ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 396/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța sub nr. x/2014, reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta Casa Națională De Asigurări De Sănătate a solicitat anularea actului administrativ reprezentat de Adresa (Notificarea) nr. x/29.04.2014 emisă de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, prin care a fost comunicată valoarea procentului "p" pentru trimestrul I 2014 ca fiind în cuantum de 20,18%, precum și consumul de medicamente pentru trimestrul I/2014 suportat din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății aferent vânzărilor societății reclamante, ca plătitor de contribuție pentru medicamentele enumerate, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Prin Sentința civilă nr. 41/CA/2016 din 2 martie 2016, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, ca nefondată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamanta SC A. SRL, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Sub un prim aspect, sentința a fost criticată din prisma faptului că potrivit prevederilor art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011 sfera subiecților plătitori cuprinde doar acele entități care comercializează medicamentele direct către farmacii și spitale, nu și alte entități implicate în lanțul de producție/distribuție, de la deținătorul autorizației de punere pe piață și până la consumatorul final.

Din această perspectivă, recurenta susține că nu face parte din sfera subiecților plătitori, întrucât în perioada de referință nu a comercializat în mod direct medicamentele către farmacii și spitale, chiar dacă a comercializat către distribuitorii en-gross, iar interpretarea dată de instanța de fond acestei situații este eronată.

Un alt motiv de nelegalitate invocat se referă la faptul că prevederile art. 3 lit. a) din C. fisc. instituie principiul neutralității fiscale potrivit căruia, din punct de vedere fiscal, toate activitățile economice și toți operatorii economici trebuie tratați în aceeași manieră.

În acest sens, susține că art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011 încalcă principiul neutralității fiscale câtă vreme nu asigură condiții egale investitorilor, având în vedere că taxa revine exclusiv deținătorilor autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor sau reprezentanților legali ai acestora, în condițiile în care, aceste categorii de persoane nu sunt singurii operatori economici ce realizează venituri din comercializarea medicamentelor suportate din fondul național unic de asigurări sociale, căci în lanțul producător/consumator final se interpun distribuitorii de medicamente, farmaciile, spitalele etc.

Dintr-o altă perspectivă, recurenta invocă prevederile art. 3 lit. b) din Codul fiscal ce instituie principiul certitudinii impunerii și care din punctul de vedere al acesteia este încălcat de formula de calcul a contribuției trimestriale prevăzută de art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011, care este una complicată și se raportează la valori furnizate în exclusivitate de CNAS, greu de verificat de către operatorii economici.

Mai arată că aceste argumente trebuiau analizate de judecătorul fondului, având în vedere că nelegalitatea actului administrativ putea fi reținută, în condițiile în care acesta încalcă dispozițiile C. fisc. , act juridic cu forță superioară.

A mai precizat recurenta că taxa de claw-back încalcă principiul evitării dublei impuneri, având în vedere că această contribuție se calculează la valoarea vânzărilor de medicamente ale fiecărui plătitor de contribuție, incluzând adaosurile comerciale aplicate de operatorii economici ce comercializează en-detail aceste produse.

Recurenta menționează că includerea, în mod direct a acestor adaosuri comerciale, în baza de calcul, nu profită deținătorului de autorizație de punere pe piață, astfel că nu există niciun argument pentru care acesta ar trebui îndatorat la plata unor taxe pe venituri pe care nu le realizează, iar pe de altă parte reprezintă o dublă impunere, deoarece ceilalți operatori economici datorează și ei impozit pe aceleași adaosuri, care în cazul lor reprezintă venituri.

În final, recurenta a susținut că valoarea vânzărilor de medicamente înregistrate în perioada de referință este vădit inferioară celei care rezultă din anexa menționată, cu consecințe directe asupra cuantumului contribuției.

În acest sens, arată că potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză, consumul de medicamente menționat în adresa din 29 aprilie 2014 este superior volumului vânzărilor de medicamente înregistrate în evidențele financiar-contabile ale societății, aferente trimestrului I 2014, astfel că se află în situația de a achita o taxă calculată la vânzări neefectuate.

Intimata-pârâtă nu a formulat întâmpinare în cauză, însă a depus la dosar concluzii scrise, solicitând pe această cale respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat.

Un prim motiv de nelegalitate invocat se referă la faptul că recurenta susține că nu face parte din sfera subiecților plătitori, întrucât în perioada de referință nu a comercializat în mod direct medicamentele către farmacii și spitale, chiar dacă a comercializat către distribuitorii en-gross, iar potrivit prevederilor art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011 sfera subiecților plătitori cuprinde doar acele entități care comercializează medicamentele direct către farmacii și spitale, nu și alte entități implicate în lanțul de producție-distribuție, de la deținătorul autorizației de punere pe piață și până la consumatorul final.

O astfel de abordare nu poate fi primită, în condițiile în care operatorii economici obligați la plata taxei nu sunt definiți, în concret de O.U.G. nr. 77/2011, însă textul de lege se referă la deținătorii autorizați de punerea pe piață a medicamentelor, care pot fi atât producătorii de medicamente (români sau străini), cât și comercianții de medicamente (români sau străini), dar numai pentru medicamentele comercializate care se plătesc din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății.

