ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3207/2019

Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 23 martie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, a solicitat anularea notificării nr. x/30.07.2015 emisă de CNAS prin care s-a comunicat valoarea procentului "p" pentru trimestrul al II-lea 2015 și consumul de medicamente pentru trimestrul al II-lea 2015, anularea adresei nr. x/17.09.2015 emisă de CNAS prin care s-a respins contestația formulată împotriva notificării menționate, cu cheltuieli de judecată.

Hotărârea primei instanțe Prin Sentința civilă nr. 2798 din 29 septembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, ca nefondată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței de fond a formulat recurs reclamanta A. SRL, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată. În esență, criticile recurentei-reclamante au vizat următoarele aspecte: - instanța de fond a ignorat argumentele recurentei referitoare a includerea TVA în baza de calcul a contribuției, hotărârea pronunțată nerespectând disp. art. 425 din C. proc. civ. - în mod greșit instanța de fond nu a analizat legalitatea procentului "p", în condițiile în care Ordinul nr. 523/2015 emis de Președintele CNAS prin care s-a stabilit cuantumul procentului p, nefiind publicat în Monitorul Oficial, este inexistent și astfel nu produce efecte juridice; - instanța de fond a considerat, în mod greșit, că actul administrativ contestat nu încalcă dreptul de proprietate al recurentei, în condițiile în care prin contribuția contestată se instituie o taxă disproporționată în sarcina deținătorilor autorizațiilor de punere pe piață, fiind încălcate și dispozițiile Cărții Drepturilor Fundamentale; - în mod greșit, instanța de fond a apreciat că substanțele de contrast intră în domeniul de aplicare al O.U.G. nr. 77/2011, deși acestea sunt utilizate pentru diagnosticare, iar nu pentru tratament; - instanța de fond a considerat, în mod greșit, că datele comunicate sunt corecte și stabilite în mod transparent, în condițiile în care actul administrativ contestat nu este motivat; - instanța de fond a considerat, în mod greșit, ca fiind legală includerea adaosurilor distribuitorilor de medicamente și farmacii, deși prețurile rezultate sunt semnificativ mai mari decât sumele încasate de către recurentă, ajungându-se la obligarea recurentei la plăți aferente marjelor de profit ale terților distribuitori, ceea ce contravine principiului justei așezări a sarcinilor fiscale.

Apărările formulate în cauză Legal citată, intimata-pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate nu a formulat întâmpinare în cauză.

Procedura de soluționare a recursului Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului din data de 26 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 12 iunie 2019, cu citarea părților, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor egale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Recurenta-reclamantă SC A. SRL a investit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune în anularea Notificării nr. x/30.07.2015 prin care i s-au comunicat datele în vederea stabilirii contribuției clawback pentru trimestrul al II-lea 2015 și a adresei CNAS nr. x/17.09.2015, prin care i s-a respins contestația formulată împotriva notificării a cărei nelegalitate se invocă. În concret, prin notificarea contestată, părții reclamante i-au fost comunicate valoarea procentului "p", precum și consumul de medicamente pentru trimestrul al II-lea 2015, cu menționarea expresă a faptului că valoarea procentului "p" de 23,97% nu include TVA, precum și a faptului că valoarea aferentă consumului de medicamente pentru trimestrul al II-lea 2015 suportat din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, conform listei-anexă, conține TVA, urmând să fie dedus de către persoana obligată la plata contribuției trimestriale, conform prevederilor art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2011. Soluționând cauza, Curtea de apel a găsit neîntemeiate toate criticile de nelegalitate invocate de către recurenta-reclamantă, soluție însușită și de instanța de control judiciar, întrucât reflectă aplicarea și interpretarea corectă a dispozițiilor legale incidente la situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză. Reevaluând materialul probator administrat în cauză pentru a răspunde criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele: Critica vizând nemotivarea hotărârii recurate din perspectiva neluării în considerare a argumentelor vizând includerea TVA în baza de calcul a contribuției este nefondată întrucât, în contextul analizei argumentelor recurentei-reclamante, judecătorul fondului a reținut disp. art. 5 