ÎCCJ, decizie (scj.ro #84786)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #84786) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Cariera judecătorilor și
procurorilor. Cereri de transfer la schimb. Legalitatea respingerii.
Este
legală hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii prin care a
fost păstrată soluția Secției de judecători de respingere a cererilor a doi judecători
ce vizau realizarea unui transfer reciproc.
Admiterea
unor astfel de cereri de transfer la schimb, în situația în care la cel puțin
una din cele două instanțe implicate nu au fost publicate posturi de execuție
efectiv vacante, ar conduce la nesocotirea dispozițiilor regulamentare
referitoare la publicarea situației posturilor vacante pe site-ul CSM, având
drept consecință eludarea scopului pentru care acestea au fost prevăzute,
respectiv informarea completă a tuturor judecătorilor care doresc să formuleze
cereri de transfer pentru o anumită instanță.
Mai
mult, atâta timp cât o astfel de procedură a transferului la schimb nu a fost
reglementată printr-o normă de drept, cei doi solicitanți ai transferului la
schimb nu pot pretinde și justifica, în cadrul unei acțiuni în contencios
administrativ, un drept vătămat în sensul art.2 alin.(1) lit.o) din Legea
nr.554/2004.
Decizia
nr. 6114 din 11 septembrie 2013
Prin
Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr.403 din 11 aprilie 2013 a fost respinsă contestația formulată de doamna TT, judecător la Judecătoria X, și domnul CC, judecător la Judecătoria Y, împotriva Hotărârilor nr. 259 din 28
martie 2013 și nr.260 din 28 martie 2013 ale Secției pentru Judecători a
Consiliului Superior al Magistraturii( în continuare CSM).
Prin
Hotărârea Secției pentru Judecători a CSM nr.25x din martie 2013 a fost respinsă cererea de transfer de la Judecătoria X la Judecătoria Y, formulată de doamna judecător TT iar prin Hotărârea Secției pentru Judecători
a CSM nr.26x din martie 2013 a fost respinsă cererea de transfer de la Judecătoria Y la Judecătoria X, formulată de domnul judecător CC.
În
considerentele Hotărârii Plenului CSM nr.403/ 11.04.201, se reține că în soluționarea
celor două cereri de transfer formulate, Secția pentru Judecători a CSM, a avut
în vedere situația posturilor vacante la instanțele judecătorești existentă și
publicată pe pagina de internet a Consiliului la data de 04.03.2013, conform
căreia la Judecătoriile X și Y nu erau posturi de judecător efectiv vacante,
situație identică și la data soluționării contestației de către cei doi
judecători; din coroborarea alin.(1) și (6) ale art.2 din Regulamentul privind
transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor,
numirea judecătorilor și procurorilor în alte funcții de conducere, precum și
numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de
judecător, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al
Magistraturii nr. 193/2006, cu modificările și completările ulterioare,( în
continuare Regulament), rezultă că cererile de transfer trebuie să vizeze unul
dintre posturile vacante publicate.
În ceea
ce privește practica recentă a Secției pentru Judecători pentru situații
similare, indicată de contestatori prin indicarea Hotărârilor nr.556/18.07.2012
și nr.586/18.07.2012 ale Secției pentru Judecători a Plenul CSM, intimatul a
constatat că, conform situației posturilor de judecător vacante la instanțele
judecătorești existentă și publicată pe pagina de internet a CSM la data de
02.07.2012, la ambele instanțe implicate existau posturi efectiv vacante de
judecător, astfel încât diferă fundamental de situația existentă în cazul celor
doi judecători contestatori.
Prin
urmare s-a apreciat că Secția pentru Judecători a CSM, în mod corect a reținut
că admiterea cererilor de transfer formulate la schimb, în situația în care la
cel puțin una din cele două instanțe implicate nu au fost publicate posturi de
execuție efectiv vacante, ar conduce la nesocotirea dispozițiilor regulamentare
referitoare la publicarea situației posturilor vacante pe site-ul CSM, având
drept consecință eludarea scopului pentru care acestea au fost prevăzute,
respectiv informarea completă a tuturor judecătorilor care doresc să formuleze
cereri de transfer pentru o anumită instanță.
Mai
mult, privitor la domnul judecător CC, s-a apreciat, prin raportare la dispozițiile
regulamentare, că prin prisma vechimii de doar o lună și 6 zile la instanța de
la care solicită transferul, că Secția pentru Judecători, în mod corect a
considerat ca inoportun transferul magistratului, chiar și în situația în care
ar fi existat posturi vacante de execuție la instanța la care a solicitat
transferul.
