Ș.B. Inițial, acesta a fost audiat

în calitate de martor și a arătat că inculpatul S.M. i-a solicitat ca în contul

unei datorii de 2.000 euro să fure; inculpatul urma să valorifice bunurile și

să-și însușească banii în contul datoriei. De asemenea, inculpatul i-a achitat

toate taxele în vederea obținerii pașaportului și i-a asigurat transportul și

cazarea în Italia, într-o casă părăsită. Ulterior, deși a furat în mod constant

pentru inculpat, a fost bătut și amenințat de acesta, i s-a spus că trebuie să

continue a fura, întrucât mai are o datorie de 2.500 euro (de această dată ca

urmare a cheltuielilor pe care inculpatul S.M. le-ar fi făcut în Italia).

Bunurile furate erau trimise spre vânzare inculpaților B.V. și T.V. (condamnați

în cauză). Împreună cu partea vătămată și în aceleași circumstanțe a ajuns în

Italia și numitul A.C., care însă a fost prins de către autoritățile italiene

în primul magazin în care a furat.

În ceea ce privește activitatea inculpaților L.C. și I.L.,

partea vătămată a arătat că inculpatul L.C. era cel care îi supraveghea pe el

și B.A. atunci când S.M. nu era în Italia, iar inculpatul I.L. l-a ajutat pe

inculpatul S.M. în alegerea locațiilor pentru furat, în efectuarea deplasărilor

și în valorificarea bunurilor, în perioada în care se aflau la Rimini. A mai arătat că în mai 2007 a fugit din Italia, de sub supravegherea lui L.C. și

I.L., însă a fost nevoit să se întoarcă ca urmare a presiunilor exercitate de

inculpatul S.M. De asemenea, a susținut că ulterior emiterii mandatului de

arestare pentru inculpatul S.M. a fugit din nou, având convingerea că acest

inculpat nu poate reveni în țară pentru a mai face presiuni asupra sa.

A arătat instanța de fond că această declarație a părții

vătămate se coroborează cu alte probe administrate în cauză. În primul rând,

tribunalul a constatat că este descrisă aceeași modalitate de operare și

aceeași contribuție la săvârșirea faptelor, din partea tuturor celor trei

inculpați, ca și în declarația părții vătămate G.A. De asemenea, coincide și

modalitatea în care este descris comportamentul inculpatului S.M. față de

întoarcerea în țară a părților vătămate - exercitarea de presiuni, amenințări

și chiar violențe, în vederea întoarcerii în Italia și achitării datoriei

bănești. De altfel, plângerea penală a părții vătămate G.A. (ce a constituit

punctul de plecare al prezentului dosar) a fost făcută tocmai în contextul

exercitării unor astfel de constrângeri, ulterior întoarcerii în țară și în

vederea revenirii în Italia.

De asemenea, declarația dată în cursul urmăririi penale se

coroborează cu interceptările telefonice.

Având în vedere cele reținute cu privire la situația de fapt,

prima instanță a apreciat că inculpații S.M., L.C. și I.L. au inițiat și

constituit un grup infracțional organizat ce a avut ca scop transportarea și

cazarea unui număr de 6 persoane în Italia (inițial la Milano și apoi la Rimini), prin amenințare, violență și alte forme de constrângere, în scopul

de a determina aceste persoane să săvârșească infracțiuni de furt (exploatate

în sensul art. 2 pct. 2 lit. e din Legea nr. 678/2001). Bunurile astfel

obținute au fost trimise în țară în pachete transportate de către firme de

transport (dintre care unele au fost interceptate în cursul urmăririi penale)

și valorificate de către inculpații B.V. și T.V., care trimiteau ulterior banii

celor trei inculpați.

Activitatea infracțională desfășurată nu a fost rezultatul unei

înțelegeri întâmplătoare, spontane, ci s-a desfășurat în timp, în mod repetat,

respectându-se, în principiu, aceeași modalitate de săvârșire a faptelor, iar

cei trei inculpați au avut în mod constant același rol și aceeași contribuție

la executarea planului infracțional.

