ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5755/2019

Ședința publică din data de 21 noiembrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta societatea A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, anularea Notificării nr. x/29.04.2015, emisă de pârâtă, prin care s-a comunicat valoarea procentului "p" pentru trimestrul I 2015 și consumul de medicamente pentru trimestrul I 2015, și anularea Adresei nr. x/19.05.2015 emisă de pârâtă, prin care s-a respins contestația formulată împotriva notificării menționate.

1.2. Hotărârea primei instanțe

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2709 din 29 iunie 2017, a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestor hotărâri, în condițiile art. 483 C. proc. civ., reclamanta societatea A. S.R.L. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate, și rejudecând cauza să fie admisă acțiunea așa cum a fost formulată.

În motivarea opțiunii sale procesuale recurenta-pârâtă a susținut următoarele:

În ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se arată că instanța de fond și-a încălcat principiul rolului activ și al aflării adevărului, întrucât din dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 permit invocarea din oficiu de către instanță a excepției de nelegalitate în măsura în care aceasta apreciază că de soluționarea acesteia depinde și soluția care se va pronunța pe fond. În cazul de față, având în vedere că instanța de fond a legat respingerea acțiunii tocmai de faptul neînvestirii instanței cu o excepție de nelegalitate a Ordinului de aprobare a procentului "p", rezultă că instanța nu a dat dovada de rol activ în vederea aflării adevărului în cauză, ci s-a rezumat la a enunța că aceasta nu se poate pronunța asupra legalității notificării contestate.

Obligația judecătorului de a avea rol activ în soluționarea rezultă din prevederile art. 22 C. proc. civ. astfel că judecătorul de fond ar fi putut pune în discuția părților necesitatea învestirea instanței cu o acțiune în verificarea legalității Ordinului de aprobare a procentului p daca acesta considera că dezlegarea pricinii este în strânsă legătura cu analiza ordinului, aceasta încadrându-se pe noțiunea de "orice împrejurare de drept, chiar dacă nu este menționată în cerere". Mai mult, în condițiile în care Ordinul este un act care a stat la baza emiterii Notificării contestate, pentru a înțelege rațiunea care a stat la baza emiterii Notificării instanța de fond ar fi trebuit să facă o analiza globală și teleologică a actelor administrative, iar nu să respingă în mod rigid solicitarea de analiză a Notificării pe motiv că reclamanta nu ar fi depus demersurile necesare în vederea conturării cadrului procesual de așa manieră.

Vătămarea adusă din lipsa de rol activ a instanței rezidă în aceea că, deși legea îi permite invocarea excepției de nelegalitate direct în recurs, aceasta atrage pentru reclamantei lipsirea de un ciclu procesual al analizei excepției și pronunțarea direct a unei soluții definitiv, motiv pentru care se impune casarea hotărârii și rejudecarea cauzei.

Referitor la motivul de recurs referitor la nemotivarea hotărârii (art. 488 alin. (1) pct. 6), reclamanta - recurentă susține că judecătorul fondului a copiat motivarea dintr-o altă hotărâre cu obiect similar în care reclamanta este parte, respectiv sentința nr. 2798/2016.

La o analiză comparativă a celor două hotărâri se poate observa identitatea perfectă între cele două, instanța copiind paragrafe întregi fără a realiza propria argumentație pentru care se impune respingerea prezentei cereri.

Instanța a motivat superficial lipsa incidenței art. 1 din Protocolul nr. 1 CEDO și a art. 44 din Constituție prin instituirea unei valorii fixe a Bat, fapt ce aduce o ingerință nejustificată dreptului de proprietate al reclamantei.

Orice astfel de ingerință ar trebuie să respecte condiția proporționalității, care nu este respectată în cazul de față. Proporționalitatea impunerii unei noi sarcini deținătorilor autorizațiilor de punere pe piață trebuie să fie asigurată de statul român atunci când stabilește o noua taxă parafiscală. În cazul taxei clawback, proporționalitatea există doar în măsura în care statul român asigură existența medicamentelor compensate, în limita bugetului anului respectiv, iar deținătorii autorizațiilor de punere pe piață se angajează să suporte diferența/deficitul.

Instanța de fond a omis să se pronunțe asupra criticii de nelegalitate referitoare la lipsa de transparența, a nemotivării și nelegalității notificării limitându-se a constata că actul emis de pârâtă trebuie să conțină potrivit legii informațiile expres prevăzute de ordonanța de urgență, ceea ce s-a transmis în cauză.

