ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3455/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamantul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, succesor în drepturi și obligații al Ministerului Administrației și Internelor a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, anularea Deciziei nr. 11/C din 04.09.2013 și a Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență nr. 5084 din 28 iunie 2013 emise de pârât.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1345 din 29 aprilie 2014, a respins cererea formulată de reclamant, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul a susținut că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material și fără indicarea motivelor pe care se întemeiază.

Astfel, prima instanță a apreciat în mod neîntemeiat că solicitarea autorității contractante ca ofertanții să aibă media rezultatului net al exercițiului financiar pe ultimii 3 ani (2006, 2007 și 2008) pozitivă, iar în cazul în care ofertantul este înființat după 31.12.2008, acesta să prezinte ultima balanță de verificare cu rezultat pozitiv, ar fi restrictivă.

Recurentul a precizat faptul că, până la apariția Ordinului ANRMAP nr. 509/2011, cerința de calificare menționată în titlu era acceptată de către această auitoritate, nefiind considerată restrictivă, ordin care nu a fost invocat ca temei legal, cu toate acestea este evident că interpretarea/evaluarea criteriilor de calificare și selecție a fost realizată din perspectiva instrucțiunilor/exemplelor reglementate prin acest act, conform căruia cerințele în discuție erau considerate restrictive.

Prima instanță a reținut în mod greșit că acest criteriu nu oferă nicio asigurare privind accesul prestatorului la resurse suficiente pentru îndeplinirea contractului, cerința minimă referitoare la o cifră de afaceri pe anii 2006,2007 și 2008 fiind în conformitate cu art. 9 lit. b) din H.G. nr. 925/2006.

În opinia recurentului, în cauză nu s-a probat, prin elemente concrete, presupusul caracter restrictiv al acestei cerințe minime, respectiv nu s-a demonstrat existența unui număr semnificativ de operatori economici care să fi fost restricționați prin impunerea respectivei cerințe minime de calificare.

Referitor la criteriul scrisori de recomandare de la beneficiari, recurentul a învederat că acesta a reprezentat un criteriu suplimentar care nu a afectat modalitatea de primire și evaluare a ofertelor, luându-se în considerare diplomele/atestatele prezentate de ofertanți, nefiind considerat astfel restrictiv, abaterea nu a îndeplinit condițiile de existență ale "neregulii" și nu a fost sancționată prin aplicarea unei corecții financiare.

Și în ceea ce privește solicitarea de recomandări din partea beneficiarilor, inclusă în cadrul Secțiunii 5.4.1 - "Informații privind experiența din ultimii 3 ani" din fișa de date a achiziției, recurentul a precizat că această cerință a respectat dispozițiile art. 7 din H.G. nr. 925/2006, care dă dreptul autorității contractante de a solicita, prin intermediul criteriilor de calificare și selecție, demonstrarea potențialului tehnic, financiar și organizatoric al fiecărui operator economic participant la procedură.

De asemenea, în ceea ce privește solicitarea de recomandări din partea beneficiarilor, inclusă în cadrul Secțiunii 5.4.2 - "Informații referitoare la studiile, pregătirea profesională și calificările echipei de experți" din fișa de date a achiziției, a precizat că pentru a demonstra experiența similară pentru experții propuși de ofertanți, s-a solicitat demonstrarea experienței profesionale specifice prin recomandări de la beneficiari și/sau atestări de la instituții, organisme, cerință care respectă dispozițiile art. 188 alin. (2) lit. d) din O.U.G. nr. 34/2006.

În ceea ce privește experiența în implementarea și monitorizarea din punct de vedere financiar a proiectelor finanțate din fonduri nerambursabile - implicare în ultimii 5 ani, în minim 2 proiecte finanțate din fonduri de preaderare sau structurale, cu atribuții concrete de întocmire și/sau verificare a cererilor de plată și documentației aferente, recurentul a considerat că aceste criterii de calificare reprezintă o măsură minimă de precauție a autorității contractante pentru achiziționarea unor servicii de calitate.

În opinia recurentului, prima instanță a interpretat în mod greșit prevederile art. 188 alin. (2) lit. d) din O.U.G. nr. 34/2006, reținând că cerința cu privire la un număr minim de două contracte ar fi nelegală, fiind restrictivă.

Referitor la cerințele privind echipa de experți, a susținut recurentul că nici acestea nu au un caracter restrictiv, întrucât operatorii economici aveau libertatea de a identifica/angaja/propune pentru contractul în cauză, persoanele care aveau calificările și experiența solicitate de autoritatea contractantă.

