ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1503/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1503/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Prin Sentința penală nr. 197 din data de 19

noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Suceava, secția penală, în Dosarul nr.

5267/86/2012, s-au hotărât următoarele:

S-a respins cererea

formulată de partea civilă Statul Român - A.N.A.F. - D.G.F.P. a județului

Suceava vizând introducerea în cauză a SC J.R. SRL (fostă L.O. SRL) în calitate

de partea responsabilă civilmente, ca nefondată.

S-a respins cererea

formulată de partea civilă Statul Român - A.N.A.F. - D.G.F.P. a județului

Suceava, de luare a măsurilor asigurătorii asupra bunurilor aparținând SC J.R.

SRL (fostă L.O. SRL), ca nefondată.

A fost condamnat

inculpatul I.R.A., administrator al SC J.R. SRL Suceava, la:

- pedeapsa de 2 ani

închisoare, cu titlu de pedeapsă principală și interzicerea drepturilor prev.

de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. pe o perioadă de 2

ani, cu titlu de pedeapsă complementară, pentru săvârșirea infracțiunii de

evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu

aplicarea art. 320

1

C. proc. pen. și

- pedeapsa de 8 luni

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de sustragere de sub sechestru prev.

de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 320

1

C.

proc. pen.

În temeiul art. 33

lit. a) raportat la art. 34 lit. b) și 35 alin. (1) C. pen., au fost contopite

pedepsele sus-menționate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea,

de 2 ani închisoare, cu titlu de pedeapsă principală, și interzicerea

drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. pe

o perioadă de 2 ani, cu titlu de pedeapsă complementară.

În temeiul art. 71 C.

pen. au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a)

teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 14 și

art. 346 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 998 din vechiul C. civ. (în

vigoare la data săvârșirii faptei), a fost admisă acțiunea civilă formulată de

Statul Român - A.N.A.F. - D.G.F.P. a județului Suceava și, pe cale de

consecință, s-a dispus obligarea inculpatului I.R.A. la plata către partea

civilă a sumei de 50.250,24 RON, reprezentând impozit pe profit și TVA,

împreună cu majorările de întârziere, calculate conform O.G. nr. 92/2003, de la

data scadenței până la data plății efective a debitului principal.

S-a luat act că SC

A.I. SRL Bacău, prin administrator P.A., nu s-a constituit parte civilă în cauză.

S-a respins

solicitarea Parchetului de repunere a părților în situația anterioară

sustragerii de sub sechestrul aplicat în mod legal asupra bunurilor aparținând

SC J.R. SRL (fostă L.O. SRL) și în favoarea SC A.I. SRL Bacău - adm. P.A. și

care au fost puse sub sechestru prin Procesul-verbal din data de 29 octombrie

2009 întocmit de executorul judecătoresc J.C., ca nefondată.

În temeiul art. 191

alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul I.R.A. la plata către stat a

sumei de 274,83 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare, dispunându-se ca suma de

124,83 RON - reprezentând cheltuieli judiciare aferente fazei de urmărire

penală - să fie avansată în fondul Ministerului Public, iar suma de 150 RON -

reprezentând cheltuieli judiciare din faza de judecată - în fondul M.J.L.C.,

din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial al avocatului desemnat

din oficiu, urmând a fi avansată în fondul Baroului de Avocați Suceava.

Conform art. 13 din

Legea nr. 241/2005, s-a dispus ca o copie a dispozitivului hotărârii să fie

transmisă Oficiului Național al Registrului Comerțului, la data rămânerii

definitive a acesteia.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin Rechizitoriul

Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava nr. 205/P/2011 din 20 aprilie 2012

s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a

inculpatului I.R.A. sub acuzația săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală

prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 și sustragere de sub

sechestru, prev. de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., ambele cu aplic. art. 33

lit. a) C. pen.

Deopotrivă, s-a

dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii:

- I.R.A., sub

aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată,

prev. de art. 290 C. pen. și uz de fals, prev. de art. 291 C. pen.;

- C.I., sub aspectul

săvârșirii infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de

art. 290 C. pen., uz de fals, prev. de art. 291 C. pen. și evaziune fiscală,

prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 și

- B.L.T., sub

aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată

prev. de art. 290 C. pen. și uz de fals prev. de art. 291 C. pen.

În cuprinsul

rechizitoriului s-a reținut că, prin plângerea penală formulată de SC A.I. SRL

Bacău, reprezentată prin administrator P.A., îndreptată împotriva numiților

I.R.A., C.I. și B.L.T., s-a solicitat efectuarea de cercetări sub aspectul

săvârșirii infracțiunilor de sustragere de sub sechestru, fals în înscrisuri

sub semnătură privată și uz de fals, fapte prev. de art. 244, art. 290 și art.

291 C. pen.

În motivarea

plângerii s-a arătat că, la data de 30 ianuarie 2009, între SC A.I. SRL Bacău

și SC J.R. SRL Suceava (fostă SC L.O. SRL), ultima reprezentată de I.R.A., s-a

încheiat un contract de colaborare în baza căruia au fost livrate diferite

cantități de materiale de construcții, profile PVC și de aluminiu, pentru care

beneficiarul SC J.R. SRL a emis un bilet la ordin ce a fost refuzat la plată.

După ce mijlocul de

plată a fost învestit cu formulă executorie, la data de 29 octombrie 2009, s-a

procedat la instituirea sechestrului executoriu asupra bunurilor mobile aflate

în proprietatea debitoarei SC J.R. SRL, acestea fiind lăsate în custodia

reprezentantului societății, I.R.A.