Faptul că inculpatul I.L. nu a exercitat amenințări sau

constrângeri asupra părților vătămate, precum și faptul că nu a participat în

mod continuu la activitatea infracțională, nu prezintă relevanță sub aspectul

încadrării juridice. Acesta a cunoscut și acceptat circumstanțele în care

ceilalți doi inculpați au organizat activitatea infracțională, a supravegheat

părțile vătămate pentru a nu fugi, le-a însoțit și supravegheat în momentul

comiterii furturilor și a beneficiat de sume de bani trimise de inculpatul B.V.

Împrejurarea că părțile vătămate au arătat că nu formulează plângere împotriva

acestuia nu prezintă relevanță pentru că, pe de o parte, infracțiunea este

supusă principiului oficialității, iar pe de altă parte, reprezintă o

consecință a felului în care inculpații au înțeles să-și distribuie sarcinile.

Sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de persoane, s-a

arătat că trebuie, de asemenea, avute în vedere mai multe aspecte.

Referitor la modalitatea, dintre cele prevăzute în art. 12 din

Legea nr. 678/2001, prin care părțile vătămate au fost transportate și cazate

în scopul de a fura pentru inculpați, instanța de fond a reținut că sunt

incidente, dintre modalitățile alternative prevăzute în art. 12, amenințarea,

violența și alte forme de constrângere. Părțile vătămate erau inițial abordate

sub pretextul că au datorii bănești față de inculpatul S.M. și amenințate cu

bătaia în cazul în care nu reușeau achitarea acestora într-un termen foarte

scurt. Aceste amenințări erau deosebit de eficiente având în vedere că părțile

vătămate cunoșteau comportamentul violent al inculpatului de mai mulți ani,

precum și că aveau domiciliul în același oraș - orice încercare de fugă din

Italia avea drept consecință abordarea părților vătămate de către inculpatul

S.M. în vederea exercitării de presiuni (prin amenințări sau chiar violență) în

vederea reîntoarcerii (partea vătămată G.A. în decembrie - ianuarie 2007 și

partea vătămată Ș.B. în mai 2007). Această presiune constantă exercitată asupra

părților vătămate a fost completată și prin exercitarea de violențe (așa cum

rezultă atât din declarațiile părților vătămate G.A. și Ș.B., precum și din

interceptările telefonice - față de martorul B.A.).

Prin decizia nr. 18 din 4 martie 2010,

Curtea

de Apel Suceava, Secția penală și pentru cauze cu minori, între altele, a

respins, ca nefondate, apelurile declarate de către inculpații apelanți S.M.,

L.C. și I.L. împotriva sentinței penale nr. 54 din 25 februarie 2009 a Tribunalului Suceava.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs

inculpații S.M., I.L. și L.C.

Examinând hotărârile atacate prin prisma criticilor formulate de

recurenții inculpați, precum și din oficiu, în limitele prevăzute în art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și justiție apreciază că

recursurile declarate de inculpații S.M. și I.L. sunt nefondate.

Sub aspectul cazului de casare prevăzut în

art. 385

9

alin. (1) pct. 17 C.

proc.

pen., invocat atât de inculpatul S.M., cât și de inculpatul l.L.:

Ambii inculpați au criticat respingerea de către instanța de

apel a cererii de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prevăzută în

art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 în infracțiunea prevăzută în art. 8 din

Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen.

Examinând ansamblul probator administrat în cauză, Înalta Curte

de Casație și Justiție constată că atât instanța de fond, cât și instanța de

apel au reținut în mod corect în sarcina inculpaților săvârșirea infracțiunii

prevăzute în art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, constând în aceea că

începând cu luna octombrie a anului 2006 inculpatul S.M., împreună cu

inculpații L.C. și l.L., au inițiat și constituit un grup infracțional organizat

ce avea ca scop săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, prevăzută în

art. 12 din Legea nr. 678/2001, infracțiune considerată „gravă”, conform art. 2

lit. b) pct. 12 din Legea nr. 39/2003.