Se arată că în mod greșit instanța de fond a omis să se pronunțe asupra criticii invocate, aceasta neprocedând la o analiza în concret a actului administrativ pus în discuție și fiind imposibilă verificarea realității datelor indicate în cuprinsul ei, prin raportare la comunicările făcute de casele județene de asigurări de sănătate. Astfel, din datele transmise de către pârâtă nu este posibilă verificarea medicamentelor/valorilor medicamentelor de referință pretins consumate, raportat la vânzările acelorași medicamente, pentru trimestrul I 2015.

În acest context se face referire la soluții jurisprudențiale în care instanțele au anulat notificările contestate pentru lipsa de transparență și nemotivarea acestora.

Se mai arată că instanța de fond în mod greșit a considerat că substanțele de contrast sunt considerate medicamente.

Reclamanta nu a contestat niciodată faptul că substanțele de contrast sunt medicamente, ci faptul că pentru aceste medicamente, nu trebuie să achite taxa de clawback întrucât nu intră sub incidența domeniului de aplicare al taxei clawback prevăzut de art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011, fiind "medicamente" de diagnostic și nu de tratament.

Instanța de fond în mod greșit a considerat că substanțele de contrast întră în domeniul de aplicare al taxei clawback, iar culpa pentru efectuarea unei asemenea plăți ar aparține reclamantei, care a raportat valorile aferente substanțelor de contrast.

În materia restituirii sumelor achitate nedatorat la bugetul de stat al asigurărilor sociale culpa plătitorului în efectuarea unei plăți nedatorate nu exonerează nicidecum autoritățile statale de obligația de restituire a sumelor primite nedatorat.

Pe de altă parte, s-a raportat valoarea vânzărilor substanțelor de contrast pentru că a primit un punct de vedere al Ministerului Sănătății, solicitat chiar de pârâta CNAS în care această instituție a apreciat că în sfera de raportare pentru scopuri de calcul si plată a claw-back-ului se includea și substanțele de contrast.

Faptul că reclamanta a raportat vânzările de substanțe de contrast nu o împiedică să deducă judecății corectitudinea interpretării făcute de Ministerul Sănătății și îmbrățișate de pârâta CNAS cu privire la sfera noțiunii de medicament (și mai specific, la includerea sau neincluderea substanțelor de contrast - necesare diagnosticării - în sfera noțiunii de medicament).

Instanța de fond în mod greșit a considerat că urmare a respingerii excepției de neconstituționalitate se impune respingerea pe fond a acțiunii

Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate atât ca neîntemeiată, cât și ca inadmisibilă, ceea ce înseamnă că cel puțin pentru aspectele asupra cărora a invocat inadmisibilitatea aceasta nu a procedat la analiza pe fond a criticilor de neconstituționalitate, astfel încât îi revine instanței de fond obligația de a efectua propriul control de legalitate și a analiza prin propriul filtru legalitate actelor administrative contestate din prisma motivelor de nevalabilitate invocate.

Recurenta reclamantă în exercițiul căii de atac formulate a invocat și excepția de nelegalitate a Ordinului Președintelui C.N.A.S. nr. 249/2015 pentru următoarele motive:

Natura acestui ordin este în opinia recurentei aceea de act administrativ individual, iar nu normativ, întrucât cadrul de reglementare a acestuia este limitat la un număr determinat de subiecți de drept, neavând deci aplicare erga omnes întrucât întinderea efectelor acestuia este limitată.

Astfel, având în vedere definirea actelor administrative normative ca fiind acea categorie de acte juridice care conțin o regulă, adică un act de aplicabilitate repetată, asupra unor subiecți de drept nedeterminați și a actelor individuale ca fiind acea categorie de acte care urmărește stabilizarea unei situații juridice precise în raport cu un număr relativ restrâns și determinat de subiecți de drept, rezultă că ordinul ar putea avea natura de act individual.

Primul motiv de nelegalitate invocat se referă la includerea TVA în valoarea consumului centralizat de medicamente. Potrivit art. 2 alin. (1) "valoarea aferentă consumului centralizat de medicamente include TVA". O astfel de prevedere încalcă atât dispozițiile constituționale referitoare la principiul așezării juste a sarcinilor fiscale, cât și Decizia CCR nr. 29/2013 prin care Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că sintagma "care include și taxa pe valoare adăugată" din cuprinsul art. 31 din O.U.G. nr. 77/2011 este neconstituțională.