La data de 16 aprilie

2010, s-a constatat că toate bunurile sechestrate nu se mai găseau în custodia

inculpatului I.R.A., acesta recunoscând că le vânduse către SC J.B. SRL

Suceava. În acest sens, inculpatul a prezentat un număr de 64 facturi fiscale

ce fuseseră semnate la rubrica "furnizor" de numiții C.I. și B.L.T.,

existând suspiciunea că aceste documente au fost întocmite în fals.

S-a mai reținut că,

la data de 9 iulie 2010, Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava a înregistrat

plângerea formulată de Garda Financiară - Secția Județeană Suceava împotriva

numitului C.D., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală prev.

de art. 4 și art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, constând în aceea

că acesta, în calitate de administrator al SC J.R. SRL Suceava, în perioada

octombrie - decembrie 2009, nu a înregistrat în contabilitatea societății

veniturile realizate din vânzarea de mărfuri diverse, obiecte de inventar și

mijloace fixe, menționate într-un număr de 64 facturi fiscale ce au fost emise

către SC J.B. SRL, prin această modalitate sustrăgându-se de la plata

impozitului pe profit în sumă de 1.937,35 RON și TVA în sumă de 48.312,89 RON,

în total suma de 50.250,24 RON. Totodată, în scopul împiedicării verificărilor

financiar-contabile, a refuzat în mod nejustificat să se prezinte la sediul

organelor fiscale cu documentele de evidență contabilă ale societății.

La data de 24 august

2010, cauzele au fost conexate sub nr. unic 1414/P/2010 al Parchetului de pe

lângă Judecătoria Suceava. Prin Ordonanța acestei structuri de parchet nr.

1414/P/2010 din data de 21 februarie 2011, cauza a fost declinată spre

competentă soluționare către Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, unde a

fost înregistrată sub nr. unic 205/P/2011.

În fapt, s-a reținut

că SC J.R. SRL a fost înființată în anul 2007, având sediul în mun. Suceava,

str. ..., jud. Suceava, iar ca unic asociat și administrator pe numitul C.I.

În anul 2004, a fost

înființată și S.C. L.O. SRL, inițial cu sediul în mun. Iași, iar ulterior,

începând cu data de 5 septembrie 2007, cu sediul în mun. Suceava, la aceeași

adresă ca și SC J.R. SRL. Societatea era administrată statutar de C.I.

În luna octombrie

2009 a fost schimbată și denumirea societății, din S.C. L.O. SRL în SC J.R.

SRL. Prin Procura generală autentificată sub nr. 413 din 11 martie 2009, C.I.

l-a împuternicit pe inculpatul I.R.A. să administreze SC L.O. SRL. În fapt, de

administrarea SC J.R. SRL și SC L.O. SRL s-a ocupat încă de la înființare numai

inculpatul I.R.A.

Prin Contractul din 3

ianuarie 2009, încheiat între SC A.I. SRL Bacău - reprezentată de P.A., și SC

L.O. SRL Suceava - reprezentată de I.R.A., s-a stabilit vânzarea către cea din

urmă societate a materialelor de construcții, profile PVC și de aluminiu

necesare fabricării de tâmplărie termopan din aluminiu și PVC.

La data de 29

ianuarie 2009, inculpatul I.R.A. a achiziționat marfă în valoare totală de

12.102,68 RON, în baza Facturii fiscale nr. x1, pentru plata căreia a emis

Bilet ordin din 29 ianuarie 2009, refuzat la plată la data de 11 martie 2009.

În urma discuțiilor purtate între furnizor și beneficiar, acesta din urmă a

acceptat emiterea altui bilet la ordin, cu seria ... din 8 septembrie 2009, în

sumă de 23.417,68 RON (incluzând valoarea mărfurilor achiziționate, plus

penalitățile de întârziere), bilet la ordin care ulterior a fost, de asemenea,

refuzat la plată datorită lipsei de disponibil în contul trăgătorului și, ca

urmare, învestit cu formulă executorie, cererea de executare silită fiind adresată

Biroului Executorului Judecătoresc J.C.

La data de 29

octombrie 2009, la sediul debitoarei SC L.O. SRL (care între timp își schimbase

denumirea în SC J.R. SRL), s-a instituit măsura sechestrului executoriu asupra

unor bunuri mobile ale debitoarei, acestea fiind lăsate în custodia

inculpatului I.R.A., căruia îi revenea obligația de a nu le înstrăina și de a

nu dispune de acestea. Printre bunurile sechestrate s-au numărat: profile PVC,

două utilaje de tăiat, două vitrine frigorifice, un congelator cu frigider, un

frigider Coca Cola și un expresor de cafea, bunuri despre care inculpatul

I.R.A. a precizat că sunt proprietatea altor agenți economici, însă nu a

prezentat niciun document care să confirme susținerile sale.

La data de 16 aprilie

2010, reprezentanții SC A.I. SRL, împreună cu executorul judecătoresc, s-au

deplasat din nou la sediul debitoarei, în vederea transferării bunurilor

anterior sechestrate către o altă locație, ocazie cu care s-a constatat că

bunurile obiect al sechestrului fuseseră înstrăinate. Pentru dovedirea

vânzării, inculpatul I.R.A. a prezentat un număr de 40 facturi fiscale

numerotate de la 00112 la 00152, întocmite după data instituirii sechestrului,

plus încă 24 facturi fiscale de la nr. 00153 la nr. 00176, având ca obiect

vânzarea unor produse alimentare, toate facturile fiind emise către aceeași

societate, respectiv SC J.B. SRL. La rubrica "semnătura și ștampila

furnizorului" erau înscrise numele "B.L." și "C.I.",

impresiunea ștampilei aparținând SC L.O. SRL.

În lipsa acestor bunuri,

creditorul SC A.I. SRL a fost în imposibilitatea valorificării bunurilor

sechestrate în procedura de executare silită.

În consecință, în

vederea verificării legalității operațiunilor comerciale reflectate în

facturile fiscale anterior menționate, a fost sesizată Garda Financiară -

Secția Județeană Suceava.

