ÎCCJ, decizie (scj.ro #83799)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #83799) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Evaziune

fiscală. Ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile în scopul

sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale

Cuprins pe materii:

Drept penal. Partea

specială. Infracțiuni prevăzute în legi speciale. Evaziunea fiscală

Indice alfabetic:

Drept penal

-

evaziune fiscală

Legea

nr. 241/2005,

art. 9 alin. (1) lit. a)

În

conformitate cu dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005,

constituie infracțiunea de evaziune fiscală ascunderea bunului ori a sursei

impozabile sau taxabile, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor

fiscale. Infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. a)

din Legea nr. 241/2005 presupune, sub aspectul laturii obiective, o acțiune de

ascundere a bunului, care se poate realiza prin întocmirea sau deținerea de

documente false privind proveniența, proprietatea sau circulația bunului, iar

sub aspectul laturii subiective, intenția directă calificată prin scop -

sustragerea de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.

Fapta

de a sustrage bunuri supuse accizelor, în scopul de a le însuși și de a le

vinde contra unor sume de bani, întrunește numai elementele constitutive ale

infracțiunii de furt, iar nu și elementele constitutive ale infracțiunii de

evaziune fiscală prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005,

întrucât infractorul nu a realizat o acțiune de ascundere a bunului și nu a săvârșit

fapta în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.

I.C.C.J., Secția penală,

decizia nr. 2885 din 19 septembrie 2012

Prin sentința penală nr. 145 din 12 august 2011, Tribunalul

Sibiu, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C.

proc. pen., a achitat pe inculpatul S.P. pentru săvârșirea infracțiunii de

evaziune fiscală prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005.

În baza art. 244 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin.

(2) și art. 42 C. pen. raportat la art. 320

1

C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul S.P. la o pedeapsă de 225 lei amendă penală pentru săvârșirea

infracțiunii continuate de sustragere de sub sechestru.

În baza art. 243 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin.

(2) și art. 42 C. pen. raportat la art. 320

1

C. proc. pen., a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 225 lei amendă penală pentru

săvârșirea infracțiunii continuate de rupere de sigilii.

În baza art. 208 - art. 209 alin. (1) lit. g) C. pen., cu

aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 42 C. pen. raportat la art. 320

1

C. proc. pen., a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 2 ani

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

În baza art. 33 lit. a) și b) C. pen., au fost contopite

pedepsele aplicate inculpatului de 2 ani închisoare, 225 lei amendă penală și

225 lei amendă penală, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de

2 ani închisoare.

În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a

pedepsei aplicate pe o perioadă de 4 ani, care reprezintă termenul de încercare

stabilit în temeiul art. 82 alin. (1) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., a fost interzis inculpatului exercițiul

drepturilor civile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b)

C. pen. pe durata executării pedepsei aplicate.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării

condiționate a executării pedepsei închisorii s-a suspendat și executarea

pedepsei accesorii.

În baza art. 14, art. 346 C. proc. pen., a fost admisă în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă Autoritatea Națională a Vămilor -

Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Sibiu, a fost obligat

inculpatul S.P. în solidar cu partea responsabilă civilmente societatea

comercială R. să plătească părții civile suma de 8.400 lei despăgubiri

materiale și au fost respinse pretențiile civile pentru suma de 8.606 lei,

reprezentând contravaloarea accizei.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat

inculpatul să plătească statului suma de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut

că inculpatul S.P. a fost angajat ca agent de pază la societatea comercială R.,

având contract de muncă pe perioadă nedeterminată, începând din 12 aprilie

2009.

Conform fișei postului, inculpatul avea ca principale atribuții

să păzească și să asigure integritatea obiectivului și a bunurilor primite în

pază, preluând serviciul în bază unui proces-verbal, după verificarea situației

din teren. Odată cu luarea în primire a serviciului, inculpatul trebuia să

verifice integritatea sigiliilor aplicate pe autoturismele indisponibilizate,

consemnând cele constate în procesele-verbale. În această calitate, inculpatul

a avut acces la toate autoturismele indisponibilizate în perimetrul Direcției

Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale Sibiu.