Grupul infracțional organizat este definit de art. 2 lit. a) din

Legea nr. 39/2003 ca fiind grupul structurat, format din trei sau mai multe

persoane, care există pentru o perioadă și acționează în mod coordonat în

scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni grave, pentru a obține direct

sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material.

În speța supusă analizei, la încadrarea juridică dată faptei, în

mod just instanțele anterioare au avut în vedere că activitatea infracțională

desfășurată nu a fost rezultatul unei înțelegeri întâmplătoare, spontane, ci

s-a desfășurat în timp, în mod repetat, respectându-se, în principiu, aceeași

modalitate de săvârșire a faptelor, iar cei trei inculpați au avut în mod

constant același rol și aceeași contribuție la executarea planului infracțional,

fiind îndeplinite astfel cerințele „grupului infracțional organizat”, așa cum

acesta este definit în art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003.

În concret, pe baza analizei coroborate a materialului probator

administrat în cauză, în mod corect s-a reținut de instanțele anterioare că

inculpatul S.M. a avut rolul de lider/coordonator al grupării infracționale, el

fiind acela care se ocupa personal de racolarea victimelor traficului de

persoane, tineri cu antecedente penale în săvârșirea de furturi, cărora le asigura

obținerea pașapoartelor turistice, transportul până în Italia și cazarea,

obligându-i apoi la comiterea de furturi de produse vestimentare sau parfumuri

din magazine, bunuri pe care ulterior și le însușea.

Rolul inculpatului L.C. era acela de a supraveghea victimele

traficate pe teritoriul Italiei, atât la locurile unde erau cazate, cât și pe

timpul comiterii furturilor, pentru a le împiedica fie să fugă, fie să ascundă

bunurile sustrase, iar cel al inculpatului I.L. era acela de a primi și de a asigura

cazarea tinerilor racolați și trimiși în Italia pentru comiterea furturilor de

către liderul grupării, de a-i instrui cu privire la locațiile vizate,

modalitatea de sustragere a bunurilor și, nu în ultimul rând, atitudinea pe

care aceștia trebuiau să o adopte în ipoteza prinderii lor de către

autoritățile italiene.

Înalta Curte de Casație și Justiție

constată că nici cazul de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1)

pct. 12 C. proc. pen.,

invocat

de inculpații S.M. și I.L., nu este incident în cauză.

Probele administrate în cauză, corect evaluate și interpretate

de instanțele de fond și de apel, dovedesc că la sfârșitul anului 2006 -

începutul anului 2007 membrii grupării infracționale au transportat și cazat

unui număr de 6 persoane în Italia (inițial la Milano și apoi la Rimini), pe care le-au obligat (prin amenințare, violență și alte forme de

constrângere) să sustragă bunuri din magazine, bunuri care erau ulterior

trimise în România și valorificate prin activitatea inculpaților B.V. și T.V.

Inculpatul S.M. era cel care s-a ocupat de racolarea părților

vătămate, persoane tinere, cu antecedente penale, cărora le dădea (în perioada

în care acestea erau încarcerate) diverse sume de bani, iar ulterior solicita

restituirea banilor într-un cuantum mult mai mare decât cel acordat inițial,

propunându-le pentru achitarea datoriilor deplasarea în Italia și sustragerea

de bunuri în beneficiul său. Așa cum corect a reținut instanța de apel, un

factor determinant în convingerea victimelor traficului de a accepta propunerea

l-a constituit comportamentul agresiv al inculpatului, la care s-au adăugat

alte împrejurări cu semnificația unor constrângeri morale, cum sunt: reținerea

actelor de identitate, necunoașterea limbii, dependența financiară,

supravegherea exercitată de membrii grupării, frica de consecințele refuzului

lor de a îndeplini cerințele inculpatului S.M.

