ÎCCJ, decizie (scj.ro #82764)

Acțiune în revendicarea

unui imobil naționalizat. Calitate procesuală activă a moștenitorului fostului proprietar.

Condiții

Întrucât transmisiunea

succesorală nu poate avea ca obiect decât drepturile și acțiunile care au aparținut

defunctului, moștenitorul fostului proprietar  nu are calitatea procesuală

activă de a   revendica imobilul naționalizat, dacă  autorul său

a solicitat doar despăgubiri care i-au fost acordate prin hotărâre definitivă a

comisiei constituite potrivit Legii nr. 112/1995.

Secția civilă,

decizia nr.2702 din 3 iulie 2002

Tribunalul București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ, prin sentința

nr.134 din 11 februarie 2000, a respins acțiunea în revendicare formulată de reclamanta

C.C.M., cu motivarea  că, la data naționalizării imobilului revendicat, numita

C.M. autoarea reclamantei, era casnică, dar această categorie socială nu era exceptată

de la naționalizare potrivit art.II din Decretul nr.92/1950, iar situația socială

a soțului era fără relevanță de vreme ce acesta nu era coproprietar asupra imobilului.

De asemenea, tribunalul a mai reținut că, la data naționalizării, autoarea reclamantei

obținea venituri din închirierea imobilului.

Apelul declarat împotriva acestei sentințe de reclamantă a fost respins ca nefondat

prin decizia nr.470/A din 21 septembrie 2000 pronunțată de

Curtea de Apel

București, secția a IV-a civilă.

Curtea de apel a păstrat soluția tribunalului, dar a schimbat motivarea,

reținând că, deși, la data vânzării bunului către foștii chiriași A.T. și A.M.,

statul nu avea un titlu valabil asupra imobilului, atare constatare nu

poate  să conducă la admiterea acțiunii în revendicare, deoarece

dobânditorii imobilului au fost de bună-credință atunci când au cumpărat

apartamentul de la stat, pe care aveau toate temeiurile să-l considere

adevăratul proprietar, apărare întemeiată pe principiul validității

contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu titularul aparent al dreptului de

proprietate.

Recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru următoarele considerente.

În scopul legitimării procesuale active, reclamanta recurentă C.C.M. a susținut

că imobilul revendicat în justiție a fost dobândit în proprietate în anul 1942

de C.M. și că acest bun i-a fost transmis reclamantei pe cale succesorală.

Inițial, autoarea reclamantei a promovat o acțiune în revendicare ce a fost

admisă,  imobilul litigios fiindu-i restituit în proprietate, dar, prin

decizia nr. 3094 din 14 decembrie 1995, Curtea Supremă de Justiție a admis

recursul în anulare al procurorului general, a casat hotărârile anterioare și a

respins acțiunea autoarei reclamantei pentru revendicarea bunului.

Din această perspectivă, C.M., autoarea reclamantei, la data de 3 mai 1995,

deci mai înainte de a se pronunța decizia prin care s-a respins acțiunea în

revendicare, s-a adresat comisiei constituite conform Legii nr.112/1995 cu o

cerere scrisă, prin care a solicitat restituirea în natură a unui apartament,

precum și despăgubiri pentru apartamentul ce formează obiectul litigiului de

față.

Prin Hotărârea nr.590 din 23 iunie 1997,  a Comisiei pentru aplicarea

Legii nr.112/1995 a Municipiului București, numitei C.M. i s-a restituit în

natură apartamentul astfel solicitat și i s-au acordat despăgubiri  pentru

apartamentul revendicat de reclamanta-succesoare în prezentul litigiu.

Potrivit certificatului de moștenitor nr. 95 din 21 septembrie 1999, depus în

cauză, reclamanta C.C.M. a acceptat succesiunea autoarei C.M., devoluțiunea

fiind atât testamentară în baza legatului universal instituit în favoarea sa,

cât și legală, reclamanta fiind nepoată de fiu predecedat al defunctei.

Important pentru speța de față este că reclamanta nu a atacat în justiție

hotărârea comisiei, aceasta devenind astfel un titlu definitiv, deoarece, pe de

o parte, numita C.M. a obținut ceea ce a solicitat în scris comisiei, iar, pe

de altă parte, hotărârea dată de comisie, organ administrativ dar cu

atribuțiuni jurisdicționale, cuprindea singurele măsuri reparatorii pe care le

putea obține C.M. în conformitate cu Legea nr.112/1995 în vigoare la acea dată.

Întrucât reclamanta nu a dobândit bunul revendicat în nume propriu, ci a

invocat moștenirea legală și testamentară de pe urma autoarei sale, fostă

proprietară a imobilului, este de aplicat principiul potrivit căruia

transmisiunea succesorală are întotdeauna ca obiect patrimoniul defunctului de

la data deschiderii moștenirii.

Obiectul

transmisiunii succesorale îl formează patrimoniul persoanei decedate, adică

totalitatea drepturilor și obligațiilor care au valoare economică și care au

aparținut defunctului. Moștenirea fiind transmisiunea patrimoniului unei

persoane fizice decedate asupra uneia sau mai multor persoane în viață,

transmisiunea succesorală nu poate avea ca obiect decât acele drepturi și

acțiuni corespunzătoare drepturilor care au aparținut defunctului.

Or, în speță, cum autoarea C.M. a solicitat pentru apartamentul litigios, ca

măsură reparatorie, doar despăgubiri și cum aceste despăgubiri i-au fost

acordate de un organ (comisie) constituit conform legii, succesoarea reclamantă

nu poate obține în justiție drepturi care nu formau obiect al patrimoniului

defunctei la data deschiderii succesiunii. Cu alte cuvinte, cum autoarea C.M. a

solicitat, în timpul vieții, numai despăgubiri pentru apartamentul în litigiu,

succesoarea C.M. nu a putut moșteni de la autoarea sa un drept real, ci doar un

drept de creanță, atât cât a avut în patrimoniu și autoarea sa la data

deschiderii succesiunii.

Față de cele ce preced, recursul declarat de reclamanta C.C.M.  este

nefondat și  a fost  respins în consecință.