În perioada 25 - 28

iunie 2010, Garda Financiară Suceava a procedat la verificarea modului în care

SC L.O. SRL a evidențiat în contabilitate veniturile obținute prin

comercializarea către SC J.B. SRL a mărfurilor declarate sechestrate. În urma

verificărilor efectuate s-au constatat diferențe între cuprinsul declarațiilor

"394" depuse de SC J.R. SRL și SC J.B. SRL, în sensul că, în perioada

octombrie - decembrie 2009, prima societate nu a declarat la organul fiscal

vânzările realizate prin intermediul societății asociate, respectiv SC L.O.

SRL. Totodată, s-a stabilit că societatea L.O. SRL a vândut în semestrul II al

anului 2009 mărfuri, obiecte de inventar și mijloace fixe în sumă de 254.278,2

RON, veniturile realizate nefiind evidențiate în contabilitate, fapt rezultat

și din cuprinsul declarațiilor "100" și "300" privind

impozitul pe profit și TVA în care nu s-au regăsit declarate operațiunile

comerciale de vânzare, dar și din cuprinsul chitanțelor fiscale emise care

atestă că SC L.O. SRL a încasat contravaloarea bunurilor comercializate către

SC J.B. SRL.

În vederea efectuării

verificării documentelor contabile, la adresa sediului social, pe numele

administratorului SC L.O. SRL - numitul C.I., au fost comunicate un număr de

trei invitații, respectiv din 10 mai 2010, 17 mai 2010 și 31 mai 2010. Primele

două au fost returnate nesemnate, cu mențiunea "expirat termen de

păstrare", iar ultima a fost restituită purtând ca semnătură mențiunea "C."

- destinatar, fără a se putea însă stabili cine a fost persoana care a executat

semnătura.

În consecință,

organul fiscal a procedat la estimarea bazei de impunere și la stabilirea, ca

fiind sustrasă de la plata către bugetul de stat, a sumei totale de 50.250,24

RON, din care 49.312,89 RON TVA și 1.937,35 RON impozit pe profit.

Urmare solicitării

organelor de urmărire penală, D.G.F.P. Suceava, prin Adresa nr. 74456/30 mai

2011, a comunicat că SC J.R. SRL Suceava a fost radiată din evidențele

Registrului Comerțului începând cu data de 3 martie 2011, astfel încât

societatea nu mai putea constitui obiectul inspecției fiscale, motiv pentru

care nu s-au putut stabili obligațiile fiscale datorate de aceasta bugetului de

stat.

În contextul

prezentat, D.G.F.P. Suceava a solicitat Gărzii Financiare Suceava să se

constituie parte civilă cu suma reprezentând prejudiciul stabilit inițial.

În urma analizei

coroborate a probelor administrate în cauză, procurorul de caz a reținut că, în

drept, fapta inculpatului I.R.A. care, în calitate de administrator al SC J.R.

SRL Suceava (denumită anterior SC L.O. SRL), în perioada octombrie - decembrie

2009, nu a înregistrat în contabilitatea societății un număr de 64 facturi

fiscale, în baza cărora a efectuat livrări de mărfuri diverse, obiecte de

inventar și mijloace fixe, în valoare totală de 302.591,1 RON, către SC J.B.

SRL Suceava, implicit veniturile obținute, sustrăgându-se în acest fel de la

plata obligațiilor fiscale către bugetul de stat în sumă de 48.312,89 RON,

reprezentând TVA și în sumă de 1.937,35 RON, reprezentând impozit pe profit,

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 9 alin. (1)

lit. b) din Legea nr. 241/2005.

Totodată, a apreciat

că fapta aceluiași inculpat constând în aceea că, în calitatea sa de custode, a

sustras de sub sechestru bunurile legal sechestrate prin Procesul-verbal din 29

octombrie 2009, întocmit de Executorul judecătoresc J.C., întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de sustragere de sub sechestru, prev. de art. 244

alin. (1) și (2) C. pen.

Faptele reținute în

sarcina inculpatului au fost apreciate ca fiind pe deplin dovedite prin

următoarele mijloace de probă: sesizările penale ale SC A.I. SRL și Gărzii

Financiare Suceava; copia Contractului din 3 ianuarie 2009 încheiat între SC

A.I. SRL Bacău și SC L.O. SRL Suceava; fișa de calcul a majorărilor de

întârziere datorate de SC L.O. SRL către SC A.I. SRL; fișa cu datele de

înregistrare ale SC A.I. SRL Bacău deținute de O.R.C; Ordonanța de declinare a

competenței nr. 1414/P/2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava;

Referatul cu propunere de declinare a competenței nr. 1414/P/2010 din 13

ianuarie 2011 al I.P.J. Suceava; Rezoluția de conexare nr. 1414/P/2010 a

Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava; Referatul cu propunere de conexare

nr. 2184/P/2010 al I.P.J. Suceava; Rezoluția de începere a urmăririi penale

față de inculpatul I.R.A. a I.P.J. Suceava din data de 3 decembrie 2011;