Prin
contestația formulată, în termen legal, în condițiile art.29 alin.(7) din Legea
nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, cu modificările și
completările ulterioare (în continuare Legea nr.317/2004), contestatorii TT și CC,
au solicitat anularea Hotărârii Plenului CSM nr.40x din aprilie 2013, precum și
Hotărârile Secției pentru Judecători nr.25x și nr.26x din martie 2013, și
obligarea intimatului CSM să emită o nouă hotărâre prin care să se aprobe
transferul judecătorului TT din funcția de judecător de la Judecătoria X la Judecătoria Y, precum și transferul judecătorului CC din funcția de
judecător de la Judecătoria Y la Judecătoria X.
În esență,
contestatorii au susținut că argumentele invocate în considerentele hotărârii
Plenului CSM nr.403/2013 nu pot fi reținute întrucât cererile de transfer au
fost respinse, fie ignorându-se fie interpretându-se greșit dispoziții din
Regulament, dispoziții ale unor hotărâri de principiu ale CSM, dar și practica
unitară și constantă a CSM în soluționarea cererilor reciproce de transfer.
Astfel,
se arată că motivele pentru care s-a apreciat în concret, că se impune
respingerea contestației și implicit a cererilor de transfer, se rezumă
practic, la un singur aspect, lipsa posturilor efectiv vacante, intimatul CSM
neexaminând în mod efectiv și concret toate motivele invocate în motivarea
celor două cereri de transfer formulate, prin prisma dispozițiilor legale în
materie și fără a ține cont de faptul că se dorește un schimb în considerarea
unor motive personale pe larg detaliate în fiecare cerere de transfer.(
căsătoriți, copii minori, părinți bolnavi, cheltuieli de navetă, locul de muncă
al soțului sau soției, distanța dintre domiciliul și sediul instanței și
posibilitățile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia, starea de
sănătate și situația familială).
Consideră
contestatorii că, atât Secția pentru Judecători din cadrul CSM cât și Plenul
CSM au încălcat dispozițiile art.3 din Regulament, soluționând cele două cereri
de transfer și contestația formulată prin raportarea selectivă doar la o parte
dintre cele 9 criterii reglementate, respectiv doar prin raportare la lipsa
posturilor vacante, făcând abstracție atât de criteriile de ordin personal
invocate în fiecare cerere de transfer cât și de avizele pozitive emise de
instanțele implicate în procedura transferului.
Mai susțin
contestatorii că ar fi fost vorba despre nesocotirea dispozițiilor
regulamentare referitoare la publicarea situației posturilor vacante, așa cum
susține intimatul, doar în situația în care acestea ar exista. Ori, în opinia
contestatorilor tocmai lipsa posturilor vacante nu poate atrage în sarcina CSM
obligația de a publica ceva.
În
acest context, consideră contestatorii că dacă CSM ar fi ținut seama de
practica sa constantă și unitară în materie de transferurilor la schimb, pentru
admiterea cererilor de transfer formulate, nu era necesară existența posturilor
vacante, concluzie susținută prin prisma practicii soluționării cererilor de
transfer reciproce de către CSM, care demonstrează clar faptul că acestea au
fost întotdeauna admise, chiar și în situația în care la instanțele implicate
în transferurile reciproce nu erau posturi vacante.
În
opinia contestatorilor, nu poate fi primit nici argumentul CSM privind
inexistența unei proceduri de reglementare a transferului la schimb, în condițiile
în care chiar și în absența unei reglementări, în practica Secției de
Judecători, s-a dispus constant astfel de transferuri, indiferent dacă la
instanțele implicate exista sau nu un loc vacant. Lipsa unei prevederi exprese
în Regulament cu privire la modalitatea de transfer solicitată nu poate
constitui, în opinia contestatorilor, un motiv de respingere a cererii, CSM
revenindu-i rolul de a emite norme în acest sens.
În
drept contestația a fost întemeiată pe dispozițiile art.2 lit.n) teza a II-a
din Legea privind contenciosul administrativ nr.554/2004, cu modificările și
completările ulterioare( în continuare Legea nr.554/2004), art.29 alin.(7) din
Legea nr.317/2004, art.16 alin.(1) din Constituția României, art.14 din CEDO,
art.17 pct.2 din Recomandarea (2007) a Comitetului de Miniștri al Statelor
Membre referitoare la o bună administrație și principiul IV din Rezoluția(77)31 a Comitetului de Miniștri al Statelor Membre privind protecția individului în raport cu actele
administrației. În susținerea contestației formulate este invocată și Decizia
nr.721 din 13 februarie 2013 a ÎCCJ-SCAF.
În
probațiune contestatorii au depus un set de înscrisuri, respectiv acte de stare
civilă, acte medicale, acte de proprietate, hotărâri ale Secției pentru
Judecători a CSM.