Concluzionând, recurentul a arătat că stabilirea criteriilor de calificare și selecție au legătură concretă cu obiectul contractului ce urma a fi atribuit și nu au fost de natură să conducă la restricționrea participării la procedura de atribuire și la nerespectarea principiului proporționalității, în cauză nefiind încălcate prevederile art. 178 alin. (2), art. 179 alin. (1)-(2) și art. 185 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006; în vigoare la data procedurii de achiziție publică.

În opinia recurentului, în cauză, s-a apreciat în mod greșit că ar fi fost utilizate criterii restrictive, în condițiile în care ANRMAP nu a aplicat sancțiuni și a validat documentația de atribuire, inclusiv din punct de vedere al respectării principiului proporționalității.

Așadar, înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 66/2011 și a Ordinului ANRMAP nr. 509/2011, criteriile de calificare și selecție incluse în documentația de atribuire aveau un caracter legal (nerestrictiv), acesta fiind motivul pentru care respectiva documentație a fost validată.

În concluzie, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței pronunțate, rejudecarea cauzei și admiterea cererii de chemare în judecată, cu consecința anulării actelor administrative atacate.

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Ministerul Finanțelor Publice a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea hotărârii atacate, fiind legală și temeinică.

În esență, intimatul a susținut că actele administrative atacate au fost încheiate cu respectarea dispozițiilor incidente, stabilind corecția financiară de 25% din valoarea sumei plătită pentru contractul nr. x din 27 iulie 2010, așa cum este aceasta reglementată la pct. 1.7 din Anexa 1 la O.U.G. nr. 66/2011.

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 16 decembrie 2015, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunțând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 28 ianuarie 2016.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Argumentele de fapt și de drept relevante

Recurentul-reclamant a supus controlului de legalitate Decizia nr. 11/C din 04.09.2013 și Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență nr. 5084 din 28 iunie 2013, emise de intimatul-pârât.

Prin Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență nr. 5084 din 28 iunie 2013, a fost aplicată o corecție de 25% din valoarea sumelor rambursate pentru Contractul nr. x din 27 iulie 2010,

În sarcina reclamantului fiind stabilită o creanță bugetară în cuantum de 169.939,83 RON.

Astfel, s-au apreciat ca având caracter restrictiv următoarele cerințe:

- prezentarea de scrisori de recomandare de la beneficiari;

- experiența în implementarea și monitorizarea dpvd financiar a proiectelor din fonduri nerambursabile - implicare în ultimii 5 ani în minim 2 proiecte finanțate din fonduri de preaderare sau structurale. Astfel, s-a reținut că autoritatea contractantă a încălcat prevederile - art. 2, alin. (1) lit. a), art. 2, alin. (2) lit. d) și e), art. 17, art. 178 alin. (1) și (2), art. 179 și art. 188 alin. (2) lit. d) din O.U.G. nr. 34/2006, în vigoare la data publicării anunțului de participare nr. 97422 din 02 aprilie 2010; art. 8 alin. (1) lit. a) și b), art. 8 alin. (2) și art. 11 alin. (1) din H.G. nr. 925/2006, în vigoare la data publicării anunțului de participare nr. 97422 din 02 aprilie 2010.

Impotriva notei de constatare reclamantul a formulat contestație, aceasta fiind respinsă, ca neîntemeiată, prin Decizia nr. 11/C din 04.09.2013.

Curtea de apel a reținut că actele administrative contestate sunt legale.

Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt.

În cauză, se constată că cerința ca ofertanții să aibă media rezultatului net al exercițiului financiar pe ultimii 3 ani pozitivă, iar în cazul în care ofertantul este înființat după 31.12.2008, acesta trebuie să prezinte ultima balanță de verificare cu rezultat pozitiv, este contrară prevederilor art. 178 alin. (2) și art. 179 din O.U.G. nr. 34/2006.

Potrivit art. 178 alin. (2), "autoritatea contractantă nu are dreptul de a solicita îndeplinirea unor cerințe minime referitoare la situația economică și financiară și/sau capacitatea tehnică și profesională, care ar conduce la restricționarea participării la procedura de atribuire".

În art. 179 alin. (2) se prevede:

"autoritatea contractantă are obligația de a respecta principiul proporționalității atunci când stabilește criticile de calificare și selecție, precum și nivelul cerințelor minime pe care ofertanții/candidații trebuie să le îndeplinească".

