ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.01.2019

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 121/2019

HOTĂRÂRE
23.01.2019
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 121/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 1926 din camera de consiliu din data de 17 mai 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul A. împotriva Deciziei civile nr. 67/R din 16 martie 2017 și Încheierii nr. 22/R C. civ. din 1 noiembrie 2017 ale Curții de Apel Cluj, secția I civilă.

Împotriva Deciziei nr. 1926 din camera de consiliu din data de 17 mai 2018, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a exercitat calea de atac a revizuirii revizuentul A.

Cererea de revizuire a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 20 iunie 2018, sub nr. x/2018.

Prin Decizia nr. 3230 din 27 septembrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 1926 din data de 17 mai 2018, pronunțată de aceeași instanță în Dosarul nr. x/2017.

Împotriva Deciziei nr. 3230 din 27 septembrie 2018, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a formulat cerere de revizuire revizuentul A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 2 noiembrie 2018, fiind repartizată aleatoriu, spre soluționare, Completului nr. 10 noul C. proc. civ.

În motivarea cererii, în esență, petentul și-a exprimat nemulțumirea față de modalitatea de soluționare a cauzei în diferitele stadii procesuale pe care le-a parcurs, prin neobservarea de către judecător a formelor legale și a actelor de procedură.

Examinând cu prioritate excepția inadmisibilității contestației în anulare invocată de instanță, din oficiu, conform dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 509 alin. (1) C. proc. civ., revizuirea este o cale extraordinară de atac de retractare, care poate fi exercitată împotriva unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul și care poate fi cerută doar pentru ipotezele prevăzute la pct. 1-11 ale articolului menționat.

Conform prevederilor art. 509 alin. (2) C. proc. civ. "pentru motivele de revizuire prevăzute la alin. (1) pct. 3, dar numai în ipoteza judecătorului, pct. 4, pct. 7 - 10 sunt supuse revizuirii și hotărârile care nu evocă fondul".

Revizuirea poate fi formulată doar împotriva hotărârilor judecătorești expres și limitativ prevăzute de art. 509 alin. (1) C. proc. civ. În caz contrar, ar fi încălcat principiul legalității căii de atac, prevăzut de art. 457 din acest act normativ, potrivit căruia căile de atac pot fi exercitate numai dacă sunt prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

În cauză, Decizia civilă nr. 1926 din 17 mai 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul A. împotriva Deciziei civile nr. 67/R din 16 martie 2017 și Încheierii nr. 22/R/ C. civ. din 1 noiembrie 2017 ale Curții de Apel Cluj, secția I civilă, a fost pronunțată în procedura de filtru, prevăzută de dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 3230 din 27 septembrie 2018, obiect al cererii de revizuire pendinte, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 1926 din data de 17 mai 2018, pronunțată de aceeași instanță în Dosarul nr. x/2017.

Ca atare, decizia împotriva căreia revizuentul a exercitat calea de atac a revizuirii a fost pronunțată în soluționarea unei cereri prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, revizuirea unei decizii prin care s-a soluționat un recurs în procedura filtrului, reglementată de art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Aceste dispoziții legale stipulează că "în cazul în care completul este unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă, că motivele de casare și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 sau că recursul este vădit nefondat, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac".

Astfel, se constată că, prin art. 493 alin. (5) C. proc. civ., legiuitorul a stabilit ca deciziile pronunțate în condițiile reglementate de acest text legal să nu fie supuse vreunei căi de atac.

Ca atare, hotărârile pronunțate în procedura de filtrare a recursului nu pot fi atacate nici cu contestație în anulare și nici cu revizuire.

Prin urmare, calea de atac a revizuirii formulate împotriva unei decizii prin care a fost soluționată o cerere de revizuire a unei hotărâri pronunțate în procedura filtrului, reglementată de art. 493 alin. (5) C. proc. civ. este inadmisibilă.

În aplicarea dispozițiilor art. 509 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) C. proc. civ., se constată că împotriva Deciziei civile nr. 3230 din 27 septembrie 2018, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, nu poate fi exercitată nicio cale de atac.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 3230 din 27 septembrie 2018, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2018.

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 3230 din 27 septembrie 2018, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2018.

Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - LM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-06-19
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1292/2019
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Decizia nr. 3.942 din 14 noiembrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire f
ÎCCJ 2019-04-18
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 820/2019
a Înaltei Curți; prin Decizia nr. 1811/16.11.2017 a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a Deciziei nr. 1315/22.09.2017 a Înaltei Curți; prin Decizia nr. 1315/22.09.2017 a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire
ÎCCJ 2020-03-17
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 765/2020
asupra admisibilității în principiu a recursului. În procedura de filtru, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanța a dispus comunicarea acestuia, pentru depunerea punctelor de vedere, conform d
ÎCCJ 2020-09-23
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1747/2020
5/A din 16 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, ca nefondat. Prin cererea de revizuire înregistrată la data de 19 august 2019, pe rolul Curții de Apel Cluj, secția I civilă, sub nr. x/2019, revizuentul D. a so
ÎCCJ 2020-09-23
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1754/2020
Ședința publică din data de 23 septembrie 2020 După deliberare, asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin decizia nr. 1526 din 26 septembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justi
Sursă