Rezoluția de confirmare a începerii urmăririi penale nr. 205/P/2011 din data de

2 decembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava; Adresă de

constituire ca parte civilă a A.N.A.F.; Procesul-verbal de constatare a Gărzii

Financiare Suceava din data de 28 iunie 2010; Procesul-verbal de aplicare a

sechestrului asigurător din data de 16 aprilie 2010 (dosar de executare silită

nr. 247/2009) în care pe verso se consemnează tabelul cu bunuri sechestrate;

situația facturilor emise de SC L.O. SRL în perioada octombrie - decembrie

2009; datele de înregistrare ale SC J.R. SRL, SC J.B. SRL și SC L.O. SRL și SC

J.P. SRL deținute de O.R.C. Suceava; Adresa A.N.A.F. privind situația

neconcordanțelor aferente semestrului II al anului 2009 pentru SC J.R. SRL în

urma procesării declarației "394 depusă de partenerii de afaceri; Adresa

A.N.A.F. privind declarațiile privind obligațiile de plată la bugetul de stat

"100" pentru luna septembrie 2009 și deconturi privind TVA

"300" pentru luna septembrie 2009 ale SC J.R. SRL; invitațiile

întocmite de Garda Financiară Suceava pe numele C.I.; copiile celor 64 de facturi

fiscale numerotate de la 00112 la 00176 emise în perioada octombrie - decembrie

2009 de SC L.O. SRL (în fapt SC J.R. SRL) către SC J.B. SRL pe care la rubrica

"semnătura și ștampila furnizorului" erau înscrise numele lui C.I. și

B.L.; copii ale procurilor generale încheiate între C.I. și I.R.A.; copia

Sentinței comerciale nr. 109/2011 (dosar nr. 5886/86/2009) a Tribunalului

Suceava privind închiderea procedurii de insolvență a debitorului SC L.O. SRL

(SC J.R. SRL); copia formularului de bilanț prescurtat a SC J.B. SRL; Adresa

O.C.P.I. Suceava din 13 decembrie 2011 privind situația bunurilor imobile

deținute de inculpatul I.R.A.; declarațiile martorilor P.A., D.V.F., B.L.T.,

C.I., I.M.I.; Adresa A.N.A.F. din 23 ianuarie 2012 privind situația comercială

și fiscală a SC J.R. SRL (fostă SC L.O. SRL Suceava) și SC J.B. SRL (fostă SC

J.P. SRL Suceava); fișele cazier judiciar ale inculpatului I.R.A., coroborate

cu declarațiile acestuia.

În fața primei

instanțe, în raport cu manifestarea de voință a inculpatului I.R.A. care, la

termenul de judecată din data de 29 octombrie 2012, asistat fiind de apărător

ales, a arătat că dorește să urmeze procedura simplificată prev. de art. 320

1

C. proc. pen., constatând îndeplinite condițiile textului de lege precitat,

instanța a procedat la judecarea cauzei conform dispozițiilor legale

sus-menționate.

În acest cadru

procesual, efectuând o analiză coroborată a probele administrate în timpul

urmăririi penale și a declarației de recunoaștere dată de inculpat în fața

primei instanțe, Tribunalul Suceava a reținut că acesta se face vinovat de

săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b)

din Legea nr. 241/2005, elementul material al infracțiunii constând în acțiunea

omisivă de a nu evidenția în actele contabile vânzările pentru care s-au emis

cele 64 de facturi fiscale vizate.

S-a reținut în acest

sens că, efectuând verificări cu privire la înregistrările în evidența

contabilă a SC L.O. SRL Suceava a veniturilor realizate din vânzarea unor

mărfuri, obiecte de inventar și a unor mijloace fixe, în perioada octombrie

2009 - decembrie 2009, către firma SC J.B. SRL, Garda Financiară - Secția

Județeană Suceava a constatat că SC J.R. SRL nu declarase, în perioada vizată,

niciun fel de vânzări către SC J.B. SRL.

Deopotrivă, s-a

constatat că firma SC L.O. SRL care, de fapt, aparținea SC J.R. SRL, efectuase

diverse operațiuni comerciale de achiziție și vânzare bunuri și servicii, în

perioada supusă verificării, dar că nu depusese nicio declarație fiscală

obligatorie "100" și "300" pentru obligațiile de plată la

bugetul de stat și decontul privind T.V.A., în perioada 1 octombrie 2009 - 30

aprilie 2010.

Totodată, în raport

cu modul în care SC L.O. SRL a evidențiat în contabilitate veniturile obținute

prin comercializarea către SC B. SRL a mărfurilor declarate sechestrate, s-a

reținut că acesta a condus la constatarea unor diferențe în cuprinsul

declarațiilor "394" depuse de SC J.R. SRL și SC J.B. SRL, în sensul

că, în perioada octombrie - decembrie 2009, prima societate nu a declarat la

organul fiscal vânzările realizate prin intermediul societății asociate SC L.O.

SRL.

S-a stabilit, de

asemenea, că societatea SC L.O. SRL a vândut în semestrul II al anului 2009

mărfuri, obiecte de inventar și mijloace fixe, veniturile realizate nefiind

evidențiate în contabilitate, fapt rezultat și din cuprinsul declarațiilor

"100" și "300". Totodată, din cuprinsul chitanțelor fiscale

emise a reieșit că SC L.O. SRL a încasat contravaloarea bunurilor

comercializate către SC J.B. SRL.

Totodată, s-a reținut

că prin cele 64 de facturi fiscale se atestă că mijloace fixe, mărfuri și

obiecte de inventar ce au aparținut SC J.R. SRL au fost vândute către SC J.B.

SRL. și că operațiunile în cauză au fost reale din moment ce, în urma

verificărilor Gărzii Financiare, s-a stabilit că în contabilitatea celei din

urmă firme facturile au fost înregistrate, cu consecința declarării acestor

achiziții în raportările periodice depuse la organele fiscale.

În consecință, în

raport de considerațiile factuale anterior prezentate, instanța de fond a

conchis că forma de vinovăție sub care inculpatul a comis infracțiunea de

evaziune fiscală a fost intenția directă, calificată prin scop, fapta fiind

comisă pentru a se sustrage de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.

Deopotrivă, instanța

de fond a reținut că fapta inculpatului I.R.A. care, în calitate de custode, a

sustras de sub sechestrul aplicat în mod legal, bunurile aparținând SC A.I. SRL

Bacău (ce fuseseră puse sub sechestru prin Procesul-verbal din 29 octombrie 2009,

întocmit de Executorul judecătoresc J.C.), constituie infracțiunea prev. de

art. 244 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul săvârșind-o cu intenție directă.