Prin impunerea îndeplinirii acestui criteriu de calificare, autoritatea contractantă a restricționat accesul operatorilor economici care nu au înregistrat o medie pozitivă a rezultatului net al exercițiului financiar pe ultimii 3 ani, în condițiile în care aceștia ar fi putut dispune de resurse financiare suficiente pentru îndeplinirea contractului din alte surse, cum ar fi linii de credit confirmate de bănci sau orice alte surse financiare.

Totodată, o asemenea condiție, privind media pozitivă a rezultatelor exercițiilor financiare nete nu aduce o asigurare suficientă că ofertantul poate îndeplini contractul ce urmează a fi atribuit, reprezentând o cerință nerelevantă pentru autoritatea contractantă.

De asemenea, nu se poate reține că un operator economic care îndeplinește cerința stabilită de autoritate nu ar putea ajunge în situația de a fi în imposibilitate de a executa contractul din motive de ordin financiar, din moment ce un profit pozitiv nu reprezintă o certificare a stabilității financiare a unui operator economic și nu exclude posibilitatea existenței unor datorii rămase neachitate, a unor credite restante sau a unei lipse acute de disponibilități, etc.

Or, în situația în care autoritatea ar fi urmărit, cu adevărat să creeze premisele minime din punctul de vedere al capacității financiare, pentru îndeplinirea contractului, nu ar fi stabilit în cadrul condițiilor minime de calificare un criteriu financiar static care se referă la o situație a ofertantului din trecut, ci ar fi cerut asigurări financiare din prezent, menite să asigure o minimă garanție de îndeplinire cu succes a contractului atribuit cum ar fi: date referitoare la disponibilități curente sau disponibilități ce pot fi mobilizate în executarea contractului, extrase de cont, linii/contracte de credit, scrisori de confort angajante, scrisori de garanție bancară.

În ceea ce privește susținerea recurentului, potrivit căreia, până la apariția Ordinului ANRMAP nr. 509/2011 cerința de calificare menționată în titlu era acceptată de această autoritate, nefiind considerată restrictivă, de asemenea, nu poate fi primită, întrucât din conținutul notei de constatare rezultă că acest ordin nu a fost invocat drept temei de drept, iar dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. a) și alin. (2), lit. e), art. 178 alin. (2), art. 179 din O.U.G 34/2006, respectiv art. 8 alin. (1) lit. b) din H.G. nr. 925/2006, prevedeau că autoritatea contractantă nu are dreptul de a impune cerințe minime de natură să restricționeze participarea operatorilor economici la procedură.

Referitor la criteriul scrisori de recomandare de la beneficiari, se reține, din nota de constatare, cum de altfel și recurentul afirmă, că a fost aplicată o corecție financiară doar pentru neregulile constatate la punctul 7.3.b), încadrate la punctul 1.7. din Anexa la O.U.G. 66/2011, respectiv "Stabilirea în documentația de atribuire sau în anunțul de participare a unor criterii de calificare și selecție sau a unor factori de evaluare nelegali.

Autoritatea intimată a constatat nerelevanța acestui document, întrucât calificările și abilitățile solicitate se probează prin diplome/atestate, astfel cum autoritatea contractantă a și solicitat.

În ceea ce privește dispozițiile art. 7 din H.G. nr. 925/2006, invocate de recurentă, acestea trebuie interpretate în coroborare cu celelalte dispoziții ale H.G. nr. 925/2006 și cu prevederile O.U.G. nr. 34/2006, potrivit cărora nivelul cerințelor minime solicitate prin documentația de atribuire, precum și înscrisurile ce probează îndeplinirea unor astfel de cerințe trebuie să se limiteze numai la cele strict necesare pentru a se asigura îndeplinirea în condiții optime a contractului respectiv, luând în considerare exigențele specifice impuse de valoarea, natura și complexitatea acestuia.

Referitor la cerința privind experiența în implementarea și monitorizarea din punct de vedere financiar a proiectelor din fonduri nerambursabile - implicare în ultimii 5 ani în minim 2 proiecte finanțate din fonduri de preaderare sau structurale, au fost invocate dispozițiile art. 188 alin. (2) lit. d) din O.U.G. nr. 34/2006, care prevăd: "autoritatea contractantă, în scopul verificării capacității tehnice și/sau profesionale, are dreptul să solicite informații privind pregătirea profesională și calificarea experților propuși de operatorul economic".