alin. (3) și (7) din O.U.G. nr. 77/2011, potrivit cu care: "(3) Stabilirea, calculul și declararea contribuției trimestriale se efectuează de către persoanele obligate la plata acesteia, prevăzute la art. 1, după deducerea TVA-ului de către aceștia din valoarea aferentă consumului trimestrial de medicamente transmis de Casa Națională de Asigurări de Sănătate conform alin. (7). Contribuția trimestrială se declară de către plătitori la organul fiscal competent, până la termenul de plată al acesteia prevăzut la alin. (8)" ... "(7) Casa Națională de Asigurări de Sănătate transmite în format electronic persoanelor prevăzute la art. 1, până la finele lunii următoare expirării trimestrului pentru care datorează contribuția, valoarea aferentă consumului centralizat de medicamente care include și TVA suportat din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, pe baza raportărilor transmise de casele de asigurări de sănătate, conform datelor înregistrate în platforma informatică a asigurărilor sociale de sănătate". Sub acest aspect, Înalta Curte reține că prin modificările aduse disp. art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2011 prin O.U.G. nr. 69/2014, legiuitorul a menționat expres faptul că stabilirea, calculul și declararea contribuției trimestriale se efectuează de către persoanele obligate la plată, după deducerea de către acestea a TVA-ului din valoarea aferentă consumului trimestrial transmis. În condițiile în care instanța de fond a stabilit împrejurările de fapt esențiale în cauză, a analizat probatoriul administrat, a indicat normele de drept pe care și-a întemeiat soluția, Înalta Curte constată că aceasta nu este susceptibilă a fi reformată prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ. Din perspectiva criticilor întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., motiv căruia îi sunt subsumate criticile vizând nelegalitatea procentului "p", încălcarea dreptului de proprietate al recurentei-reclamante, includerea nelegală a substanțelor de contract în domeniul de aplicare a O.U.G. nr. 77/2011, nemotivarea actului administrativ contestat, includerea nelegală a adaosurilor distribuitorilor, Înalta Curte constată că instanța de fond a interpretat și aplicat corect dispozițiile legale incidente. Astfel, susținerile recurentei-reclamante, în sensul că nepublicarea Ordinului nr. 523/2015 emis de Președintele CNAS prin care s-a stabilit cuantumul procentului "p" echivalează cu inexistența acestui ordin și atrage nelegalitatea notificării emise în baza sa, nu pot fi primite, întrucât, așa cum în mod corect a stabilit instanța de fond, recurenta-reclamantă, deși nemulțumită de cuantumul procentului "p" nu a investit instanța de contencios administrativ cu o acțiune în anularea acestui ordin, exercitată cu respectarea dispozițiilor legale în materie. De altfel, Înalta Curte reține că disp. art. 3 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2011 reglementează expres obligația CNAS de a comunica valoarea procentului "p" odată cu consumul trimestrial prevăzut de art. 5 alin. (7) din același act normativ. Nefiind investită cu o cale de atac exercitată cu respectarea dispozițiilor legale edictate în materie de contencios administrativ împotriva actului administrativ pretins vătămător - Ordinul Președintelui CNAS nr. 523/2015, în mod corect instanța de fond a reținut că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate și nu se identifică nicio cauză de anulabilitate a notificării contestate sub acest aspect, de vreme de valoarea procentului "p" din notificarea contestată este aceeași cu cea rezultată din Ordinul nr. 523/2015. Nici criticile formulate prin prisma Convenției pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale, respectiv a Primului protocol adițional la Convenție și a jurisprudenței în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului nu sunt fondate, întrucât, după cum rezultă din jurisprudența instanței din Strasbourg, statelor le-a fost recunoscut dreptul de a percepe impozite sau alte contribuții, dispunând în materie fiscală de o mare marjă de acțiune cu privire la mijloacele pe care pot să le utilizeze în acest scop, aparținând autorităților naționale competența să decidă perceperea de impozite, alte taxe sau contribuții, potrivit aprecierii necesităților politice, economice și sociale. Or, în cauza de față, nu se poate considera că ar exista o apreciere a autorității statale lipsită de orice justificare obiectivă și rezonabilă sub aspectul contribuției în discuției, din moment ce reglementarea își găsește rațiunea în necesitatea asigurării unui acces neîntrerupt al populației la medicamentele cu și fără contribuție personală acordate în ambulatoriu, în cadrul programelor