S-a reținut în acest

sens că, la data de 29 octombrie 2009, în executarea silită a sentinței civile

pronunțată de Judecătoria Suceava, executorul judecătoresc s-a deplasat la

sediul debitoarei SC L.O. SRL (care între timp își schimbase denumirea în SC

J.R. SRL) și, în prezența inculpatului I.R. și a creditorului P.A. -

administrator al SC A.I. SRL, s-a procedat la aplicarea unui sechestru

asigurător asupra bunurilor ce au fost expres indicate în cuprinsul

procesului-verbal întocmit cu aceeași ocazie, care a fost semnat inclusiv de

către inculpat.

La data de 16 aprilie

2010, reprezentanții SC A.I. SRL, împreună cu executorul judecătoresc, s-au

deplasat din nou la sediul debitoarei, în vederea transferării bunurilor

anterior sechestrate către o altă locație, ocazie cu care s-a constatat că

bunurile obiect al sechestrului fuseseră înstrăinate.

Dată fiind natura

infracțiunii de sustragere de sub sechestru, instanța de fond a reținut că

solicitarea procurorului, vizând repunerea părților în situația anterioară

sustragerii de sub sechestrul aplicat în mod legal, conform Procesului-verbal

din 29 octombrie 2009, întocmit de către Executorul Judecătoresc J.C., asupra

bunurilor aparținând SC J.R. SRL (fostă L.O. SRL) și în favoarea SC A.I. SRL

Bacău - adm. P.A., apare ca nefondată, astfel că a fost respinsă ca atare.

Deopotrivă, a reținut

că inculpatul a urmat o strategie care să-l ajute în realizarea scopului ilicit

urmărit, gândind anticipat și sustragerea sa de la răspundere penală. Astfel,

anterior emiterii facturilor fiscale, a schimbat denumirea SC L.O. S.R.L. în SC

J.R. SRL, tocmai pentru a conduce organele în drept pe o pistă falsă, astfel

ca, în eventualitatea intervenției acestora, cercetările să se îndrepte către

administrator - respectiv numitul C.I. (inițial, plângerea Gărzii Financiare -

Secția Județeană Suceava adresată Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava a

fost formulată împotriva celui anterior amintit, sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor de evaziune fiscală prev. de art. 4 și de art. 9 alin. (1) lit.

b) din Legea nr. 241/2005), iar ulterior a acționat de o atare manieră încât să

planeze suspiciunea atât asupra martorului, cât și a numitei B.L.

Totodată, a reținut

că numitul C.I. a fost folosit ca paravan de către inculpat, acesta speculând

situația specială în care se află - fără un domiciliu stabil, cu o stare

materială precară (acesta a fost, de altfel, atras inițial de inculpat cu

propunerea de a fi cioban, iar ulterior, de-a lungul timpului, pus

administrator la diverse firme înființate de către inculpat. Relevantă în acest

sens a fost apreciată declarația martorului din care rezultă că, în luna

octombrie 2009, la propunerea inculpatului, a fost de acord să înființeze pe

numele său o a doua societate, respectiv SC J.B. SRL, I.R. fiind cel care l-a

condus la toate instituțiile unde s-au încheiat actele aferente, pe care le-a

semnat, contabilă fiind B.L.

În cuprinsul

aceleiași declarații, martorul a mai arătat că și în cazul SC J.R. SRL a

semnat, la propunerea inculpatului, multe documente contabile și alte

înscrisuri, fără să-și dea seama ce consecințe au activitățile desfășurate de

I.R., el având încredere în acesta, întrucât locuia în anexa imobilului

proprietatea inculpatului.

Fiindu-i prezentate

cele 64 de facturi fiscale, martorul nu a putut preciza dacă semnătura de la

rubrica "semnătura și ștampila furnizorului" este a sa, dar a arătat

încă o dată că a semnat multe documente fără să le citească și fără să cunoască

conținutul acestora. A mai arătat că, în calitate de administrator la SC J.B.

SRL, nu a efectuat tranzacțiile menționate în facturilor fiscale vizate și nici

nu cunoaște cine le-a întocmit; ștampilele celor două societăți la care figura

ca fiind asociat și administrator le-a folosit numai în prezența inculpatului

I.R.A., la semnarea documentelor, în restul timpului neavând acces la acestea.

Totodată, instanța a

reținut ca veridică susținerea martorului în sensul că, în toamna anului 2009,

spre iarnă, inculpatul I.R.A. i-a solicitat să-l ajute să dea foc documentelor

contabile. În împrejurarea expusă, inculpatul a scos din locuința sa mai multe

dosare, precizându-i că acestea conțin acte contabile, pe care le-a dus în

spatele imobilului și, la solicitarea sa, martorul le-a dat foc, acestea arzând

în totalitate (iar nu într-un incendiu spontan ce s-ar fi iscat în locuința lui

I.R. și care nu ar fi fost raportat). În același context, martorul a precizat

și că susținerea numitei I.M., în sensul că el ar deține și actele contabile

ale SC J.B. SRL nu corespund adevărului, realitatea fiind că documentele au

fost arse. În plus, s-a dovedit, inclusiv cu probatoriul testimonial administrat

în cauză, că inculpatul era cel care administra de facto societățile, de

activitatea comercială a SC J.R. SRL (SC L.O. SRL) ocupându-se în mod direct și

permanent numai I.R.A.