La ieșirea din serviciu, inculpatul S.P. a încheiat

procesele-verbale atașate ca probe la dosar, prin care a atestat predarea

autoturismelor din incintă cu sigiliile intacte.

În cursul anului 2009, angajații Direcției Județene pentru

Accize și Operațiuni Vamale Sibiu au indisponibilizat o autoutilitară, în care

a fost depistată o cantitate de alcool de 330 litri și care era destinată

comercializării, fără documente de proveniență și fără a fi introdusă în

prealabil în sistemul de accizare de pe teritoriul României.

Pentru această faptă, Judecătoria Avrig a dispus condamnarea

inculpatei S.E. într-un dosar separat (sentința penală nr. 25 din 25 februarie

2010, definitivă prin decizia penală nr. 676 din 21 septembrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia).

La acea dată, autoutilitara și cantitatea de alcool din

interiorul acesteia au fost sigilate și depozitate în curtea Direcției Județene

pentru Accize și Operațiuni Vamale Sibiu, conform procesului-verbal de

contravenție nr. 54 din 9 iulie 2009 și adeverinței de reținere a bunurilor nr.

15 din 9 iulie 2009.

Este de reținut că între Direcția Județeană pentru Accize și

Operațiuni Vamale Sibiu și societatea comercială R. a fost încheiat un contract

de prestări servicii, paza urmând a fi asigurată de angajații societății

prestatoare, printre care angajați era și inculpatul S.P.

Prin procesul-verbal nr. 2043 din 3 martie 2010, încheiat între

Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Sibiu și șeful

obiectivului de pază D.M., în calitate de reprezentant al societății comerciale

R., s-au predat spre păstrare și pază mai multe mijloace de transport

indisponibilizate, inclusiv autoutilitara pe care a fost aplicat sigiliul.

Ulterior, la 17 martie 2010, s-a încheiat un nou proces-verbal de

predare-primire, în care erau predate în pază și alte bunuri, fiind menționată

din nou autoutilitara, în care se afla și cantitatea de 330 litri de alcool

etilic a 96%.

În data de 17 martie 2010, autoutilitara a fost verificată de

angajații punctului vamal, fără a fi constatate nereguli la sigiliul aplicat.

Ulterior însă, în data de 26 octombrie 2010, s-a constatat că sfoara de pe ușa

din spate a autoutilitarei în cauză, pe care era aplicat sigiliul, fusese ruptă

și apoi reînnodată, iar din interior a fost sustrasă o mare parte din

cantitatea de alcool indisponibilizată, respectiv 40 de pet-uri a 5 litri (din

50 existente) și toate cele 160 pet-uri a 0,5 litri de alcool dublu rafinat de

96%.

Privitor la împrejurarea că inculpatul S.P. a fost cel care a

rupt singur sigiliul, a se vedea declarația dată de acesta pe parcursul

cercetării judecătorești.

Dispariția alcoolului a fost constatată de martorii C.I. și

M.I., angajați ai Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale Sibiu,

care au declarat că, în urma controlului efectuat asupra autovehiculelor

indisponibilizate în parcul auto din curtea instituției, au constatat că

autoutilitara prezenta sfoara sigiliului rupta și reînnodată. Verificând interiorul

autoutilitarei, martorii au constatat dispariția cantității de alcool

menționate, fiind sesizate organele de urmărire penală.

Trecându-se la investigații în rândul colegilor de serviciu ai

inculpatului, a fost audiat martorul P.G., și el angajat la societatea

comercială R. ca agent de pază la același obiectiv. Acesta a relatat faptul că,

în repetate rânduri, l-a auzit pe inculpat când a afirmat între colegii de

serviciu că a sustras din incinta curții Direcției Județene pentru Accize și

Operațiuni Vamale Sibiu diverși recipienți cu alcool, pe care i-a transportat

la domiciliul său din localitatea O. Acesta a arătat că inculpatul a scos din

geantă o sticlă cu alcool, din care a dat altor trei colegi de serviciu să

guste, afirmând că respectivul alcool este din cel luat de la vamă.