În privința inculpatului I.L., este adevărat că din probele

administrate rezultă că acesta nu a exercitat acte de violență sau amenințare

asupra părților vătămate și că nu a participat în mod continuu la activitatea

infracțională, dar, așa cum corect a observat și instanța de apel, acesta a

cunoscut și acceptat circumstanțele în care ceilalți doi inculpați, S.M. și

L.C., au organizat activitatea infracțională, a supravegheat părțile vătămate

pentru a nu fugi, le-a însoțit și supravegheat în momentul comiterii

furturilor, le-a spus cum să reacționeze dacă vor fi prinse de autoritățile

italiene și a beneficiat de sume de bani trimise de inculpatul B.V., astfel că și

acțiunile acestui inculpat se circumscriu laturii obiective a infracțiunii

prevăzute în art. 12 din Legea nr. 678/2001.

Toate aceste aspecte rezultă din declarațiile părților vătămate

G.A., Ș.B., Ș.C., ale martorilor B.A., O.E., G.C., R.O., O.C. și A.A., date în

cursul urmăririi penale, care se coroborează cu conținutul convorbirilor

telefonice interceptate, precum și cu procesele-verbale de percheziții

efectuate la domiciliile inculpaților S.M., L.C., B.V. și T.V., mijloace de

probă analizate amănunțit de instanța de fond.

Este adevărat că atât părțile vătămate, cu excepția lui G.A.,

cât și martorii au revenit în fața instanței, modificându-și declarațiile, dar

atât prima instanță, cât și instanța de apel au considerat că revenirea asupra

declarațiilor inițiale este nejustificată, versiunea prezentată de aceștia

fiind în contradicție cu aspectele care rezultă în mod explicit și neechivoc

din conținutul interceptărilor telefonice.

Potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au o

valoare dinainte stabilită, iar aprecierea fiecărei probe se face de organul de

urmărire penală sau de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor

administrate, în scopul aflării adevărului.

În cauză, în cadrul operațiunii de sinteză a probelor,

instanțele de fond și apel au apreciat în mod întemeiat că declarațiile date de

părțile vătămate și de martori în cursul urmăririi penale, într-un moment

apropiat de producerea faptelor și în care    s-au relatat de către aceștia, cu

lux de amănunte, cele întâmplate, reflectă adevărul, în timp ce declarațiile

date ulterior apar ca fiind făcute în vederea disculpării inculpaților.

Împrejurarea că în cursul cercetării judecătorești, cu motivarea

generică că ar fi fost supuși unor intimidări din partea organelor de poliție, nedovedite

de altfel, unele părți vătămate și martorii audiați au revenit asupra

depozițiilor inițiale, nu poate conduce la constatarea nevinovăției

inculpaților.

Cum în cauză nu există niciun temei legal pentru a se crea o

ordine de preferință între declarațiile succesive ale părților vătămate și ale

martorilor, instanțele de fond și apel au temeiuri suficiente să considere că

numai cele făcute în cursul urmăririi penale sunt expresia adevărului,

coroborându-se cu alte fapte și împrejurări ce au rezultat din ansamblul

probelor existente în cauză și au înlăturat motivat declarațiile date în cursul

cercetării judecătorești.

În

ceea ce-l privește pe

inculpatul L.C., din actele dosarului rezultă că acesta a decedat.

Potrivit art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., decesul

inculpatului constituie o cauză care împiedică exercitarea în continuare a

acțiunii penale.

În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis

recursul declarat de inculpatul L.C. împotriva deciziei nr. 18 din 4 martie 2010 a Curții de Apel Suceava, Secția penală și pentru cauze cu minori, a casat decizia penală

recurată și sentința penală nr. 54 din 25 februarie 2009 a Tribunalului Suceava numai în ceea ce îl privește pe inculpatul L.C. și, rejudecând, în

temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc.

pen., a dispus încetarea procesul penal pornit împotriva acestuia, menținând

celelalte dispoziții ale hotărârilor.

A respins, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații S.M.

și I.L. împotriva deciziei nr. 18 din 4 martie 2010 a Curții de Apel Suceava, Secția penală și pentru cauze cu minori.