În consecință,

instanța a apreciat că vinovăția inculpatului este pe deplin dovedită, motiv

pentru care a dispus condamnarea acestuia la pedepse privative de libertate, la

a căror individualizare judiciară a avut în vedere criteriile generale

prevăzute art. 72 C. pen., respectiv dispozițiile părții generale ale acestui

cod, gradul de pericol social al faptelor săvârșite (cel abstract și generic,

evaluat antefactum de legiuitorul penal prin determinarea regimului de

represiune și prin stabilirea minimului și maximului posibil de sancționare,

dar în corelație cu cel concret ce se stabilește post factum de organele

judiciare prin analiza datelor privind conținutul și condițiile concrete de

realizare a infracțiunii și cele referitoare la gradul de antisociabilitate al

făptuitorului), împrejurările în care a intersectat sfera infracționalității și

modalitatea concretă în care a acționat, urmarea produsă - concretizată în

planul realității faptice prin cauzarea unui prejudiciu patrimonial bugetului

consolidat al statului, respectiv atingerea adusă autorității de stat, precum

și elementele ce caracterizează persoana inculpatului.

Deopotrivă, instanța

de fond a avut în vedere faptul că evaziunea fiscală a devenit un fenomen

omniprezent în plan economic și social și că amploarea pe care a luat-o este

îngrijorătoare deoarece, în lipsa măsurilor de combatere, poate atenta în

viitor la stabilitatea economiei naționale.

În ceea ce privește

persoana inculpatului, în raport cu mențiunile din fișa de cazier judiciar,

instanța a reținut că acesta a perseverat în săvârșirea de fapte prohibite

întrucât a fost de mai multe ori în vizorul organelor în drept, dar de fiecare

dată a beneficiat de clemență, aplicându-i-se sancțiuni cu caracter

administrativ (inclusiv pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 9 alin. (1)

lit. b) din Legea nr. 241/2005). În consecință, a apreciat că inculpatul nu are

capacitatea corespunzătoare de a se integra social, de adaptare adecvată la

standardele normative ale societății.

Pentru aceste motive,

instanța a respins solicitarea apărării, de reținere în favoarea inculpatului

de circumstanțe atenuante, argumentând, suplimentar, că acesta a avut o

atitudine oscilantă, de obstrucționare a înfăptuirii actului de justiție,

întrucât inițial, în fața organelor de urmărire penală, a zădărnicit aflarea

adevărului prin prezentarea unei situații ce nu corespundea realității,

îngreunând eforturile de identificare a autorului infracțiunilor.

Acestea au fost

motivele pentru care instanța a apreciat că nu se justifică aplicarea

dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen.

În final, instanța a

apreciat că executarea pedepsei rezultante trebuie să se facă în regim privativ

de libertate, în condițiile prev. de art. 71 C. pen., reținând că deși

suspendarea condiționată a executării pedepsei este posibilă din punct de

vedere legal (față de cuantumul pedepsei rezultante de 2 ani închisoare), nu se

justifică a i se acorda inculpatului acest beneficiu, date fiind gravitatea

faptelor și elementele ce caracterizează persoana sa.

În latură civilă,

instanța de fond a constatat îndeplinite condițiile răspunderii civile

delictuale în persoana inculpatului I.R.A., motiv pentru care, în temeiul art.

14 și art. 346 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 998 vechiul C. civ.

(în vigoare la data săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală), a admis

acțiunea civilă formulată de Statul Român - A.N.A.F. - D.G.F.P. a Județului

Suceava și a dispus obligarea inculpatului la acoperirea prejudiciului material

cauzat, prin plata sumei de 50.250,24 RON, reprezentând impozit pe profit și

TVA, împreună cu majorări de întârziere conform O.G. nr. 92/2003, calculate de

la data scadenței până la data plății efective a debitului principal.

Distinct de aceasta,

instanța de fond a luat act că SC A.I. SRL Bacău, prin administrator P.A., nu

s-a constituit parte civilă în cauză, raportat la infracțiunea de sustragere de

sub sechestru prev. de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen.

Cât privește cererea

formulată de partea civilă Statul Român - A.N.A.F. - D.G.F.P. a Județului

Suceava referitoare la introducerea în cauză a SC J.R. SRL (fostă L.O. SRL) în

calitate de partea responsabilă civilmente, instanța a respins-o ca nefondată,

cu argumentarea că societatea vizată a fost radiată din evidențele Registrului

Comerțului de pe lângă Tribunalul Suceava la data de 3 martie 2011, astfel

încât nu mai are capacitate de exercițiu, neputând fi, prin urmare, subiect de

drepturi și obligații.

Totodată, a respins,

ca nefondată, cererea formulată de aceeași parte civilă vizând instituirea

măsurilor asigurătorii asupra bunurilor aparținând SC J.R. SRL (fostă L.O.

SRL).

Solicitarea

parchetului de repunere a părților în situația anterioară sustragerii de sub

sechestrul aplicat în mod legal asupra bunurilor aparținând SC J.R. SRL (fostă

L.O. SRL) și în favoarea SC A.I. SRL Bacău, prin Procesul-verbal din 29 octombrie

2009 întocmit de către Executorul Judecătoresc J.C., a fost respinsă,

deopotrivă, ca nefondată, reținându-se că executarea silită își urmează cursul

în dosarul execuțional.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, a declarat apel inculpatul I.R.A., criticând-o sub

aspectul cuantumului pedepsei aplicate și a modalității de executare a

acesteia.

Prin Decizia penală

nr. 122 din 7 octombrie 2013, Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru

cauze cu minori, a admis apelul declarat de inculpatul I.R.A. împotriva

Sentinței penale nr. 197 din 19 noiembrie 2012 a Tribunalului Suceava, a

desființat, în parte, sentința penală apelată, iar în rejudecare:

A înlăturat

dispozițiile de condamnare a inculpatului și de contopire a pedepselor aplicate

acestuia.

A dispus condamnarea

inculpatului I.R.A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea

nr. 241/2005, cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen., art. 74 lit. a)

C. pen. și art. 76 lit. d) C. pen. și la pedeapsa de 1 lună închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de sustragere de sub sechestru, prev. de art. 244 alin.