Aceste împrejurări sunt confirmate și de martorul M.I., care a

arătat că, în timp ce se deplasa cu alți colegi de la serviciu spre localitatea

de domiciliu, inculpatul S.P. le-a oferit spre consum niște alcool și a afirmat

că provenea de la vamă, unde a fost confiscat pentru că era contrafăcut.

În data de 25 octombrie 2010 inspectorii vamali din cadrul

Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale Sibiu l-au depistat pe

numitul B.I., care avea în posesia sa un bidon din plastic cu capac și mâner de

culoare albastră, în care se afla cantitatea de 5 litri alcool etilic, fără

timbru fiscal și fără documente de proveniență.

În urma audierii, martorul a precizat că a achiziționat

cantitatea de alcool de la inculpatul S.P., de la domiciliul acestuia din

localitatea O. A arătat martorul că a apelat la inculpat, întrucât aflase de la

alte persoane că acesta obișnuia să vândă astfel de produse, plătind pentru

alcoolul astfel achiziționat suma de 50 lei.

La rândul său, martorei P.M., în cursul lunii iulie 2010,

inculpatul i-a comunicat că îi putea vinde diverse cantități de alcool dacă era

interesată. În aceste condiții, martora a achiziționat de la inculpat

cantitatea de 10 sticle a 0,5 litri de alcool, contra sumei de 50 lei. A precizat

martora că pe recipienții în care era ambalat alcoolul, sigilați cu capac de

culoare albastră, era aplicată o etichetă de culoare albastră pe care era

trecută mențiunea „produs și îmbuteliat de societatea comercială C.”

Eticheta descrisă de către martoră era identică cu etichetele

aplicate pe sticlele de 0,5 litri indisponibilizate în autoutilitară, aspecte

reținute și în procesul-verbal de constatare a contravențiilor prin care s-a

dispus și măsura indisponibilizării bunurilor.

Martora a precizat că are cunoștință de faptul că inculpatul i-a

vândut alcool dublu rafinat și unchiului său M.V., aspecte confirmate ulterior.

Astfel, fiind audiat martorul M.V., acesta a afirmat că în data

de 14 octombrie 2010 s-a deplasat la domiciliu inculpatului din localitatea O.

și a achiziționat, contra sumei de 50 lei, o cantitate de 5 litri alcool, care

era ambalat într-un bidon de plastic cu capac albastru. Martorul nu a primit de

la inculpat factură fiscală pentru marfa vândută și nici chitanță pentru suma

de bani încasată. Văzând planșele foto de la dosarul de urmărire penală,

instanța reține că descrierea martorului concordă cu modul în care a fost

ambalat alcoolul indisponibilizat cu sigiliul vămii.

Activitatea de comercializare a alcoolului desfășurată de inculpatul

S.P. a rezultat în mod neechivoc și din convorbirile telefonice purtate de

acesta în perioada 26-28 octombrie 2010, respectiv 1-16 noiembrie 2010.

Inculpatul a fost depistat la data de 16 noiembrie 2010, la

intrarea în Municipiul Sibiu, în timp ce se deplasa cu autoturismul. Acesta

transporta în vederea comercializării 7 recipienți din plastic a 5 litri cu

alcool, sigilați cu capac de culoare albastră și mâner de aceeași culoare.

Martorii B.I. și B.P., care se aflau împreună cu inculpatul în

autoturismul oprit în trafic, au confirmat faptul că întreaga cantitate de

alcool a fost încărcată în mașină de către inculpat, la domiciliul acestuia, cu

intenția de a se deplasa în Sibiu pentru a livra alcoolul unei persoane

necunoscute.

