ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 917/2018

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 21.07.2016 pe rolul Tribunalului Dolj, reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Dolj a chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 962,97 RON reprezentând pagube materiale produse din culpa pârâtului în calitate de șofer al instituției reclamante.

Prin sentința civilă nr. 1681 din 16.05.2017 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Dolj, în contradictoriu cu pârâtul A.. A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei despăgubiri în sumă de 962,97 RON.

Prin decizia nr. 2333 din 27 septembrie 2017 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul A. împotriva sentinței civile nr. 1681 din 16.05.2017 pronunțate de Tribunalul Dolj.

Împotriva deciziei nr. 2333 din 27 septembrie 2017 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă a declarat recurs pârâtul A., cale de atac ce a fost înregistrată pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 12 decembrie 2017.

Învestită cu soluționarea recursului, Înalta Curte a dispus, prin rezoluția din data de 14 decembrie 2017, în conformitate cu prevederile art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin raportul întocmit în cauză, la data de 08 ianuarie 2018, s-a reținut că recursul este declarat împotriva unei hotărâri judecătorești care nu este supusă acestei căi de atac.

Completul de filtru, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus, prin rezoluția din 17 ianuarie 2018, comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Intimata-reclamantă Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Dolj a depus punct de vedere asupra raportului, așa cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., solicitând respingerea recursului ca inadmisibil.

Prin rezoluția din data de 13 februarie 2018 s-a fixat termen pentru soluționarea căii de atac la data de 20 martie 2018, fără citarea părților.

Analizând recursul, în raport de excepția de inadmisibilitate, reținută prin raportul întocmit în cauză, Înalta Curte constată următoarele:

Se reține faptul că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Dolj a solicitat obligarea pârâtului A. la plata sumei de 962,97 RON reprezentând pagube materiale produse din culpa pârâtului în calitate de șofer al instituției reclamante.

Astfel, pârâtul a fost angajatul instituției-reclamante în funcția de șofer în cadrul Centrului de reintegrare comunitară a copilului cu dizabilități până în data de 08.06.2016 când, prin Dispoziția nr. 2420/2016 a directorului general, a fost desfăcut disciplinar contractul individual de muncă al acestuia.

Prin acea dispoziție s-a reținut că salariatul se face vinovat de neîndeplinirea obligațiilor prevăzute în fișa postului de a se încadra în cotele de combustibil stabilit, de a justifica bonurile de combustibil odată cu o nouă cerere pentru alte bonuri de combustibil și de a raporta superiorului.

Prin sentința nr. 3898 din 09.12.2016 pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. x/63/2016 a fost admisă în parte contestația formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimata D.G.A.S.P.C. Dolj, a fost anulată în parte dispoziția nr. 2420/07.06.2016 emisă de Directorul D.G.A.S.P.C. Dolj, s-a dispus înlocuirea sancțiunii desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă cu sancțiunea reducerii salariului de bază pe o perioadă de 3 luni cu 10%. Au fost repuse părțile în situația anterioară și obligată intimata la plata către contestator a unei despăgubiri egale cu drepturile salariale indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul, începând cu data de 08.06.2016, diminuate pentru o perioadă de 3 luni cu un procent de 10%.

Prin decizia nr. 815 din 22.03.2017, Curtea de Apel Craiova a respins, ca nefondat, apelul declarat împotriva sentinței nr. 3898 din 09.12.2016 pronunțate de Tribunalul Dolj și a reținut că prima instanță a analizat probele administrate în cauză, susținerile și apărările făcute în cursul cercetării disciplinare, răspunsul la interogatoriul reclamantului și a concluzionat în mod corect că reclamantul se face vinovat de faptele reținute în sarcina sa.

Litigiul inițiat de reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Dolj are ca obiect o acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 254 din C. muncii care, în alin. (1), prevăd că:

"Salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor".

Astfel, sunt conflicte de muncă litigiile având ca obiect încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de Codul muncii, precum și cererile privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit aceluiași cod.

Conform art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

În conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.

Totodată, potrivit art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., hotărârile pronunțate în cererile privitoare la conflicte de muncă nu sunt supuse recursului, fiind supuse numai apelului la curtea de apel.

Față de cele menționate, din coroborarea dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ. cu art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 și art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., rezultă că decizia nr. 2333 din 27 septembrie 2017 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă nu poate fi supusă recursului, fiind pronunțată de curtea de apel în cadrul soluționării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege.

Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituția României arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.

Față de dispozițiile legale sus-menționate, recursul declarat de pârât este inadmisibil, hotărârea pronunțată de instanța de apel fiind una definitivă, în sensul dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I din C. proc. civ., nesusceptibilă de a fi atacată cu recurs.

În consecință, pentru considerentele prezentate, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul A. împotriva deciziei nr. 2333 din 27 septembrie 2017 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul A. împotriva deciziei nr. 2333 din 27 septembrie 2017 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 martie 2018.