ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1081/2017

Cererea de chemare în judecată. Prima instanță învestită. Prin cererea înregistrată la data de 17 decembrie 2015, pe rolul Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/3/2015, Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor "A.", în numele membrilor de sindicat nominalizați în tabelul anexat la cerere, toți cu domiciliul în Județul Suceava, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației, a solicitat obligarea acestuia la acordarea, către fiecare dintre reclamanți, la o despăgubire echivalentă cu contravaloarea tichetelor/voucherelor de vacanță aferente perioadei 2012 - 2015 în sumă de 6 salarii de bază minime brute pe țară garantate în plată/an, în cuantumul prevăzut pentru fiecare an dedus judecății, astfel cum a fost stabilit prin actele normative speciale, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. 1.1. Prin Sentința civilă nr. 3445 din 26 mai 2016, Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența în favoarea Tribunalului Maramureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. PENTru a pronunța această sentință, Tribunalul București a reținut că, reclamanții sunt funcționari publici cu statut special, agenți de poliție încadrați la pârâtul Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației, astfel cum se precizează în cererea de chemare în judecată de către reprezentantul lor Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor "A.". Cele două calități, respectiv calitatea de reclamanți a agenților de poliție, funcționari publici cu statut special și calitatea de reprezentant a sindicatului, au fost delimitate și expres indicate în cererea de chemare în judecată, iar menționarea Legii nr. 62/2011 are rolul de a justifica calitatea de reprezentant a sindicatului. Potrivit art. 37 din C. proc. civ., republicat, având denumirea marginală "Legitimarea procesuală a altor persoane", în cazurile și condițiile prevăzute exclusiv prin lege, se pot introduce cereri sau se pot formula apărări și de persoane, organizații, instituții sau autorități, care, fără a justifica un interes personal, acționează pentru apărarea drepturilor ori intereselor legitime ale unor persoane aflate în situații speciale sau, după caz, în scopul ocrotirii unui interes de grup ori general. Ținând seama că reclamanții sunt funcționari publici cu statut special, respectiv agenți de poliție, care au raporturi de serviciu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetul Marmației, Tribunalul București a apreciat că în cauză competența de soluționare nu-i aparține, motiv pentru care a declinat competența teritorială în favoarea Tribunalului Maramureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

A doua instanță învestită Pe rolul Tribunalului Maramureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, cauza a fost înregistrată la data de 22 iulie 2016, sub același număr. 2.1. Prin Sentința civilă nr. 1869 din 23 septembrie 2016, Tribunalul Maramureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a declinat cauza în favoarea Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal. PENTru a pronunța această sentință, Tribunalul Maramureș a reținut că, în lipsa unei reglementări speciale privind competența teritorială, se va avea în vedere, în primul rând, legislația muncii, cu referire la norma de competență teritorială înscrisă la art. 269 alin. (2) și 3 din Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii, în forma în vigoare la data introducerii cererii, potrivit cu care: Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul. Dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de C. proc. civ. pentru coparticiparea procesuală activă, cererea poate fi formulată la instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți. În cauză, Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor "A." a arătat în cuprinsul cererii introductive că a acționat "în numele membrilor de sindicat din tabelul anexat la cerere", în calitate de reprezentant al acestora, astfel încât competența teritorială, în raport de dispozițiile legale enunțate, nu s-ar putea determina în funcție de sediul reprezentantului, ci numai în funcție de domiciliile celor reprezentați, aceștia fiind cei care au calitatea de reclamanți, iar domiciliile acestora sunt situate în Județul Suceava, așa cum rezultă din tabelul anexă la cererea introductivă. Aplicând, la situația de fapt expusă, dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 și ale art. 117 din aceeași lege, cu referire la art. 269 alin. (1) și (2) C. muncii, Tribunalul Maramureș a apreciat că instanța competentă teritorial să soluționeze cauza este Tribunalul Suceava, instanță în circumscripția căreia se află domiciliile reclamanților în numele cărora a fost formulată cererea. Față de termenii categorici în care este formulată norma de competență aplicată, competența teritorială reglementată la 269 alin. (2) din C. muncii este exclusivă. Astfel fiind, înseamnă că, declinându-se competența în favoarea instanței în circumscripția căreia se află sediul pârâtului, iar nu în favoarea celei în a cărei circumscripție se află domiciliile reclamanților, a fost sesizată o instanță ce nu are competența teritorială de a soluționa cauza. În fine, la aceeași concluzie se ajunge și dacă dispozițiile normei de trimitere înscrise la art. 117 din Legea nr. 188/1999 se interpretează în sensul că Statutul funcționarului public se completează, în primul rând, cu Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, întrucât, în ce privește competența teritorială a instanței de contencios administrativ, la art. 10 alin. (3) ale acestei din urmă legi, se prevede astfel: Reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale. În cauză, reclamanții reprezentați de Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor "A.", nu au optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, competența Tribunalului Maramureș fiind stabilită de instanța care și-a declinat competența, iar declinarea a fost dispusă în favoarea altei instanțe decât cea indicată de pârât, cu referire la Tribunalul Suceava. Este adevărat că textul legal analizat prevede o competență teritorială alternativă, însă dreptul de a alege una dintre instanțele deopotrivă competente aparține numai reclamantului, premisă ce impune concluzia că instanța competentă teritorial să soluționeze cauza este cea de la domiciliul reclamanților. PENTru aceste considerente, Tribunalul Maramureș a declinat competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal.