Însă, aceste prevederi legale nu conferă autorității contractante dreptul de a impune experților un număr minim de contracte/proiecte, procedându-se astfel în cazul experților cheie reprezintă o încălcare a art. 188 alin. (2) lit. (d) din O.U.G. nr. 34/2006 și conduce la restricționarea participării operatorilor economici la procedura de achiziție publică, aducându-se atingere art. 178 alin. (2) din O.U.G. 34/2006.

Totodată, este evident că impunerea unui număr minim de contracte creează un dezavantaj pentru operatorii economici care au experiența profesională solicitată, necesară bunei derulări a proiectului, care au participat efectiv în cel puțin un proiect similar.

Prin urmare, în mod corect prima instanță a apreciat faptul că orice expert financiar-contabil cu experiență în managementul financiar al proiectelor, indiferent de sursa de finanțare, poate realiza activitățile propuse.

Art. 9 din H.G. nr. 925/2006 prevede situațiile în care se prezumă că cerințele minime de calificare sunt disproporționate în raport cu natura și complexitatea contractului de achiziție publică ce urmează să fie atribuit, însă enumerarea din articol este exemplificativă și nu limitativă.

Cât privește susținerea recurentului că documentația de atribuire a fost validată de ANRMAP și a respectat legislația română în vigoare în domeniul achizițiilor publice, instanța de control judiciar are în vedere dispozițiile art. 49 alin. (2)A2 din O.U.G. nr. 34/2006, care prevăd că nedetectarea acestor erori în procesul de verificare nu afectează dreptul Autorității Naționale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice de a sancționa, pe parcursul activității de supraveghere, faptele prevăzute la art. 293.

De asemenea, acceptarea de către ANRMAP a publicării documentației de atribuire în SEAP nu limitează dreptul altor instituții implicate în managementul și controlul fondurilor europene de a analiza procedurile de achiziție publică și de a stabili măsurile adecvate în cazul identificării unor abateri/nereguli de la prevederile legale în materia achizițiilor publice.

În cauză, nota de constatare atacată a fost emisă ținându-se cont de prevederile art. 20 și art. 27 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, cu modificările și completările ulterioare.

Instanța de control judiciar are în vedere și dispozițiile art. 8 alin. (2) din H.G. nr. 925/2006, potrivit cărora:,, Atunci când impune cerințe minime de calificare referitoare la situația economică și financiară ori la capacitatea tehnică și/sau profesională, astfel cum este prevăzut la art. 178 alin. (1) din ordonanța de urgență, autoritatea contractantă trebuie să fie în măsură să motiveze aceste cerințe, elaborând în acest sens o notă justificativă care se atașează la dosarul achiziției".

În cauză, autoritatea contractantă nu a justificat în nici un fel introducerea cerințelor restrictive, nemotivând, în nota justificativă, necesitatea impunerii criteriilor minime de calificare referitoare la capacitatea tehnică și/sau profesională a operatorilor economici, acestea fiind doar precizate.

Cum prezenta cauză a fost suspendată până la pronunțarea CJUE în cauzele conexe C-260/14 și C-261/14 se impune o analiză și a principiului neretroactivității legii civile noi din perspectiva actelor normative incidente.

Este adevărat că prin Decizia Curții Constituționale nr. 66/201 s-a constatat că dispozițiile art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011 sunt neconstituționale.

Astfel cum s-a reținut, în cauză, controlul s-a desfășurat ulterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 66/2011, la fel și constatarea neregulii, însă neregulile sunt săvârșite anterior datei intrării în vigoare a O.U.G.

nr. 66/2011, Contractul de prestare de servicii nr. 240116 asupra căruia au fost stabilite corecțiile a fost încheiat la 27.07.2010.

În eventualitatea în care controlul s-ar fi desfășurat sub incidența vechii reglementări legale (O.G. nr. 79/2003), atunci întreaga sumă decontată de autoritatea contractantă, pentru realizarea unui contract atribuit cu încălcarea prevederilor legale în materia achizițiilor publice devenea neeligibilă și asupra ei, în integralitate, se putea emite un titlu de creanță (respectiv o corecție de 100%).

Problema de drept care necesită a fi dezlegată în cauză, în contextul de fapt prezentat este dacă legea nouă poate fi aplicată și efectelor viitoare ale unor situații apărute sub imperiul legii vechi, respectiv O.G. nr. 79/2003.