Intimatul
CSM la data de 11.02.2013 a depus, în condițiile art.201 alin.(1) din Noul Cod
de procedură civilă, întâmpinare prin care au solicitat respingerea contestației
ca neîntemeiate, formulând în acest sens apărări față de susținerile
contestatorilor care vizează soluționarea cererilor de transfer.
Astfel,
intimatul susține, în esență, că hotărârea contestată este temeinică și legală
deoarece la adoptarea acesteia s-au avut în vedere atât motivele invocate în
susținerea cererilor cât și lipsa posturilor de judecător efectiv vacante
disponibile la Judecătoria Y, cât și faptul că admiterea cererilor de transfer
formulate la schimb ar conduce la nesocotirea dispozițiilor regulamentare
referitoare la publicarea situațiilor posturilor vacante pe site-ul CSM, având
drept consecință eludarea scopului pentru care acestea au fost prevăzute,
respectiv informarea completă a tuturor judecătorilor care doresc să formuleze
cereri de transfer pentru o anumită instanță.
În
conformitate cu dispozițiile art.13 alin.(1) din Legea nr.554/ 2004, intimatul
a depus la dosar înscrisurile care au stat la baza emiterii actului
administrativ contestat.
Recursul
este nefondat.
În
esență, contestatorii susțin că prin hotărârea în cauză nu au fost analizate
criteriile prevăzute de art.3 din Regulament și înserate în cuprinsul
contestației, a fost nesocotită practica statuată de Secția pentru Judecători
cu privire la transferul la schimb, că nu prezintă relevanță în cazul
transferurilor la schimb existența posturilor vacante la instanțele implicate,
că prin modul în care a fost soluționate cererile lor de transfer s-a creat o
stare de discriminare în raport cu judecătorii cărora li s-au admis cereri de
transfer la schimb.
În
primul rând, Înalta Curte consideră necesar a sublinia faptul că existența
unui post vacant/ vacantabil (în sensul art.2 alin.(1)1 din Regulament) de
judecător/ procuror, supus procedurii de publicitate în condițiile art.2
alin.(1) din Regulament, este de esența formulării unei cereri de transfer, la
orice instanță/ parchet, fiind o condiție
sine qua non
pentru admiterea
unei astfel de cereri, în condițiile în care instanțele/ parchetele funcționează
cu un număr de posturi stabilit prin ștatele de funcții și de personal,
aprobate în condițiile art.135 din Legea nr.304/2004 privind organizarea
judiciară, cu modificările și completările ulterioare (în continuare Legea
nr.304/ 2004) și în limitele bugetului, astfel alocat, cu respectarea dispozițiilor
Legii nr.500/2002 privind finanțele publice.(incidentă prin prisma faptului că
activitatea instanțelor/parchetelor este finanțată de la bugetul de stat,
potrivit art.131 alin.(1) din Legea nr.304/2004).
Așadar,
în situația în care se constată, în prealabil, că la instanța/ parchetul la
care se solicită transferul, nu există un post de execuție vacant/ vacantabil,
nu se mai impune analiza, unei cererii de transfer prin prisma criteriilor
prevăzute de art.3 din Regulament, o astfel de analiză fiind, fără îndoială,
lipsită de interes.
Prin
urmare, în mod corect intimatul în hotărârea contestată, față de lipsa
posturilor vacante/ vacantabile de execuție la instanțele la care contestatorii
au solicitat transferul, nu a mai analizat respectivele cereri de transfer,
prin prisma criteriile prevăzute de art.3 din Regulament, criticile formulate
de contestatori pe acest aspect, fiind neîntemeiate.
De
asemenea, în contextul motivelor de nelegalitate invocate de contestatori, se
impune a fi subliniat și faptul că, în vederea respectării dreptului la informare
al fiecărui judecător/ procuror interesat în formularea unei cereri de
transfer și, totodată, pentru a crea premizele soluționării unor astfel de
cereri, în condiții de transparență și de legalitate, CSM are obligația de a
publica, în condițiile art.2 alin.(1) din Regulament situația posturilor
vacante/ vacantabile de execuție de la toate instanțele și parchetele.
Așadar,
este de necontestat faptul că publicarea posturilor vacante/ vacantabile de
judecător/ procuror, în condițiile art.2 alin.(1) din Regulament reprezintă, o
primă etapă obligatorie în parcurgerea procedurii de soluționare a oricărei
cereri de transfer, formulată cu respectarea dispozițiilor art.2 alin.(21) din
Regulament.
Prin
urmare, susținerea contestatorilor în sensul că admiterea unor cereri de
transfer la schimb nu este de natură a conduce la încălcarea dispozițiilor
regulamentare sub aspectul obligativității publicării posturilor vacante de
judecător pe pagina de internet a CSM, este rezultatul unei interpretări greșite
a dispozițiilor art.2 din Regulament, de natură a denatura scopul respectivei
reglementări, ceea ce nu poate fi acceptat.