A treia instanță învestită Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 3 octombrie 2016, sub același număr de dosar. 3.1. Prin Sentința nr. 1453 din 10 noiembrie 2016, Tribunalul Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor A., în numele membrilor de sindicat, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal. PENTru a pronunța această sentință, Tribunalul Suceava a reținut că, potrivit art. 109 din Legea nr. 188/1999, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe, iar potrivit art. 117 din același act normativ, dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile legislației muncii, precum și cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice. S-a apreciat că, în raport de dispozițiile art. 109 și art. 117 din Legea nr. 188/1999, cu referire la art. 269 alin. (1) și 2 din Codul muncii, instanța competentă teritorial să soluționeze cauza este instanța de la domiciliul reclamantului. Însă, în cazul în care acțiunea a fost promovată de către sindicat în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora (în conformitate cu art. 28 din Legea nr. 62/2011), cum este și cazul de față, calitatea procesuală activă o are sindicatul, acesta având calitate de reclamant în cauză, calitate în funcție de care trebuie stabilită competența teritorială a instanței (în acest sens s-a pronunțat și ICCJ prin Decizia nr. 1/2013 în soluționarea unui recurs în interesul legii). O interpretare contrară ar fi de natură a submina atribuțiile și scopurile pentru care au fost constituite organizațiile sindicale, respectiv acelea de apărare a drepturilor membrilor de sindicat, ținând cont că organizația sindicală poate acționa pentru valorificarea drepturilor subiective ale mai multor membri de sindicat, având domiciliile în circumscripțiile unor tribunale diferite. Reținând că prezenta acțiune a fost formulată de către reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor A., cu sediul București, sector 1, în numele membrilor de sindicat B. ș.a., față de considerentele expuse anterior, Tribunalul Suceava a apreciat că instanța competentă teritorial să judece prezenta cauză este cea de la sediul sindicatului reclamant, respectiv Tribunalul București, secția a II -a de contencios administrativ și fiscal. Ivindu-se conflictul negativ de competență a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea acestuia.

Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul negativ de competență, conform art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal. PENTru a hotărî astfel, se au în vedere considerentele arătate în continuare. În ceea ce privește cadrul procesual se constată că, obiectul cererii de chemare în judecată constă în drepturi bănești, acțiunea fiind formulată, în conformitate cu art. 28 din Legea nr. 62/2011, de către reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor A. în numele membrilor de sindicat, funcționari publici. Potrivit dispozițiilor art. 28 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social: "(1) Organizațiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislația muncii, statutele funcționarilor publici, contractele colective de muncă și contractele individuale de muncă, precum și din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, în fața instanțelor judecătorești, organelor de jurisdicție, a altor instituții sau autorități ale statului, prin apărători proprii sau aleși. (2) În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1), organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acțiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizația sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunță la judecată în mod expres. (3) În exercitarea atribuțiilor prevăzute de alin. (1) și (2), organizațiile sindicale au calitate procesuală activă." Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două tribunale, îl constituie problema instanței competente teritorial să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie. Înalta Curte reține că, în cauză, acțiunea în contencios administrativ a fost formulată de Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor "A.", în calitate de reprezentant al membrului de sindicat, funcționar public cu statut special, și sunt aplicabile, în stabilirea competenței materiale și teritoriale a litigiului, așa cum corect au reținut și instanțele sesizate, dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, coroborate cu prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004. În privința competenței materiale de soluționare a cauzei, întrucât membrul de sindicat este funcționar public, sunt aplicabile dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care prevăd: "Art. 109. - Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe". Având în vedere că este vorba de un litigiu de contencios administrativ, în ceea ce privește competența teritorială de soluționare a cauzei sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, conform cărora "Reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale". În cauză, se reține că cererea dedusă judecății a fost formulată de Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor "A.", în numele membrului de sindicat menționat în cerere, în temeiul art. 28 din Legea sindicatelor, nr. 54/2003. Așa fiind, se constată că este obligatorie, conform art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., dezlegarea dată prin Decizia nr. 1/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin care s-au decis următoarele: "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011) stabilește că organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat. În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant." Prin urmare, este de necontestat faptul că reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor "A." are calitate procesuală activă, iar, în aplicarea art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, sindicatul reclamant a optat pentru instanța de la sediul său, în raza teritorială de competență a Tribunalului București. Totodată, Înalta Curte are în vedere și soluția de principiu adoptată la nivelul secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care în ședința din data de 22 mai 2017, a stabilit faptul că în materia contenciosului administrativ, în acțiunile formulate de sindicate în numele membrilor lor, competența de soluționare a cauzei se stabilește în funcție de dispozițiile speciale prevăzute de art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004. Având în vedere că, acțiunea a fost promovată de către sindicat în numele membrilor săi, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora (în conformitate cu art. 28 din Legea nr. 62/2011), Înalta Curte constată că în cazul de față, calitatea procesuală activă o are Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor "A.", iar competența teritorială de soluționare a cauzei revine instanței de la sediul acestuia.

Soluția Înaltei Curți PENTru toate considerentele arătate, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.