Includerea TVA în valoarea consumului individual atrage prin sine includerea TVA și în valoarea totală a consumului de medicamente. Faptul că CNAS arată în cuprinsul Ordinului că valorile CTt și ale Bat nu includ TVA este nerelevant în contextul în care valoarea consumului individual conține TVA, iar aceasta din urmă stă la baza determinării consumului total. Astfel, eliminarea TVA este doar aparentă, iar nu efectivă, în condițiile în care valoarea comunicată subscrisei și în funcție de care subscrisa aplică procentul p, conține TVA.

Ordinul în discuție este nelegal și pentru mențiunea posibilității de deducere a TVA. Faptul că CNAS menționează existența posibilității de deducere a TVA ulterioară comunicării notificării contestate nu echivalează cu eliminarea inițială a acestuia din valoarea consumului de medicamente, întrucât această valoare cuprinde și TVA-ul aferent altor entități aplicat în lanțul de distribuție, și de asemenea, nu rezultă din cuprinsul prevederii Ordinului modalitatea exactă în care o astfel de deducere s-ar putea realiza.

Un alt motiv de nelegalitate invocat este cel al netransparenței și nemotivării Ordinului. Una din condițiile de legalitate ale actului administrativ este aceea a transparenței și a motivării. Motivarea reprezintă o obligație generală, aplicabilă oricărui act administrativ. Aceasta este o condiție de legalitate externă a actului, care face obiectul unei aprecieri in concreto, după natura acestuia și contextul adoptării sale. În speță, modul în care s-a adoptat acest act este netransparent, reclamanta neputând analiza raționamentul care a stat la baza emiterii actului de către CNAS. Mai mult, faptul că nu a fost publicat nici măcar pe site-ul instituției denotă o lipsa a transparenței decizionale la nivelul CNAS, reclamantei fiindu-i comunicată notificarea, fără a cunoaște faptul existenței Ordinului care a stat la baza emiterii acesteia.

Ordinul conține dispoziții contradictorii, întrucât la art. 1 al Ordinului CNAS arată faptul că CTt și BAt nu conțin TVA, în cadrul dispozițiilor art. 2 alin. (1) aceasta arată faptul că valoarea aferentă consumului centralizat de medicamente include TVA. De asemenea, niciunul dintre deținătorii de APP-uri nu are niciun fel de informații cu privire la consumul celorlalți deținători, pentru a putea face măcar o estimare aproximativă a modului de calcul de către CNAS a consumului total de medicamente și în final a procentului p. O astfel de manieră de adoptare a actelor administrative este pe de o parte contradictorie, iar pe de altă parte ocultă, născând puternice dubii de nelegalitate, prin prisma faptului că destinatarii normei juridice nu pot cunoaște în mod rezonabil care este realitatea juridică avută în vedere de CNAS la adoptarea actului.

Modul în care actul administrativ este adoptat conduce instanța de judecată la imposibilitatea de a verifica motivele de fapt și de drept care au stat la baza emiterii Ordinului, din cauza lipsei de transparență și de motivare a acestuia. Astfel, CNAS avea obligația să explice în conținutul actului adoptat care anume au fost pașii care au condus-o la indicarea acelor valori, iar nu să se rezume la citarea din textele legale. Astfel, CNAS ar fi trebuit să arate care este valoarea CTt, dacă aceasta include sau nu TVA, precum și dacă acesta a fost înlăturat sau nu din calcul final al valorii indicate.

1.4. Apărările formulate în cauză.

Prin cale de note scrise intimata - pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate a solicitat respingerea recursului reclamantei, apreciind că hotărârea instanței de fond este legală, fiind motivată corespunzător și dată cu respectarea noremelor de procedură, cu aplicarea și interpretarea corectă a normelor de drept material aplicabile. S-a solicitat și respingerea excepției de nelegalitate a Ordinului Președintelui C.N.A.S. nr. 249/2015 apreciindu-se că nu reprezintă un act administrativ, nefiind susceptibil a produce efecte prin el însuși.

II. Considerentele și soluția instanței de recurs

2.1. Excepția de nelegalitate a Ordinului Președintelui C.N.A.S. nr. 249/2015 este inadmisibilă pentru următoarel argumente:

Așa cum în mod constant s-a reținut în jurisprudența instanței supreme, pentru a-i putea fi contestată legalitatea în fața instanțelor de contencios administrativ, pe cale de acțiune sau de excepție, actul a cărui invalidare se solicită trebuie să îndeplinească calitățile unui act administrativ, așa cum sunt ele evidențiate de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ. Potrivit acestei norme actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.