Cu prilejul percheziției domiciliare efectuate la inculpat au

fost identificați un număr de 5 recipienți din plastic de 5 litri în care se

afla alcool, sigilați, cu capac și mâner de culoare albastră, pentru care

inculpatul nu a putut prezenta documente justificative. Inculpatul a declarat

organelor de cercetare penală, în timpul efectuării percheziției, că

recipienții cu alcool identificați în imobilul în care locuiește provin dintr-o

utilitară parcată în curtea Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni

Vamale Sibiu.

O împrejurarea esențială a cauzei pentru încadrarea în drept a

faptei, reține instanța, este aceea că, pentru cantitatea de 330 litri alcool

etilic de 96° depistat la data de 9 iulie 2009 de către echipa de control din

cadrul Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale în autoutilitara

aparținând inculpatei S.E. și indisponibilizată apoi în parcul auto al acestei

societăți, cantitate de alcool ce formează și obiectul dosarului de față,

Judecătoria Avrig a pronunțat condamnarea inculpatei S.E., la o pedeapsă de un

an și 6 luni închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o

perioadă de 4 ani și 6 luni. S-a reținut în sarcina inculpatei S.E. comiterea

infracțiunilor prevăzute în art. 296

1

alin. (1) lit. c) din Legea

nr. 571/2003 și în art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005.

Cu privire la infracțiunile de mai sus, s-a reținut de către

instanță că inculpata S.E. a achitat contravaloarea accizei datorate pentru

cantitatea de 330 litri alcool etilic din prezenta cauză, în sumă de 8.606 lei.

Instanța a reținut că fapta inculpatului S.P., care în perioada

martie - septembrie 2010, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a sustras

de sub sechestrul legal aplicat, prin ruperea sigiliului, cantitatea de alcool

dublu rafinat de 96% indisponibilizat în autoutilitara, a cărei acciză a fost

achitată de inculpata S.E. și a cărei pază o asigura la sediul părții civile

Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale, în virtutea atribuțiilor

sale de serviciu, în scopul de a-l însuși pe nedrept, realizează elementele

infracțiunilor de: sustragere de sub sechestru prevăzută în art. 244 alin. (1)

C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 42 C. pen., rupere de sigilii prevăzută în art. 243 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1)

și art. 42 C. pen. și furt calificat prevăzută în art. 208 - art. 209 alin. (1)

lit. g) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 42 C. pen.

În ceea ce privește infracțiunea de evaziune fiscală, prevăzută

în art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41, art. 42 C. pen., infracțiune reținută de procuror în sarcina inculpatului S.P. în actul de trimitere în

judecată, instanța a pronunțat achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a)

raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., întrucât această

infracțiune nu a fost realizată nici sub latură obiectivă, nici subiectivă și

nici privitor la calitatea pe care subiectul activ ar trebui să o aibă.

Emitentul rechizitoriului și procurorul de ședință de la

dezbaterea în fond a cauzei au susținut că fapta inculpatului S.P., care în

perioada martie - 16 noiembrie 2010 a comercializat cantitatea de alcool

sustrasă către diferite persoane fizice, fără documente de proveniență și fără

a fi supusă sistemului accizabil din România, sustrăgându-se de la plata

taxelor și impozitelor datorate bugetului de stat prin ascunderea sursei

impozabile, ar întruni elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute în

art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41, art. 42 C. pen.

Această faptă a inculpatului nu întrunește, în opinia instanței,

elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, pentru faptul că,

pentru exact această cantitate de alcool rafinat, s-a achitat acciza datorată

către bugetul de stat de către inculpata S.E., în dosarul penal al Judecătoriei

Avrig. S-a reținut plata integrală a prejudiciului, inclusiv a sumei de 8.606

lei ce face obiectul acestui dosar și care reprezintă acciza datorată pentru

cantitatea de 330 litri alcool rafinat.