Pe de altă parte, recurenta datorează contribuția trimestrială pentru medicamentele asumate prin propriile declarații depuse în baza prevederilor art. 4 din O.U.G. nr. 77/2011.

Mai mult, prin Decizia nr. 665/2014 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor O.U.G. nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății, Curtea Constituțională a statuat că "există două categorii de deținători ai autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor, și anume, unii care sunt obligați la plata contribuției trimestriale și alții cărora nu le incumbă această obligație legală. Diferența dintre cele două categorii rezidă în faptul că suportarea contravalorii medicamentelor puse pe piață de prima categorie se realizează din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății. Or, din această perspectivă, contribuția trimestrială la care sunt obligați acești deținători de autorizații de punere pe piață apare ca fiind instituită în considerarea faptului că aceștia beneficiază de un real avantaj, și anume, au certitudinea vânzării și încasării contravalorii medicamentelor având, așadar o exclusivitate în a se "îndestula" din cele două fonduri."

În același sens, Curtea Constituțională a reținut faptul că această contribuție trimestrială a fost reglementată de legiuitor exclusiv prin prisma faptului că acestor deținători li se decontează în Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății contravaloarea medicamentelor vândute (deci în considerarea acestei facilități), avantaj care nu se acordă și celorlalți subiecți care desfășoară o astfel de activitate comercială.

Astfel, deținătorii de APP au exclusivitatea punerii pe piață a medicamentelor și au certitudinea vânzării și încasării contravalorii medicamentelor, motiv pentru care legiuitorul a stabilit doar în sarcina acestora suportarea contribuției claw-back.

În aceste condiții, acest prim motiv de nelegalitate nu poate fi primit.

A mai susținut recurenta că art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011 încalcă principiul neutralității fiscale câtă vreme nu asigură condiții egale investitorilor, având în vedere că taxa revine exclusiv deținătorilor autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor sau reprezentanților legali ai acestora, în condițiile în care, aceste categorii de persoane nu sunt singurii operatori economici ce realizează venituri din comercializarea medicamentelor suportate din fondul național unic de asigurări sociale, căci în lanțul producător/consumator final se interpun distribuitorii de medicamente, farmaciile, spitalele etc.

Se observă, în primul rând, că sistemul de raportare a consumului de medicamente compensate este instituit de legiuitor prin prevederile O.U.G. nr. 77/2011, cu modificările și completările ulterioare și prin legislația derivată (cu referire la cele în vigoare în perioada de referință).

Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011: "Deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor sau reprezentanții legali ai acestora au obligația de a plăti trimestrial pentru medicamentele incluse în programele naționale de sănătate, precum și pentru medicamentele cu sau fără contribuție personală, folosite în tratamentul ambulatoriu pe bază de prescripție medicală prin farmaciile cu circuit deschis, în tratamentul spitalicesc și pentru medicamentele utilizate în cadrul serviciilor medicale acordate prin centrele de dializă, suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, o contribuție trimestrială calculată conform prezentei ordonanțe de urgență."

Această contribuție s-a calculat conform art. 3 din Ordonanță, respectiv:

"(1) Contribuția trimestrială se calculează prin aplicarea unui procent "p" asupra valorii consumului de medicamente, suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuție.

2) Procentul "p" se calculează astfel:

P = CTt - Bat/CTt x 100, unde:

CTt = consumul total trimestrial de medicamente, suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății;

BAt = bugetul aprobat trimestrial, aferent medicamentelor suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, calculat prin împărțirea la 4 a bugetului anual aprobat inițial prin legea bugetului de stat.

Înalta Curte reține că în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) și (2

1

) din O.U.G. nr. 77/2011, "Deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor, persoane juridice române, au obligația să depună la Casa Națională de Asigurări de Sănătate, în termenul prevăzut la alin. (1), lista medicamentelor pentru care se datorează contribuția trimestrială. Persoanele juridice menționate la alin. (1) și (2) au obligația să depună la Casa Națională de Asigurări de Sănătate lista actualizată a medicamentelor pentru care se datorează contribuția trimestrială, până la data de 15 inclusiv a lunii următoare încheierii trimestrului pentru care se datorează contribuția."

În aplicarea acestor prevederi, intimata a transmis instituției recurente lista medicamentelor pentru care datorează contribuția trimestrială. Urmare transmiterii acestei liste, Casa Națională de Asigurări de Sănătate a procedat la stabilirea consumului centralizat de medicamente corespunzător trimestrului I 2014.

În fapt, Înalta Curte observă că prin critica formulată, recurenta invocă obiecțiuni referitoare la modalitatea în care legiuitorul a înțeles să conceapă aplicarea contribuției fiscale de mai sus, însă asemenea critici exced atribuțiilor și competențelor instanței de judecată.