Prin acest ordin s-a stabilit că valoarea procentului "p" pentru trimestrul I/2015 este de 26,10%, iar întinderea acestuia a fost comunicată reclamantei intimate prin notificarea nr. x/29.04.2015 emisă de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, alături de valoarea consumului centralizat de medicamente pentru perioada de referință.

Acest ordin nu îndeplinește exigențele unui act administrativ pentru simplul motiv că nu produce prin el însuși efecte juridice, respectiv nu dă naștere, nu modifică și nu stinge raporturi juridice.

Prin acest act se cuantifică procentul aplicabil trimestrului de referință, pe baza metodei de calcul prevăzută de lege, care aplicat valorii aferente a consumului centralizat de medicamente definitiv, determină întinderea contribuției trimestriale datorate de fiecare contribuabil, prin declarație fiscală asumată, care este un act administrativ fiscal, conform art. 88 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

Aceste funcțiuni nu-l califică, însă, ca operațiune administrativă care precede și pregătește un act administrativ, apt de a fi contestat împreună cu actul administrativ pe care-l fundamentează, ci, așa cum s-a remarcat în jurisprudența instanței supreme, de operațiune materială prin care se determină întinderea acestui procent, astfel că excepția de nelegalitate a ordinului în discuție este inadmisibilă și va fi respinsă în consecință.

2.2. Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a cadrului normativ aplicabil și a probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte apreciază că recursul reclamantei este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Recurenta reclamantă a susținut incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. prin aceea că judecătorul fondului nu și-a exercitat rolul activ în sensul că nu a invocat din oficiu excepția de nelegalitate a Ordinului Președintelui C.N.A.S. nr. 249/2015 sau că nu a supus discuției părților necesitatea contestării acestui ordin.

Aceste critici sunt nefondate.

Potrivit art. 22 alin. (2) C. proc. civ., de care se prevalează reclamanta, "Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În acest scop, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicații, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc."

Prin urmare, textul legal evidențiat consacră posibilitatea judecătorului, ca în realizarea dezideratului aflării adevărului în cauză și aplicării corecte a legii, să pună în dezbaterea părților orice împrejurări de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere. Însă, acest drept procesual nu poate fi exercitat cu privire la cadrul procesual fixat de reclamant, sub aspectul obiectului cererii de chemare în judecată, prin punerea în discuție a necesității formulării unor cereri sau apărări suplimentare, fără ca prin aceasta să nu intre în conflict cu alte principii fundamentale ale procesului civil, respectiv cel al disponibilității prevăzut de art. 9 C. proc. civ. sau al dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 C. proc. civ. și art. 6 din Convenția E.D.O., în componenta sa referitoare la egalitatea de arme.

Rolul activ al judecătorului sub aspectul invocat poate fi exercitat numai cu privire la situația de fapt sau motivarea în drept pe care părțile le invocă, deci în legătură cu considerentele cererilor adresate instanței, fără ca instanța să fie în măsură a sugera reclamantului, cum se pretinde, a modifica cererea de chemare în judecată prin adiționarea unei cereri suplimentare celor deja solicitate sau de invocarea unui mijloc de apărare de care depinde soluționarea cauzei.

Criticile formulate de recurenta - pârâtă subsumate motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, sunt nefondate.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, precum și cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părților.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părțile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanță în pronunțarea soluției, iar instanța ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalității și temeiniciei hotărârii, și considerentele pentru care s-a pronunțat soluția respectivă.

Obligația legală a instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

Plecând de la aceste coordonate teoretice, instanța de control judiciar constată că hotărârea pronunțată de prima instanță satisface cerințele prevăzute de art. 425, alin. (1), lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței, fiind examinate efectiv toate problemele esențiale ridicate de părți, respectiv toate motivele de nelegalitate invocate de reclamantă în contextul faptic dat.