Așa fiind, și cum potrivit dispozițiilor Codului fiscal și

Normelor de aplicare a Codului Fiscal aprobate prin H. G. nr. 44/2004 acciza

este datorată o singură dată conform art. 206

51

- art. 206

56

,

se constată de tribunal că această acciză a fost achitată la data emiterii rechizitoriului

de către inculpata S.E. Pentru alcoolul etilic alimentar provenit din export

sau din țară, se plătesc accize o singură dată de către agentul economic sau

importator. În speța dedusă judecății, cum acciza este deja achitată,

inculpatul S.P. nu o mai datora la data la care s-a dispus trimiterea sa în

judecată. Mai mult, el nici nu avea calitatea de plătitor de acciză conform

art. 206

9

C. fiscal.

În opinia instanței, această infracțiune nu poate fi reținută în

sarcina inculpatului S.P., întrucât ea nu este realizată nici sub latura sa

obiectivă (neplata accizei fiind nedatorată, întrucât s-a plătit), nici sub

latura sa subiectivă (inculpatul nu a avut reprezentarea că ar trebui și ar fi

obligat să declare la finanțe sursa impozabilă) și nici pentru faptul că nu

poate fi subiect activ calificat, în sensul Codului fiscal.

Potrivit normelor legale, sunt plătitori de accize doar „agenții

economici persoane juridice ori asociații familiale” și „persoanele fizice

autorizate care produc sau importă astfel de produse”; or, inculpatul S.P. nu

se regăsește în niciuna dintre aceste situații.

Prin decizia nr. 163/A din 22 noiembrie 2011, Curtea de Apel

Alba Iulia, Secția penală, a admis apelurile declarate de procuror, inculpatul

S.P. și partea responsabilă civilmente societatea comercială R. împotriva

sentinței penale nr. 145 din 12 august 2011 pronunțată de Tribunalul Sibiu și

în consecință:

A desființat sentința penală atacată numai sub aspectul

neaplicării dispozițiilor art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. în ce-l privește pe

inculpat, al greșitei soluționări a laturii civile a cauzei și al neaplicării

dispozițiilor art. 191 alin. (3) C. proc. pen. și, procedând la o nouă judecată

a cauzei în aceste limite:

În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului S.P. și

pedeapsa accesorie prevăzută în art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen.

A redus despăgubirile materiale pe care a fost obligat

inculpatul S.P. să le plătească părții civile Autoritatea Națională a Vămilor -

Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Sibiu în solidar cu

partea responsabilă civilmente societatea comercială R., de la suma de 8.400

lei, la suma de 6.600 lei.

În baza art. 191 alin. (1) și (3) C. proc. pen., a obligat

inculpatul să plătească statului în solidar cu partea responsabilă civilmente

societatea comercială R. suma de 1.000 lei cheltuieli judiciare la fond.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

S-a respins, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă

Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Regională pentru Accize și

Operațiuni Vamale Sibiu împotriva aceleiași sentințe penale.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, între alții, partea

civilă.

Recursul declarat de partea civilă a fost motivat în scris,

criticile sale referindu-se la greșita achitare a inculpatului sub aspectul

infracțiunii de evaziune fiscală.

Susține recurența parte civilă că în cauză sunt întrunite

elementele constitutive ale acestei infracțiuni, solicitând condamnarea

inculpatului și pentru infracțiunea de evaziune fiscală, cu consecința

obligării acestuia la plata accizelor.

Criticile aduse nu sunt fondate.

Analizând legalitatea și temeinicia deciziei recurate atât prin

prisma cazurilor de casare invocate, conform art. 385

6

alin. (2) C.

proc. pen., cât și din perspectiva dispozițiilor art. 385

9

alin. (3)

C. proc. pen., reține Înalta Curte de Casație și Justiție că recursul declarat

în cauză nu este întemeiat, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele

ce urmează a fi expuse în continuare:

Criticile părții civile referitoare la greșita achitare a

inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută

în art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 nu sunt întemeiate și nu pot

determina adoptarea unei soluții contrare celei adoptate de instanța de fond.

Deși Înalta Curte de Casație și Justiție consideră că soluția de

achitare a inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune

fiscală este legală și temeinică, nu poate împărtăși punctul de vedere exprimat

de instanța de fond în motivarea soluției de achitare.

Potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005,

constituie infracțiuni de evaziune fiscală și se pedepsesc cu închisoare de la

2 la 8 ani și interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârșite în scopul

sustragerii de îndeplinirea obligațiilor fiscale: a) ascunderea bunului ori a

sursei impozabile sau taxabile.

În accepțiunea legii, acțiunea de ascundere se poate realiza în

fapt prin întocmirea sau deținerea de documente false privind proveniența,

apartenența sau circulația bunului.

În cazul acestei infracțiuni, fapta ilicită, ce caracterizează

latura obiectivă, constă în ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau

taxabile în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.

Sub aspectul formei de vinovăție, infracțiunea se comite doar cu

intenție directă calificată de scop.

Raportând aceste argumente teoretice la cauza dedusă judecății,

reține Înalta Curte de Casație și Justiție că, în cauză, nu sunt întrunite

elementele constitutive ale acestei infracțiuni nici sub aspectul laturii

obiective și nici sub aspectul laturii subiective, singura soluție ce se impune

în legătură cu infracțiunea de evaziune fiscală fiind achitarea.

Așa cum am menționat anterior, acțiunile de ascundere sau

disimulare se pot realiza, în fapt, prin întocmirea de documente false,

privind, printre altele, proveniența bunurilor, circulația sau proprietatea

acestora.

Înalta Curte de Casație și Justiție amintește că inculpatul S.P.

nu a efectuat niciuna din aceste activități care să contureze latura obiectivă

a infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. a) din

Legea nr. 241/2005, inculpatul intrând în posesia bunurilor în urma sustragerii

lor, fapt pentru care a fost condamnat de instanța de fond pentru săvârșirea

infracțiunii de furt calificat în formă continuată.

Astfel, rezultă din lucrările dosarului că inculpatul a intrat

în posesia bunurilor în urma săvârșirii unei infracțiuni de furt, situație în

care fi absurdă obligarea sa la plata obligațiilor fiscale.

Argumentele prezentate de instanța de fond referitoare la faptul

că accizele se plătesc o singură dată, împrejurarea că acestea au fost plătite

de către numita S.E., inculpată în alt dosar tot pentru evaziune fiscală, nu

prezintă relevanță, determinant în pronunțarea soluțiilor de achitare fiind

modul în care inculpatul a intrat în posesia bunurilor, împrejurare în raport

cu care apreciază Înalta Curte de Casație și Justiție că nu sunt întrunite în

cauză cerințele referitoare la latura obiectivă a infracțiunii.

Înalta Curte de Casație și Justiție reamintește că scopul

urmărit prin comiterea acestei infracțiuni este sustragerea de la plata

obligațiilor fiscale, fapta ilicită constând în ascunderea provenienței

bunurilor. Or, niciun moment inculpatul S.P. nu a avut intenția să desfășoare

astfel de activități, scopul său fiind acela de a sustrage bunurile și a le

vinde ulterior, contra unor sume de bani.

Ca atare, nici sub aspectul laturii subiective nu sunt întrunite

cerințele prevăzute de lege pentru a fi în prezența infracțiunii de evaziune

fiscală.

Referitor la latura civilă a cauzei, față de argumentele

prezentate anterior, în niciun caz nu poate fi obligat inculpatul la plata

accizelor, așa cum solicită recurenta parte civilă.

Cum inculpatul a sustras bunurile din autoutilitara aflată în

paza sa materială, prejudiciul produs în urma săvârșirii infracțiunii de furt

constă în contravaloarea alcoolului sustras și nu în contravaloarea accizelor

neplătite bugetului de stat.

Soluția pronunțată de instanța de apel care a dispus obligarea

inculpatului la plata sumei de 6.600 lei, având în vedere că a fost recuperată

cantitatea de 60 litri alcool, este legală și temeinică, toate criticile

formulate de partea civilă sub acest aspect neavând nicio bază legală.

Față de considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și

Justiție, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a

respins, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă împotriva deciziei nr.

163/A din 22 noiembrie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, Secția penală.