Aceasta cu atât mai mult, cu cât în nenumărate decizii, Curtea Constituțională a stabilit că prevederile O.U.G. nr. 77/2011 sunt constituționale, iar "pentru realizarea unui just echilibru între interesul general arătat și drepturile particularilor vizați prin reglementarea criticată, modul de calcul al contribuției stabilite prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2011 a fost reglementat în considerarea regimului juridic distinct al deținătorilor de autorizații de punere pe piață a medicamentelor. Astfel, spre deosebire de distribuitori și farmaciile care se interpun în circuitul comercial al medicamentelor compensate, deținătorii de APP au exclusivitatea punerii pe piață a medicamentelor, au certitudinea vânzării și încasării contravalorii lor, motiv pentru care legiuitorul a stabilit doar în sarcina acestora suportarea contribuției în discuție, cu excluderea celorlalte categorii de operatori economici menționate, care nu beneficiază de aceste avantaje. Formula identificată de legiuitor pentru calculul contribuției dă expresie, așadar, acestui just echilibru între interesul general care a determinat stabilirea acesteia și avantajele conferite unei categorii de operatori economici, respectiv deținătorilor de APP." (Decizia 789 din 17 noiembrie 2015).

Totodată, în legătură cu susținerile recurentei referitoare la încălcarea principiilor neutralității fiscale, al dublei impuneri și a certitudinii impunerii, se constată că acestea privesc, în sine mecanismul de calculare și plată a contribuției trimestriale, în condițiile în care nu se impută CNAS că nu ar fi respectat cadrul legal de emitere a actului administrativ contestat.

Or, din această perspectivă, în mod corect a stabilit instanța de fond că nu poate interveni asupra cadrului normativ, fiind legal învestită doar cu verificarea modului în care autoritatea a aplicat prevederile legale în vigoare la emiterea actului administrativ contestat.

A mai susținut recurenta că este contrar principiului justei așezări a sarcinilor fiscale, ca deținătorii de autorizație de punere pe piață să suporte și o taxă aferentă adaosurilor comerciale ce sunt stabilite de ce aparțin altor entități juridice.

Nici această abordare nu poate fi însușită de instanța de control judiciar, având în vedere că în jurisprudența sa, Curtea Constituțională, sesizată cu excepțiile de neconstituționalitate ale prevederilor O.U.G. nr. 77/2011, a statuat constant că "distribuitorii și farmaciile nu sunt beneficiari ai autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor, ci simpli prestatori de servicii pentru care sunt îndreptățiți la încasarea unui tarif, iar, pe de altă parte, că aceștia sunt supuși sistemului fiscal general, respectiv plata taxei pe valoarea adăugată sau impozitul pe profit, precum și faptul că este dreptul exclusiv al legiuitorului să stabilească plătitorii taxelor parafiscale, în speță ai taxei de claw-back, respectiv "agenții economici" care sunt vizați în mod expres de reglementările O.U.G. nr. 77/2011." (vezi Deciziile nr. 665 din 12 noiembrie 2014, nr. 268 din 7 mai 2014).

De asemenea, prin Decizia nr. 789 din 17 noiembrie 2015 Curtea Constituțională a reținut și faptul că "transmiterea în format electronic a datelor necesare pentru calculul contribuției trimestriale nu este de natură a contraveni dispozițiilor constituționale invocate, ci reprezintă o consecință a eliminării barierelor administrative, în scopul instituirii unei proceduri caracterizate prin simplificare și celeritate în comunicarea informațiilor."

Sub un ultim aspect s-a susținut de către recurentă că valoarea vânzărilor de medicamente înregistrate în perioada de referință este vădit inferioară celei care rezultă din anexa menționată, cu consecințe directe asupra cuantumului contribuției, astfel cum rezultă și din expertiza întocmită în cauză.

Cu privire la această critică, Înalta Curte nu poate ignora faptul că în conformitate cu prevederile art. 2 din Ordinul comun MS/CNAS nr. 1518/890 din 3 noiembrie 2011 pentru aprobarea formularului de raportare a consumului de medicamente, furnizorii de servicii medicale răspund de corectitudinea și exactitatea datelor raportate caselor de asigurări de sănătate. Prin urmare, acest mecanism este unul care are la bază raportări însușite și asumate pentru corectitudinea lor de către furnizorii de servicii medicale, validate de casele de asigurări de sănătate și transmise CNAS, iar aceste date au fost transmise recurentei așa cum au fost comunicate CNAS.

Ca atare, în condițiile în care calculul procentului "p" notificat recurentei reclamante a respectat la momentul emiterii actului administrativ atacat legislația în vigoare, precum și actele normative emise pentru punerea în aplicare a legislației principale și care nu au fost atacate și anulate pentru nelegalitate, Înalta Curte nu poate stabili că modalitatea de calcul încalcă drepturile subiective ale recurentei, așa cum, de altfel, a apreciat și instanța de fond.

Raportat la toate considerentele expuse mai sus, Înalta Curte apreciază că prezentul recurs este nefondat, motiv pentru care în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 544/2004 și disp. art. 497 C. proc. civ., va dispune respingerea acestuia, cu consecința menținerii, ca legală, a hotărârii instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta SC A. SRL împotriva Sentinței civile nr. 41/CA/2016 din 2 martie 2016 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - CL