(1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen., art. 74

lit. a) C. pen. și art. 76 lit. e) C. pen.

În temeiul art. 33

lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele mai sus

aplicate, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea, de 1 an

închisoare.

A menținut celelalte

dispoziții ale sentinței care nu sunt în contradicție cu decizia.

În baza art. 192

alin. (3) C. proc. pen., a dispus rămânerea în sarcina statului a cheltuielilor

judiciare din apel.

Pentru a pronunța

această hotărâre, analizând probatoriul administrat în cauză, instanța de apel

a reținut aceeași situație de fapt și de drept ca și în fond, apreciind însă că

este necesar a se proceda la o nouă reindividualizare a pedepsei.

În acest sens,

plecând de la criteriile de individualizare judiciară a pedepsei prevăzută de

art. 72 C. pen., instanța de apel a reținut că lipsa antecedentelor penale ale

inculpatului, precum și conduita pozitivă avută anterior săvârșirii faptei

poate fi reținută în favoarea acestuia ca și circumstanța atenuantă prevăzută

de art. 74 lit. a) C. pen.

În consecință, ca

efect al reținerii aceste împrejurări, instanța de apel a micșorat pedepsele

aplicate inculpatului, dispunând ca executarea pedepsei rezultante de 1 an să

se facă în regim de detenție, cu argumentarea că în raport cu gravitatea

faptelor comise și prejudiciul mare care a fost cauzat prin săvârșirea

acestora, încă nerecuperat, aceasta este singura modalitate de executare aptă

să asigure scopul sancțiunii.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul I.R.A., cauza fiind

înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la

data de 4 noiembrie 2013, sub nr. 5267/86/2012, având fixat prim termen de

judecată la data de 21 martie 2013.

În cuprinsul

motivelor scrise de recurs depuse la data de 10 aprilie 2013, prin apărător

ales, inculpatul I.R.A. a invocat cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. anterior, în sfera căruia a criticat

modalitatea de executare a pedepsei ce i-a fost aplicate în apel, susținând că,

în raport cu datele favorabile privind persoana sa, respectiv conduita exemplară

postdelictuală în societate, familie și în fața organelor judiciare, nivelul

superior de instrucție, situația familială deosebită - tată a cinci copii, dar

și disponibilitatea de a acoperi prejudiciul produs prin faptă, se justifică

dispunerea executării pedepsei în condițiile art. 81 sau 86

1

C. pen.

anterior.

Preparator, Înalta

Curte constată că, potrivit art 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013,

recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi,

declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii

vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit

dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs, situație incidență în prezenta

speță.

Totodată, constată

că, deși primul termen de judecată stabilit în cauză a avut loc la data de 21

martie 2014, dat fiind faptul că la respectivul termen de judecată cauza a fost

amânată urmare solicitării inculpatului și a apărătorului ales al acestuia de

a-și pregăti apărarea, solicitare care a fost apreciată ca fiind întemeiată,

primul termen de judecată, în înțelesul dat acestei sintagme de art. 385

10

C. proc. pen. anterior este cel din 2 mai 2014, când dreptul la apărare al

inculpatului a fost asigurat efectiv.

În consecință, 2 mai

2014 este data în raport de care se calculează termenul de 5 zile prevăzut de

art. 385

10

C. proc. pen. anterior pentru depunerea motivelor scrise

de recurs și a cărui nerespectare determină instanța de recurs să ia în

considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 385

9

alin.

(3) C. proc. pen. anterior, se analizează din oficiu.

Un argument în plus

în acest sens este faptul că atitudinea nediligentă a apărătorului desemnat din

oficiu pentru recurentul inculpat care, deși avea mandat de asistență juridică

începând cu data de 3 martie 2014, nu a îndeplinit obligația care-i revenea de

a formula motivele scrise de recurs, nu poate fi imputată inculpatului care a

depus diligențe în vederea angajării unui apărător ales anterior termenului din

21 martie 2014.

În consecință, în

raport cu argumentele prezentate, Înalta Curte constată că inculpatul I.R.A.

și-a motivat recursul în termen legal, motiv pentru care va purcede la analiza

criticilor circumscrise de acesta cazului de casare prev. de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. anterior.

Analizând recursul

formulat de inculpatul I.R.A. prin prisma motivului invocat, dar și din oficiu,

Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

În cadrul cazului de

casare prev. de art 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. anterior,

inculpatul a criticat modalitatea de executare a pedepsei rezultante stabilită

în apel, susținând că, în raport cu datele favorabile privind persoana sa, se

justifică aplicarea dispozițiilor art. 81 sau 86

1

C. pen. anterior

privind suspendarea condiționată sau sub supraveghere a executării pedepsei.

Prealabil verificării

temeiniciei susținerilor recurentului, se impune a se analiza dacă, din punct

de vedere formal, criticile formulate de acesta pot fi examinate de instanța de

recurs prin prisma cazului de casare invocat, având în vedere modificările

aduse acestuia prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea

instanțelor judecătorești.

Se observă în acest

sens că prin actul normativ sus-menționat s-a realizat o nouă limitare a

devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate,

iar altele au fost modificate substanțial, intenția clară a legiuitorului, prin

amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar

realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de

atac, doar la chestiuni de drept.