Se impune a sublinia jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, care, în cauza C 89/14, A2A, din data de 3.09.2015 a statuat că deși principiul securității juridice se opune aplicării retroactive a unui regulament, același principiu impune ca legea nouă să poată fi aplicată în lipsa unei derogări, și efectelor viitoare ale unor situații apărute sub imperiul legii vechi.

De asemenea, cu privire la această problemă a fost sesizată Curtea de Justiție a Uniunii Europene, care, făcând referire la jurisprudența sa anterioară, s-a pronunțat prin Hotărârea din 26 mai 2016 în cauzele conexe C-260/14 și C-261/14 în sensul că:

"Articolul 1 alin. (2) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95 al Consiliului din 18 decembrie 1995 privind protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene și articolul 2 punctul 7 din Regulamentul (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a anumitor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european și Fondul de coeziune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1260/1999 trebuie interpretate

În sensul că nerespectarea dispozițiilor naționale de către o autoritate contractantă care beneficiază de fonduri structurale în cadrul atribuirii unui contract de achiziții publice având o valoare estimată inferioară pragului prevăzut la articolul 7 litera (a) din Directiva 2004/18/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 31 martie 2004 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice de lucrări, de bunuri și de servicii, astfel cum a fost modificată prin Regulamentul (CE) nr. 1422/2007 al Comisiei din 4 decembrie

2007, poate constitui, cu ocazia atribuirii acestui contract, o "abatere" în sensul articolului 1 alin. (2) menționat, respectiv o "neregularitate" în sensul articolului 2 punctul 7 amintit, în măsura în care această nerespectare are sau ar putea avea ca efect prejudicierea bugetului general al Uniunii prin imputarea unei cheltuieli nejustificate.

Articolul 98 alin. (2) primul paragraf a doua teză din Regulamentul nr. 1083/2006 trebuie interpretat în sensul că corecțiile financiare efectuate de statele membre, în cazul în care acestea au fost aplicate unor cheltuieli cofinanțate din fondurile structurale pentru nerespectarea dispozițiilor în materia atribuirii unor contracte de achiziții publice, sunt măsuri administrative în sensul articolului 4 din Regulamentul nr. 2988/95.

Principiile securității juridice și protecției încrederii legitime trebuie interpretate în sensul că nu se opun aplicării de către un stat membru a unor corecții financiare reglementate printr-un act normativ intern intrat în vigoare după ce a avut loc o pretinsă încălcare a unor dispoziții în materia atribuirii unor contracte de achiziții publice, cu condiția să fie vorba despre aplicarea unei reglementări noi la efectele viitoare ale unor situații apărute sub imperiul reglementării anterioare, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere, care trebuie să țină seama de ansamblul împrejurărilor relevante din litigiile principale".

Hotărârea CJUE este obligatorie pentru instanța națională, fiind îndeplinită în cauză condiția ca noile reglementări să fie aplicate efectelor viitoare ale unor situații apărute sub imperiul reglementării anterioare.

Mai mult, la data săvârșirii neregulii, dar și în prezent, era și este în vigoare Regulamentul (CE) nr. 1083/2006, care se aplică direct, fiind parte a legislației naționale, în temeiul acestuia fiind emisă și O.U.G. nr. 66/2011.

Prin urmare, stabilirea corecțiilor în conformitate cu acest regulament și cu prevederile O.U.G. nr. 66/2011, respectă principiul securității juridice și protecției încrederii legitime.

De altfel, autorității contractante îi revine obligația și responsabilitatea respectării dispozițiilor legale, inclusiv în ceea ce privește derularea procedurii de achiziție, pe toată perioada de implementare și monitorizare a contractului/proiectului, astfel că efectele neregulilor nu sunt limitate în timp, pentru a fi excluse controlului și implicit aplicării corecțiilor financiare, după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 66/2011, care oricum, instituie o situație favorabilă, urmare a aplicării principiului proporționalității.

În concluzie având în vedere că O.U.G. nr. 66/2011 a fost emisă în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1083/2006, controlul fiind efectuat după intrarea în vigoare a acestei ordonanțe, pentru nereguli săvârșite anterior acesteia, precum și Hotărârea CJUE din 26 mai 2016 în cauzele conexe C 260-14 și C-261/14, este corectă aplicarea unei corecții financiare reglementată prin noul act normativ.

În concluzie, se constată că toate criticile recurentului sunt nefondate, judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată, cu interpretarea corectă a probelor administrate, iar considerentele hotărârii reflectă aplicarea adecvată a cadrului normativ incident.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice împotriva sentinței nr. 1345 din 29 aprilie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 decembrie 2016.