Preluarea unor argumente din cadrul unei alte hotărâri, în care reclamanta a figurat ca parte, având un obiect similar, nu echivalează cu nemotivarea unei hotărâri. Unor critici identice se răspunde cu argumente similare, indiferent de dosarul în care se invocă aceste apărări, spre realizarea unei justiții predictibile, principiu de care reclamanta se prevalează în apărare, cu referire la aplicarea legislației fiscale, însă îl critică atunci când este aplicat de instanța de fond, care i-a respins acțiunea,

Motivarea superficială privind lipsa incidenței art. 1 din Protocolul nr. 1 CEDO și a art. 44 din Constituție prin instituirea unei valorii fixe a Bat, fapt ce aduce o ingerință nejustificată dreptului de proprietate al reclamantei, pretinsă de aceasta prin recurs, chiar dacă ar fi reală, nu echivalează cu lipsa motivării, pentru a face incident motivul de recus invocat, întrucât așa cum s-a reținut constant în jurisprudența instanței supreme, motivarea nu este o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, aptă prin explicațiile pe care le oferă a realiza rolul bivalent de informare a destinatarilor hotărârii, părțile și instanța de control judiciar, în măsura învestirii.

Însă, susținerile reclamantei nu sunt veridice, instanța de fond, în raport de caracterul general și abstract al acestor critici, a analizat pe larg, din perspectiva jurisprudenței Curții E.D.O., identificată ca atare în cadrul acestei investigații, dreptul statelor dreptul de a reglementa și a percepe impozite sau alte contribuții, care dispun în materie fiscală de o mare marjă de acțiune cu privire la mijloacele pe care pot să le utilizeze în acest scop, potrivit aprecierii necesităților politice, economice și sociale.

Prin urmare, se poate concluziona că hotărârea instanței de fond este clară, precisă și inteligibilă, conține referiri la probele administrate în cauză și este în concordanță cu acestea, răspunde în fapt și în drept la toate pretențiile și apărările formulate de părți și conduce în mod logic și convingător la soluția cuprinsă în dispozitiv.

Instanța de control judiciar nu poate valida nici susținerea recurentei - reclamante referitoare la împrejurarea că substanțele de contrast, sunt medicamente de diagnostic, iar nu de tratament și astfel nu ar intra sub incidența domeniului de aplicare al taxei clawback prevăzut de art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011.

Norma anterior menționată se referă la medicamentele utilizate în tratamentul spitalicesc suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, iar nu la medicamentele prin care se realizează exclusiv tratamentul bolilor pacienților, cum încearcă a acredita reclamanta.

Sintagma folosită de legiuitor este sensibil mai largă decât cea a medicamentelor de tratament, incluzând, așa cum s-a reținut de instanța de fond, medicamentele identificate în art. 669 din Legea nr. 95/1996, respectiv orice substanță sau combinație de substanțe prezentată ca având proprietăți pentru tratarea sau prevenirea bolilor la om sau orice substanță sau combinație de substanțe care poate fi folosită sau administrată la om, fie pentru restabilirea, corectarea sau modificarea funcțiilor fiziologice prin exercitarea unei acțiuni farmacologice, imunologice sau metabolice, fie pentru stabilirea unui diagnostic medical.

Prin urmare, în categoria medicamentelor utilizate în tratamentul spitalicesc intră și medicamentele de diagnoză, pentru a căror comercializare în condițiile legii se datorează contribuția trimestrială prevăzută de O.U.G. nr. 77/2011.

De altfel, includerea acestor medicamente sub incidența contribuției trimestriale s-a făcut prin propria voință a reclamantei, care a inclus acest medicament în lista celor pentru care se datorează taxa, după ce în prealabil a solicitat autorizație de punere pe piață a acestuia și a obținut aprobarea prețului medicamentului prin ordin al Ministrului Sanatății.

Este nefondată și critica conform căreia instanța de fond a respins acțiunea reclamantei ca urmare a respingerii excepției de neconstituționalitate, întrucât așa cum se întrevede din analiza motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. făcută în precedent, hotărârea instanței de respingere a acțiunii reclamantei s-a întemeiat pe un ansamblu de argumente, structurat în funcție de criticile reclamantei, decizia Curții Constituționale neconstituind un argument decisiv în adoptarea soluției de către judecătorul fondului.

În raport de aceste argumente, reține instanța de control judiciar că nu a fost răsturnată prezumția de legalitate de care se bucură actul administrativ contestat și operațiunile premergatoare acestora, care au făcut obiectul controlului de legalitate în cauză, fiind neîntemeiate criticile formulate de recurenta - reclamantă, judecătorul fondului pronunțând o soluție motivată, cu aplicarea și interpretarea corectă a normelor de drept material.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte, va respinge ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a Ordinului nr. 249/29.04.2015 emis de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate și ca nefondat recursul formulat de reclamanta societatea A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 2709 din 29 iunie 2017 ale Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a Ordinului nr. 249/29.04.2015 emis de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Respinge recursul, formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 2709 din 29 iunie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 noiembrie 2019.