Totodată,
Înalta Curte, văzând și Decizia nr.721 din 13 februarie 2013 a ÎCCJ-SCAF, invocată de altfel și de contestatori, constată că, se impune a fi reiterat faptul
că atâta timp cât o astfel de procedură a transferului la schimb nu a fost
reglementată printr-o normă de drept, contestatorii nu pot pretinde și
justifica, în cadrul unei acțiuni în contencios administrativ, un drept
vătămat în sensul art.2 alin.(1) lit.o) din Legea nr.554/2004.
Prin
urmare, în cauza de față, ca și în dosarul în care a fost pronunțată decizia
invocată de contestatori, (într-o interpretare greșită a unor considerente
selectate în mod subiectiv), sunt lipsite de temei și vor fi înlăturate, ca
atare, criticile referitoare la nelegalitatea hotărârii recurate sub aspectul
nerespectării, în soluționarea cererilor de transfer ale contestatorilor, a
practicii Secției pentru Judecători a CSM referitoare la agrearea unor
transferuri reciproce, Înalta Curte reamintind, și în acest context, că
respectivele hotărâri ale Secției pentru Judecători, nu pot reprezenta, în
cadrul unei acțiuni în contencios administrativ, mai mult decât un reper a
modului în care intimatul a interpretat și aplicat, în situații concrete,
dispozițiile regulamentare referitoare la criteriile și procedura de soluționare
a unor cereri de transfer.
De
altfel, nici nu prezintă relevanță, în cauză, Hotărârile Secției pentru
Judecători a CSM nr. 207/28.03.2013 (la instanța la care s-a dispus transferul
existau posturi vacante), nr.13/ 24.01.2008 (se face referire la existența unor
posturi vacante la cele două instanțe implicate) nr.176/05.06.2008 (la două din
cele trei instanțe implicate existau posturi vacante), invocate de
contestatori, și depuse la dosarul cauzei, în condițiile în care prin simpla
lecturare a respectivelor hotărâri, este lesne de observat existența unui
decalaj între aparențe și realitate în ipotezele avute în vedere de intimatul
CSM la pronunțarea hotărârilor indicate de contestatori.
De
asemenea, Înalta Curte consideră necesar a sublinia și faptul, că în virtutea
competențelor cu suport constituțional, în materia gestionării carierei
judecătorilor/ procurorilor, trebuie recunoscută CSM o libertate de apreciere
extinsă în ceea ce privește stabilirea politicii de resurse umane în sistemul
judiciar, ceea ce implică și elaborarea și punerea în aplicare a unor proceduri
de transfer a judecătorilor/ procurorilor, așa încât nu este justificată nici
critica contestatorilor referitoare la pasivitatea intimatului în emiterea unor
norme regulamentare menite a reglementa instituția transferului la schimb.
În
fine, Înalta Curte, consideră important a preciza, în acest context, și faptul
că, deși, în procedura administrativă de soluționare a unor cereri,
discriminările, în considerarea dispozițiilor Protocolului nr.12 la CEDO, sunt interzise, diferențierile nu sunt, atâta timp cât acestea se sprijină pe o
apreciere obiectivă a circumstanțelor de fapt diferite, ceea ce este pe deplin
justificat, în cauză prin raportare la situația de fapt reținută în Hotărârile
Secției pentru Judecători a CSM nr.207/28.03.2013, nr.13/24.01.2008 și
nr.176/05.06.2008, invocate de contestatori .
Așadar, fără a accepta
răsturnarea principiului egalității, trebuie recunoscut dreptul CSM, ca și
autoritate administrativă cu competențe în gestionarea carierei judecătorilor/
procurorilor, de a aprecia dacă și în ce măsură diferențele între situații
similare în alte privințe justifică diferențele de tratament juridic în soluționarea
unor cereri de transfer.
Prin
urmare, nu poate fi reținută ca și motiv de nelegalitate a hotărârii contestate
pretinsă stare de discriminare invocate de contestatori în raport de persoanele
ale căror cereri de transfer la schimb au fost admise, în considerarea altei
situații de fapt cel puțin sub aspectul situației posturilor vacante la instanțele
implicate.
În
consecință, constatând că, contestatorii, prin probele administrate în cauză,
nu au dovedit în condițiile art. 249 din Noul Cod de procedură civilă,
nelegalitatea actului administrativ contestat, prin prisma dispozițiilor art.2
alin.(1) lit.n) din Legea nr.554/2004 Înalta Curte a respins, ca neîntemeiată,
contestația formulată împotriva Hotărârii nr. 40x din aprilie 2013 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.