naționale de sănătate, precum și în unitățile sanitare cu paturi, pe fondul nevoii implementării unui sistem de contribuție sustenabil pentru suplimentarea în continuare a surselor de finanțare a sistemului public de sănătate în vederea asigurării asistenței medicale a populației, după cum se arată în expunerea de motive a O.U.G. nr. 77/2011. În ceea ce privește critica de nelegalitate vizând includerea substanțelor de contrast în domeniul de aplicare a O.U.G. nr. 77/2011, Înalta Curte reține că art. 669 din Legea nr. 95/2006 definește medicamentul ca fiind "a) orice substanță sau combinație de substanțe prezentată ca având proprietăți pentru tratarea sau prevenirea bolilor la om; sau b) orice substanță sau combinație de substanțe care poate fi folosită sau administrată la om, fie pentru restabilirea, corectarea sau modificarea funcțiilor fiziologice prin exercitarea unei acțiuni farmacologice, imunologice sau metabolice, fie pentru stabilirea unui diagnostic medical". În acord cu judecătorul fondului, instanța de control judiciar susține că sensul noțiunii de medicamente incluse în programele naționale de sănătate, conform art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011 nu este unul restrictiv, astfel cum susține recurenta-reclamantă, întrucât legiuitorul nu face o astfel de diferențiere, scopul O.U.G. nr. 77/2011 fiind de a asigura populației un acces neîntrerupt la medicamentele acordate în ambulatoriu în cadrul programelor naționale de sănătate, precum și în unitățile sanitare cu paturi, necesare tratamentului, premisa acestuia fiind diagnosticarea. De altfel, însăși depunerea de către recurenta-reclamantă, în aplicarea disp. art. 4 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011, a listei medicamentelor pentru care datorează contribuția cu includerea substanțelor de contrast indică faptul că respectivele substanțe intrau în sfera de reglementare a O.U.G. nr. 77/2011. Nefondată este și critica de nelegalitate vizând motivarea actului administrativ din perspectiva nerespectării cerinței transparenței. Aceasta întrucât, din cuprinsul notificării rezultă că autoritatea intimată a comunicat recurentei-reclamante elementele de fapt și de drept prevăzute de lege, cuprinsul notificării fiind reglementat de dispozițiile art. 3 alin. (3) și art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011. Contrar susținerilor recurentei-reclamante, Înalta Curte reține că notificarea contestată cuprinde atât temeiul de drept în baza căruia a fost emisă cât și indicare elementelor obligatorii prevăzute de lege, respectiv, valoarea procentului "p" și valoarea consumului de medicamente aferent trimestrului în litigiu, conform anexei la notificare, cu precizarea că procentul "p", în baza căruia se calculează contribuția trimestrială reprezintă o cotă legală de impozitare, conform art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011, parametrii în funcție de care se determină fiind obiectiv stabiliți. Cât privește includerea în consum a valorii adaosurilor de pe lanțul de distribuție, criticile recurentei-reclamante sunt, de asemenea, nefondate, întrucât așa cum rezultă din prevederile art. 3 și art. 5 din O.U.G. nr. 77/2011, coroborate și cu Decizia nr. 665/2014 a Curții Constituționale, contribuția clawback se raportează la o bază de calcul constând în valoarea aferentă consumului centralizat de medicamente (din care se scade valoarea TVA), așa cum este suportat din FNUASS și din bugetul MS, pe baza raportărilor transmise de casele de asigurări de sănătate, iar nu la o bază de calcul constând în valoarea vânzărilor deținătorului de autorizații de punere pe piață. Curtea Constituțională a subliniat în decizia menționată că această contribuție trimestrială a fost reglementată în considerarea împrejurării că deținătorilor de autorizații de punere pe piață a medicamentelor li se decontează contravaloarea medicamentelor vândute, avantaj care nu se acordă și celorlalți subiecți implicați în distribuția medicamentelor. Pentru vânzarea medicamentelor, acești subiecți practică un adaos comercial negociat chiar cu deținătorul autorizației de punere pe piață, fiind prin urmare, firesc ca acest adaos să intre în baza de calcul a contribuției. Având în vedere că forța obligatorie ce însoțește dispozitivul se aplică și considerentelor deciziei Curții Constituționale, instanța de judecată urmează să aplice prevederile legale conform celor statuate de către Curtea Constituțională.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele arătate, nefiind identificare motive pentru reformarea sentinței recurate, Înalta Curte, în baza art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 din C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.