Rezultă așadar că, în

cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenții

și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în

cazurile de casare prevăzute limitativ de lege, neputând fi înlăturate pe

această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele

încălcări ale legii care se circumscriu unuia dintre motivele de recurs

limitativ reglementate în art. 385

9

C. proc. pen. anterior.

În acest context,

evaluând criticile formulate de inculpatul I.R.A., Înalta Curte constată că

aspectele vizând greșita individualizare judiciară a modalității de executare a

pedepsei exced limitelor controlului judiciar care poate fi exercitat în sfera

cazului de casare invocat de apărare, întrucât, în esență, individualizarea

pedepsei și a modului de executare a acesteia sunt chestiuni de apreciere

asupra mai multor circumstanțe, operațiune care, chiar dacă se efectuează pe

baza unor criterii legale, nu se încadrează în niciunul dintre cazurile de

casare prev. de art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost

modificate prin Legea nr. 2/2013.

Referitor la

aplicarea legii penale mai favorabile, aspect antamat numai de reprezentantul

Ministerului Public, Înalta Curte apreciază că beneficiul legii mai blânde

poate fi invocat și, implicit, analizat, din oficiu, în orice stare a

procesului, inclusiv, direct, și în fața instanței de recurs, fiind vorba de un

motiv de ordine publică.

Situația particulară

a speței constând în intervenirea unei legi penale în cursul soluționării căii

de atac a recursului nu poate conduce la o altă concluzie decât cea prevăzută

expres în art. 5 alin. (1) C. pen. și art. 15 alin. (2) din Constituția

României. În consecință, în caz de situație tranzitorie, legal și

constituțional, raportul juridic de drept penal va fi soluționat în raport de

legea penală mai favorabilă, care va fi stabilită în funcție de instituțiile

penale incidente.

În consecință, având

în vedere că până la judecarea definitivă a prezentei cauze, la data de 1

februarie 2014, au intrat în vigoare dispozițiile Legii nr. 289/2009 privind C.

pen., Înalta Curte urmează a analiza incidența în cauză a acestora, caracterul

de motiv de ordine publică al instituției aplicării legii penale mai favorabile

justificând un astfel de demers chiar și în condițiile în care inculpatul

I.R.A. nu a formulat o astfel de solicitare.

Sub acest aspect,

Înalta Curte constată că recurentul inculpat I.R.A. a fost condamnat pentru

comiterea infracțiunilor de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b)

din Legea nr. 241/2005 și de sustragere de sub sechestru prev. de art. 244

alin. (1) și (2) C. pen. anterior, cu reținerea circumstanțelor atenuante prev.

de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior, cărora li s-a dat efect conform

art. 76 lit. d) C. pen. anterior, dar și a dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. anterior. Pentru aceste fapte, în apel, inculpatului i-au fost

aplicate pedepsele de 1 an închisoare pentru infracțiunea de evaziune fiscală,

respectiv de 1 lună închisoare pentru infracțiunea de sustragere de sub

sechestru, ca efect al reținerii de circumstanțe atenuante.

Verificând

corespondența cu noile dispoziții materiale și procedurale, Înalta Curte

constată că infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit.

b) în Legea nr. 241/2005 nu a fost modificată prin Legea nr. 187/2012, limitele

de pedeapsă stabilite pentru această infracțiune fiind aceleași și ulterior

datei de 1 februarie 2014, respectiv de la 2 la 8 ani închisoare și

interzicerea unor drepturi.

Infracțiunea de

sustragere de sub sechestru prevăzută de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen.

anterior, ale cărei limite de pedeapsă se situau între 1 lună - 1 an închisoare

sau amendă, conform alin. (1), respectiv între 3 luni - 2 ani închisoare sau

amendă, conform alin. (2), este incriminată în noul C. pen. în art. 261 alin.

(1) și (2), care o sancționează cu închisoarea de la 3 luni la 1 an sau amendă

(alin. (1)), respectiv 6 luni la 2 ani sau amendă (alin. (2)).

Totodată, se constată

că, în speță, circumstanțele atenuante reținute de instanță în favoarea

inculpatului conform legii vechi nu au mai fost preluate de legiuitor în art.

75 C. pen., noua lege penală excluzând circumstanțele atenuante personale și

reținând doar împrejurările legate de fapta comisă, care diminuează gravitatea

infracțiunii sau periculozitatea infractorului.

În consecință, în

raport cu aspectele prezentate anterior, Înalta Curte constată că legea penală

mai favorabilă inculpatului I.R.A. este legea veghe, legea sub imperiul căreia

în favoarea acestuia au fost reținute circumstanțe atenuante judiciare, care au

avut drept consecință juridică reducerea pedepselor sub minimul special

prevăzut de lege, circumstanțe care nu se mai regăsesc în noua lege.

Se reține în acest

sens că legea penală mai favorabilă nu poate fi stabilită în abstract (în speță

prin raportare doar la limitele de pedeapsă prevăzute de cele două legi), ci

numai pe baza calculului pedepsei în raport de fiecare lege în parte și în

raport de împrejurările concrete ale cauzei, instanța urmând a alege

întotdeauna legea penală mai favorabilă în raport de situația concretă.

Așa cum a arătat și

profesorul V.D. "pentru a stabili care pedeapsă este mai ușoară, nu ne vom

călăuzi după tariful abstract din lege, ci după rezultatele la care se va

ajunge aplicând fiecărei pedepse prevăzută de cele două legi toate agravările

și atenuările, rezultând din circumstanțele în care s-a comis faptul".

În concluzie,

constatând că motivele invocate de recurentul inculpat I.R.A. nu se încadrează

în cazurile de casare prevăzute de lege și că în cauză nu este incident

niciunul dintre cazurile de casare ce pot fi invocate din oficiu și nici nu se

impune aplicarea dispozițiilor legii noi, ca lege penală mai favorabilă, Înalta

Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.R.A.

împotriva Deciziei penale nr. 122 din 7 octombrie 2013 a Curții de Apel

Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. anterior,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul I.R.A. împotriva Deciziei penale nr.

122 din 7 octombrie 2013 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru

cauze cu minori.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit

apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 2 mai 2014.

Procesat de GGC - N